Adaptabilitate.
Era cald. Atat de cald. Si acolo, in umbra oribilului bloc ce domina piata Obor, era si mai cald. Cel mai cald. Simteam ca ma preling incet, in jos, ma topesc pe asfaltul fiebinte. Si soarele o sa manance din mine pana n-oi mai ramne nimic. Nici macar o umbra.
- Telefoane, telefoane, telefoane….
aud cumva din stanga.
- Telefoane, telefoane, telefoane….
zicea monoton vanzatorul de telefoane mobile furate (deci mult mai mobile decat si-ar fi dorit proprietarii lor), ce-si sprijinea bucile pe un gardulet de metal, vopsit odata-demult in alb.
- Telefoane, telefoane, telefoane…
zicea el nici tare (sa-l auda politia comunitara), da’ nici incet (sa nu-l auda potentialii musterii, amatori de chilipiruri).
Si mi-am intors privirea spre sunetul ala monoton-zumzaitor, asemanator cu vuietul unei vuvuzele. Sper ca stiti ce-i aia vuvuzela, acum stie tot mapamondul, habar nu stiu ce fapte de vitejie fotbalistica s-au petrecut la campionatul asta mondial, dar stiu ca vuvuzela-i cu problema. Si stiu ca daca- – - campionatul s-ar fi jucat la noi, in tribune erau oameni cu buciume. Tulnice. Si daca o vuvuzela are cel mult un metru lungime, un bucium poa’ sa aiba si trei. Sa fi auzit atunci zgomot, nu vuvuzele…
Dar sa revenim la
- Telefoane, telefoane, telefoane…
Si ma intorc spre el. Si el vede ca ma intorc. Si-mi zice:
- Bă, cumperi telefoane?
Io ma uit la el, asa, cu privirea pe care o ai cand nu cumperi telefoane, si-i zic:
- Nu, bă, nu cumpar telefoane.
El ma aude, pricepe si zice:
- Aha…
Apoi se mai uita un pic la mine, afara era tot cald, tare cald, si-mi zice:
- Bă, (si se scarpina un pic in cap, de suspans) da’… vinzi telefoane?
La faza asta m-a prins cu garda jos. Deci daca nu cumpar, vand…
Si mi-am dat seama ca-i unu’ dintre aia adaptabilii. Daca nu vinde, cumpara. Si uite asa a mai trecut o zi de criza, o zi calda, calda tare, ce s-a prelins prin umbra oribilului bloc de la Obor.
Breeeeeee, trebuia sa-i spui ca tu nu vinzi telefoane, ci ca oferi telefoane
Tu’i vuvuzeaua ma’sii!
Si daca o lua de buna?!
Ii ofereai un telefon public
Si daca o lua de buna?
Iti sunai manager-ul de retea – IPS Cardinalul
Se descurca el cumva
Ei, lasati, c=am patit si eu una oarecum la fel. Mare, cald, soare. Ma duc la o prietena care are un apartament in Constanta. Si vin cu portbagajul full de tzoale, plus alea atirnate pe umeras in masina, ca urma sa stau vro o saptamina si daca nu caram dulapul dupa mine nu ma simteam eu calatorita.
Zis si facut, ma parchez in fata blocului si dau sa incep descarcarea. Ea se duce pina sus sa deschida usa. Pina sa descarc eu tot, amica mea coboara val-virtej si-mi zice ca s-a blocat yala. N-aveam alta solutie decit sa dam cu spartul usii, varianta care cade ca deh, mai venea maman in control si s-ar fi lasat cu iures. Si cam ca-n desenele alea animate aproape s-a auzit un “pinnng”. A chemat pompierii. In 10 minute vine o tulumba de-aia mare si se parcheaza in fata blocului, ca deh, Constanta oras mic, drumuri scurte.
Si cum eram eu zina bagajelor zgiindu-ma la cum urca ea pe o scarita pina la etajul doi, vin linga mine doi oameni de bine:
- Doriti cazare?
- Nu, multumesc
Si apreciind cintaritor maldarul pe care-l aveam in stapinire imi pun o ultima intrebare:
- Sinteti cu familia?
Epilog: prietena mea a sarit pe geamul de la bucatarie si elegant a deschis usa. A fost inceputul unei vacante absolut demente.
Daca mai treci si miine vezi ca au trompete la vinzare, inca nu mi-a sosit transportul de vuvuzele.
haha vindea telefoane publice
)
ehee, era acum vreo 15 ani… eu, pe magheru, cam pe la dalles, asa. mi-asteptam sotzul, sa ma ia cu masina si eram cu ochii-n zare, sa fiu pe faza, sa ma urc din mers, neah, oprirea interzisa pe bulevard. si-n mana aveam 2-3 sacouri luate de la nufarul,pe umerase, invelite-n plastic. si cum stam eu colo, blonda si cu ochi de peruzea, frumoasa-coz, ce sa zic… vine o tanti si ma intreaba: “cat?” eu, buimaca, fac: “A?” la care, ea, edificata: aha, ruschi… si, tare, cu gesturi multe, catre mine:Cat vrei pe ele? Cum le vinzi, ha?
Asa am patit-o si eu cu unul in zona la Romana, zilele trecute. I-am spus ca nu sunt interesat si el tot ma freca la cap cu telefonul lui, pana la urma mi-a sunat telefonul si am vorbit la el ca la sfarsit sa ma intrebe daca vreau sa-l vand
)
Buna dimineata. Hai la telefoane.
‘neata!
Astept sä inceapä Asterix-u’ vänzarea de vuvuzele. 
Telefoane? Nu, multumesc! Unul e de-ajuns.
Zi frumoasä, dragilor.
‘neatza!
Cum, voi nu aveti inca vuvuzele? Ntz, ntz, ntz!
N-avem, Mariuse, pentru ca sintem mai albinosi, dar avem telefoane. Si trompete.
Buna dimineata!
‘neata !
Pe mine m-a abordat odata o tiganca ( pot sa spun tiganca ? ) care vindea parfumuri. I-am zis ca nu vreau si m-a intrebat, foarte mirata, de ce nu vreau ? De zici ca ratam oferta anului, nu alta! asa ca i-am zis : pentru ca sunt furate!
A plecat si se tot intorcea sa se uite la mine, bombanind: i-auzi … ca-s furate…!
Acum 10 ani, Orhideelor, peste drum de viitorul IDM si autogara Keneddy, prin dreptu’ fabricii de bere Grivita.
Asteptam un prieten.
Apare un pusti tuciuriu.
“Vrei o fata?”
Io perplex, procesam ce spusese vocea fortat ingrosata.
“Ba n-auzi, vrei o fata?”
“Nu vreau ba, sterge-o!”
“Ba, tu-mi faci concurenta, c-acu’ il chem pe Savarina!”
Hai ca asta cu telefoanele a fost tare
)
) belea si apoi te intrebi de ce te trezesti dimineata facand pacate…:))
Mai sunt unii care urla dimineata in fata blocului de te scoala din toti mortii in gura mare “Vand covoare”
O zi racoritoare va doresc!
Pardon vroiam sa zic “o zi racoroasa…”
)
Macar sa-ti fi cumparat niste tigari, tigari
)
Io-am luat o data un buchetoi de narcise pentru bunica-mea de ziua ei, de la piata de flori, si apoi, pe strada, m-a intrebat o tiganca din aia cu fuste multe “cu cat le dau”. E drept ca si eu aveam o fusta lunga si multa da eram extrem de blonda si alba
[...] Ieri am citit la Dono despre vanzatorii de telefoane (nelipsiti din zonele “de interes” ale capitalei) si [...]