Comunicare la stationare.
Cele mai bune vaduri comerciale din lume sint la intersectiile semaforizate si, acolo unde e cazul, la bariere. Adica ganditi-va un pic: zeci-sute de potentiali clienti care stau frumusel in masina lor si nu au nimic de facut pana cand semaforul rosu se face verde, ori se ridica bariera. Uriasul potential a fost mirosit repede de “comercianti”. Care au inceput sa se lupte pentru aceste zone de interes.
In drumul meu spre munca, pot achizitiona la semafoare ori bariere urmatoarele: facturi in alb, parfumuri, brichete uriase, ochelari de soare, coperta de talon – tip nou, tenisi (Lacoste), ziare, tiribombe in diferite culori. Si altele. Nu am fost atent chiar la toate. Pe langa comercianti coabiteaza si clasicii spalatori de parbrize, care in general nu te intreaba daca vrei. Deci te violeaza spurcandu-ti parbrizul cu niscaiva agheasma inspumata. Daca esti tare in clantza urli la ei sa te lase in pace, si te alegi doar cu geamul baloshit pe jumatate. Daca nu vrei sa-ti belesti niste nervi din rezerva strategica, dai un ban.
Dar sa trecem la adevarata problema. Comunicarea vizuala. Daca nu intentionezi sa cumperi ceva-orice la semafor ori bariera, NU II PRIVI IN OCHI PE COMERCIANTI. Contactul direct ochi-ochi e un mijloc primitiv de comunicare. E clar ca exista interes, curiozitate. Daca pur si simplu nu stiai ce sa faci cu uochii in momentul ala si i-ai lasat asupra comerciantului, ai sfeclit-o. Odata ce ti-a prins privirea esti potential client. Degeaba te uiti in alte parti, esti pierdut, el e la geamul tau si-ti ofera ce are de oferit.
In drumul meu, cei mai “priculosi” sint vanzatorii de tenesi-tenisi Lacoste. Par a fi luptatori K1 in retragere. Poarta de obicei trening, ochelari de soare, sint tunsi scurt. Destul de latzi in spate. Bratele puternice vantura tenisii pe la parbriz. Deci daca i-ai privit macar o secunda, daca ai facut cu uochiul tenisilor Lacoste, urmeaza un fel de comunicare non-verbala, sustinuta doar din priviri si clatinari ale capului.
El, vanzatorul care ti-a prins privirea, e deja la geamul tau si-ti intinde papucul, spunandu-ti din mimica si gestica:
- Bă, tu vrei teneşi.
- Nu, nu vreau.
- Bă, io zic ca vrei… Pe bune. M-ai adus pâna la geam, ia-i… (in acest moment privirea lui devine insistenta, usor amenintatoare)
- Bă, jur ca nu vreau tenişi. Pe onoarea mea… Nu-mi trebuie, nu-mi plac, nu vreau…
- Bă, serios ca vrei… Daca io zic ca vrei, vrei. Ia-i.
- Bă, dar nu mi-s buni. Nu-mi plac. Nu-mi place culoarea…
- Bă, de-aia nu mai pot io. Că nu ţi-s buni ţie. Iţi rup laba piciorului pe jumate si o să-ţi fie buni. Iţi sparg ochii si o să-i vezi in alte culori. Şi daca mai zici ca nu-i vrei iţi vând şi ochelari de soare. Să-ţi ascunzi vânătăile…
Tot acest dialog se poarta din priviri, precum v-am spus. Dar cam asa s-ar traduce, in principiu. Fiti puternici de vi se intampla, nu va lasati intimidati, bazati-va pe blindajul masinii, pe taria geamului, pe reflexele voastre, in caz extrem puteti incarca sa fugiti printre barierele coborate. Nu stiu exact daca-i mai bine sa te loveasca trenul ori un vanzator de tenisi Lacoste. Merita incercat…
Lucrurile stau insa total diferit la spalatorii de parbrize. Pe astia TREBUIE SA-I PRIVITI IN OCHI!!! Ca sa le puteti spune rapid, indata ce se uita spre masina voastra, ca NU! NU VRETI SA VI SE SPELE ABUZIV PARBRIZUL! Orice secunda de neatentie este sanctionata cu o sparcaiala de lichid dubios, 2-3 treceri de racleta peste parbriz si apoi o mana intinsa la geam. Si ce te faci, ca deja a muncit omul, nu doar ti-a oferit niste tenisi…
Sa fiti sanatosi.
Si o melodie ce-mi placea in tinerete si inca-culmea – imi mai place. E o melodie impotriva ploii, desi are versuri despre ploaie.
Uneori astia care spala parbrizul sunt din cale afara de obraznici si nu-i suficient sa-i avertizezi din priviri ca nu e cazul sa insiste. Parca o cauta cu lumanarea.
te comunici prin orice!
bine doamne ca nu stau in bucuresti…la mine in oraselul meu nu e cazul de asa ceva…d’abia aveam semafoare:))
cu toate ca nici asa nu’i bine…
Pentru vanzatorii de tenisi: m-as face ca vorbesc la telefon; nervos tare; fara replica; gesticuland; pentru spalatorii de parbrize, nu stiu; am fugarit de cateva ori puradei insistenti, am coborat din masina, tot mi-au spurcat masina.
am noroc..eu nu am problema asta… aici nu exista asa ceva
e bine..pentru ca ma pierd foarte repede in momente dinastea
Vine spalatorul si incepe sa frece la parbriz, il las pina termina. Nici nu ma uit la el. Nici dupa ce termina nu ma uit la el. Intorc capul mirat spre portiera si-l intreb din sprincene “ce-i?”
-Sefu’, am spalat si eu parbrizul.
-Da? Nici n-am observat, foarte bine.
-Nu-mi dai si mie 1 leu ca l-am facut gigea?
-Nu te-am chemat eu asa ca inseamna ca a fost placerea ta.
In mod sigur imi umple frigiderul.
Culmea este ca unul din spalatorii de parbrize pe Calea Mosilor mi-a spalat parbrizul de 7 ori si nu si-a luat nimic. Il inteleg ca prima oara a incercat, ca a doua oara n-a tinut minte masina cu toate ca treceam pe acolo de minim 4 ori pe zi cale de 5 ani, dar de 7 ori…
Iar nenea aia de la bariera ma lasa in pace intotdeauna. Dupa ce vad masina isi zic: pierd timpul, ce sa cumpere asta care isi leaga aripa cu sirma?
Data viitoare o sa aiba sarma de vanzare
Dono,imi pare rau sa iti spun,dar nu te pricepi deloc la afaceri. Oamenii astia sunt niste intreprinzatori adevarati. De succes. Probabil ca isi fac vacantele numai in tari exotice,pe plaje mereu insorite. Nu vezi ce bronzati sunt indiferent de anotimp? Isi permit,ce dracu’…
Perfect corect, de-aia-s angajat si probabil asa voi ramane pana la pensionare.
Bun venit.
Salut,citesc de ceva timp blog-ul tau…dar nu am comentat…in fine…cei care…vand tenisi..sunt adevarate amenintari..insa cei care spala parbrizul…sunt cei care aleg sa faca ceva..nu sa cerseasca pe degeaba…
mda… ce sa zic… mie mi’e prea lene sa’i bag in seama…
Pe vremuri imi placea Bucurestiul. Astazi, fug de el ca dracu de tamaie. Motivele? Le-am citit mai sus cateva din ele.
Eu nu stau in Bucuresti, dar merg la liceu in Ploiesti, Prahova.Sunt si pe acolo spalatori de parbrize, majoritatea de 10-11 ani.Aia sunt acceptabili.Le mai dai un ban, ca te gandesti, na, ii bat parintii (care ii si trimit) acasa;dar cand vezi unu de vreo 20-30 de ani ca face asta, iti tremura nervii.
Mai grav, e ca de cate ori cobor din microbuz, dupa ce trec pe trecerea de pietoni trebuie mereu sa fie o piranda pe acolo cu “Haoleu ce frumoasa esti, hai sa-ti ghicesc..”si”Imi zice mie zodia cancerului acu ca tu o sa-ti gasesti iubirea, hai, sa-ti spun io aci cand o sa-ti gasesti tu barbatu”etc.Cel mai amuzant este ca eu m-am nascut cu mancarici in cur si le fac jocul, nu le trimit sa plimbe ursul cum fac restul oamenilor.
“Haoleu, cum te vad eu pe tine, ai sa traiesti mult si o sa fi sanatoasa tun..”
eu:”Ah ce bine, deci pot sa ma fac actrita porno.”
“Ai grija fata mea, ca prietenul tau te inseala”
eu:”Doamna, cand esti la 2 m sub pamant nu cred ca ai prea multe ocupatii, asa ca se iarta.”
Eh, se sa fac, expresiile lor faciale dupa ce le zic asta, imi imbunatatesc toata ziua.