Comori ascunse.
Aseara am intalnit un om cu adevarat special. O doamna in varsta de 93 de ani. O Doamna. Inainte de a o vedea imi inchipuiam ca aduce cu batrana din filmul Titanic. Cu parul nins, trasaturi acoperite de riduri multe, mult mai multe ca anii traiti. Dar eleganta si rafinata. Ochi obositi de cate au vazut, dar inca vii. Miscari incete, dar sigure. La 93 de ani nu mai poti risipi nimic, nici macar o miscare. Vorba molcoma, dar grea. Nici cuvintele nu le mai risipesti. Nu atunci cand mintea ti-a ramas luminata, cand aproape un secol trait nu a invaluit gandirea in pacla uitarii. Un fel de sedativ usor, spre moarte.
Mi se spusese ca mintea doamnei e brici.
Cand m-a vazut mi-a zambit cald. I-am zambit, i-am strans mana fina. Si deloc nesigura. S-a asezat la o masa. Am observat ca in fata avea un pachet de tigari. Si o tigara fumata doar pe un sfert, stinsa in graba. I-am cerut permisiunea sa fumez.
- Fumati?
- Da, din pacate fumez.
- Ooooo, daca as fi stiut… Cand ati sunat la usa am stins tigara, ca sa nu va deranjeze.
Stinsese tigara in casa ei, ca sa nu ma deranjeze pe mine, un oaspete. Si nici nu intentiona sa o aprinda. Insa cand m-a vazut aprinzand o tigara, si-a mai aprins si ea una, tragand fumul cu nesat in piept. O priveam pe furis. Mi-a zis ca parca ma cunoaste. Nu avea de unde, dar mi-a cazut cumva bine. Mi-am dat seama ca a fost o femeie frumoasa. Si ramasese o femeie frumoasa. Frumoasa prin nobletea ei. Ochii ii erau vii, asa cum ma asteptam. Parul ii era nins, asa cum credeam. Dar miscarile nu-i erau deloc incete. Iar vorba deloc molcoma. Are un simt al umorului extraordinar. A spus ca daca producatorii de tigari i-ar pune pe pachete fotografia si varsta, toata lumea ar fuma linistita.
- Dar de cand fumati?
A zambit cercetandu-si amintirile.
- Cred ca m-am nascut cu tigara in gura…
Si a zambit din nou.
93 de ani. Aproape doua vieti de om. Eu nu stiu daca am mai cunoscut om de 93 de ani. Nu sper sa traiesc atat. Si nu ma asteptam ca un om de 93 de ani sa arate asa, sa gandeasca asa. M-a fascinat, m-a fermecat. E singura. Nu stiu de ce viata a vrut asa, dar e singura. Nu mai are…pe nimeni. Cu ani si ani in urma a trait la New York. Tot singura a colindat si toata America. Doar ea, in masina. Dormea in parcarile hotelurilor, a vazut Texasul, California… Nu-i era teama de nimeni, de nimic…
Anii aceia au trecut.
Acum? Acum tot asa traieste, ca atunci. Din plin. Nu se plictiseste niciodata. Se bucura de fiecare zi, de fiecare clipa. Face rebus in engleza si franceza. Joaca sudoku. Joaca sah pe Internet. Da, ati citit perfect, la 93 de ani joaca sah pe Internet. Isi aminteste de vremea tineretii, de tatal ei, fost general medic militar, de sora ei care nu mai e. A murit la varsta de 97 de ani fara sa fi fost vreodata la doctor. I-au ramas amintirile, o viata probabil traita chiar si atunci, demult demult, cu constinta faptului ca nu va urma o a doua viata. Acum are ziua de azi.
Mai vrea sa vada o data Parisul. Ii lipseste.
Am plecat gatuit. Ma gandeam ce noroc am avut sa o intalnesc. Sa stau la povesti cu ea. Putin, atat cat s-a putut. Ma gandeam ce oameni exceptionali traiesc tacuti langa noi. Nu-i vedem, pentru ca sint prea decenti sa se afiseze. Vieti ce bat orice film, destine ce se confunda cu istoria ultimilor multi de ani. Inteligenta, decenta, eleganta, povesti cu adevarat nemuritoare mor nestiute.
Poate cam tot pe cand eu stateam cu Doamna la masa si fumam o tigara, un cocalar facea scandal pe o strada. Si il vedea atat lume. Oamenii-insecte se vad atat de usor. Iar oamenii comori raman cel mai adesea ascunsi.
aceasta doamne chiar este o comoara..sunt defapt mai pretiosti decat orice comoara genul asta de oamani..ma fascineaza ii admir, au atata putere, atata pofta de viata, atata energie si curaj… norocosul de tine, eu doar am auzit de astfel de oameni, nu am cunoscut pe nimeni de felul acesta…avem ce invata de la oamenii acestia exceptionali
Ai scris tare frumos,si m-ai facut sa te invidiez. Frumoasa experienta, genul care te face sa zambesti dulce amar ceva timp dupa, nu? Totusi parca mai mult dulce…Macar pentru fractiunea asa de secunda cand realizezi ca mai sunt si oameni frumosi printre noi doar ca…in noroi e mai greu sa ii vezi.Dar si cand ii vezi sterg mult din uratul de zi cu zi. Bravo tie! pretuieste senzatia asta de frumos si pastreaz-o undeva pentru momentele urate, asa ca pe un antidot.
uluitor post…m-a miscat foarte
De admirat astfel de oameni, care isi “poarta” cu demnitate varsta si greutatile specifice ei.
imediat mi-a trecut prin minte intrebarea, “a trait in romania o mare parte din viata?” , pentru ca ai spus ca era ‘eleganta rafinata’, romania duce lipsa de astfel de persoane dar din fericire sunt si exceptii multe:)
Cand citesc sau aud de astfel de oameni parca mai am un licar de speranta, ce bine ca mai exista astfel de fiinte pentru care viata inseamna ceva, n-au trait mult degeaba, fiecare clipa a avut o semnificatie; da, mi-a facut bine povestea asta.
genial postul. geniala senzatia. am cunoscut-o si eu dar din pacate la o varsta precara cand nu am stiut sa ma bucur de ea. era o doamna tot pe la 93 de ani cred cu un simt al umorului cat pentru zece, cu o speranta in privire pe care nici noi la varsta asta nu o avem. nu se plangea de nimci (ceea ce ar fi fost specific varstei). nu se lasa afecatata de nimic. multumesc pentru postul asta. mi-ai adus o amintire placuta si un zambet interior
Buna dimineata!
Ah! Si nu acceptä indulcitori in cafea. O bea cu 3 lingurite de zahär. Eu, pänä nu a avut ziua de nastere, eram sigurä cä are 65-70 de ani.
Sunt minunati oameni asa ca Doamna. Masina o mai conduce? Intreb fiindcä eu o am pe Frau Vasulka, pe care politia vrea s-o (re)testeze. A atins o altä masinä, cänd a iesit din parcare. A zis “Ii invät eu, la 95 de ani, ce-nseamnä acest test!”
Sä avem zi bunä, dragilor.
Buna dimineataaaaa!
Lavy, nu stiu daca mai conduce, sper ca nu avand in vedere traficul din Bucuresti. Poate o mai si bate unul ca nu a pornit suficient de repede de la semafor.
Sis, astfel de super oameni mai exista chiar daca nu au trait in strainatate. Romania nu a fost intotdeauna ce e acum. Ramasite ale unei super Romanii, Romania interbelica, mai exista. Oameni si semne. Intra la Alex Mazilu pe site, a dedicat si el o poveste acelor vremuri: http://www.alexmazilu.ro/a-fost-odata-pe-dionisie-lupu/
Bun venit Petru si Ciprian.
fermecator!
‘neatza!
Am asteptat un picut, dar a meritat. Super poveste, super oameni!
Buna, Dono!
Minunat postul… Mi-am amintit, cu dor, de 2 strabunici, una a mea, cealalta a sotului, cam din aceeasi generatie. Doua persoane atat de frumoase, atat de demne, intelepte, simple si sofisticate in acelasi timp, cu o credinta incredibila in Dumnezeu, un fel de credinta palpabila, in afara oricarei discutii sau indoieli. Si totusi, doua persoane oarecum diferite prin prisma mediului in care au crescut,a zonei unde traisera, dar care au trecut prin greutati asemanatoare(pierderea sotilor de tineri, crescut copii singure, etc) si care aveau aceleasi principii. Ambele au murit la 97-98 de ani. Una din ele chiar de curand. Nu sunt singurele persoane din generatia asta pe care am avut norocul sa le intalnesc, dar pe ele le-am cunoscut indeaproape. Cred ca a fost o generatie de oameni extraordinari, puternici, curajosi, inteligenti, buni si foarte discreti. (Strabunica sotului meu , de ex, a ‘devorat’ bibliotecile nepotilor si stranepotilor, desi nu avea decat cateva clase; era o povestitoare incredibila, cu simt al umorului deosebit.) Ma bucur foarte mult ca ai avut ocazia de-a scrie cateva randuri despre ei!
Si eu ma bucur ca am apucat s-o cunosc. O ora cu ea a valorat cat o saptamana in mediul… “normal”.
Buna dimineata!
Frumoasa poveste.
Daaa, ce frumos! Oameni-poveste sint oamenii astia. Am intilnit si eu vreo citiva. Au o noblete, ceva care te face aproape sa amutesti atunci cind intra intr-o camera, chiar fara sa scoata un cuvint sau fara sa aiba vreo bijuterie/insemn la purtator. Ai senzatia c-a stat timpul pe loc.
Strabunica mea avea in anturajul ei o asemenea doamna care s-atrezit intr-o noapte data afara d comunisti dintr-o casa-pala, cu toata averea confiscata. Dupa isprava asta doamna respectiva isi pastrase intct simtul umorului si chefulde viata desi aunsese sa locuiasca intr-o mansarda inslubra. Sta si ma gindesc cum de-u rezistat oamenii astia vremurilor respective si nu si-au tras un glont in cap. Singura explicatie care-mivine in minte e ca doar caracterul si credinta i-au tinut in picioare.
Calitati atit de greu de gasit in zilele noastre, cind scinim pentru toate prostiile.
Foarte frumoasa povestea, e mare lucru sa ajungi lucid la varsta asta…
Comorile au un motiv sa stea ascunse, nu oricui ii este dat sa gaseasca una, sa se bucure de compania ei si mai apoi sa redea cu atat talent franturi din bucuria care i-a complesit sufletul…
chiar m-a emotionat povestea… cunosc si eu o doamna de 90 de ani, agera, activa, care inca colinda strazile clujului pe jos. o intalnnesti pe unde nu te astepti… acum cativa ani (vreo 3) m-am intalnit cu ea pe dealuri… eu venind de la gratar, ea era in plimbare, la cativa km buni de casa. sunt de invidiat oamenii astia. cand ma gandesc ca bunica are 86 de ani si aceasta doamna, de 90, o veche vecina de a ei, vine ea in vizita, caci bunica nu mai e in stare sa se deplaseze.
oricum… faptul ca ai scris depsre ea m-a emotionat si mai mult, desi stiu ca e un gest tipic tie!
Matusa mea are 91 de ani si se potriveste perfect tiparului, numai ca nu fumeaza. E la fel de plina de viata, nu stiu daca a vazut lumea atat de mult,dar este intr-adevar o comoara ce ascunde o istorie cum nu se povesteste in carti. O istorie din interior. Sanatate!
Multumesc pentru aprecieri D.
Eu preferam sa fac fotografii unui Bucuresti, care sa isi merite acel nume de Mic Paris pentru totdeauna…
deja nu mai este cazul.
ps. frumoasa poveste…
Cand eram mica, voiam sa devin batrana. Cat mai repede. Pe vremea aia stiam ca a fi batran= a fi intelept si tare m-as fi infruptat si eu din bucatele atitudinii “stiu ce vorbesc”.
Zilele astea, cand incercarea de a parea/ a fi mai tanar ne ia 90% din energie, a batran nu mai valoreaza mare lucru… Tre sa fie super-activ, super-inteligent, super-bogat, sau toate de-odata ca sa mai fi bagat in seama…
Citi dintre noi vom ajunge la valoarea si tinuta unor astfel de oameni?
Despre etate mai discutam.
Am si eu o matusa. Sora bunicului. A implinit 90 de ani. E frumoasa si vesela. Isi petrece ziua gandindu-se la nepoti si rugandu-se pentru ei. Inainte citea, dar ultimele dati nu am mai vazut-o citind. Am intrebat-o. Mi-a raspuns ca nu mai citeste de vreo 2 ani: “Deh, mama, am imbatranit si nu mai vad literele bine. Si ochelari, ce sa mai imi pun, la varsta mea…”. Atunci am realizat si ca nu a purtat niciodata ochelari. Nici acum nu poarta, dar in afara de faptul ca nu mai poate citi, nu are probleme din cauza asta.
si eu am avut cateva ocazii sa cunosc cateva peroane de varsta inaintata
bunicul meu s-a nascut in 1904 si a murit in 1995; la 90 de ani, nu ma lasa pe mine si pe sora mea sa ne urcam in cires….nu cumva sa cadem…si se urca el , imi pare rau ca eram copil la varsta la care s-a stins
altceva ce m-a uimit a fost, ca de vreo 2 saptamani am avut 2 paciente de 92 de ani, amandoua internate si ulterior operate …proteza de sold…o persoana care gandeste ca maine va muri …nu face aceasta operatie…e fantastic…si amandoua lucide si pline de viata…si daca va mai spun ca am mai avut o pacienta de 98 de ani…
Horea, parca erai la ginecologie, nu?
salutare lume!
ziceai ca oamenii-comori stau ascunsi? asta e motivul pt care am lipsit din peisaj
frumos post…
imi fac mea culpa: a fost ideea lui asterix cu oamenii valorosi care stau ascunsi.
asterix,ma ierti???
uneori avem impresia ca nu ne-am nascut in perioada care trebuie…
@Asterix:
)
‘morning!
Pacat ca foarte putini stiu sa puna pretul cuvenit adevaratelor valori.
Dragul meu Dono, sper ca pentru copiii nostri sa vina astfel de vremuri, pentru ca altfel lupta noastra e in zadar … ma gandesc si eu.
Dar cum ati ajuns sa o cunoasteti pe aceasta doamna?
Probabil mai sunt multi oameni ca Doamna de care vorbesti, pe care nu-i cunoastem sau nu-i vom cunoaste niciodata. Sunt sigura ca nici ea nu a avut o viata usoara, dar cumva, a reusit sa faca fata la o gramada de evenimente dureroase: criza economica, razboi, regim comunist, probabil tragedii personale, dezamagiri, tristeti, suparari. Sunt sigura ca si viata ei a fost “up and down”, nu a fost lina si plina de frumusete si bunatate. Cumva, Doamna a reusit sa traiasca si sa imbatrineasca frumos. Sincer, ma intreb cum si unde a gasit resursele pentru a face fata unei vieti pline cu de toate.
Un sincer buna seara tuturor
Eh, ale vietii valuri. Conjunctural, ca sa spun asa.
Acest post vine (pentru mine), intr-un moment potrivit. Adica, dupa ce am citit tot aici, despre cocalari si pitzipoance, despre nesimtiti si golani, despre oameni de doi bani despre a caror existenta nu am vrut sa stiu, imi face bine sa ma gandesc si la oameni-model.
Buna seara, Anushka, bun venit!
Multumesc, Dono, de buna intampinare.
Rasfoiesc blogul de vreo luna si sunt incantata de tot ce am gasit aici: gazda si prieteni, gunoier sef si gunoieri. M-am hotarat sa comentez din simplul motiv ca, la fel ca tine si eu am gunoaie in minte. Doar ca eu le zic “pitici pe creier”. Care tropaie. Aaa, si bineinteles, toate mi se intimpla si mie (ca tuturor celorlalti).
E liniste mare aici. Or fi oamenii ocupati. Sau poate, doar respectuosi.
Oricum, tare mi-ar place sa cunosc povestea Doamnei.Daca are 93 de ani, inseamna ca s-a nascut in 1917, un an zbuciumat, cu griji multe, cu refugiati, cu temerile mamei pentru viata sotului ei pe front si cu temeri noi pentru viata micutei. Apoi, imi imaginez ca lucrurile s-au rearanjat: razboiul a trecut, lumea si-a reluat viata, care n-a mai fost niciodata la fel ca cea dinainte. Si banuiesc ca, a crescut frumos intr-o familie iubitoare, care n-a permis rautatilor si nevoilor s-o atinga pe micuta Domnisoara.Criza economica, caderi de guverne, toata nebunia anilor ’30 ajungea cumva, poate estompat, la ea. Apoi in plin avint al tineretii, incepe al doilea razboi. Alte griji, alte temeri pentru cei dragi, rupturi ilogice in suflet si in minte, valori rasturnate si inlocuite de nimic, binele si frumusetea pierdute pentru totdeauna. Si ca totul sa fie intreg, complet, dupa incheierea pacii, se instaleaza regimul moscovito-comunist cu tot alaiul de derbedei criminali. In ’47, Doamna avea 30 de ani. Oare cum a suportat, o Doamna fina, culta, educata, decenta, eruptia de inculatura, de mitocanie, de rautate a maselor de “cocalari” de atunci?! Poate, nu era in tara? Poate, era in tzara dar a ferit-o Dumnezeu? Cine stie?! Sau poate a trait toate ororile, atunci in tineretea frageda si mai apoi la maturitate, si a reusit sa vada chiar in mijlocul lor, a ororilor, oameni frumosi si faptele lor minunate, poate a reusit sa vada chiar frumusetea in sufletele oamenilor simpli, poate a vazut frumusetea Creatiei care fusese calcata cumplit in picioare.
Eu am cunoscut astfel de persoane care sunt mai tinere, dar simt ca in 20 de ani vor deveni ca aceasta doamna, iar eu ma bucur ca am avut sansa sa “profit” de ei chiar de mai tineri
Wow…am ramas fara cuvinte…si rar patesc asta..
Raman ascunsi deoarece comorile trebuie cautate si gasite.
o minune de om,asa e,mi-a luminat ziua povestea ta!
poveste superba despre o persoana admirabila;
dar am o intrebare: ti-a dezvaluit relatia ei cu divinitatea?
intreb pentru ca eu nu reusesc (dar nici nu-mi doresc) sa ma impac cu ea.
[...] pe care am intalnit-o in urma cu vreo 3 saptamani. Cei care nu ati facut-o, aveti postul mai vechi aici, cititi-l pentru ca veti intelege mai usor continuarea de azi. - Varsta nu ti-e data de data [...]
[...] Prin frumoasa primavara din ăst an, primavara ce a trecut ca o boare prin sufletele noastre, va spuneam povestea unei fantastice femei de am avut io norocul s-o intalnesc incidental. Cititi aici povestea, e pacat de se pierde. [...]
O viata frumoasa si interesanta, care sigur are la baza ei o adevarata educatie.