A fost odata ca niciodata…
A fost odata ca niciodata o vreme de poveste. Vremuri demult apuse, peste care au trecut ani si fapte. Vremea povestilor. In acele timpuri viata unui copil era plina de culoare. O camera mica a unui bloc mic se transforma ca prin minune ori intr-un castel, ori intr-o pestera incarcata cu bogatii. Iar copilul se transforma dupa voie ori intr-un Fat Frumos neinfricat, ori intr-un Muc cel Mic si istet sau intr-un Croitoras Viteaz.
Copilul era intotdeauna de partea binelui. Si singura lui misiunea era sa invinga zmei paralei, sa escaladeze turnuri, sa ucida balauri ce scoteau flacari pe nari, sa salveze printese incuiate dupa usi grele, zavorate cu gratii de metal.
Un hârâit de placa de pick-up vechi era poarta dintre lumea reala si lumea de poveste. In păcănit usor, poarta se ridica si mii de lumi isi asterneau drumurile grele ori de aur, la picioarele copilului. Copilul trebuia doar sa aleaga pe ce drum vrea sa o apuce in asta seara. Ce vrea sa fie, ce piedici vrea sa treaca.
Aceste lumi stateau cuminti in rafturi, in fiecare seara. Ori sub forma de placi de vinil, in coperti colorate pe care asteptau printi si printese. Ori sub forma de carti mici si dolofane. Povesti Nemuritoare, daca le tineti minte.
Imi lipseste lumea povestilor. Mi-am dat seama aseara. Dupa 3 zile pline si intense, ne-am asezat seara tarziu pe canapea. Sa vedem un film. Si am dat peste “Calatorie in centrul Pamantului”, film facut dupa opera lui Jules Verne. Am redevenit copil. Am fost din nou fermecat, am cascat gura si am urmarit cu emotie povestea, lumile subpamantene, am fost alaturi de aventurieri si m-am opinitit si eu cu ei atunci cand le-a fost greu.
Minea mi s-a intors atunci. Atunci cand o carte de Jules Verne, cu coperti mari, groase si albe, avand doar un desen pe ea, era o comoara. Fiecare carte era o comoara. Iar fiecare desen de pe coperta ei era o invitatie la visare. Aventura. Bucurie. Emotie. Calatorie in lumea imaginatiei autorului cu ajutorul imaginatiei tale. Imi amintesc perfect raftul cu cartile lui Jules Verne. Si-mi amintesc calatoriile de atunci.
Mi-e dor de lumea povestilor. Imi pare rau ca nu am mai trecut pe acolo de atata vreme. Imi pare rau ca povestile vor deveni in curand o poveste. Imi pare rau ca prea rar mai mergem cu mintea in locuri atat de minunate. Si mi-e dor sa am in mana o carte mica, veche, pe care s-o deschid, s-o miros, si sa ma cufund apoi in Povesti Nemuritoare. As vrea sa fiu din nou copil. Iar daca asta nu-i posibil (desi in povesti orice e posibil), as vrea sa fiu parinte. Iar apoi un bunic bonom ce citeste cu voce calda, grava si molcoma, povesti. Unui copil care viseaza iar apoi cade intr-un somn dulce si fara griji.
Primaaaa!
Si mie mi-au placut la nebunie povestile nemuritoare. Si acum le mai am in biblioteca si nu vreau sa ma despart de ele. Cred ca le-am citit de sute de ori si tot nu am satur
Eu nu le mai am si mi-e dor de ele. Si daca mi-as cumpara unele noi, nu au farmecul celor din copiarie.
In plus, vreau sa vina vara.
Le găseşti pe la Anticariat.
Ce film ai văzut? Cel cu Brendan Fraser?
Buna dimineata.
In fond, cine spune ca daca suntem adulti trebuie sa uitam de astea ? 
Eu mai am cartile din copilarie, sunt la maica-mea. Si “Povesti nemuritoare”, si Charles Perrault, “1001 de nopti”, etc. Lumea copilariei nu mi se pare chiar ata de departe. Ieri dimineata, de ex., tolanind pe canapea si butonand da tv, am prins vreo 5 minute din Arabela. Plus ca ma uit la desene animate de fiecare data cand am ocazia.
Exact, Ionutu
Jo, sintem “prea ocupati” acum, ca sintem oameni mari.
Eu l-am văzut în premieră 3D în România, anul trecut la Bucureşti. Şi mie mi-a plăcut şi mi-a amintit de zilele cînd citeam Insula Misterioasă şi-l detestam (cu mintea mea de copil) pe căpitanul Nemo.
hello! lumea povestilor e minunata la orice varsta…da, suntem ocupati acum, plini de griji, dar la filme tot ajungem, nu? eu prefer povestile in imagini si v-as putea recomanda, de exemplu Spirited away (Sen to Chihiro no kamikakushi)..tare mult imi plac povesti japonezilor
o zi buna!!
Neata! Eu ascultam povestile la pick-up si imi placeau mult. Iarna cand afara era frig, stateam cuminti in casa si bunica ne punea povesti
… Petre Ispirescu ramane preferatul meu.
http://www.youtube.com/watch?v=cU5dYGPynqE in spiritul acestui post
Buna dimineataaaa!
Povestile care mi-au placut cel mai mult cind eram mica erau strinse intre copertile unei carti, “Fioravante si Frumoasa Isolina”. Nu mai stiu pe unde e cartea aia, dar cred c-am citit-o de nenumarate ori.
Ce-mi pare cel mai trist in zilele noastre nu e neaparat faptul ca astia micii nu mai citesc, ci ca nu se mai joaca. Daca te uiti mai atent, au disparut complet gastile de pusti din jurul blocurilor. Probabil sint toti cu ochii holbati in calculatoare. In tot cazul, numai imaginatia nu li se dezvolta, poate doar dependenta.
Miorlau, poate ca astia mici nu se mai joaca pentru ca au uitat aia marii sa se joace. Astia mici nu mai stiu povesti pentru ca celor mari nu le mai arde de povesti. Nu crezi?
Buna dimineata!
Povesti nemuritoare citeam si eu cu nespusa placere,si inca mai am mare parte din colectie… Erau foarte bune de citit dupa-amiaza pe sub patura cand de fapt trebuia sa dorm, ca sa “am voie” dupa aia sa merg “pe-afara”. Apropo de copiii care azi stau numai in fata calculatorului – cea mai mare pedeapsa era sa nu ies pe-afara…
Da, si acum cand prind Tom si Jerry la televizor raman cu ochii in ecran si parca ma intorc in lumea copilariei ..
alice in tara minunilor,vrajitorul din oz,povestea lui habar nam…vacanta de vara,1 aaugust cand incepeam temele de vacanta..vacanta de craciun,plita bunicilor cozonacul mamei..hai va salut de la vama veche, noul loc al copilariei.
La ora 4 sau 5, functie de anotimp, aveam voie afara. Muama, ce mai dadeam ceasul ala inainte s-o pacalesc pe bunica-mea si sa mai fur 10 minute …
mamuloz, cumva nu mi-a placut niciodata Alice in Tara Minunilor. Si Vrajitorul din Oz imi dadea sentimente nu tocmai linistite. Si nu pot explica de ce.
neata buna!
ma gandesc cum “rasoleam”povestea fiica-mi seara,inainte de culcare,pt ca eram prea obosita,sau aveam inca altele de facut.acum am senzatia ca a crescut prea repede! astept nepotii
As mai putea adauga Hensel si Gratel si minunata carte care ma marcat cel mai mult a fost Singur pe lume, eram inebunita dupa Sufletel..traima cartea aia,o visam
)
@joaninha – exact, si la ora 8 seara negresit inapoi in casa!
@dono – in sfarsit cineva caruia nu i-a placut alice, eu n-am putut sa declar asa ceva niciodata, toti in jurul meu o iubeau pe alice si tara minunilor!
raftul cu jules verne – check
povesti nemuritoare -check
da’ Povestiri istorice? Erau cartile alea mari, cu pagini A4.
Alea-s de suflet
ah … si Legendele Olimpului
Cartea mea de capatai era o colectie de basme scrise de Contesa De Segur. Nu numai ca povestile erau minunate, inedite, altfel, frumos spuse, cu personaje care ma duceau cu gandul departe, departe si pe care le visam in timpu somnului de pranz, dar si pozele ma fascinau incredibil. Cred ca o sa recitesc, ca am gsit un link: http://www.scribd.com/doc/8198374/Contesa-de-Segur-Povesti-Cu-Zane-34. Si cand m-ao duce acasa, am sa caut cartea-n pod
Nu e curios ca lucrurile care se fac special pentru copii (carti, desene animate) este evident ca nu te tampesc, ca adult, ba dimpotriva? Iar cele care se fac special pentru adulti au un efect invers?
Salutare naţiune,
Dragă Dono, mi-ai făcut un dor de copilărie…uff…sper doar să am răbdarea necesară pentru a-i citi copilului câte o poveste în fiecare seară. Să retrăiesc acele vremuri prin ochişorii lui.
Hai să avem o zi frumoasă!
Buna dimineata!
Povesti nemuritoare, povesti fermecate rusesti, povestile fratilor Grimm, Petre Ispirescu, Ioan Slavici si alte povesti, plus Povestirile Istorice si Legendele Olimpului, le-am devorat! Nu m-am omorat dupa Jules Verne, am citit Insula cu Elice si 20000 de Leghe sub Mari, doar atat.
Dar “Ciresarii”? Dar “Elevul Dima dintr-a 7a”?
exact ada, si dupa “ciresarii” m-am topit. Si “la medeleni” a fost mult timp cartea mea de capatai. Si cand voiam buna dispozitie garantata citeam si reciteam “recreatia mare”.
@virgil – da, am avut si eu contesa de segur!
Dar “bunica e in mar” (sau in pom)a avut-o cineva? o carte foarte draguta ..
Breeeee, si io fusei fan al Legendelor Olimpului. Mai citeam Aventurile lui Habar n-am, Ciresarii, Cei trei veseli naparstoci, Hector Malot cu Singur pe lume, Cherles Dickens, si cate si mai cate….
Totusi, favorita mea ramane Sapte Scoici Surori
Ah “Ciresarii”!Si cartile lui Alexandre Dumas!Si Karl May- i-am citit toate cartile pana s-au flendurit si nu se mai distingeau multe portiuni din pagina. Le stiam pe de rost si tot imi faceau placere. Si cat am plans cand a murit Winetou.
La Legendele Olimpului eram mester. Mester mare de tot.
Cam toate … mai aproape de suflet a fost Sufletel din Singur pe lume. Apoi, Cuore (inima de copil), Winnetou si multe multe altele.
PS: Nici eu am placut-o pe Alice, dar imi place http://www.youtube.com/watch?v=tlzn9lVUMtE
La Cuore – Inima de Copil am plans cu lacrimi cat bobul de strugure. Nu aveam ochi suficienti de mari ca sa plang cum as fi vrut.
Eu am plans cand a murit olguta in la medeleni.. Valeu da’ ce-am mai jelit.
Inca se mai fac filme pentru copii desi se numesc filme serioase. Totul e sa le vezi cu alti ochi decat ai vedea un film serios.
Golden Compass si Tin Man pentru inceput!
Hai sa avem o zi beton!
Vazut Golden Compas. Nu prea ratez filme pentru copii.
Buna dimineata!
Povesti?Daaaaaaaaaaaaa.
Citit Ciresarii, Winnetou, Legendele Olimpului, toate de citeva ori.Am citit orice Poveste Nemuritoare mi-a picat in mina, chiar daca aveam peste 20 de ani.Si acuma ma uit cu placere la filme pentru copii gen Busola de Aur,si la desene animate.
Cred ca un om moare atunci cind nu mai are pic de “copilarie” in el, daca pot sa spun asa.Esti mort daca nu mai simti macar o clipa de placere cind citesti o carte pentru copii, sau un desen animat.
Imi pare tare rau cind vad copiii si adolescentii din ziua de azi ca vor sa se maturizeze cit mai repede si nu se mai bucura de copilarie si povesti, si incerc sa-i fac sa vada cit de frumoase sunt.
Sper sa-mi invat copiii ce inseamna o Poveste si Jocul, ala in care o cutie de chibrite.
O zi buna sa aveti si plina de povesti frumoase.
Erata :Sper sa-mi invat copiii ce inseamna o Poveste si Jocul, ala in care o cutie de chibrite poate deveni orice, doar prin imaginatie.
Io de mica am fost mai ciudatica.Am inceput sa citesc prin clasa a 2 a,iar primele carti care mi-au starnit interesul au fost “Enigmele capitanului Roman” si abia dupa aceea a urmat seria povestilor nemuritoare, pe care le-am recitit cu placere copiilor mei.Se pare ca la ei nu prea au acelasi succes,din pacate.
Ah,era sa uit de minunatele povestiri ale lui Arthur Conan Doyle…le-am iubit
‘O mie si una de nopti’ povestite de eusebiu Camilar sint basmele mele vrajite…si acum mai am ele doua volume monumentale cu ilustratii cartonate care mi-au transformat copilaria intr-un vis frumos.
Sa zicem ca era mai bine copil decat acum………
cu intarziere ca mi-a murit calculatorul pt cateva zile(coma profunda)….nu te opreste nimic dono sa stai 10 min sa te relaxezi cu o poveste seara si sa reintri in lumea aceea minunata:D