Cum te schimba un copil.
Nu-s un om “rece” de felul meu. Dar mi-a fost dat sa va multe nenorociri, drame, tragedii la viata mea. In timp m-am imunizat, privesc imaginea mortii cu ochi reci si fara suflet. Mai exact, priveam…
De cand mi s-a nascut fiica, m-am schimbat mult. Extrem de mult. Sufleteste. Pot sa zic ca in mare masura sint altfel. Nu stiu daca sint mai bun, dar in mine coabiteaza in acest moment 3 fiinte: eu cel vechi, o mamaie cu suflet cald, usor ingrijorabila si induiosabila dar s-a trezit si un ucigas cu sange rece. Ucigasul e latent, sta, vegheaza asupra familiei mele. E un ucigas care, sper eu, nu se va trezi niciodata. Pentru ca ar face-o doar in momenul in care familia mea e in pericol.
Va spuneam ca am privit atat de mult moartea, incat nu ma mai atingea ca imagine. Moarte altora. Ca atunci cand a fost vorba de acei dragi care s-au dus, am fost ingenuncheat… Acum trei zile insa am vazut la televizor stirea cu inmormantarea copiilor arsi la Giulesti. Deasupra unei gropi mici, o mama indurerata tinea o jucarie in mana. A aruncat-o pe sicrias si a soptit spre pruncul ei ucis:
“-Pa, mama, trebuia sa te duc acasa…”
In acel moment mi s-a rupt sufletul si mi-au tasnit instant lacrimi. Am fost surprins si eu, a fost prima oara cand mi-am pişat ochii la o stire. Mai plang ca dementul la unele filme, dar alea-s descarcari nervoase si manifestari de labism. (asta vine de la labil, nu de la labii, sa fie clar).
Mi-au dat lacrimile pentru ca in urma cu doar o luna eu mi-am dus copilul acasa de la maternitate. Acum il pot strange in brate, il pot pupa din cap pana in picioare, ma pot bucura de zambetele lui, de gangureli, de faptul ca ne trezeste noaptea, ca pot sa-i iau lapte praf, o jucarie, pot sa constat ca i-au ramas deja hainutele mici, ma bucur de un caca moale, de un ragait tare, ma bucur de orice tine de el. De copilul meu.
Acum doua zile am pus un film. Poate primul film pe care intentionam sa-l vedem “integral” de la nasterea copiului. A inceput pitoresc. O familie fericita, el medic chirurg, ea proprietara de galerie, aveau o fiica frumoasa si desteapta – doar o copila de 5-6 ani. Fiica e rapita in drumul ei spre scoala. De un dement care o tortureaza, violeaza, ucide. Politia gaseste trupul zdrobit, plin de sange. Tatal il vede. Se apleaca deasupra corpului firav si priveste indelung.
Cei ce au facut filmul au insistat pe detalii. Detaliile mortii unui copil. Pentru prima oara in muuuulti ani, nu am putut sa privesc acele cadre. Desi ma uitam la un film. Desi am vazut atatia copii morti, in realitate, inainte de a deveni tata. Am intors privirea. Pana cand acele cadre oribile au disparut.
Filmul a continuat asa: politia il prinde pe criminal. Tatal-chirurg reuseste sa-l rapeasca in timp ce era transferat la puscarie. Il duce intr-o cabana parasita, intr-un cur de padure si-l tortureaza. 7 zile de tortura inimaginabila, ceva ce numai un super chirurg stie sa faca. Adica il taia, intepa, zdrobea pana la limita mortii si apoi il reducea la viata cu resuscitari, perfuzii, manevre medicale. Ca sa-l tortureze din nou.
7 zile de tortura. Din nou realizatorii filmului au insistat pe detalii. Cadre infioratoare ce redau fidel acea suferinta dusa la extrem. Si am privit. Si am privit. Si il intelegeam pe tata. Si am privit fara ca macar sa clipesc o secunda. Si mi-am speriat, realizand in acel moment ca in mine s-a nascut un suflet de ucigas. Un ucigas ce sper, ma rog, nadajduiesc ca nu va iesi la iveala niciodata. Dar e acolo.
Intrebare ingrozitoare: e de condamnat un asemenea parinte? Da, stiu, e absurd ca incurajezi pe cineva, pe oricine, sa-si faca singur dreptate. Departe de mine sa fac asta, dimpotriva. Dar crezi ca undeva adanc in tine e ceva ce spune: as fi in stare sa ucid pentru copilul meu?
Cum se numeste filmul ? Vreau si eu sa-l vad …
Seven Days. Bun venit. Nu-i deloc un film usor, te incarca destul de nasol la bibilica.
Eu zic să te bucuri de fetiţa ta şi să nu te gândeşti la chestii d-astea negative. Dar în fiecare părinte există “aş fi în stare să ucid pentru copilul meu”, pentru că orice părinte vrea să îşi protejeze puiul…
oamenii destepti se folosesc de creier, animalele de membre…
sa-ti traiasca fetita si sa-i oferi tot ce ai mai bun. o sa incerc sa urmaresc si eu filmul
Am vazut si eu recent filmul, dar am un lapsus si nu-mi aduc aminte titlul. Am impresia ca nu e Seven Days. V-as recomanda un alt film cu un tata care merge pana la capat pentru fiica ei: Edge of darkness din 2010. E foarte probabil sa mai apara filme de genul in viitor inspirate din povestea lui Drasius Kedys.
Probabil asta-i o chestie animalica pe care-o avem in noi. Cand instinctul intuneca ratiunea, se poate ajunge aici.
Ma bucur de copil in orice clipa, si cand nu sint langa el.
Mersi, Zumanu, bun venit.
Birdie, l-am vazut si pe ala. Stiu si povestea lui Drasius Kedys, si sfarsitul ei nefericit. Din pacate.
neata all. revin.
‘neatza! Eu am crezut ca e vorba de “Law Abiding Citizen”. Nu-s eu vreun cinefil, dar filmul ala m-a tinut treaz de la inceput pan’ la sfarsit. O duminica frumoasa sa aveti.
De ce nu te uiti la filme mai familiste acum ?
sis, nu l-am cautat special, nu stiam despre ce-i vorba. S-a intamplat.
Da, da, da. Law Abiding Citizen. La ala m-am gandit si eu. In schimb nu gasesc filmul asta de care vorbeste Dono…
Gasit, 7 Days (2010), film canadian cu Claude Legault, Rémy Girard ….nu-mi spune nimic. Trebuie sa-l caut si sa-l vad.
ce problemă grea, Dono…
nu ştiu..cred că mi-aş pierde minţile.
tu întrebi însă ce am face dacă ne-am găsi faţă în faţă cu cel care…nici nu pot să scriu..
ei, atunci, dacă aş mai fi cu lucidă, indiscutabil i-aş lua gâtu’.
nici n-aş sta s-o întorc pe toate feţele. scurt şi până să apuce să-şi expună argumente.
a rămas un cu de-aiurea…
de aruncat..:)
as fi facut la fel ca tatal…si chiar mai mult…nimeni nu-mi raneste familia!
deh..am acel ucigas in mine..si fara sa am copil..
Taken – un film in care tatal isi cauta fiica rapita, foarte bun filmul.
pe mine m-a rupt un sicriu mic in portbagajul unei masini. venisera sa-l ia de la iml. si da, de cand am copil am inceput sa vad altfel stirile. care m-au lasat rece aproape 15 ani
Postul acesta m-a facut sa rup tacerea cu care-ti citesc fiecare post, de-atata amar de vreme…
Ca proaspata mama iti raspund cu mana pe inima: as putea ucide, cu sange rece, pe oricine ar face rau copiilor mei.
Cred ca fiecare parinte care ar trai o drama ca si cea descrisa de tine (din film) ar putea face asta. Pentru ca n-ar mai avea nimic de pierdut.
Si stii cum se spune: nu e nimic mai de temut pe lumea asta, ca omul care nu mai are nimic de pierdut.
abia cand am avut copiii mei, am inteles durerea simtita de mama mea, careia i-a murit penultimul copil, la nastere.
Te doare la fel, chiar de-ai avea o suta…
Buna dimineata!
E de inteles cä, avänd sau nu copil, ajungi in stare sä faci si gesturi animalice, pentru apärarea familiei. Eu? Nu stiu ce as face. Si vä doresc din suflet sä nu ajungeti in asemenea stäri.
Recomandat de Marius, am väzut si eu Law Abiding Citizen. De neuitat.
Hai sä ne bem cafelele linistiti si cu speranta cä vom avea o säptämänä frumoasä. Sä aveti servici usor, dragilor.
Contemplam ideea de a avea un “bot” de viata doar din perspectiva unora ce locuiesc intr-o casa cu un alt cuplu si fetita lor de 4 ani. Ne-a subjugat pur si simplu asta mica, ne este deja draga de tot.
Este clar ca, atunci cand vom avea “jucaria” noastra, o vom adora de milioane de ori mai mult. Si da, INTELEG reactia in cauza. Vorba prietenei noastre “daca ii face cineva ceva fetei mele, sa se roage sa il prinda Politia inaintea mea”. Cred ca as avea aceleasi apucaturi, oricat as fi de pasnica in general. Cand cineva ii face rau COPILULUI TAU, acel cineva e in mare bucluc.
Buna dimineata doamnelor si domnilor “ucigasi”, o saptamana buna si bun venit (la suprafata) Carla!
“Da, stiu, e absurd ca incurajezi pe cineva, pe oricine, sa-si faca singur dreptate” WTF, Maestre? Ai imbatranit? Pai tu ar trebui sa stii cel mai bine ca legea nu este de partea ta niciodata tocmai pentru ca te supui ei… Razbunarea este arma prostului si deliciul zeilor, deci este de bine. Am zis!
In alta ordine de idei, “ordinea” este o dezordine controlata de criminali. Sa nu uitam asta si sa ne facem singuri dreptate pentru ca altii nu ne vor face decat teatru ieftin si ii vor zice dreptate.
Multumesc de buna-primire. Mai trec pe aici, când pot scoate capul dintre scutece, biberoane, servetele…
Ca orice vipera veritabila am procentul meu ucigas in minte si in suflet.
Nu am copii, insa simt deseori cum revolta in fata cruzimii, indiferent daca asupra oamenilor sau animalelor, se transforma in ganduri criminale. Si sunt toate legate de tortura. Mi le reprim, evident. N-am facut rau decat catorva insecte la viata mea.
Mi-e teama, din pacate, de cat de “criminala” voi fi atunci cand voi avea un copil. Nu stiu cat de bine m-as putea controla daca cineva ar incerca sa ii faca rau.
Intr-o vreme ma gandeam sa frecventez ceva consult de specialitate, preventiv, ca poate am vreun defect la scufitza, dar constat ca sunt si altii la fel de hotarati ca mine.
Nu cred ca ar trebui sa-ti faci griji in aceasta privinta, sincer.
Si tatal meu ar fi in stare sa omoare pe oricine mi-ar face rau sau ar avea doar intentia. E vorba de o iubire neconditionata, o parte din tine ce ia nastere si se misca, clipeste, vorbeste, simte.. E normal sa-ti iubesti copilul si sa ii doresti totul, lumea, Universul..
Odata ce devii parinte (si ma refer aici, la persoanele inca intregi la mine si nu la nebuni care-si bat si omoara copiii si altele.. ._.), lumea ta se destrama si te concentrezi pe familie, pe copil.
Felicitari pentru bebelus ^_^ Sa va traiasca.
Io cu siguranta as fi in stare sa ucid pt copilul meu..
Intamplator am vazut si eu filmul zilele astea. E greu tare. E greu sa privesti fiecare faza a lui dar daca m-as pune in flocul tatalui probabil ca as face la fel.
Iti mai recomand unul, tot o familie, tot o fapta regretabila si mai aproape de sistemul nostru de justitie, Law Abiding Citizen. Sa-l vezi, merita.