De obicei fac o chestie idioata pentru ca am preluat-o in timp, pentru ca asa se face, si chestiile pe care le faci pentru ca “asa se face” sint de obicei idioate. Adica unu, cel dintai si singur iata-l (asta-i citat din Eminescu) s-a gandit sa faca el o chestie. Un altul l-a vazut pe primul si a facut-o si el. Deci a existat al doilea si a aparut termenul “asa se face”. Restul au facut-o pentru ca “asa se face”.
Datul de bacsis la restorant-terasa-local-club. Sa zicem ca ai ajuns in unul din stabilimentele tocmai enumerate, te-ai simtit bine, ai consumat, ai fost tratat de personal corespunzator. Nu zic fantastic, extraordinar, garconul nu s-a depasit pe sine, n-a venit intr-o mana la masa, nu ti-a adus halbele atarnate de urechi ca cerceii, n-a extras dopu de vin cu orbita, n-fost ridicol de amabil, glumet, simpatic, prietenos. Asea, cu zambetul unei scrumiere golite da’ nespalate. Servit ok, fara plusuri si minusuri. Daca nu te-ai facut manga la finalul programului si nu mai ai habar cat (…citeste tot articolul)
Ca sa vezi ca daca esti optimist si pozitiv, lucrurile bune apar rapid. Ca-s dupe colt. N-am apucat bine sa va scriu inteleptele randuri despre iesirea din criza si cum ar trebui sa cheltuim un ban in plus ca sa ne simtim bine si sa traim clipa, ca mi s-a si oferit posibilitatea sa va prezint ultima campanie Orange: 5 saptamani in balon.
Asa ca o sa va povestesc cat de clar si de frumos pot eu ce tre sa faceti ca sa zburati cu balonul cu aer cald pe deasupra orasului, ca eroii lu’ Jules Verne. Multumesc pentru atentie, povestea sta asa: (…citeste tot articolul)
Poate ca stiti toti povestea cu lustragiul care a auzit ca vine criza. Si a inceput sa faca rabat la calitate, lustruia mai putin, mai repede, cu crema mai ieftina, era ingrijorat, preocupat, nu-i mai statea mintea lui la treaba, clientii au bagat de seama ca-i tot mai nasolie, au inceput sa-l evite. Si a venit criza la lustragiu. Asa cum se temea.
Ce-ar fi sa incercam reversul? Sa ne imaginam ca a trecut criza. Nu ne luam noi dupa Vladescu si a lui crestere economica de 0,03%. Dar uite asa, noi spunem ca a trecut criza. Si incepem, dragi fratiori, sa traim ca si cum nu ar mai fi criza. Fara teama pentru ziua de maine. Fara mancat de sub unghii, fara panica in momentul in care bagam in cosul de cumparaturi ceva. Sa ne bucuram de viata, mama ma’sii de criza. Vreau sa merg azi acasa si sa-i zic lu’ fiica-mea: (…citeste tot articolul)
Pe langa casa mea un un minimarket. Singurul, dealtfel. Acolo merg in regim de urgenta, pentru apa, tigari ori paine. Atat. Marea lor problema nu e aprovizionarea ci atitudinea vanzatoarelor. In special a uneia. Are vreo 18 ani si o mutra de stafida inmuiata in otet. Tot timpul e acra, vrea sa transmita acrimea, n-ar zambi nici de i-ar intra un pai in cur, abia isi taraie picioarele prin magazin, iti da senzatia ca te tolereaza daca faci cumparaturi acolo.
Nici vorba de salut, nici vorba de un multumesc, uneori sta si fumeaza la intrarea in magazin si nu-si stinge tigara nici daca te vede ca esti deja la casa si ai achita cumparaturile. Intotdeauna vorbeste la telefon, chiar si cand fumeaza, chiar si cand iti ia monetarul. Deci o idioata. Dar ce s-a intamplat sambata a fost… siderant.
Am bagat in cos niste beri, paine si mustar, ca urma sa facem un gratarel la un drag preten acasa. Ma duc cu (…citeste tot articolul)
Prin frumoasa primavara din ăst an, primavara ce a trecut ca o boare prin sufletele noastre, va spuneam povestea unei fantastice femei de am avut io norocul s-o intalnesc incidental. Cititi aici povestea, e pacat de se pierde.
Pe la finalul p0vestii, precum bine ati citit, va spuneam ca minunata doamna mai vrea sa vada o data Parisul.
Bre oameni buni, (…citeste tot articolul)
Ce se intampla pe atunci, inainte de 1990, la Cinema? In sufletul meu, cu trupul meu? Va spun acum.
Pai erau cateva filme care burduseau salile, cum necum ajungeam si eu pe la ele, nu cred ca cu gaşca ci mai degraba cu famelia. Iata despre ce-i vorba si care-s amintirile: (…citeste tot articolul)
Nu-s un om “rece” de felul meu. Dar mi-a fost dat sa va multe nenorociri, drame, tragedii la viata mea. In timp m-am imunizat, privesc imaginea mortii cu ochi reci si fara suflet. Mai exact, priveam…
De cand mi s-a nascut fiica, m-am schimbat mult. Extrem de mult. Sufleteste. Pot sa zic ca in mare masura sint altfel. Nu stiu daca sint mai bun, dar in mine coabiteaza in acest moment 3 fiinte: eu cel vechi, o mamaie cu suflet cald, usor ingrijorabila si induiosabila dar s-a trezit si un ucigas cu sange rece. Ucigasul e latent, sta, vegheaza asupra familiei mele. E un ucigas care, sper eu, nu se va trezi niciodata. Pentru ca ar face-o doar in momenul in care familia mea e in pericol.
Va spuneam ca am privit atat de mult moartea, incat nu ma mai atingea ca imagine. Moarte altora. Ca atunci cand a fost vorba de acei dragi care s-au dus, am fost ingenuncheat… Acum trei zile insa am vazut la (…citeste tot articolul)
Din motive enumerate la scrierea de ieri, unii ati plecat spre zari mai bune. Va place acolo, e civilizatie, deh… Unora dintre cei ramasi pe aici ne place sa calatorim. Sa ne holbam, zgaim si sa admiram locurile. Centrele istorice, cladirile. Cu gura usor cascata, zicem: ce frumos… Pacat ca ne intoarcem la noi… Dar lasa, cand putem mai calatorim un pic si ne tot miram ce frumos e la altii. Altii, care nu-si permit sa plece in calatorii, admira la televizor si ar pleca si ei sa viziteze. Acele locuri frumoase.
V-am mai spus si faptul ca descopar tot mai mult din Bucurestiul de altadata. Ala de-i zicea Micul Paris. Ma rog, acu descopar ce a mai ramas din el. Cladirile ce altadata dadeau eleganta, noblete si parfum orasului, asemenea unor oameni tineri, cocheti, frumosi, moderni, ce impresioneaza pe oricine-i vede, par acu niste oameni batrani. Subrezi, patati de ani si boala, schiopi, suferinzi, singuri, fara (…citeste tot articolul)
Vai de mine si de mine, ce subiect de actualitate avem azi…
Va ziceam alataieri ca de cand cu nenorocirea de la Maternitatea Giulesti, am auzit tot mai multi preteni spunand ca-si baga picioarele in Romanica si fug. In lumea mare. Altundeva. Oriunde altundeva. Siberia, Alaska, Papua Noua Guinee. Io n-as pleca. De ce? Mai, nu prea-mi dau seama. Sint mai multe.
Sint batran pentru asa ceva. Am 35 de ani batuti pe muchie, copchil care azi a implinit vreo 36 de zile de viata, credite in banci de nici nu le mai stiu numarul. De smecher ce sint am luat creditele in franci elvetienti ca, deh, e moneda exotica. Si am luat-o in brate de n-o mai pot duce, ca s-a intarit exoticul de franc de aproape mi-a dublat valoarea creditului. Raportat in lei, euro, dolari ori yuani.
Dar oricum n-as pleca. Pot sa spun ca am si un strop de patriotism. Nu de-ala beligerant. Daca Republica Moldova ori Albania ne ataca (…citeste tot articolul)
Din nefericire pentru mine si pentru voi, fiecare am avut ori o sa avem cel putin un om drag internat intr-un spital. Spital din Romania. Din nefericire pentru mine si pentru voi, prea putini ne putem permite asistenta medicala intr-un spital privat.
Cu toate ca acum in Romania ai alternativa spitalului privat, multe “vip”-uri aleg totusi spitalele de stat. De ce? Se spune ca acolo presteaza cei mai buni medici specialisti. Cei cu notorietate, experienta. E drept ca cei mentionati de mine presteaza si in spitale private, pe bani extrem de frumosi. Unii si-au deschis propriile clinici, cabinete private, unde banii se invart cu lopata. Dar au ramas, nu-i asa, si in spitalele de stat. Unde sint profesori-doctori-directori-manageri-sefi de sefi.
Iar am pierdut ideea, revenim. Deci ei presteaza si la stat. “VIP”-urile merg sa se trateze la ei. In spitalele de stat. Ca, deh, e mai mocacino decat ar fi intr-o clinica privata. O fi VIP-ul VIP dar de ce sa cheltuie puzderie de bistari daca se poate si fara?! Si sint convins ca aceste VIP-uri beneficiaza de conditii absolut decente. Daca e o rezerva in intreg spitalul, VIP-ul o are. Daca exista un cearceaf curat si fara gauri in tot spitalul, VIP-ul il are sub (…citeste tot articolul)
