Am fost negru

De aseara am mobilier pe balconul ce pretios imi place sa-l numesc terasa. Un fel de canapea cu o uriasa perna foaaarte confortabila, o masuta si un fel de fotoliu, ca o jumatate de ou capitonat deasemenea cu o perna de-aia mare. Pana le-am instalat trecusera ceasurile de ora 23 si cu toate ca era afara un frig de-mi inghetase parul in nas, am zabovit pe canapea pret de o tigara. Sa ne bucuram de mobilier. Ma gandeam ca in aceasta dimineata va fi soare, cald, si ne vom bea cafeaua bucurandu-ne de razele fierbinti. M-am trezit, afara era zapada, m-am enervat. Eu deja intentionam sa incep sesiunea de bronzat 2008.  

Am trasat aceasta introducere ca sa va povestesc despre seara in care am atins culmea bronzului. Seara despre care mi-a adus aminte prietenul g.p. Firesc, eram tot student. Ne plictiseam amarnic. Nimic nu se intampla. Pana cand am aflat ca la etajul nostru (stateam in camin) se pune de un chef. La care erau insa invitati doar cetateni afro. Adica negri. Am incercat totusi sa intram, sa aducem o pata de culoare petrecerii. Nu ni s-a permis, ni s-a explicat clar ca e doar pentru ei. Ne-am simtit cam cum se simteau bunicii lor cand erau dati afara din barurile de albi. Ma bucur totusi ca nu ne-au trimis sa culegem ceva bumbac din fatza caminului. Dar noi nu ne-am lasat. Impreuna cu prietenul Edi (il salut pe aceasta cale desi nu citeste blogul, dar nu am mai vorbit cu el de cativa ani) am decis sa devenim negri pentru o seara. Un fel de procedura Michael Jackson-pe-invers. Cum bani de operatii estetice nu aveam si doream totusi ca procesul sa fie reversibil, am apelat la batrana crema de ghete. Ati ghicit. Ne-am dat pe fatza, pe gat si pe maini cu crema de ghete. De-aia groasa, de bocanci. Apoi, pentru ca opera sa fie desavarsita, ne-am dat si luciu cu o chestie de-aia cu burete de in varf cu care se lustruiesc pantofii. Eram ok, parerea noastra, mai ales ca eu am nasul usor turtit de cand am dat cu moaca intr-o bara. Ne-am luat niste bluze cu maneca lunga si cu guler sa nu se mai vada pic de piele alba, ne-am tras in cap niste caciuli sa ne ascundem parul deloc cretz si negru, si ne-am prezentat la chef. Am avut noroc ca pe culoar luminile erau stinse. Ni s-a deschis usa, un negru original ne-a scanat superficial si ne-a lasat sa intram. In incapere, inghesuiala mare. Era o mica Africa. Doar negrii. Dansau de mama focului, pe melodii la moda atunci. Creca era si “Hello, Africa!” a lui Dr. Alban. Camera era luminata doar de o veioza rosiatica, care fusese acoperita si de un voal pentru ca lumina sa fie si mai difuza. Ne-am integrat rapid, am baut niste pahare “la foc automat”, ne-am pilit si ne-a luat ceful de rap. Am inceput sa dansam, din ce in ce mai zbuciumati. Eram cu caciuli in cap si bluze cu guler, deci am inceput sa si transpiram…Nu am realizat initial ce se intampla, doar ne stergeam sudoarea de pe frunti si de pe fetze. Mda…Pana cand am observat ca cei ce danseaza in jurul nostru se opresc si ne privesc cu atentie. Noi le ranjeam, sa ni se vada albul dintilor. Ei nu, nu pareau deloc amuzati. Ce se intamplase? Crema de ghete fusese diluata de transpiratie si noi redeveneam, gradual, albi. De fapt eram patati. Ca niste dalmatieni negri cu pete albe. In 28 de secunde am fost luati de umeri si aruncati afara. Le multumesc si pe aceasta cale ca nu ne-au batut si nu ne-au implantat niste sulite in buci.   

Am revenit dezamagiti in camera noastra. Si am inceput sa ne spalam. Degeaba. Crema de ghete nu voia sa se duca. Am insistat cu sapun. Degeaba. Am pus mana pe un burete de spalat vase si da-i frecus. Degeaba. Am apelat la primul Axion ce aparuse pe piata romaneasca, un fel de crema verde. Ne-am frecat vreo 2 ore. In final am reusit sa scoatem negreala din noi. Aveam insa pielea tumefiata, iritata si rosie ca focul.

Pacat ca la etajul nostru nu era si un chef de amerindieni. Nimeni nu s-ar fi prins ca nu eram de-ai lor.