Bostani si spaime

Despre Halloween nu stiam nimic cand eram mic. Stiam insa prea bine ce inseamna un bostan scobit, stiam si ce ma sperie. Luatul de injectii ma speria in copilarie. Si asistenta care mi le administra. Pentru ca nu era secsi, cu uniforma mini, ochelari cu rama groasa si decolteu generos. Era o baba urata. Poate de-aia ma speriau injectiile.

Uite, nici nu prea stiu care-i diferenta intre bostan si dovleac. Nu stiu care-i comestibil si care nu, nu stiu daca pe unu-l mananca porcii iar pe cealalt oamenii. Mi-era insa foarte clar atunci cand vedeam un dovleac-bostan crescand gras si rotofei pe vrejul lui, la umbra cucuruzului, ce se va intampla: in cel mai bun caz dovleacul-bostan va fi taiat, golit de samburi, decupat, va primi juma de lumanare si va lumina zambind in noapte.

Bostanii copilariei mele erau zambitori si prietenosi, nu ca cei de Halloween. Bostanii copilariei mele aduceau bucurie aleatoriu, atunci cand se intampla sa ajunga sub cutit, nu numai in noaptea de 31 oct. Spre 1 noiembrie.

Desi probabil tot toamna tarziu se intampla, nu am auzit inca de bostani ce se dezvolta primavara. Intr-un caz mai putin nefericit, dar totusi fericit, dovleacul era feliat, bagat la cuptor si consumat cu pofta dupa vreo juma de ora de sedere la fierbinteala. Imi placea pe atunci, nu mai imi place acum. Iar samburii, o da, erau spalati de mucii lor galbeni, muci in care au crescut in intestinele dovleacului. Intinsi pe o tava, stropiti veseli cu nitica apa cu sare si aruncati si ei la cuptor.

Teoretic ar trebui ca noaptea de Halloween sa fie foarte plina pentru tiganci. Sa produca-cornete de samburi pe banda rulanta si sa urle in noapte, cat le tin bojocii:”seminte prajite avem, baiatuuuu! Seminte bune, de dovleac!”

Desi acum tiganii nu se mai ocupa cu asa ceva, s-au emancipat.

Despre spaime, ce sa va spun… Mi-am rascolit memoria in cautarea spaimelor copilariei. Si nu le-am gasit timpuriu. Nu ma speria nimic. Cimitirul era un loc prietenos unde odihneau cei ce plecau, sub flori si lumanari. Vrajitoare erau doar in povesti si stiam foarte bine ca acolo raman. Daca sint cuminte. Culmea, ma speriau tiganii, imi spunea bunica-ca ma da la tiganii cortorari daca nu mananc tot. Si nu pentru ca bunica era legionara, ci pentru ca tiganii cortorari stateau la cort. Si era usor incomod.

Spaimele mi-au aparut mai tarziu, pe cand am inaintat in varsta. Acum me sperie in vis doar mortii dragi, pentru ca cei dragi nu ar trebui sa moara. Cu ceilalti nu am treaba. Am uitat sa scobesc dovleci durdulii si sa ma bucur de lumina lor, dar jur ca o s-o mai fac. Si mi-e scarba de cei ce “sparg” seminte si le scuipa pe jos. La pachet cu virusul gripei porcine.

Si nu uitati, daca ajungi in troaca te mananca porcii. De esti ori de nu esti dovleac ori bostan. Porcilor nu le pasa.

Eu va doresc zero spaime si multa lumina de-aia calda, prietenoasa, iesind din capatana unui dovleac ce zambeste pentru ca pur si simplu nu are de ce sa fie incruntat.