Inainte de nasterea copilei ziceau unii:
- Noi nu luam nimic inainte.
- Nimic?!
- Nu.
- Nici patutz, nici mobila in camera copilului, nici cele necesare zilelor imediat urmatoare dupa nastere?!
- Nimic, nimic.
- Pai de ce?!
- Pai… nu-i bine.
- Din ce punct de vedere?
- Asa se spune, ca nu-i bine.
- Cine spune? (…citeste tot articolul)
Desi in ultimele zile am incercat sa mai fur o ora-2 de somn dupa-amiaza, culcatul tarziu, trezitul nocturn, apoi trezitul matinal (prea matinal) au inceput sa-si spuna cuvantul. De fapt au terminat sa-si spuna cuvantul. Azi noapte m-am plumbuit.
Am mers spre pat pe la ora 1, cracanat de somn. Atat de cracanat de am intrat pe usa de la dormitor cu un pas inainte-unul inapoi. Asa cum bagi pe usa o masa, prea mare, in diagonala. Si cascam atat de tare incat dintii de sus loveau tavanul iar barbia matura parchetul. Bubuiam de somn, ce mai. Abia am mai apucat sa activez monitorul de urmarire a somnului copilei. Si nu mai stiu. Creca am lesinat.
uaaaaaaaa uaaaaaa uaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa ua ua ua ua ua ua ua uaaaaaaaaaaaaaaaaaa (aceste vocale incearca sa imite plansul copilului) ua uaaaaaaa ua ua uaaaaaaaaaaaaaaaaa.
Acum, in acest moment al vietii mele, as vrea sa pot controla timpul. Stiu ca nu-s primul care isi doreste asta, unii chiar au incercat, altii spun ca au si reusit. Dar mie mi-a traznit prin tartacuta acum sa fiu stapanul timpului.
Pentru ca mi-e bine. Si as vrea sa bat in cuie trecerea zilelor. Sa-i pastrez pe toti ai mei. Au plecat deja destui. Dar noi, cei care am mai ramas, ne iubim si nu putem unii fara ceilalti. Dar mi-as dori si o oarecare flexibilitate in stapanirea asta a vremii. S-o opresc pentru mine si sotia mea. Sa las timpul sa curga pentru fiica noastra. Nu cred ca-si doreste sa stea o vesnicie in pampers. Poate vrea si ea sa ajunga la vreo 18-20 de anisori, sa iubeasca si sa fie iubita extra iubirii parintilor, bunicilor, rudelor.
Poate ai nostri parinti ar vrea sa (…citeste tot articolul)
Buna dimineata, buna sa va fie inima, eu sint fetitza-fiica lu’ Dono, m-am bagat sa va scriu pentru ca babacu a luat-o razna si face urat prin casa.
In primul rand eu sint absolut splendida, initial taicutzu credea ca seaman cu el, acu s-a convins ca poate doar un pic, il las totusi sa creada ca-i seaman ca sa se simta bine. In al doilea rand eu sint totalmente cuminte. Fac galagie doar cand m-am rahatzit, cand mi-e foame, cand ma doare stomacul. Cu toate astea el pare usor nemultumit. Si bombane. Mai ales noapte cand se trezeste cu mama sa ma schimbe si sa ma nutreasca, mi-e cam frica de el. Vine cu uochii bulbucati si rosii ca un elefant ascuns in cires.
Si se baga el, mare destept, sa ma schimbe. Ma ia din patutz de parca as fi un sac cu cartofi, ma (…citeste tot articolul)
Aseara n-a fost o seara ca oricare alta. Copila nu facuse cacutza de 30 de ore. Mult pentru ea, prea mult, mult si pentru matale, stimate cetitor. Asa ca eram usor ingandurat. Nici n-a prea mancat, ma gandeam eu ca nu mai incape lapte in trupsorul ei de 3 kile, plin bietul cu alte cele.
Ne-am dus la culcare convinsi ca vom fi treziti curand. Prea curand. De plansetele ei cauzate ori de foame ori de incercari de “eliberare”. Ma rugam la Dumnezeu sa-i dea fetitei o cacare de-aia sanatoasa, sa poata dormi si ea linistit si usurata. Si noi.
Deci m-am pus la orizontala fiind in alerta. Cu un ochi la (…citeste tot articolul)
Ne spunea lumea inainte de nastere sa ne bucuram de ultimele zile de “libertate”. Si ne zicea cum o sa ne fie greu, obositor, ca vom fi buimaci de cap, nedormiti, bla bla bu bu. Bulshit. E bine. Da, viata ni s-a schimbat, dispozitia sufleteasca e formata in fiescare zi de starea de bine ori de rau a copilului, rahatul din asta dimineata ne-a facut fericiti, de cand am vazut pampersul plin de bogatie cantam si recitam poezii de multumire.
Da, abonamentul la sala a devenit abonament la pampers, dar in loc de gantere ridic copila si o bat pe spate ca sa ragaie. Da, zambetul ei – zambeste, mititica, desi nu stie inca ce-i bine si ce-i rau, io am dedus ca zambeste atunci cand simte o stare de bine. Asa cum in acest moment se chirceste si eu deduc ca o chinuie colicii, bate-i Dumnezeu de colici – deci zambetul ei ni le alimenteaza pe ale noastre, chinul ei ne intuneca fruntile.
(acu ma enervez, am scris ceva super cul si (…citeste tot articolul)
Bre, inainte de paternitate dormeam putin si visam prost. Dormeam putin nu stiu de ce. Dupe paternitate dorm putin pentru ca asa-i filmu’. Si visez si mai putin. Poate pentru ca dormim atat de putin incat nu am timp sa derulez un vis. Desi se spune ca visele ce par lungi se petrec de fapt extrem de rapid.
Da, atat de putin am ajuns sa dorm.
Si am visat ceva extrem de interesant: (…citeste tot articolul)
Prima data cand mi s-a citit povestea imparatului care plangea cu un ochi si radea cu celalalt, am crezut. Ca eram copil. Apoi, cand m-am mai maturizat (ca de crescut nu am mai crescut foarte mult) am zis ca-s prostii. Deh, povesti. Nu are cum sa se intample asa ceva.
Povestile sint insa adevarate. De doua zile dorm cu un ochi si cu celalalt ma uit la un monitor. Am decis sa culcam copila in camera ei inca din prima ei noapte acasa. Si asa am facut. Dar o supraveghem cu o camera video, noi avem langa pat un monitor. Si iaca asa cu un uochi dorm, cu celalat ma uit la monitor. E posibil. Ma tem sa nu mi se lipeasca obisnuinta asta si sa raman cam asa, shui, si la munca. Sa fiu etent cu juma, si total adormit cu (…citeste tot articolul)
Ultima oara ziceam ca nu stiu daca-mi iubesc deja fetita. Cat a trecut de atunci? Nu stiu si nici nu prea conteaza, acum sint praf si pulbere. De iubire as zice. Simt ca-i parte din mine si ca daca ar pati ceve, orice, n-as mai fi om intreg. Si mai exista oameni care-s parti din mine.
Ieri am ajuns acasa, dupa un drum extrem de stresant. “Scoica”, acel scaun pentru transport copii in masina, mi se pare o uriasa porcarie. Am condus cu teama, rugandu-ma ca miliardele de gropi ale Bucurestiului sa nu-i arunce capul dintr-o parte in alta. “Scoica” nu-i bate capu-n cuie, din fericire. Totusi, avea copila doar 3 zile, statea cu greu in pozitie sezut. Acum are 4 
Si cand am ajuns acasa, de fapt la vreo 15 minute dupa, s-a pus draga de ea pe un (…citeste tot articolul)
Ca sa nu fiti confuzati, mi-e teama (ba deloc) ca acest cinstit blog se va transforma cel putin pentru o perioada in ceva gen Paterna. Daca va asteptati la fapte de haiducie si teribilism, s-au dus. Intram intr-o noua faza, nu mai e vorba doar de mine in aceasta viata.
Confuzie… Mda. Sunt cam confuzat. Privitor la ceea ce simt fata de copil si de viitor. Nu pot sa zic ca deja ma cac pe mine de iubire. Simt insa ca acest sentiment sta sa apara si cred ca atunci cand va aparea va da cu mine de pamant. Si in cel mai bun caz ma voi putea aseza in genunchi in fatza ei, micuta printesa.
Deocamdata simt multa duiosie. Am cand inima mica mica, cand (…citeste tot articolul)
