Ciudatilor care cititi.

Momit de stirile de promovare, am fost si eu la Kilipirim. Sa vaz ce mai scot editurile, sa vaz preturile mici – din cate auzisem. Sa v-o zic pe aia dreapta, preturile nu au fost foarte mici. Reduceri mai mari erau facute cartillor care n-au avut niciodata vanzare. Probalmente. Lume era multa multa. Sala Dalles nu e facuta pentru asa ceva. Pentru aglomeratie, zic.

Suflet in suflet, respiratie in ceafa, buci in buci, burti in buci, ma iertati, permiteti sa trec, ma scuzati, nu am vrut sa va calc. Editurile isi intinsesera cartile ca la piata, pe tarabe ieftine. Dupa fiecare taraba, cate un vanzator. Parca ales special pe profilul publicatiei. Cel de la cartile masonilor parea foarte…mason. L-am privit luuung, m-a privit luuuung…

Era cald, era un miros greu – ca sa nu zic ca putea – ventilatie zero. Oamenii isi dadeau rand pe rand jos gecile groase cu care iesisera afara. Caciulile. Si-si stergeau transpiratia. Ori ochelarii aburiti, deh, intelectuali. Afara e sfarsit de noiembrie, aveau pe ei de toate.

Si in general oamenii care merg la un targ de carte cu reduceri nu sint acei oameni ce-si regleaza temperatura la limuzina.

Pe aici vroiam sa ajung. M-am surprins gandind:”Ce ciudat arata astia care mai citesc…” Uitand ca sint si eu printre ei, acolo. Nu ca as mai fi eu mare cititor. Revistele de la buda cu greu pot fi numite literatura. La o taraba era un tanar inalt, slab, cu par lung cret si barba lunga roscata. Parea venit din alta lume. Langa el, o tanara mica, marmoreana. Cu par impletit cu niste nojite colorate. Pantaloni largi, geanta de lana, ochelari. Era o floare power de azi. Si de maine, sint convins ca nu-si va schimba usor convingerile. Mi-am rotit privirea. Cam toti erau “ciudati”. Ieseau in evidenta prin ceva. Prin vestimentatie, prin expresia fetei, prin privire.

Cautau, rasfoiau, admirau, mangaiau coperti, trageau cu nesat in piept parfumul paginii proaspat tiparite, se cufundau intre randuri, nu-i deranja aglomeratia, aerul inchis pe care eu nu puteam sa-l mai respir, nu stateau sa caste ochii la ceilalti. Si sa-i faca, in gand, ”ciudati”. Nu, erau in lumea lor, a cartii, a randurilor, a slovelor, a povestilor scrise de cineva si citite de lumi intregi, a imaginatiei desertata pe hartie. Le era bine.

Erau diferiti, erau aparte, ieseau aproape toti din tiparele pe care le vezi pe strada: office, pitzi, coca, moca, sport, trendy. “Ciudatii” ce citesc sint mult mai umani, mai frumosi, mai fragili, mai altfel. Nu sint roboti facuti la matrita societatii de consum. Ei sint, sa zicem, diferenta dintre o carte veche si un computer nou.

Ori cel putin asa am vazut eu pe acolo, printre carti, lucrurile. Care esti “ciudat”, da-te in vileag acum. In curand veti ramane atat de putini si de ciudati incat veti fi mutati in rezervatii ce vor fi numite “Homoteci”.

PS: Daca doriti sa ajutati o fetita de 8 ani, grav blonava, intrati aici: http://dumitranioanaandreea.blogspot.com/