Căpiţe cu cărare

Podoaba mea capilara traieste vremuri tulburi. Partial ma paraseste, partial incarunteste, partial o ia razna, partial mi-o fura “hair stilisty” – acei frizeri dobitoci care mi-o raresc mai mult prin filare.  Nu mai am treaba cu tendintele, nazuiesc din acest punct de vedere doar la o imagine ok, sa nu se sperie lumea cand ies fara caciula pe strada.

Asta nu ma impiedica sa observ evolutia hair-stilistica a societatii tinere. Si am vazut ca se poarta o noua freza. O noua veche-freza. Am ales sa o numesc asa, pentru ca aduce izbitor cu acele freze pe care le vedeati fotografiate in vitrinelor batranelor frizerii comuniste. Precizez din start ca-i o freza pentru masculi sau pentru dame extram de masculinizate. E acea carare intr-o parte, o stiti prea bine, dar care a suferit cateva modificari. Părul e lasat mai lung iar bretonul cumva ridicat in sus.

Si, cea mai importanta caracteristica, parul trebuie sa fie foarte mult. Foarte des. Foarte foarte des.

Cand am fost la imax, am vazut un grup de tineri. Evident, din lumea “buna” a capitalei. Genul frumusel, dichisit, bine imbracat, marcile de renume sareau in ochi de pe fiecare articol vestimentar, ceasurile atarnau mari si grele la mana. Toti, dar toti – si erau vreo 5, aveau aceeasi freza: păr extrem de des, mai lungut, carare intr-o parte, breton ridicat. Diferea doar nuanta parului, in rest erau tunsi la matriţă. Si m-am gandit ca desimea părului e acum un criteriu de admitere intr-un cerc de prieteni.

Se da interviu de admitere:

- Buna ziua, noi sintem juruiul, tu vrei sa intri in grupul nostru de prieteni. Vei avea aceasta sansa doar daca raportezi 50000 de fire de păr pe centimetru batrat. Băieţi, incepeţi numararea.

In funcţie de rezultatul numararii, pretendentul e admis ori ba. Apoi recent admisul depune jurmantul:

“Jur sa respect freza, jur sa-mi indesesc parul pe toate caile naturale si artificiale, jur sa am grija de fiecare fir de par, jur ca asta va fi o prioritate in viata, jur sa n-am alte prioritati, jur sa ma arunc de pe o stanca daca voi ajunge la densitatea medie de fire pe centimetru patrat. Asa sa-mi ajute Dumnefrizereu.”

Probabil aceasta selectie e total naturala si instinctuala. La fel cum leii cu coama deasa sint cei mai cautati de femele, asa si acesti posesori de câlţi pe scalp se cred rasa superioara. Un fel de Hitleri mai mici, la care nu le-ar sta insa cascheta pe cap. Din cauza bretonului des si ridicat.

Acel grup de care va povestesc avea si un papagal. Paria grupului. Pentru ca avea, era evident, mai putin par in cap ca restul. Desi incerca in rest sa respecte liniile frezei. Si spun asta pentru ca in vreme ce Desimea Lor stateau la texte cu gagicile – gen papusi de Bambu – acest second hand al gastii era la coada. La popcoarne, sucuri, ape. S-a intors bietul cu bratele pline, scapand una-alta, dar fericit ca poate fi din nou alaturi de ei. Zeii.

Va dati seama ca aceste randuri au fost inspirate de furia celui care regreta părul ce-l avea odata. In tinerete…

Daca vreun frizer mai imi fileaza părul, ii infig in piept foarfeca de filare.