Cultul personalitatii
Cand eram io ciutan si sora mea foarte tinerică, a dat de prima ei mare dragoste. Ţiu si acum minte ca dragostea respectiva – el, cum ar veni – a plecat peste mari si tari. De unde ii trimitea atentii, in sensul ca “nu te-am uitat, baby”. Printre atentii s-a numarat si un tricou alb pe care era imprimata moaca lui. Fuck! Era cea mai tare chestie din lume. Era anul 1991! Omul avea tricou cu el, se putea ceva mai tare decat atat?! Pe atunci io nu aveam tricouri deloc, inca umblam cu hainele impletite din lana, de mama. Chiar si maieul imi era din lână, si chilotii. Tot tot. Iar cel ce se prefigura a fi cumnatul meu avea tricou – made in China, imprimat cu el – made de mă-sa, trimis tocmai din Us of A.
Mi-a ramas scrijelit adânc in memorie acel moment memorabil. Mare om, mare caracter…Si creca de atunci a inceput sa incolţească in mine cultul propriei personalitati… Am decis că-când voi fi mare sa am si io tricou cu mine. Asta era clar punctul maxim până la care poate ajunge fiinţa omenească. Ma rog, mai e de dorit un bust bine turnat in bronz sau o statuie ecvestra. Pe cal, cum ar veni. Fie vorba intre noi, tre sa te anunt 1Q-le ca singura data cand am călarit un cal a fost calul tatalui tău. Unul dintre ei, ma rog…Nu unul din taţii tai, unul din caii tatalui tau…
Si cultul propriei personalitati – a mea – se alimenta, crestea ca un aluat bine frământat lăsat la dospit. Am inceput să-mi scriu numele cu pipi in zapada. Sau cu pipi pe ziduri, beat fiind. Iesea tremurat. Iesea incomplet. Dar era numele meu. Apoi am zis ca am nevoie de semnatura. Iscalitura. Si am zis sa-mi formez una. Că nu aveam. Si am exersat tot felul de noduri si semne. De copil tâmpit. Nişte oribilităţi. Apoi mi-am zis că ce mişto era de aveam blazon al familiei. Si am aflat că chiar aş avea ceva blazon, de la un străbunic ce a fost mare şmecher in vechime. Si m-am gândit cum ar fi sa-mi tatuez blazonul. Să rămână in veci pe mine. Nu am făcut-o, firesc.
Apoi dragii mei colegi au turnat paie pe foc. Si acum doi ani in vara mi-au făcut cadou de ziua mea, vă ziceam deunăzi, o monedă de aur cu chipul meu. Principe de Voluntari ce sunt, conte de Praf Incins, Lordul ciulinilor. Dar m-am veselit, cum altfel. A crescut pipota in mine ca ficatul intr-o gâscă beţivă.
Iar azi m-am facut om mare. Cel putin dupa standardele inceputurilor anilor 90. Pentru ca am primit tricou cu mine!!! Da, dragii mei Ada+Croco+Sburlea+Dragos au făcut ce au făcut si au pus-o de un tricou cu numele meu pe care l-am primit azi de la Ada. Si va spun dragii mei prieteni ca m-am bucurat strasnic si temeinic. Si am scris tot acest post ca sa va spun
Multumesc










Chiloti de lina? Foarte tare…
al doilea?
Sa-l rupi sanatos!
Miorlau, mai exagerez si eu…
Mersi, Asterix. De bei coniacel, sa ciocnesti cu pretenii si din partea mea.
Sa-l porti cu placere!
sa-l stapanesti sanatos si sa-l porti cu placere dono
ce frumos din partea lor, bravo
dar uite asta poate reprezenta si o mica idee de afaceri
sunt convinsa ca multa lume ar vrea un tricou care sa-ti poarte numele si … evident ochii
cel putin eu … in mod sigur
Buei Dono, da’ ai site nu numele tau. Esti al’ mai tare dintre ai tari
‘na seara!
Salutare mai Donule si uamini buni!
Sa stii ca in caz ca iti mai amintesti de mine, eu n-am murit ci respirez sacadat si tabagic, dara tre’ sa recunosc ca te-am citit pe sarite, cand, cum si unde am apucat. Drept pentru care ma simt vinoveta oaresicumva…
Daca te tenteste, e iti fac profilu-n lemn cioplit, ote in vo’ 5 ore de amu o sa apara aal meu (da, si eu dau din coada oaresicum, desi eocamdata pe calculator, arata naspa, ca si modelu’ de altfel
Cu stima si respect maret,
io
p.s. cu apropouri subtile la tiutiun: din posturile cetite pe fuga masinii, am io parerea eronata sau dvs v-at lasat de fumat? Daca da, inca o caruta de respecte si un strop de invidie. Da’ tot ii buna tigara asta..
Daca aveai si cana da lana sa stii ca iti fac eu cadou o cana cu poza ta. ca eu am un mic business in domeniul asta.
L-am vazut in poze la Ada, fain ii. Sa-l porti cu mandrie.
daca se chinuiau putin te puneau cu totul pe tricou
)
Io, numele tau imi rezoneaza extrem de cunoscut, dar sincr iti zic ca nu mai stiu de unde sa te iau. In ceea ce priveste fumatul, ieri ziceam ce de vo 4 ori am cedat tentatiei. Si azi, de dimineata, s-a petrecut din nou…Nu stiu spre ce ma indrept. Deci mai usor cu respectul si invidia…
SADD, tu faci misto de mine ca-s mic…
Gaben, bisnis cu lana, cu cani sau cu imprimerie?
Dono, nu postezi si o fotografie cu tricoul? Sa admiram si noi designul?
iaca si eu un peste din valul Pitzi, 4 caini, gura mare. atat
Raluxa, poze sunt pe blogul Adei:) si sunt super:)
Dono, chiar azi m-am gandit mult la moneda de care zici:) ca e o idee de cadou perfect.
Păi să pui o poză cu tine purtând tricoul!
Poţi să faci un Pool:
Care e originalul?
@Adina, azi evidenta ma ocoleste dureros. Am intrat in blogroll-ul lui Dono la Ada si nu m-au gasit pozele. Link, rogu-te.
bisniss cu imprimerie. pe orice (sincer pe lana inca nu am incercat. sper ca nu suna sexual…
)am un gift shop din ala ca pui poza pe cani, tricouri, etc…
@ RALUXA: http://thoughtsbyada.files.wordpress.com/2009/03/cimg71971.jpg
Dono, sa-l porti sanatos!
Genial tricoul. Dono, sa-l porti sanatos!! Mi-as face si eu unul
Fetelorsi baietilor, nu faceti o linie de productie? Vreau si eu un tricoias :d
Seara buna, gunoieri. V-am citit din umbra zilele astea deci nu am pierdut nimic.
Raluxa, infloreste narcisismul in tine
DONO! SE AUDE ACOLO IN SPATE?
vezi ca vrea lumea tricouri cu tine. cred ca stii la cine sa apelezi. ca nu ma mai inscriu pe mail si pentru facut tricouri …:)
@Mia: mi-as face un tricou cu Dono, comanda speciala de la furnizorul oficial
Sa-l porti sanatos Dono!
Se pregatesc si alte surprize sub forma de tricoaie, insa cele mai multe se vor gasi pe Insula de vara a Gunoierilor. He he, abia astept.
Buna seara la voi gunoieri
Dono, inregistreaza repede la OSIM. Primul pas si obligatoriu !! Iti vand un pont, da` sa imi iasa si mie ceva, lasa afacerea cu poeziile, si baga-te pe facut tricouri cu imprimeuri. Acuma, iti garantez ca o sa se vanda ca painea calda;).)
Observ ca toata lumea e plecata la betivaneala organizata, sau mi se pare
Nu-i chiar toata lumea, dar ai mai vorbareti (cu exceptia mea
) sunt la o barfa live.
iar tu cum de lipsesti?
Ce baaaaaaaaa, ce?????????? Un’ atzi vazut voi ca beu?
Mihi, in principiu din cauza de motive care nu depind de mine.
Carmen, cred ca au observat pupila dilatata.
lasa carmen ca nu te judecam, iti suntem alaturi mai mult sau mai putin, dupa posibilitati
sa-ti traiasca chilotii de lina, Dono
bine v-am regasit !
Buna seara, lume!
…daca mai este cineva.
buna seara oameni buni
Boly & Nasa
am crezut ca am ramas singur acasa
salutare la lumea care nu participa la intalneala
(cred ca ar trebui sa fac inventaru”)
ADINAAAAAA
buna sa iti fie inima aA-le
Nu, eu sint prezenta. Gasca e foarte mare si distractia la maxim, la intalnirea nebunilor. Am auzit cu urechile mele.
aA : ai noutati de pe front ?
Am vorbit cu pisica cea turbata, cu marul, cu Marlo, cu Asterix si acum 2 minute cu Sburlea. Toata lumea e bine-dispusa si gasca este mare. Tot mai vin…
NASA : ma bucur sa aud asta
(de fapt ma intristeaza ca nu pot participa si eu )
Lasa Greg, noi mergem la vara.
NASA : eu beau o vodka in cinstea lor …
Eu beau lapte.
Au zis ei ca vor bea in cinstea mea, deci mi-e de-ajuns.
)
eu nu beau nimic…beti voi si pt mine
Nu Greg, eu beau din sticla.
aA : esti in greva ?
greg-n-am vorbit cu ermi de cand a ajuns…o las sa-si faca de cap
greg-un fel de …pana la pasti
NASA: de unde ? ca eu nu am mai vazut lapte in sticla de 20 de ani
Sticla de plastic, Greg. Numai asa este ambalat laptele aici.
Sa traiesti Dono! Cu mare placere
Buna dimineata
Buna dimineata natiune!
Sa-l porti sanatos Dono.
Sper ca de cand ai renuntat la chilotii de lana, nu te mai scarpini la coa…pe unde te mananca.
Buna dimineata!
Cum a fost? Ä-äuu!!! V-as pregäti aspirine si oo-n tigaie – contra mahmurelii – da’ voi, Gunoieri petrecäreti cine stie ce (sub)intelegeti
. Asa cä-cafea e cätä vreti.
ADA, asteptäm pozute cu “vechii” si cu “noii” Gunoieri.
Cine vrea tricou sa se inscrie pe lista Crocoditei.
Zi frumoasa, dragilor!
Buna dimineata
Lavy, pe unde ne umblasi?
Buna dimineata.
Sa-ti traiasca-cultul personalitatii si chilotii de lina Dono.
Buna dimineata!
Scarbici sambata
Buna dimineata! Sint convins ca v-ati distrat aseara. Tricoul a ajuns in cele mai bune maini. La un om pentru care mi-as da si sufletul. Adica fratele meu.
Asterix, si io. Dar spre deosebire de tine io nu a baut nimic aseara, creca mi-e mai usor
Buna dimineata! Sa inteleg ca Dono iar nu a participat la marea intalneala?
Mda, nu, nu a participat…Imediat ma considerati un ciudat speriat care nu vrea sa va vada. Va garantez ca nu-i asa. Viata aranjeaza insa cateodata lucrurile asa cum nu ar trebui. Ieri aveam de ales intre a sta cu fratele meu, tata si nasa noastra de cununuie si cinstitii gunoieri. Cum ai mei vin la Bucuresti cam de doua ori pe an, m-am vazut nevoit sa aleg…
Dono, data viitoare propune tu zi in care sa va intalniti.
Buna dimineata!
Si de ce sa vina, sa ne strice cheful? De cate ori ai vazut o masa tovaraseasca unde sa te simti in largul tau cu Sefu alaturi?
Ei, n-am zis sa vina in vara, cand vin eu
pana atunci…
Si uite si dovada : “ai mei vin la Bucuresti cam de doua ori pe an”. Oare de ce?!?
eh, a doua ora o sa fie inte 14-16 August.
inte=intre nesigur
mersi nasa, mersi Asterxi, imi confirmati ca cel mai tare te pot lovi oamenii la care tii cel mai mult… of of lume lume…
in vara, prin august, vin ai mei pentru a doua oara in anul asta la mine
=))))))))))))))))) pe 14, nu ?
Buna dimineata, Lordul Ciulinilor si gunoieri !
Neata! (aici, spun si in partea cealalta)
Cu mare placere, Dono!
Hai, sa-l stapanesti mandru si sanatos, Conte!
Daca primul cal pe care l-ai calarit a fost al tatalui meu , atunci a fost un cal frumos si bland.El numai asa ceva tinea si era tare mandru de el.
Si io m-am pisat odata numele tau
*pe
Te-ai pisat pe personalitatea mea? Porcule…
Nu, pe cultul tau…
[...] ca, dupa ce i-am dus tricoul lui Dono, m-am luptat cu traficul si-am ajuns acasa sa ma schimb, am ajuns la locul intalnirii. La usa m-am [...]