Discutia noastra purtata in masina, de la metrou pana la locuinta proprie (ma rog, mai mult a bancii decat a mea) a incercat sa cuprinda toate aspectele carierei si vietii lui. Iata:

Michael artistul – Genial, domnu’ Alex. Ge-ni-al. Nu a mai fost si nu va mai fi altul ca el. Asa cum nu a mai fost si nu va mai fi altul ca Elvis. Genial. Dar a avut si el altele. Dumnezeu nu le da niciodata pe toate. Da cu o mana, ia cu cealalta. Asa au fost toti genialii: Tizian, Michelangelo, Goya. Stiti ce vieti au avut… (gura mea de cascase destul de larg…)

Vocea lui Michael

- Divina. Dar…

- Dar ce, doamna?

-Nu era de barbat. 

- Pardon? Cum nu era de barbat?!

-Domnu’ Alex, nu era de barbat. Oricum sexualitatea lui era incerta. 

- Cum adica incerta? Nu s-a pus niciodata problema ca ar fi avut chestiuni feminine mai pronuntate… 

-Domnu’ Alex, stiu ce zic. Vocea aia ii venea de undeva, nu din barbatie. Era o voce de inger. Ingerii sint asexuati. 

- Pai si asta inseamna ca el era asexuat? Adica nici una nici alta?

- Nu am zis ca nu avea nici una nici alta, ci ca era indecis.  

- Pai a avut copii, doamna… Cu sperma lui, chiar daca a fost inseminare in vitro.

- Daca aia era sperma lui, eu sint calugarita. – a pus punct Doamna de Fier.

Despre pedofilie.

 - Era pedofil.

- De ce ziceti asta?

- Pentru ca a platit ca sa se incheie procesul. Bani multi.

- Pai poate ca a platit ca se saturase sa fie terflit prin tribunale. A vrut sa puna punct. Il chinuia tot ce se intampla…

- Pai cred si eu ca-l chinuia. Dar i-a placut sa-i mangaie sexual pe copiii aia si sa doarma in pat cu ei…

- Nu cred ca i-a mangaiat sexual. Doar le citea povesti seara inainte de culcare, le dadea prajituri cu lapte. Incerca sa se ofere ca nu a avut el. Asa isi imagina Michael ca trebuie sa arate o seara a unei copilarii fericite. Si, doamna, nu facea asta pentru copii. Facea pentru el, isi reinventa inca o copilarie, fericita de data asta.

- Domnu’ Alex, va rog eu… Era pedofil.

Moartea lui Michael

 - A cedat. I-a cedat organismul. Prea mult, prea mult, prea mult. Organismul uman e ca o masina care cedeaza daca a fortata. Asa s-a intamplat si cu el. De la atatea medicamente. Nu si-a mai facut efectul si a luat tot mai multe.

- Pai se spune acum ca ar fi fost omorat. I-au gasit in organsim doze letale de la doua medicamente. Credeti ca le-a luat intentionat?

- Da, intentionat. Nu l-a omorat nimeni, el s-a omorat cu viata lui, cu excentricitatile lui. A pierdut controlul. Dar v-am mai spus, asa li se intampla geniilor.

Concluzii

- Un artist incredibil. Mi-a placut muzica lui de zeci de ani. L-am admirat cand altii il huleau. Ce cantaret, ce dansator, ce compozitor. Eu stiu demult cine-i Michael. Nu ca astia care il descopera acum, dupa ce a murit. Fani de ocazie. Brusc toata lumea asculta Michael, e mare fan Michael. Dar asa se intampla de obicei. Valorile se descopera dupa moarte. Sotul meu mi-a zis intr-o zi:”Sa vezi ce o sa plang dupa tine cand nu vei mai fi.”  M-am uitat la el si i-am zis:”Hai ca mai vedem noi cine dupa cine va plange…”

Si mi-a tras, smechereste, cu ochiul privindu-ma in oglinda retrovizoare a masinii.

Serialul “Doamna de Fier”  va este oferit de colegele ei menajere.

Si trebuie sa va reamintesc ca mesaje noi va solicita atentia.

Noi am fost in faza de negare. Nu am putut accepta cele spuse de ea. I-am urat succes la operatie, am intrebat-o daca o putem ajuta cu ceva, i-am mai dat telefoane, am verificat starea ei de sanatate in timpul recuperarii, i-am spus sarbatori fericite la fiecare sarbatoare mai mult sau mai putin importanta. Intre timp am refuzat sa cautam o alta menajera. Pentru ca dupa Doamna de Fier NU mai exista o alta menajera. E ca si cum ai trece de la Ferrari la … nu stiu. La trotineta. Eram siguri ca o oricare alta prestatoare de asemenea servicii ne va starni furia, dezamagirea, indignarea. Ne-au trecut destul de multe prin casa, stim ce pot. Stai ca mint… Am avut o tentativa, inainte de Paste. Am vrut sa respectam traditia cu-curatenia generala. Noi sintem prea mult la serviciu, ajungem acasa prea distrusi ca sa ne mai apucam de lustruit parchet si geamuri. Si am incercat sa o solicit pe menajera vecinilor. Am intrebat-o daca are o zi libera si pentru noi, pana in Pasti. Mi-a zis ca nu. Nici dupa Pasti? Mi-a zis ca nu.  Am mai intrebat-o, total ironic, doar daca-mi poate face o programare pentru 2010. Nu a inteles gluma, era clar ca nu ne potriveam.

Si am continuat sa ne rugam pentru sanatatea Doamnei de Fier. Intre timp in casa aveau loc fenomene paranormale. Praful se strangea mult mai repede decat in mod normal. Noi rasturnam mult mai des recipiente pline cu chestiuni lichide sau solide. Prin camere se formau valatuci. Ca valatucii aia din filme, sulurile suflate de vant prin desert. Ma simteam ca in Bonanza. Ciudat, dar in ultima vreme am inceput sa colectionam si cactusi, Texasul era la noi acasa. Mai lipsea sa apara de sub pat un sarpe cu clopotei iar de sub bufetul din bucatarie doi scorpioni. Deci jale mare.

Bineinteles ca am intervenit in caz de necesitate. Cu aspiratorul, cu mopul, cu injuraturi. Mai bine aruncam o mana sa seminte in sufragerie, pe praful format, si-mi cresteam un gazon de toata frumusetea. Dar rugile ne-au fost ascultate. Doamna de Fier a avut o recuperare miraculoasa. Iar azi ne-am vazut.

Ne-am intalnit la Coltul Indragostitilor, cum ii spune ea. Am ajuns mai repede, ca un indragostit care-si revede draga inimii dupa prea multa vreme. Pentru ca nu putem sa astept minute bune in sosea, cu avariile, am tras vreo 10 metri mai departe. Si spionam statia de tramvai unde coboara ea de obicei. A venit tramvaiul, am vazut-o coborand si apoi tulind-o intr-o mare viteza spre o masina argintie. A mea e neagra… Fuck! Operatia nu i-a reusit… Nu mai distinge nici culorile… Tragedie. Am demarat ca un pilot de formula 1, sa ajung repede la ea, sa nu urce in masina strainului. Am ajuns chiar cand se “desprindea” de portiera necunoscutului. Am claxonat-o, m-a vazut, sarumana, ce ma bucur ca va vad, ma tradati cu un alt barbat?! Glumeata cum e mi-a raspuns indata: Nu, doar am intrebat cat e ceasul, ma temeam ca am intarziat la intalnirea noastra…

A luat loc in spate, cum obisnuieste ea, am plecat spre casa. Eu faceam conversatie de rutina, o intrebam despre operatie, despre medici, despre recuperare. Ea raspundea monosilabic. M-am uitat in oglinda retrovizoare si am vazut ca ma studiaza cu atentie. Si o aud zicand:”Vai dar ce bine va sta cu barbuta aia… Sinteti dichisit!”

Fuck! Doar acum vede ca am “cioc”?! Il am de vreo 12 ani… Atat de oarba era?! Si totusi facea curatenie atat de bine?!

- Doamna, dar l-am avut intotdeauna…
- Da?! Inseamna ca nu era scos in evidenta atat de bine… Cred ca l-ati aranjat sau ceva…

I-am zambit.

- Ma bucur ca v-a reusit operatia. Si aveti dreptate. L-am aranjat pentru dumneavoastra!

A zambit si ea.

Iar acum sintem toti fericiti. Eu, Doamna si sotia. Splendidul nostru “menaj a trois” intra intr-o noua etapa.

“Serialul” Doamna de Fier va este oferit de colegele ei de la www.cautamenajera.ro

Cum am ajuns cu ea la vrajeli atat de profunde?! Se opereaza la ochi, are programata interventia, sper ca recuperarea sa-i fie cat mai grabnica. Pentru ca simt ca nu mai pot fara ea. Orice menajera dupa Doamna de Fier e ca un limbric asezat langa o maiestoasa anaconda.  Si-mi spunea cum se pregateste de operatie:

- Pai, domnu’ Alex, ma pun si eu in mare forma, iau haina buna, zburlesc un pic părul, pun lejeria aia sexi, ce daca ma opereaza la ochi, poate o vedea-o domnu’ doctor. Nu avem noi de unde sa stim ca afectiunile globului ocular nu se trag din alte parti – si râdea multumită de glumele ei. Râdeam si eu, când vedeam atata vioiciune la femeia asta, care-si traieste a treia tinerete cu mai multa pofta decat mi-am trait-o eu pe prima.

- Si in plus, domnu Alex, i-am zis sotiorului meu ce sa faca daca domnu doctor da greş. Sa ma arda!

- Aoleu, dar cum v-ati gandit la asta? Va operati la ochi, nu la inima…

- E bine sa te pregatesti pentru orice. Eu m-am pregatit. Sa ma arda, nu-mi trebuie ingropaciune. Cei din familia mea s-au incinerat toti, inclusiv mamica. Mamica a stat cu mine ultimii opt ani din viata. A fost oarba. Si i-am promis: mamica, atata timp cat eu voi fi in viata tu nu vei fi singura. Am incinerat-o iar urna de marmura e la mine in living.

Eu eram totalmente surprins. Fie vorba intre noi, si eu prefer (daca putem spune asa) varianta incinerarii. Decat intr-o groapa umeda si intunecata, singur printre straini, inconjurat de râme si rădăcini, mai bine intr-o cutiuta acasa la cei dragi. Sa ia fiecare cate un pic de praf din mine si sa stau cu ei. Promit sa fiu cuminte.  Asa ce eram de acord cu Doamna de Fier. Mi-am amintit insa automat de filmul Socru de Cosmar. Unde Robert de Niro avea tot in living urna mamicii lui. Din nefericire urna din film a cazut, s-a spart, si a facut pisica pipi pe cenusa. Doamna de Fier a continuat:

- Si cenusa mea sa o amestece cu cenusa mamicii. Sa fim impreuna pentru totdeauna.

La faza asta va spun sincer ca mi-au dat lacrimile. Abia mai vedeam sa conduc. Am simtit nevoia sa schimb subiectul:

- Doamna, va garantez ca la cum va vad si la cum va place viata o sa vorbim si peste vreo 20 de ani.

- Da, domnul Alex, imi place viata si ma bucur de ea. Am grija de mine si de cel de langa mine. Chiar si de caini. Uite, am acum un ciobanesc german care face 14 ani. Cea mai intligenta catea din lume. Are canapeaua ei, cu asternuturile ei, mananca doar vita si peste. Sa fie sanatoasa si sa traiasca mult si bine. Celalalt catelus pe care l-am avut, un caniche, s-a dus tot la 14 ani. Nu era destept ca asta, dar l-am iubit si pe el nespus. Si cand s-a dus i-am spus sotului: omule, cainele asta mi-a oferit atata bucurie incat nu-l pot abandona in moarte. Asa ca el i-a sapat un mormant la noi in gradina. Eu l-am pus intr-un cearceaf nou si l-am aşezat acolo cu grija. Am plantat flori pe mormantul lui. Da, m-a bucurat mai mult decat au facut multi oameni din viata mea. Si l-am onorat dupa moarte ca pe un om. Daca as fi avut un copil l-as fi iubit atat de mult. Si chiar daca nu am avut in viata posibilitati, as fi avut grija sa ajunga un om in advaratul sens al cuvantului. Dar nu a vrut Dumnezeu…

Ma sparsese . Am dus-o la apartament. La ala de-l am de vanzare. Sa-l lustruiasca. Din cauza unei probleme cu gazul (mai exact taiere pentru neplata) m-am trezit ca biata Doamna trebuie sa lucreze in frig si cu apa rece. M-a am oferit sa o aduc in alta zi, cerandu-mi scuze pentru inconveniente. A refuzat, spunand ca-i tanara si are sangele fiebinte.

Toata ziua am fost melancolic usor, induiosat de ea si de cele spuse. Dupa-amiaza am mers sa o iau. Mi-a deschis usa si mi-a zis:

- Valeleu, domnul Alex, ce mi-ati facut?!

- Eu?! Ce am facut, pacatele mele?

- Valeleu, toata ziua am avut bufeuri, uitati ce am gasit si de atunci sint panicata.

Si-mi baga sub nas o insigna. Insigna care nu mai stiu cum a ajuns la mine, de ce am tinut-o, de ce am dus-o la apartamentul ala si de ce am lasat-o acolo. Acel apartament e perfect gol. Ca-i nou. Era in el doar insigna asta, pusa pe chiuveta. Si pe insigna scria:

“Sexul oral nu provoaca carii” 

Serialul Doamna de Fier va este oferit de colegele ei de la www.cautamenajera.ro.

Dar sa va spun ce a fost. La “sedinta” anterioara mi-a povestit ca in curand va suferi o interventie chirurgicala la ochi. Operatie ce o va costa o suma impresionanta de bani. Poate nu pentru unii dintre voi, dar pentru ea cu siguranta da. Vreo 50 de milioane de lei. Iar ea e menajera, sotul ei tamplar pensionar. M-am mirat sincer ca o costa atat de mult si am intrebat-o daca statul nu o ajuta cu vreo compensatie. Mi-a spus ca ar primi vreo 3 milioane, dar ca nu are de gand se se opreze intr-un spital de stat. Pentru ca desi e saraca vrea sa fie tratata ca o doamna. Nu vrea sa dea spaga medicilor, nu vrea sa fie umilita la asistente, nu vrea sa fie internata intr-un salon insalubru, pe un pat cu cearseafuri rupte si poate murdare. Ea vrea sa se opereze intr-o clinica privata.

Si din nou am privit-o admirativ. Femeia asta stie ce vrea. Si da, se respecta. Munceste atat de mult, dar macar stie pentru ce. Si am simtit nevoia sa o ajut. Stiam ca nu-i pot oferi bani. Stiu cat e de mandra, de orgolioasa. Ma gandeam cu disperare la o solutie. Si am crezut ca am gasit-o.

A venit seara, si-a terminat treaba, muncise din nou 13 ore, abia se mai tinea pe picioare. Casa era din nou ireprosabil de curatata. Sclipea. Am scos portofelul si i-am intins 150 ron. Un mil juma’ vechi. Pana atunci ii dadeam 120 ron. Ii “suplimentasem” plata cu 300 de mii. O nimica toata. De ce suma asta?! Daca-i dadeam mai mult era ceva… nefiresc. Daca-i dadeam 100 in plus era rasul curcilor. 150 ron mi s-a parut o suma rotunda. I-am intins banii. S-a uitat la mine nestiind ce sa zica.

- Luati, va rog, am marit de azi suma.
- Pai de ce, domnul Alex?
- Pai…asta trebuie…
- Spuneti-mi totusi de ce, va rog!
- Pai munciti tot mai mult. Azi ati stat 13 ore.
- Domnul Alex, stau mai mult pentru ca ma misc mai greu. Eu nu muncesc mai mult ci doar mai incet. Nu merit bani in plus.

Simteam cumva ca nu-i va lua. Va dati voi seama, o menjaera refuza bani in plus, in zilele astea in care banu e rege. Considerand ca nu-i merita. I-am luat mana si i-am strecurat banconetele, facand greseala fatala:

- Va rog sa-i luati, poate va vor ajuta cat de putin si cu… operatia…

S-a schimbat la fata. S-a inrosit. Cred ca a incept sa si tremure. M-a privit in ochi si mi-a zis:

- Domnul Alex, nu v-am spus de operatie ca sa va fie mila de mine si sa-mi dati bani in plus.
- Dar nu asa se pune problema, Doamna…
- Ba asa se pune, mi-ati spus dumneavoastra, chiar acum. Nu astept mila de la nimeeni, nu am castigat niciodata un ban fara munca.
- Dar Doamna, tot vroiam sa suplimentez suma, munciti atat de mult. S-a nimerit sa fie acum.
- Nu, nu s-a nimerit, Domnul Alex.
- Va rog sa ma iertati daca v-am ofensat, nu am intentionat sa…
- Nu m-ati ofensat, Domnu’ Alex, data viitoare bem un vin adus de mine – mi-a mai spus si a tras cu ochiul.

A pus banii pe masa si a iesit. Am crezut ca mi se rupe inima in bucati. Mi-a venit sa-mi fut un cap de zid sa-l fac praf. Ca tot nu-mi serveste la nimic daca sta pe umeri. Io, care de obicei sint esenta de diplomatie si politetii facusem o greseala de meltean. Plecand de la o intentie buna, dar pusa in practica fara pic de creier. Fara a ma gandi cine e ea, femeia care-mi statea in fata. Crezand ca niste bani pot conta in anumite momente.  Uitand ca pentru ea sint lucruri care conteaza mult mai mult decat banii. Pentru ca ea desi e menajera si asta a fost toata viata, e o Doamna.

Doamna, daca prin absurd cititi aceste randuri sa stiti ca imi pare rau, sint onorat ca va cunosc si va doresc sanatate multa. De Fier.

Serialul Doamna de Fier va este oferit de colegele ei de la www.cautamenajera.ro

- Doamna, de ce credeti ca a aparut criza asta? – lansez siret intrebarea, studiindu-i expresia in oglinda retovizoare (ea sta tot timpul in spate) Nu a ezitat deloc. Mi-a raspuns ferm, cu o privire atat de sigura si de albastra incat am crezut ca-mi taie geamul prin care privea afara:

- De la preacurvie, domnul Alex, preacurvie. Biblia spune sa nu preacurvesti, lumea a preacurvit. Si de aceea a venit criza. Ma intelegeti? – si si-a infipt privirea in oglinda retrovizoare, fix in ochii mei. Mi-am dat seama ca-i un raspuns capcana. Lumea nu are cum sa se duca in cap de la prea mult futut pe langa casa- ma gandeam. Trebuia sa fie altceva…I-am vazut privirea sireata.

- Sper ca nu ati inteles mot-a-mot, domnu’ Alex…Trebuie sa luam doar cuvantul PREA de la PREAcurvie. Exagerare, domnu’ Alex. Exagerare. Preacheltuiala de bani, prea multe credite, bani prea multi luati fara acoperire, prea mult prea mult si prea inainte cheltuiti. Cheltuiti inainte sa fie produsi. Precheltuiti, preacurvie, prea, intelegeti, nu?!

- Inteleg, doamna, inteleg…Dar ce-i de facut? Cum putem sa iesim din criza?

- E clar ce-i de facut. Strangem cureaua. Si o strangem bine. Ati vazut ce a zis Obama, criza va dura cativa ani, sa stranga americanii cureaua. Si daca ei o strang, noi de ce nu am strange-o?! Sint americanii mai buni ca noi?! Nu sint. Eu deja mananc mai putin si mai prost. In plus, barbatul meu nu ma lasa sa-mi iau aragaz nou.

- Nu va lasa?! – am intrebat eu mustacind.

- Nu, dar oricum iau. Dau comanda fara sa stie el, si cand vin aia sa-l instaleze ii zic ca nu stiu ce s-a intamplat. Ca m-am pomenit cu frumusetea asta de aragaz acasa. Si nu mai are ce sa zica si gata! Acum trebuie sa ma gandesc insa daca imi iau aragaz sau LCD sau Plasma…

- Pai asa faceti dumneavoastra economii?! Cum mai iesim din criza daca va lansati in investitii? Si oricum un aragaz nu costa cat un LCD – mai zic io, destept nevoie mare.

- Pai depinde ce aragaz vreti, domnul Alex. Eu am pus ochii pe un De Longhi cu 5 ochiuri. 40 de milioane.

Mie mai sa mi se faca rau la volan…

- 40 de milioane??!! Pai ce aragaz e ala? Pe mine si plita si cuptorul m-au costat vreo 8-9 milioane!

- Domnul Alex, e de Longhi, si eu cred ca merit un De Longhi. I-am zis sotului: Mai barbate, pentru ca ti-am fost fidela 47 de ani nu merit si eu un De Longhi cu 5 ochiuri?! Si nu a mai zis nimic…

Mda, merita, dupa 47 de ani de fidelitate. Daca intr-adevar ei au existat. Mai aveam ceva de completat:

- Dar sa stiti, doamna, ca s-au ieftinit si LCD-urile. Gasiti la 20 de milioane unul frumos. Chiar mai ieftin. Chiar bun, SAMSUNG…

- Domnu’ Alex, eu sint om simplu, si sarac, dar nu veti vedea la mine in casa SAMSUNG. Eu am doar de la SONY in sus. Sa fim intelesi…

Si nu am mai avut nimic de spus. Dar am retinut cum iesim din criza. Strangem cureaua. Pana cand e vorba de un Sony. Sau un De Longhi cu 5 ochiuri.

Serialul Doamna de Fier e sustinut de colegele ei de la www.cautamenajera.ro 

Desi sint constient ca niciun robot, indiferent de cat de performant e, nu va fi vreodata in stare de realizari similare. Si cu siguranta un robot nu poate avea umorul ei, mersul ei repezit si masiv (tot timpul am senzatia ca va cadea si va sparge podeaua, e o doamna “bine”, are 90 de kile), sinceritatea ei. Dar robotii nici nu vor fi in stare sa distruga cu atata inocenta maruntisurile casei mele. Poate doar daca vor fi disponibilizati si reconvertiti profesional cei din Terminator.

Uite care-i treaba. Inca din prima zi de convietuire, Doamna de Fier mi-a smuls firele dintr-o boxa a dvd-ului. Asezata strategic in spatele canapelei Natasha pentru furnizarea senzatiei de (o, ieeee) suround sound. La venirea acasa am constatat nefacuta facuta, firele se odihneau stinghere pe parchet, cu varfurile jumulite si indurerate, boxa vaduvita de aportul lor se odihnea retrasa la un metru distanta. Am zis ca nu-i niciun bai, se intampla, le-am reunit, Doamne ajuta.

A doua vizita. Firele jumulite (tot mai jumulite pe podea), boxa la un metru distanta, stearsa si lustruita, am zis ca se intampla. Le-am reunit, a revenit maiastrul suround sound, sa fim sanatosi. 

Vizita 3. Vin acasa de la munca, nici nu-mi dau geaca jos si rucsacul din spate, merg tintit la boxa, o gasesc lustruita si stralucitoare. Fara fire. Ele jumulite, stateau cumunti la un metru distanta. Ok, se intampla se intampla, dar se intampla de fiecare data?! Am remediat inconvenientul. La a patra intalnire, i-am spus in timp ce o duceam la apartament:”Cu boxa aia de dupa canapea, va rog sa nu o mai mutati atat de in…dreapta. E un sistem gandit in asa fel incat sa-ti reverse sunete de peste tot, de jur imprejur. Nu-i absolut nicio problema ca o miscati ca sa o stergeti, dar e optim sa ramana unde e. Va rog eu…” “Bineinteles, domnu’ Alex, o las acolo!”

Ieri a fost la noi. Abia am asteptat aseara sa ma intorc de la servici. Am mers la boxa in fuga. Boxa era cuminte, stralucitoare, scanteietoare, aromata si coafata. La un metru distanta de fire. Firele cuminti, jumulite, pe parchet. Mi-am frecat fruntea cu palmele, ochii cu degetele, m-am scarpinat in crestet ganditor. “Oare ce are in cap, femeia asta?! O face intentionat?! E imposibil sa nu vezi ca in curul boxei intra niste fire. Ok, le futi din greseala odata. Ai vazut ca au iesit. Le asezi, cu prinosul recunostintei tale, pe parchet. Lustruiesti boxa ca si cum le-ai face o gargara actorilor din filme, o pui la un metru distanta. Apoi din nou, si din nou, si fin nou. Parca vad miscarea Doamnei de Fier. Luat boxa, juuuup – tras de ea, flop – ies firele, pus boxa in dreapta, firele in stanga. Apoi din nou. Din nou. Exact la fel. Cu precizie. De spus nu-mi spune. E ca si cum asa ar trebui sa fie. Ca si cum ar fi…programata sa faca asta. Ca si cum nimic anormal nu se intampla. O miscare exacta, precisa, repetitiva, programata. Ati inteles care-mi sint temerile mele? Cred ca Doamna mea de Fier e, oooooo, Cerule, ROBOT! 

Cineva mi-a luat-o inainte. A multiplicat-o. Super afacere. Menajera perfecta. Ma rog, aproape perfecta. O mica eroare de soft asta cu smulsul firelor din boxa. Sau o prima revolta a robotilor. Smulge firele din orice aparat pentru a lupta impotriva inrobirii lor. Sa stii ca asa e…Imi scoate toate aparatele din priza si nu le mai baga la loc. Aromatizantul de camera mi-l pune cu capul in jos in priza. De-mi curge ala tot pe parchet, miroase la mine in casa ca intr-o parfumerie ieftina. Asta-i, Doamna mea de Fier nu numai ca-i primul robot casnic cu infatisare umana, dar a si inceput lupta impotriva omenirii.

Ma vad nevoit sa recurg la masuri extreme. Trebuie sa aflu daca-i robot ori ba. Trebuie sa stiu daca, eu, Dono, sint prima reduta a umanitatii. Prima citadela peste care robotii vor sa treaca. Intaiul gardian al Planetei Albastre. Si voi lupta pentru mine, pentru voi, pentru copiii nostri. Voi baga firele boxei direct in priza. Iar capatul ala pe care Doamna de Fier pune mana (sau bratul automatizat) il las fara izolatie. Total. 220 nenicule.

Va spun la urmatoarea vizita daca am salvat omenirea sau i-am oferit Doamnei de Fier un permanent moca. In pretul curatentiei.

Serialul “Doamna de Fier” e sustinut de colegele ei de la www.cautamenajera.ro

O vreme am tacut. Si eu, si ea. Radioul susura ceva. Eram in blocaj. Ea si-a dres vocea si a inceput.

- Domnu’ Alex, eu sint mai libertina asa in gandire. Si in exprimare. Desi mai mult gura-i de mine…”

Mi-am dat seama ca va incepe o discutie cu sex, despre sex, desi venerabila doamna e trecuta de 60 de ani si are parul perfect alb. Ceea ce a urmat a depasit insa asteptarile mele. Si temerile. Pentru ca a fost o discutie care m-a purtat prin diferite “stadii”.

1. Soft.

- Domnu’ Alex, am vazut aseara o emisiune cu Laura Andresan. O femeie placuta, as zice… – si a tacut, asteptand ca eu sa raspund. Tatona, ma testa, vroia sa vada daca pot purta o asemenea discutie.

- Placuta din ce punct de vedere, doamna? Ca si partener de conversatie sau ca…

- Ca femeie. Adica atractiva, bucata, ma intelegeti, de petrecut in asternut. Imi place de ea, e deschisa. Zice cu cine s-a culcat si cu cine nu, i-a bagat pe toti politicienii aia in buzunar. I-a transformat in niste catelusi. Si mi-a placut ca a zis ca-i tarfa de lux. Bravo ei!

- Mda, doamna, nu stiu ce sa zic despre ea…Ce barbat adevarat i-o mai intra in asternut?! Ca ea imediat il da in presa. Va dati seama ca ajunge doar in patul barbatilor ce o doresc ca trufanda, sa se dea mari. Mai greu sa te indragostesti de o asemenea femeie…

- Nu sint de acord, domnu’ Alex, la cum arata si cum gandeste – ca nu-i proasta deloc – o sa-si gaseasca un super barbat!

Apoi cateva minute de tacere…Pana cand Doamna de Fier si-a dres vocea din nou.

- Domnu’ Alex, daca tot vorbim de-astea, ma scuzati, trebuie sa va spun una mai gogonata!

Stiam. Urma stadiul

2. Hard

- Cunoasteti scandalul cu expozitia?

- Nu. Ce expozitie?

- Aia cu hartile. Cu hartile cu…organe.

- Ce organe, doamna?

- Ma iertati, e o expozitie cu hartile Romaniei. Si in mijlocul unei harti e o…ma scuzati, un…organ feminin. Deschis. Ce-i drept, foarte frumos facut. Dar e strigator la cer. Cum adica, ma scuzati, pe harta nationala sa fie o…un…o…un organ feminin deschis?!

Io taceam usor…blocat. Conduceam cu mare atentie. In blocaj. Ea se turase insa:

- Dar e foarte frumos picatata. Culorile potrivite la…deschizatura.

Ma blocam tot mai tare. Cumva imi transmitea informatii despre culorile “deschizaturilor”. Nu am intrebat-o despre ce culori e vorba, pentru ca automat i-as fi aflat “culorile”. Si nu, nu-mi doream asta.

- Si, domnu’ Alex, mai era o harta. Cu, sa ma scuzati, un falus. In erectie. Care ejacula. In mijlocul hartii!

Doamnei mele ii ieseau cuvintele tot mai usor. Se “incinsese”. Discutia, protestul ei orientat impotriva acestei forme de arta, de profanarea a simbolurilor nationale, era de fapt o descarcare sexuala. Chiar mi se parea ca savureaza anumite cuvinte. Ca sa torn un pic de apa rece, i-am explicat ca arta e o chestie extrem de…ampla. Multe lucruri pot fi forme de arta. Si i-am dat niste exemple cu animale moarte. Sa o potolesc.

S-a potolit o vreme apoi a urmat

3. Perversiunile

- Isus era homosexual!

Din nou reusise sa ma lase fara replica. Rumegam informatia. Apoi am murmurat:

- Doamna, chiar asa?!

- Da, altfel nu se explica. De ce-l urmau toti ca obsedatii?! Mi-a zis sotul meu care studiaza Biblia. Si care a auzit zvonul asta in anumite medii…Facea sex cu unul sau mai multi apostoli. De-aia il urmau asa. Sau ii hipnotiza. Era psihoza. Avea putermi megice. Sau era homosexual, precum am spus.

- Pai doamna, nu cred ca era. Ati auzit ca acum se vehiculeaza teorii cum ca ar fi fost casatorit cu Maria Magdalena…Si ar fi avut si copil…

Argumentul meu documentat de ultimele best-selleruri era clar ca nu o convinsese. Dar tocmai ce parcam in fata blocului si nu a mai avut timp sa redeschida discutia.

Apas butonul de la lift, aud niste pacanituri si haraituri imfioratoare. Liftul gemea din toate incheieturile, usile au dat sa se deschida, s-au inchis, iar s-au deschis. Temator, am vrut sa nu urc. Dar Doamna de Fier a urcat hotarata. Am urcat si eu, ce sa fac…Usile s-a inchis. Liftul a plecat cu greu. Tremura, icnea, eu tremuram, eram convins ca ne blocam. Sa misca in sus si in jos, la fiecare etaj. M-am uitat cu frica spre Doamna de Fier. Ea s-a uitat la mine cu ochii ei atat de albastri si mi-a zis:”

- Asa ne trebuie daca vorbim porno de dimineata!”

 Pe drum spre serviciu ma gandeam amuzat la discutia asta. Si nu mi se parea deloc o discutie indecenta. Desi fusese purtata intre un barbat de 33 de ani si doamna menajera cu parul alb.

Sau?!

Serialul “Doamna de Fier” e sustinut de colegele ei de la www.cautamenajera.ro

Se pune pe bancheta din spate, dau drumul la condus, despatureste un ziar si incepe sa citeasca. Musca de mine nu o lasa in pace:”Ce ziar cititi?”  “Aaaaaaaaaaaaa, ziarul oamenilor saraci. Cel gratuit de la metrou.”  Doamna de Fier vorbeste adeseori despre saracia cu care se lupta. Si cinstea pe care o respecta. Si eu o respect pentru asta, mai ales ca la varsta ei munceste cum eu nu voi munci la toate varstele mele insumate vreodata. Dar surpriza! Imi spune:”Domnu’ Alexandru, vreau sa-mi iau un LCD.” Ma uit la ea, mijit, stiam ca-i plac LCD-urile. Primul lucru pe care l-a remarcat cand mi-a intrat in casa. Zic:”Da?! Felicitari! La ce v-ati gandit?” “Pai la un Sony…”  zice ea. “Ala nu-i cam scump, doamna?! “Eeeee, vreo 40 de milioane, pe acolo.” Io tac. Am pandit ofertele ca sa-mi iau LCD-urile. Am studiat pliante, am asteptat promotii. Le-am luat pe la 20 de milioane. Ii zic:”Doamna, dar sint si mai ieftine…Eu am luat unul cu vreo 22 de milioane si am primit si un dvd la pachet.” Ea zice:”Domnu Alexandru, daca iau ceva, pai iau ceva calitativ!” Io zic:”Pai io am un LG si un Samsung…” Ea zice:”Sony e Sony!” Si tace. Eu tac, gandindu-ma la saracia ei relativa. Dupa vreo 3 minute zice:”Fac sacrificii. Si cand mi-am luat frigiderul am facut sacrificii. Dar am luat unul frumos!” Io intreb:”Cat a costat? “Peste 30 de milioane.”  – vine repede raspunsul. Fuck! Eram naucit. Zic:”Doamna, pai noi am luat unul cu vreo 12 milioane…Frumos, Indesit, inox…” Ea:”Eu am Siemens. Calitate! Asta caut!” Io tac…Dar m-am gandit tot timpul ce tare-i Doamna mea de Fier. O admir sincer. Ajungem acasa. Se dezechipeaza, da sa bage niste asternuturi in masina de spalat, eu in spatele ei ii vad marginea de sus a chilotilor. FARA SA VREAU!!!!!!!!!!!!! JUR!!!!!!!!!!!!!!!!! Dar, sa dea dracu daca nu eram convins ca-i iese o eticheta pe care scrie Victoria’s Secret… Mi-am smuls insa privirea urgent. Am totusi banuiala ca Doamna de Fier cauta calitatea absolut peste tot.

buna cand o sa-i dau “An nou fericit”, urare insotita de un zambet sincer. La ora 7.15 urc in masina, fixez caldura la temperatura de 22 grade, sa-i fie cum nu se poate mai bine. Aranjez in spate, unde sta ea, totul era perfect. Plec. Ceata. Ies din cartier. Masini multe. Ajung pe o straduta ingusta. Blocaj! Ma uit la ceas. 7.30. Mai aveam juma de ora. Inca eram in grafic. Blocajul persista. Masinile abia se misca. Aprind o tigara. Trag din ea ca scafandrul din tubul de oxigen. Incepeau emotiile. Coloana statea. 7.30. Incerc sa ma linistesc. Inca e ok…Termin tigara uluitor de repede. Lag geamul deschis sa se aeriseasca bine. Doamna de Fier nu fumeaza. Inchid geamul, dau caldura tare sa ajung din nou la temperatura optima. Masinile se misca cu greu. Ma uit la ceas. 7.45. Ma uit la termometru. -7 grade Celsius. Ma ia din nou panica. Mai aprind o tigara. Trag ca inecatul. Piciorul imi joaca pe acceleratie. Mana dreapta loveste schimbatorul de viteze. Doamna de Fier nu intarzie niciodata. Big Benul se fixeaza dupa ea. Caile ferate Japoneze o au drept reper. Coloana de misca. Greu, greu…Melcii trec pe langa noi in tromba. Ajung in soseaua Pipera-Tunari. Speram ca de acolo sa tasnesc spre statia de tramvai. BLOCAJ TOTAL! Ora 7,52. Mai aveam 8 minute. Realizez ca sint pierdut! Mai aprind o tigara. A treia. Niste dobitoci din spatele meu isi pierd rabdarea si ies pe contrasens. Imi ies din minti. Scot rapid mana stanga si le arata familiarul deget din mijloc. Li se rupe. Trec pe langa mine. Ora 8. Doamna de Fier era in statie, la -7 grade. Eu abia ieseam in Pipera-Tunari. Alt tampit ma depaseste din spate. Ies pe geam si urlu o expresie ce continea cuvantul interzis la mine pe blog. (pula-pentru cei ce n-au citit postul in care anuntam renuntarea la el). Ajung in statie la 8.16 AM. 16 minute de intarziere. O eternitate. In 16 minute au cazut imperii, s-au dus lupte, Hiroshima a fost stearsa de pe fata pamantului, au fost descoperite leacuri, au murit sute de mii de oameni, s-au nascut mai multi, chinezii si-au vazut de treaba…Am vazut-o de la distanta. Doamna de Fier era blindata intr-o blana cu guler, pe paru-i alb era o caciula de vulpe polara. Batea pasul pe loc. Am tras langa ea. Fata-i era visinie de frig. M-a privit scanteietor, mi-a facut un semn de bun venit. Mai degraba “bine c-ai ajuns, dobitocule…” I-am deschis usa cu viteza unui resort perfect si am inceput scuzele:”Un miliard de iertari, doamna, nici nu stiti cat de greu am ajuns, blocaj urias, fara precedent, plin de dobitoci, gheata, zapada, nenorocire. M-am trezit cu noaptea in cap, imi pare atat de rau, iertare, doamna, iertare…” S-a uitat sec la mine si mi-a zis:”Asta este, totul e bine cand se termina cu bine!” Era de rau. Trebuia sa scot asul din maneca. Auto-victimizarea. “Am fost jefuiti in seara de Revelion, am ramas fara bani, fara acte, vai de capul nostru…” Mi-a raspuns atat:”Domnu’ Alex, atata timp cat sinteti sanatosi, astea nu-s pierderi. Si a continuat sa priveasca-cu ochii-i atat de albastri pe geam…

Daca nu-mi sparge ce am mai drag prin casa, o declar Maica Tereza 2.

Serialul “Doamna de Fier” e sustinut de colegele ei de la www.cautamenajera.ro