Cand auzi cuvantul “virus” e absolut clar ca nu-i a buna. Virusul nu-i ok nici daca-i roz. Inca nu am auzit de virusi care sa te faca mai sanatos si mai puternic, sa-ti inmulteasca mierea din borcan si banii din cont. Virusul te pandeste, intra in tine, te da cu cracii in sus. Virusul e dupa colt si e atat de perfid si smecher. Si, vorba aia, e mai usor sa previi decat sa vindeci.
Virusul a devenit personaj de film, ori ca-i vorba de virus biologic sau informatic. Filmul “Alerta” l-am vazut toti, moare aproape toata lumea, le da la toti sangele pe nas si pe gura, orase intregi sint aruncate in aer ca sa se starpeasca virusul. Ieri, in ziua de facut nimic, am vazut un film mai nou, Carriers. Normal ca virusul e mai puternic decat cel din Alerta, e tot cu sange pe nas, gura si urechi + o moarte ingrozitoare. In plus, filmul asta are o (…citeste tot articolul)
Exista astfel de zile, din pacate putine in viata mea, in care nu am nimic de facut. Nimic. Nicio obligatie, niciun drum, nicio datorie. Pur si simplu fac nimic. Iar aceste zile sint dulci, atat de dulci, mai ales pentru ca sint rare.
Dar si aceste zile au provocarile lor. Provocari simple, ce te indeamna sa stai un pic pe ganduri. Cum ar fi: mananc ceva acum, sau mananc mai tarziu? Ma uit la un film pe cablu ori ma uit la un film pe dvd? Daca tot stau in pat stau in cur sau stau pe spate? Sa termin de citit cartea aia pe care am inceput-o acum doua luni, ori sa (…citeste tot articolul)
Sa ma mai lase in durerea mea savantii care-mi povestesc de incalzirea globala, topirea ghetarilor, disparitia iernii. Câcat, o sa murim ca dinozaurii, inghetati, acoperiti de munti de zapada, o sa ne descopere noii locuitori ai planetei peste 300 de ani, o sa ne scoata cu dalta din cuburile noastre de gheata si o sa ne pune in muzee. Aveti grija sa purtati chiloti curati si sa aveti toate plombele in gura.
Io, cand m-am trezit de dimineata, m-am trezit in cânt de viscol. Si, habar nu ai tu, draga cetitorule, ce frumos face viscolul in camp la Voluntari. Si totul era alb, zapada ajunsese pana la streasina caselor, reni fugeau pe campie si ursi polari mancau seminte la poalele padurii. Teoretic e un peisaj de poezie, bucolic, buburia copiilor, bucuria celor care nu trebuie sa iasa din casa si care privesc, extaziati, de “dupe” ferestile impodobite cu flori de gheata. In casa arde soba si merindea e pe masa.
Practic mie imi venea sa-mi fac harakiri, stiam ca tre sa ies afara, sa merg la servici, sa-mi (…citeste tot articolul)
In urma cu vreo 30 min. ma apropiam de locul de munca, sint unul dintre norocosii care muncesc sambata. Si acum chiar nu fac misto, in zilele astea sint zeci de mii de romani care si-ar dori sa munceasca inclusiv sambata. Radioul masinii era pus pe Kiss Fm. Si era concursul Kiss Cash, tre sa asculti postul de radio ca cineva zice un numar, daca ai norocul sa te sune cei de la radio si ai numarul bun ca tocmai l-ai auzit, primesti niste bani.
Si digeiul o suna pe una, din Calarasi. Telefonul suna luuuuuung. Luuuuung. Sa vezi ca nu raspunde, ce ghinion, ar fi castigat niste bani. Telefonul suna luuuuuuung, in final respectiva ridica, raspunde cu o voce evident desprinsa dintre plapuma si perna. Ati auzit numarul bun? Il stiti? – intreaba (…citeste tot articolul)
Daca as dori sa ma razbun pe omenire, as avea mai multe variante. Unele extreme, altele sadice. Cum ar fi, sa zicem, strecurarea unor licori in apa de baut, licori care sa tina umanitatea non stop pe buda. Alta, care-i de o finete deosebita, de un sadism absolut, ar fi dotarea tuturor magazinelor cu pungi de plastic de proasta calitate. Atat de prost facute incat sa se rupa chiar si de la greutatea lor. Adica va imaginati, ce punga-i aia care nu se poate sustine nici macar pe ea?!
Astfel de pungi mi-au fost oferite, cu un zambet, ieri. Intr-un magazin in care am facut o mini-aprovizionare. Chestiuni elementare, ce (…citeste tot articolul)
Asta-i cea mai importanta parte. Pentru ca nu doar ne amintim cum si cu ce ne jucam. Vom vorbi si despre cum jocurile noastre ne-au ajutat sa ne formam ca oameni. Iar mare parte din jocurile noastre au disparut, sint pe cale de disparitie ori mai exista doar pe la tara.
Baba oarba, De-a v-ati ascunselea, Ratele si vanatorii, Flori Fete sau Baieti, Elasticul, Sotronul, Coarda, Prinselea, Lapte- Acru, chiar fotbalul in fata blocului, duelatul cu sabii de lemn, schimburile de soldatei ori papusi. Toate au fost jocuri de “contact”. Copiii cresteau printre copii. Copiii stiau de mici sa faca echipa, sa colaboreze, sa se ajute unul pe celalalt, sa “lupte” impotriva partii adverse. Prieteniile se leaga altfel pe tenerul de joaca, acolo se nasc “fratiile” celor mici, acolo furi prima sarutare de la fetita din blocul vecin.
Cu prietenii de la bloc ori de pe strada ta ti-ai (…citeste tot articolul)
Ce moda?! Pe dreacu moda. Incercam si noi sa ne imbracam cu ce puteam, si incercam sa ne imbracam frumos. Eram niste esteti in formare.
Prima etapa a vietii mele e marcata iremediabil de hainele facute de mama. Crosetate, impletite. Tin minte ca am avut fes (rosu cu cozoroc, asta pe la 3-4 ani), paltonas alb de lana (tot pe atunci), pulovere duium (mai tarzior), am avut chiar si pantaloni crosetati din lana, un fel de salopeta (pe la 7-8 ani). Erau albastri. Tin minte perfect asprimea lanii, mirosul ei, dar si caldura. Croseta biata (…citeste tot articolul)
Nu sint un nostalgic al comunismului, nu o sa ma vedeti recitand poezii pe mormantul lui Ceausescu, nu spun ca inainte era mai bine pentru ca toata lumea avea o casa si o paine pe masa. Dar pur si simplu am amintiri dragi din acele vremuri. Ani in care aveam putin dar ne bucuram de orice aveam. Stiam sa apreciem ceea ce e bun, banul era cu adevarat muncit si de prea putine ori furat, mancarea de fiecare zi era o victorie a parintilor premiata de pofta de mancare a copiilor. Si aveam pofta de mancare pentru ca ne jucam mult in fata blocului. Erau vremuri in care toata familia se strangea in fata televizorului la un film bun, primirea unei carti de Jules Verne era sarbatoare nationala, o felie de paine cu unt era mai apreciata decat icrele negre acum iar intrarea la un film indian, la cinema, era mult mai greu de realizat decat actuala penetrare la un concert Lady Gaga.
Acele timpuri ma (…citeste tot articolul)
Exista aceste restaurante, indeobste teribil de apreciate, care pe langa mancarica si beuturica ofera si muzica live. Detin muzicanti.
M-am nimerit sambata, pe seara, intr-un astfel de local cinstit. Renumit in zona pentru bucatele absolut gustoase, servirea ireprosabila, preturile bune, lumea civilizata care merge pe acolo, aranjamentele interioare eminamente rustice. Ei bine, acolo presteaza si acesti muzicanti. Am auzit ca ar fi de-aia cu diploma, cand nu canta in restaurant canta la filarmonica. Dar in restaurant canta muzica de petrecere, de pahar, nu stiu daca in acst caz se numesc lautari.
Eu nu ma omor dupa aceasta muzica. Nici chiar cand sint la restaurant. Dar nu ma deranjeaza daca (…citeste tot articolul)
Ce-ti poti dori mai mult, intr-o zi cu -15 grade afara, decat sa speli masini?! Probabil sa vinzi apa rece si proaspata la +40 de grade si tu sa nu ai voie sa bei o zi intreaga nici macar o picatura. Mie la -15 grade mi-e greu sa ies de sub plapuma, sa fac 5 pasi afara din casa, mi-e greu sa respir si sa-mi invart ochii in cap, mi-e greu sa gandesc, mi-e greu sa traiesc. Sint zodie de vara, iubesc soarele si caldura.
Cu toate astea ieri mi-am spalat masina. Nu au fost chiar -15 grade, erau doar -8, dar trebuia s-o spal. Nu o spalasem din noiembrie. Si in timp ce de sub straturile de jeg, frunze, zapada, gheata, vertebrate si nevertebrate apareau ranile lasate de iarna pe vopseaua neagra (nu vreti sa stiti cu arata capota aia de am curatat-o cu racleta de gheata) ii priveam pe cei doi ficiori spalatori. La inceput i-am compatimit. Ce viata-i aia sa stai de dimineata pana seara intr-o hala de beton si metal si sa dai cu apa rece pe fier?! Cand afara-i gerul Bobtezei, iti paralizeaza bucile de frig si limba in gura?!
Dar ei pareau veseli. Sporovaiau intre ei, glumeau, erau rapizi ca argintul viu. Dadeau cu (…citeste tot articolul)
