Chiar e de fier Doamna de Fier?!

Pe Doamna de Fier, super-femeia ce-mi aduce ordine in casa, viata si ganduri, o cunoasteti deja bine. De-acum e de-a casei. Ma incred in ea mai mult decat in mine, mi-a adus atatea lucruri bune. Inca un pic si as fi spus ca e menajera perfecta. Chiar incepusem sa concep o scrisoare prin care le-o recomand japonezilor. Sa faca robotii casnici dupa chipul si asemanarea ei. 

Desi sint constient ca niciun robot, indiferent de cat de performant e, nu va fi vreodata in stare de realizari similare. Si cu siguranta un robot nu poate avea umorul ei, mersul ei repezit si masiv (tot timpul am senzatia ca va cadea si va sparge podeaua, e o doamna “bine”, are 90 de kile), sinceritatea ei. Dar robotii nici nu vor fi in stare sa distruga cu atata inocenta maruntisurile casei mele. Poate doar daca vor fi disponibilizati si reconvertiti profesional cei din Terminator.

Uite care-i treaba. Inca din prima zi de convietuire, Doamna de Fier mi-a smuls firele dintr-o boxa a dvd-ului. Asezata strategic in spatele canapelei Natasha pentru furnizarea senzatiei de (o, ieeee) suround sound. La venirea acasa am constatat nefacuta facuta, firele se odihneau stinghere pe parchet, cu varfurile jumulite si indurerate, boxa vaduvita de aportul lor se odihnea retrasa la un metru distanta. Am zis ca nu-i niciun bai, se intampla, le-am reunit, Doamne ajuta.

A doua vizita. Firele jumulite (tot mai jumulite pe podea), boxa la un metru distanta, stearsa si lustruita, am zis ca se intampla. Le-am reunit, a revenit maiastrul suround sound, sa fim sanatosi. 

Vizita 3. Vin acasa de la munca, nici nu-mi dau geaca jos si rucsacul din spate, merg tintit la boxa, o gasesc lustruita si stralucitoare. Fara fire. Ele jumulite, stateau cumunti la un metru distanta. Ok, se intampla se intampla, dar se intampla de fiecare data?! Am remediat inconvenientul. La a patra intalnire, i-am spus in timp ce o duceam la apartament:”Cu boxa aia de dupa canapea, va rog sa nu o mai mutati atat de in…dreapta. E un sistem gandit in asa fel incat sa-ti reverse sunete de peste tot, de jur imprejur. Nu-i absolut nicio problema ca o miscati ca sa o stergeti, dar e optim sa ramana unde e. Va rog eu…” “Bineinteles, domnu’ Alex, o las acolo!”

Ieri a fost la noi. Abia am asteptat aseara sa ma intorc de la servici. Am mers la boxa in fuga. Boxa era cuminte, stralucitoare, scanteietoare, aromata si coafata. La un metru distanta de fire. Firele cuminti, jumulite, pe parchet. Mi-am frecat fruntea cu palmele, ochii cu degetele, m-am scarpinat in crestet ganditor. “Oare ce are in cap, femeia asta?! O face intentionat?! E imposibil sa nu vezi ca in curul boxei intra niste fire. Ok, le futi din greseala odata. Ai vazut ca au iesit. Le asezi, cu prinosul recunostintei tale, pe parchet. Lustruiesti boxa ca si cum le-ai face o gargara actorilor din filme, o pui la un metru distanta. Apoi din nou, si din nou, si fin nou. Parca vad miscarea Doamnei de Fier. Luat boxa, juuuup – tras de ea, flop – ies firele, pus boxa in dreapta, firele in stanga. Apoi din nou. Din nou. Exact la fel. Cu precizie. De spus nu-mi spune. E ca si cum asa ar trebui sa fie. Ca si cum ar fi…programata sa faca asta. Ca si cum nimic anormal nu se intampla. O miscare exacta, precisa, repetitiva, programata. Ati inteles care-mi sint temerile mele? Cred ca Doamna mea de Fier e, oooooo, Cerule, ROBOT! 

Cineva mi-a luat-o inainte. A multiplicat-o. Super afacere. Menajera perfecta. Ma rog, aproape perfecta. O mica eroare de soft asta cu smulsul firelor din boxa. Sau o prima revolta a robotilor. Smulge firele din orice aparat pentru a lupta impotriva inrobirii lor. Sa stii ca asa e…Imi scoate toate aparatele din priza si nu le mai baga la loc. Aromatizantul de camera mi-l pune cu capul in jos in priza. De-mi curge ala tot pe parchet, miroase la mine in casa ca intr-o parfumerie ieftina. Asta-i, Doamna mea de Fier nu numai ca-i primul robot casnic cu infatisare umana, dar a si inceput lupta impotriva omenirii.

Ma vad nevoit sa recurg la masuri extreme. Trebuie sa aflu daca-i robot ori ba. Trebuie sa stiu daca, eu, Dono, sint prima reduta a umanitatii. Prima citadela peste care robotii vor sa treaca. Intaiul gardian al Planetei Albastre. Si voi lupta pentru mine, pentru voi, pentru copiii nostri. Voi baga firele boxei direct in priza. Iar capatul ala pe care Doamna de Fier pune mana (sau bratul automatizat) il las fara izolatie. Total. 220 nenicule.

Va spun la urmatoarea vizita daca am salvat omenirea sau i-am oferit Doamnei de Fier un permanent moca. In pretul curatentiei.

Serialul “Doamna de Fier” e sustinut de colegele ei de la www.cautamenajera.ro