De ce omoara si se omoara copiii
Cand eram noi (cei de 30-40 ani acum) copii ori adolescenti nu prea auzeam de copii care se omorau ori omorau. Nu auzeam pentru ca aceste tragedii erau ascunse ori nu auzeam pentru ca nu se intamplau? Acum auzim atat de des pentru ca presa bate toba in jurul lor ori pentru ca, din nefericire, se intampla mult mai des? Eu cred ca-cate un pic din toate.
In urma cu nu multe zile un adolescent si-a ucis mama adoptiva pentru ca-i taiase accesul la computer. Copilul chiulise de la scoala si luase note mici.
In urma cu vreo 2 zile un copil de 14 ani s-a spanzurat pentru ca tatal lui ii taiase accesul la internet. Baiatul luase doua note de 4 in teze.
Cand eu luam note mici, pedeapsa suprema era ”blocatul” in casa. Adica pentru o vreme nu eram lasat sa ies sa ma joc cu prietenii in fata blocului, ci eram pus cu burta pe carte. Sa recuperez ce am pierdut, sa-mi imbunatatesc notele. Iar apoi eram lasat din nou la joaca. Bonus, pentru o nota cu adevarat mica, nu mai eram lasat 1-2-3 zile la televizor. La serialul meu preferat, Tineri in lupta.
Dar nu ma sinucideam. Nici nu ma gandeam sa ma sinucid. Nici nu stiam ce a aia sinucidere, nici in cele mai negre momente nu m-am gandit la moarte. Moartea nu exista, deloc. Pentru intaiasi data si-a facut aparitia in viata mea fiorul mortii atunci cand bunicul a fost operat. Atunci a scapat cu bine, dar o noapte intreaga m-am gandit ca viata mea nu va putea merge mai departe atunci cand bunicul va muri. Bunicul a murit, viata a mers mai departe.
Acum se pare ca pedeapsa suprema pentru adolescenti e limitarea accesului la computer. La Internet. O stiu eim parintii, ca asta-i doare cel mai tare pe copii. Dar cum s-a ajuns aici?! De ce? De ce copiii prefera sa nu mai fie lasati 3 luni la joaca in fata blocului in loc sa le fie taiat accesul la internet 3 zile?!
Si se pare ca adolescentii de azi stiu foarte bine ce e moarte. Cum se moare sau cum se omoara. Cine e de vina? Computerul? Computerul si internetul sint poarta spre o lume buna si nebuna. Poarta spre in formatii valoroase dar si extrem de periculoase. Computerul este intrarea intr-o viata virtuala pe care nu o ai inca, ori deja esti constient ca nu o vei avea vreodata. Uneori internetul este poarta spre iad, drumul spre pieire. Precum s-a dovedit. Cine e de vina?
Parintii? Care nu mai au timp de copii din cauza problemelor prin care-si tarasc viata ca printr-o mlastina? Si sint fericiti atunci cand nu-si aud copilul spunand “tati-mami, hai sa ne jucam, cititi-mi o poveste? Pentru ca pruncul e la computer, cu ochii mari holbati, ucigand dusmani virtuali, spulberand capete ori intrand pe forumuri in care se dezbate sinuciderea, crima, razbunarea, sint fotografii cu cadavre, povesti de groaza, etc.
E de vina televiziunea? Stirile violente? – care au cea mai mare audienta. Filmele violente?- care au cea mai mare audienta. Cine e de vina? Eu cred ca sint de vina parintii. Nu doar parintii, dar in primul rand parintii. Parintii copilului care devine criminal sau sinucigas, ori parintii altor copii care devin anturajul acestui copil-victima. Si un copil criminal e tot o victima. Nu cred in teoria ca unii sint nascuti asasini. Devin asasini. Depinde de modul in care cresc. De cine si cum ii creste. Daca fiecare parinte ar avea grija de copilul lui, nu cred ca s-ar mai ajunge aici. Nu atat de des. Dar da, se adauga si celelalte: societate, internet, etc, etc.
Condamnati din start par a fi copiii fara parinti. Iari in acest caz e de vina societatea. Prea putini ajung ceea ce le era scris in stele sa devina. Stelele lor cad inainte de a-si gasi un loc pe bolta.
Voi ce ziceti, cine e de vina? De ce omoara si se omoara copiii?
Prima?…Nu am mai fost prima de anul trecut…prin martie
Si presa e de vina:) eu nu ma uit la tv, dar am deschis tv-ul intr-o dimineata la 7 si au curs trei stiri despre crime, violuri, etc:) La 7 dimineata. M-am uitat si eu la stiri prin alte tari, dar n-am vazut asa ceva: aveau stiri cu concerte, cu drumuri inaugurate, stiri economice.
La 7 dimineata??? wtf. Si ne mai miram ca innebunesc copiii – pai daca parintii sunt nebuni ca se uita la asa ceva – cum vrei sa fie copiii?
Da, Maestre, am fost izgoniti din gradina Edenului odata cu intrarea in era tehnologiei. Ai zis-o foarte bine. Avem acces la constiinta de sine, la informatii despre care nu stim nimic, la lucruri pe care nu le banuiam existente… Si asta bulverseaza si ameteste. Copiii sunt cei mai expusi potential pentru ca nu au inca o constiinta de sine bine formata, e adevarat. Si deseori sunt victime. Cu toate astea este prea tarziu ca sa mai cautam vinovati in toata treaba. Deja suntem izgoniti din Eden. E adevarat ca parintii ar trebui sa-i invete pe copii limitele. Copiii mici chinuiesc animalele pentru ca vor sa testeze pana unde se poate merge, de exemplu. Sau pur si simplu nu stiu cum sa se poarte cu acestea. Pentru ca nimeni nu i-a invatat. Exista insa si copii care o vor face in continuare pentru ca le place. Desi nimeni nu vrea sa auda ca si copiii pot fi diavoli, asta este adevarul. Gandeste-te la batalioanele de copii din Coreea din timpul razboiului civil. Si ai sa intelegi ca acesti ingerasi pot fi cei mai cruzi anchetatori sau criminali…
Iar unii copii chiar se nasc criminali, dupa parerea mea. Aici deja intram in zona budhista pe care banuiesc ca nu o imbratiseaza toata lumea. Asa ca am sa ma rezum la atat.
Acum ceva vreme fost o intreaga campanie referitoare la ADHD (Deficit de Atenţie / Tulburarek Hiperkinetică) care necorectata duce la anumite probleme. Chiar se spunea ca majoritatea detinutilor din romania sufera de astfel de forme de boala. Dincolo de asta insa eu cred ca “atractiile” vietii sunt altele. Cum va arata discutia asta peste 30 de ani?
cand eram eu in liceu (acu vreo 10 – 12 ani) au fost vreo 2-3 sinucideri, vreo 2 tentative.
Deh, suflete de artisti, oameni sensibili
A mai fost unu care s-a injunghiat un coleg cu un compas si una de a intrat in coma alcoolica in timpul orei.
Tot asta cu coma a fost prinsa facand sex cu profu de sport in vestiarul lui cand ea era a 9-a.
Si toate astea la un liceu de arta
Salutare. Nu exista explicatii generale pentru cazuri particulare. Cauzele unor astfel de comportamente sunt multiple si greu de enumerat intr-o lista. E drept insa ca socializarea deficitara in sens general, poate fi gasita drept vinovat in majoritatea cazurilor. Exista insa si solutii. De exemplu consilierea psihologica sau in cazuri mai grave psihoterapia.Mai ramane sa se mai schimbe si mentalitatea celui care vine la psiholog si de asemenea sa mai gasim si resurse financiare care sa acopere astfel de servicii. Iar apoi lapte si miere va curge:P
Te inseli, “in primul rand” nu parintii sunt cei blamabili. Nici nu poti sa iti imaginezi cat de rapid se volatilizeaza o intreaga educatie in fata unor imagini vazute la jetix sau stirile de la ora cinci, sau in fata unui comportament al unui alt copil sau adult. Si cat de mult este de munca ca sa le anulezi efectele. Sau, mai bine, sa le poti prevedea. Daca la toti acestia te-ai referit cand pomeneai de “parinti” – producatori de televiziune, nea Ion de pe strada – poate atunci da.
In ziua de azi ca sa fii un parinte bun trebuie sa actionezi pe doua planuri. Planul unu este o munca continua si, pe alocuri, sa nu te sfiesti sa fii in razboi pentru copilul tau cu toti ceilalti factori de educatie. Al doilea plan, fara de care primul se misca in futil, nu este “din lumea aceasta”.
Laurentiu, parerea mea nu e universal valabila. De-aia v-am invitat pe toti sa analizati fenomenul si sa va dat cu parerea.
Eu sunt absolut convinsa ca parintii sunt in foarte mica masura vinovati de comportamentul copiilor. Pentru ca nu vorbim aici de educatie, de cei ani 7 ani de acasa, ci de comportamente maladive, criminale sau sinucigase care isi amprenta in ADN-ul fiecaruia. Din pacate.
Eu nu am – slava Domnului – probleme cu baiatul meu care sa ma ingrijoreze cu adevarat, insa sunt lucruri pe care le dezaprob in comportamenul lui (si al oricarei persoane) si pe care in mod cert nu le-a vazut in familie, nu a fost incurajat sa le manifeste (ba din contra!) si totusi sunt extrem de puternic marcate in atitudinea lui. Este vorba de o tendinta de xenofobie, de dispret la adresa tuturor tiganilor in pofida faptului ca incercam sa il invatam ca se judeca individul de obicei si nu natia ..
Va dati seama ca multi ar putea crede ca dn familie i se trage convingerea asta?
Repet: foarte putin influenteaza parintii comportamentul unui copil.
Sinuciderea apare clar pe fondul unor probleme psihice, e stiut si e confirmat de medicina. Comportamentul criminal cred intr-adevar ca il ai sau nu din nastere, nu e ceva sa poata fi corectat.
metalshrine, poti sa incerci sa ma convingi pana la ziua de apoi dar eu chiar nu pot sa cred ca uniste copii se pot aduna in batalioane ale mortii, asa, pur si simplu, din capsorul lor, fara nici cea mai mica influenta exercita de un adult (sau mai multi).
in majoritatea cazurilor “batalioanele astea” sunt adunate/formate de niste adulti sau de niste copii mai mari, care la randul lor au fost spalati la creieri de adulti.
sau, mai rar, dar posibil, au fost formate ad-hoc de catre copii, sub influenta indirecta a adultilor, care au pus de-un razbel sau au inceput sa propage idei de genul “tipii aia nu’s buni, fac si dreg”.
ok, copii nu-s niste ingerasi, uneori vor tortura animale sau chiar alti, ca sa vada ce se intampla sau alte grozavenii d-astea.
dar s-a ajungi la “batalioanele mortii” e putin prea mult.
torturarea unui animal vine dintr-o nevoie oarecum natural (organic, nus’ cum sa zic) de a atinge niste limite, faza cu batalioanele mortii deja presupune un scop, o ideologie, ceva politic care nu se naste spontan in capul unui copil.
Din puntul meu de vedere, parintii sunt vinovati pentru tot ceea ce face un copil. Ei au imensa responsabilitate de a forma un copil, de a-l invata sa discearna intre bine si rau, de a-i insufla un set de valori, de a-l invata ce este frumos si corect. Parintii trebuie sa stie ce face copilul la scoala, acasa, pe net, cine ii sunt prietenii, ce note are si ce probleme. Comunicarea in familie este cea mai importanta si educatia nu se face cu televizorul sau calculatorul. Parintii trebuie sa-si fereasca copii de societatea asta gaunoasa in care traim … este datoria lor.
“torturarea unui animal vine dintr-o nevoie oarecum natural”
Asta n-o mai auzisem pana acum… Cum naiba sa fie un lucru natural faptul ca iti face placere sa chinui un animal (si nu numai). Si daca nuva fi satusfacut de limitele animalului? Si urmatorea “nevoie naturala” va fi sa vada limitele unui alt copil???
P.S. Buna dimineata
Eu cred ca generatia ce va veni, si aici ma refer la copiii nostri, ai celor intre 25-35 de ani, va fi diferita de cea de acum. Pentru ca noi cunosteam foarte bine riscurile tv-ului si al calculatorului, vom stii (macar partial) ce sa facem sa evitam diverse reactii ale copiilor nostri, pentru ca am vazut ce se poate intampla.
Parintii de azi cred ca s-au gandit sa le ofere copiilor lor ceea ce ei nu au avut: mai multa libertate, acces la internet, acces la cunoasterea de orice fel… Fara sa se gandeasca ca asta nu e neaparat un lucru bun. Si acum se confrunta cu urmarile actiunilor lor. Si daca ai scapat un copil din mana, cu greu il mai readuci pe drumul cel bun, daca el de mic a fost invatat sa faca si sa zica ce vrea.
Si ce facem cu o generatie de copii cu creierii prajiti de jocurile pe calculator ? Ce facem cu cei ce chiulesc de la scoala sa joace Counter Strike in retea (sau ce mai joaca acum) si de abia asteapta sa ajunga acasa sa se mai joace un pic. Sunt si foarte multi adulti a caror unica placere e aceea de a sta in fata monitorului in fiecare seara si tot weekendul. Ma intreb ce le vor povesti ei copiilor lor.
-Tati, spune-mi o poveste de cand erai tanar.
- Pai eu nu mi-am trait tineretea ca trebuia sa fac raid si sa omor monstri.
Pai nu prea avem ce sa facem cu ei, Mia. Poate doar sa speram ca-si vor da seama cat de mult au gresit si cat au pierdut stand in fata calculatorului in loc sa-si traiasca viata. Si sa speram ca nu-si vor educa si ei copiii la fel. Dar depinde de fiecare persoane in parte..
ai dreptate in tot ceea ce spui, cum probabil provenim din medii similare avem cam aceleasi mentaliati/valori intiparite in memorie.
nici eu n-am avut ganduri suicide pt o saptamana de stat in casa, am vrut sa plec de acasa(o data), dar dupa o tura de 2 ore cu tramvaiul 26 m-am intors la casa mea linistit.
parintele e principalul vinovat/responsabil de viata copilului=axioma.
restul sunt toate adevarate, viata mlastinoasa, presa si tv-ul (pe astia i-as arde cu flacara violeta pt stirile lor) educatorii si profesorii, anturajul si colegii, toti isi aduc o parte de influenta asupra comportamentului unui copil, dar parintii sunt cei care trebui sa fie responsabili. de aceea sa nu-l minti, sa nu-l inseli si sa nu folosesti ceea ce stii impotriva copilului tau. iubeste-l si nu-l abuza nici macar psihic. vorba fetitei mele fiecare are un sufletel si nu e bine sa strigi la el (eu mai strig, uneori, si apoi imi pare atat de rau ca-mi vine sa-mi dau palme singur….si chiar merit).
Accesul copiilor la internet si la televizor trebuie, cu siguranta si imperios, limitat.
Cum ar putea o minte frageda sa separe atata informatie care da navala peste ea?
Este exact ca si cu vita de vie, o plantezi, dar ai grija apoi de ea sa creasca in ce directie vrei tu, nu haotic, cum are tendinta!
@ ddunia Comparatia ta este grozava. Eu mi-am aruncat televizorul acum 2 ani si traiesc foarte bine si fara sa stiu cine a mai omorat pe cine, ce politician a mai debitat prostii…nu mai vreau sa stiu si refuz sa-mi umplu mintea cu toate tampeniile. Simt cum ma indobitocesc cand ma uit doua ore la televizor si-mi dau seama ca nu am aflat nimic.
Cu siguranta mediile de informare moderne si filmele au o contributie majora in aceste cazuri.
E de ajuns sa prinzi 5 minute din stirile de la ora cinci si te ingrozesti.
@Mia
Mersi de apreciere.
Eu nu mi-am aruncat televizorul, inca, dar nici prea mult nu-l folosesc. Imi este util pentru vizionarea de filme, stirile si emisiunile nu ma pasioneaza, si stiu k asta nu este neaparat un punct tare, de multe ori sunt groaznic de neinformata.
Dono, esti nominalizatul meu in concurs:
http://www.neacostache.com/2010/01/22/blog-de-blog-cele-mai-bune-bloguri-din-2009/
Educatia e greu. Io stiu bine asta.
normal ca televiziunile sunt de vina.
si apetitul oamenilor pentru aceste stiri.
ca de n-ar fi asta, nu ar mai fi existat astfel de stiri.
dar nah generatia de azi o sa se cruceasca la ce o sa faca generatia de maine si tot asa…
ps: la multi ani cu intarziere
copiii ajung la astfel de metode pentru ca nu ii ghideaza nimeni in viata, nimeni nu ii invata ce e bine sau e rau. acum un an sau doi nu am avut internet trei luni si sunt inca in viata. -.-
depinde si de mediul unde a fost crescut si ce lucruri erau apreciate in familie.
Nu cred ca e usor sa fii parinte, mai ales in zilele noastre. Mi se pare ca ai nostri au reusit mult mai usor sa ne educe pe noi si cred ca erau mai linistiti in privinta noastra si a timpului pe care il petreceam in afara scolii.
In ziua de azi il educi, ii pui bona si educatoare, meditator, nu-l lasi afara sa nu-l muste cainele comunitar, il tii ca intr-un glob de sticla etc. si … 1 minut n-ai fost atent si el a gasit telecomanda!
Desigur ca nu este singurul motiv acesta, dar e o zona cam greu de controlat.
Great minds think alike, Dono. Se pare că am abordat cam acelaşi subiect. Însă sinucigaşul, în cazul meu, îmi era prieten. http://www.ionutu.ro/2010/01/22/cand-aia-cu-coasa-se-amesteca-rece-printre-muritori/
‘neata!
“Dar da, se adauga si celelalte: societate, internet, etc, etc.” – spuneai cand vorbeai despre parinti.
Si eu as continua ca doar intr-o anumita masura e corect. Ca in orice lucru de pe lumea asta, ca om esti dator sa iei doar ce e mai bun si mai convenabil tie. Atat.
Asta in cazul fericit cand chiar stii ce asteptari ai de la tine si copilul tau.
Imi doresc tare mult sa cred ca multi parinti imi impartasesc asta, pentru ca altfel lupta noastra, de a ne dori o viata si un trai mai bun, ramane doar un vis.
Io tin minte ca imi scotea mama tv-ul din priza si eu nu ajungeam sa il intro-bag la loc. sica imilua calul de alimentare de la calculator, ca sa fie sigura ca invat si eu ceva pana ajunge ea de la munca
Cred ca acest subiect -sinuciderea copiilor- este foarte amplu. Din punctul meu de vedere, nu e numai vina parintilor. Intr-o oarecare masura depinde si de personalitatea copilului. Adica sunt copii care sunt neglijati de parinti, dar asta nu-i determina sa devina niste “pramatii” (ma scuzati, nu am gasit un cuvant mai bun) si nici sa omoare sau sa se omoare. Isi vad de viata, merg la scoala, invata, sunt responsabili etc. Exista si alti copii care, neglijati de parinti, ajung exact in situatiile amintite anterior. Mai exista si copii care, desi parintii le acorda foarta multa atentie, ajung in aceleasi situatii triste (absente, note mici, teribilism etc). Deci cred ca devenirea copiilor este influentata si de personalitatea lor proprie, nu numai de edicatia sau atentia pe care le-o ofera parintii…
Mama imi controla temele pana cand am ajuns la liceu. Evident ca nu faceam toate exercitiile si nu-i spuneam cate sunt in total dar rezolvam inca doua probleme la matematica de frica ei. Cand am dat examenul de capacitate, mama si-a luat concediu sa ma ajute sa invat si nu a existat zi sa nu aud intrebarea “Ce-ai facut astazi la scoala? Ai luat note?” urmata de ocazionalul ” Maine vin la scoala. Daca ai ceva de marturisit, zi-mi acum. ” Si da, chiar venea. Atunci ma enervam cand ma intreba acelasi lucru, cand imi dadea o mie de sfaturi dar acum imi dau seama ca murea de grija mea.
Mia, de intrebarile alea am avut si eu parte. Si cred ca multi dintre noi auzeau “placa” asta cand ajungeau acasa
Da’ ne-a prins bine, nu?
Desigur, Dono – m-am ambalat cam mult.
In legatura cu “axioma” de mai sus, nu pot constitui aceeasi axioma doua lucruri diferite. Nu pentru toate tampeniile pe care le face un copil pot fi trasi la raspundere parintii. Asta insa nu are legatura cu a te simti responsabil ca parinte. De aici si aparenta pisalogeala pe care a experimentat-o Mia, ca multi altii de altfel.
Despre sinucidere cred ca e genul de lucru in care este imposibil sa stabilesti o vina precisa si complet neinspirat sa o faci din exterior. Insa cred in aceeasi masura ca absolut toti cu oarecare tangenta cu nefericitul/nefericita vor experimenta sentimentul de vina intr-un fel sau altul. Probabil pe buna dreptate.
Eu cred ca toate cumulate sunt de vina, iar in ceea ce priveste parintii vina cea mai mare este ca nu stiu/ nu vor sa apeleze la un ajutor specializat atunci cand e cazul (psiholog/ eventual psihiatru)- de ce? pt ca la noi inca este rusine sa tratezi o reala problema de sanatate mintala, pt ca aparent sa nu fii in totalitate incadrat in cadrul impus de societate e de neconceput, e umiliant si mai bine prefera sa se ajunga la crime decat la un medic/ un psiholog care poate ajuta…e ca si cum persoana bolnava ar urma sa fie arsa pe rug, proscrisa pt tot restul vietii pt ca are o problema de sanatate mintala. Societatea romanesca e foarte ignoranta in ceea ce priveste bolnavul mintal – ma gandesc cu groaza ce voi face cu tatal meu de ex cand peste cativa ani va fi dement, ce voi face eu in Rom daca voi ajunge dementa la randul meu…
Iar apoi sincer un copil care ajunge sa-si omoare mama pt ca i-a taiat internetul e clar ca avut probleme dinainte pt care parintii nu l-au adresat nici unui medic, n-au cerut ajutorul nimanui…nu poti sa devii un criminal asa cu sange rece peste noapte, chiar daca este un adolescent-deci o perioada dificila dpdv al dezvoltarii mai ales comportamentale la un om.
drel, corect. Dar mai e cale lunga pana acolo, la fel si in cazul acceptarii homosexualilor fara priviri piezise, urlete si flegme. Si multe altele. Dar incet incet lucrurile se misca.
De ce omoara si se omoara copiii?
Nu cred ca se poate da o explicatie, pur si simplu omoara si se omoara.
Nu se poate da vina pe nimeni, pe parinti, pe scoala, pe media.
Poate sa fie un copil din canale, poate sa fie unul crescut in Ferentari, poate sa fie dintr-o familie model sau chiar poate sa fie crescut la minastire. Nu este nici o regula. Pur si simplu se intimpla.
Nu neg ca uneori mai conteaza si anturajul, dar cind este s-o iei pe aratura nu mai conteaza nimic.
Primul lucru e conexiunea cu părinții- dacă nu e normală, duce la deraieri în comportament. Nu e de ajuns să-i tai internetul copilului dacă nu-l faci să înțeleagă de ce. Și dacă nu-l înveți și ce altceva ar putea să facă în loc să stea pe net, nu e de vină societatea și școala. Educația se face prin exemplu propriu și prin observarea copilului, să vezi ce-i place! Un prieten plătea meditatori fiului licean ca să-l țină ocupat. Că nu știa cum să vorbească cu el!
Pe lipsurile afective vine apoi societatea cu presiunea ei. Am fost profesoară în tinerețe și aveam timp și chef de vorbit cu copiii în pauze. Majoritatea mi-au spus că părinții n-au timp să stea de vorbă cu ei ….
Dacă părintele uită să aibă grijă și de sufletul copilului, nu doar de fizic, nici un psiholog plătit n-o să-l ajute vreodată!!!!!!
Mekone, cind erai adolescenta aveai chef sa vorbesti cu parintii? Sa zicem ca nu aveai, cum reuseau parintii sa vorbeasca cu tine? Ce inginerii faceau ca sa intre pe aceeasi frecventa? Daca nu vrea “dobitocul”, de pomana.
Asterix are dreptate. Nici eu nu prea aveam chef sa vorbesc cu mama cand eram adolescenta. Preferam sa vorbesc chiar si cu profesorii, decat sa discut cu ea. Nu ca n-ar fi avut ea timp, pentru ca sunt sigura ca si-ar fi facut
Si nu am fost eu singura care evita lucrul asta. Cred ca era ideea aia ca parintii nu te inteleg…
scuzati pt raspunsul intarziat.
erminusa, am zis “oarecum natural” ca n-am stiu cum sa exprim mai bine. un copil va incerca intotdeauna sa testeze niste limite. un copil mic nu stie ce e bine si ce e rau.
un copil de 2 ani, va trage pisica/catelul de coada sau mustati sau cine stie ce o sa-i faca. este rolul parintelui sa-i spuna ca ceea ce face nu e bine, ca pe animalutu’ ala il doare, etc.
cand niste pusti de 10-15 ani or sa loveasca un pisoi pana or sa-l omoare deja e altceva. boala.
eu voiam doar sa spun ca “formarea unor batalioane ale mortii” nu sunt ceva ce copii fac de la ei putere/dorinta/vointa, fara o influenta externa.
Pe vremea copilariei mele, acu’ N-shpe ani, in ziarul partidului, Scanteia, puteai citi 3 rubrici- Fapt Divers, Din caietul grefierului si De pretutindeni, ai purii le tin minte.
La rubrica de pretutindeni, ziaristii lui Ceasca-Imparat aveau ordin sa scrie toate kkturile capitalismului (mai tineti minte bancul-intrebare: “Daca e asa de bine la noi si asa de rau la ei, de ce e asa de bine la ei si asa de rau la noi?!?”).
Pana in anii ‘80 (se vede bine in filmele amoricane cand are loc schimbarea- se trece de la adresarea catre tata: “Yes sir/no, sir” la adresarea la pertu…) citeai despre KKK, segregatie, somaj, homlessi, etc dar NU citeai despre copii care si-au impuscat colegii si profesorii.
In anii ‘80 apare faza cu drepturile copilului, in care propriul pusti te poate da in judecata ca l-ai urecheat.
Urmarea?!?
In nici 5 ani, o avalansa de stiri despre crime facute de adolescenti.
Sa-ti ologesti copilul e treaba de dileala/parnaie. Dar sa-l “urechezi” cand este nevoie e obligatoriu.
Toti stim in viata de frica. Nu inveti frica din casa, in primii 7 ani, o inveti in societate, care te pedepseste cu muuult mai urat si fara parerea de rau, parinteasca…
Si apai, notele/calificativele proaste, taierea chestiilor care ne plac, repetentia, exmatricularea, somajul, penalizarile, amenzile, privarea de libertate tip parnaie, e.t.c. cam ce cultiva daca nu frica?
Fara suparare, in societate TREBUIE sa-ti fie frica, puscariile sunt pline de oameni curajosi… Depinde ce fel de frica ti se induce.
Mi se pare de preferat, scoalii de corectie, spre exemplu, niste corectii fizice de la parinti (repet, nu ma refer la ologit copilul!) aplicate la timp, pana in varsta de 7 ani?
Singura regula- Fi drept si intransigent, nu pedepsi din nervi sau ierta din lene. Parerea mea!
Ce stiu de la un psiholog:
In primii 3 ani se formeza caracterul.
Cei 7 ani de’acasa sunt de baza.
Dupa, mai modelezi, dar mare lucru nu mai poti schimba.
Dupa varsta asta, pedepsele corporale dor mai mult fiindca lovesc in stima de sine.
Pedepsele date din grija pentru prunc (log, in acest caz se exclud bataile crunte care, fara suparare, sunt date ca sa te racoresti, nu ca sa educi) nu afecteaza psihicul micutului.
Buna dimineata!
De o vreme in coace tot ma icneput sa ma gandesc de ce sa ajuns unde sa ajung cu ameni din ziua de azi in special cu copii. Intradevar pe vremea cand eram si eu un copil nu stiam de moarte, cum zici tu dono nici in cele mai negre ganduri sau pesdepse ale mele nu avem im cap sinuciderea si nimeni din cercul de prietni de atunci. Cred ca in mare masura sunt de vina parinti pt libertatea acordata si din ce in ce mai putina atentie la ce fac. Dar daca stam sa ne gandim si viata a devenit destul de complicata, agitata parca parinti nu mai au atata timp la dispozitie cum aveau inante. Acuma e goana dupa bani, rezolvarea problemelor si ajunsi acasa la o oara destul de tarzie nu mai au puterea si nici rabdarea sa se ocupe de copii. asta nu e o scuze dar totusi …. Iar media nu vad de ce trebe sa prezinte la stiri toata tampenile , si toate crimele si bataile dintre grupurile de tigani. Nu am nimik cu ei dar in special ei sunt primi in top la asa ceva.
Imi amintesc si acum ce fericita eram la bunici mei, la tara unde pot sa spun ca nu aveam nici o jucarie, nici macar una(eventual o papusa dar nu tin minte) si ne jucam toata ziua si eram fericiti si sanatosi. Toata aceasta evolutie a lumi, dezvoltare se pare a fi, pe zi ce trece tot mai mult, in dezavantajul nostru. Totusi vreau sa cred si sper ca daca parinti, cel putin de acum in colo, sa fie putin atenti la cresterea copilului se mia poate schimba ceva in bine
Buna dimineata!
Eu sunt crescutä de sora bunicului. In cei 7 ani de-acasä nu-mi amintesc sä fi fost pedepsitä, nici mäcar cu o vorbä. Eeei, apoi au venit vacantele petrecute cu verisorii. Ce urecheli mi-am luat! Si ce bine mi-au prins, pentru cä am avut grijä sä-mi “educ” fratele in urma a ceea ce träisem eu.
Deci, conteazä educatia, anturajul si caracterul.
Pentru o zi cälduroasä, dau fierbintele desteptätoare, la discretie. Zi bunä, dragilor.
Un om cade de pe o schela…Singurul martor la accident este un copil. Un politist vine si-l întreaba:
-Ma copile de ce a cazut omul ala de pe schela?
-Pai l-a batut D-zeu.
-De ce l-a batut D-zeu?
-Ca a înjurat..
-Da’ ce a înjurat?
-Futu-ti D-zeii matii de copil nu mai scutura schela!!!
Buna dimineata!
[...] Dono 21. Premiul Voltaire (Să ne cultivăm grădina) [...]
Buna dimineataaa! N-aveti un foc sa-mi dati o tigara, c-as bea si o cafea si n-am si…nu mai pot de foame!
La treaba asta, ar fi frumos sa-mi raspundeti:
- Baaa, da’ o bataie nu vrei?
- Baaa, da’ o bataie nu vrei?
Buna dimineataaaaaaaaaa! Azi plec in Grecia.
Asterixule, sa stii ca mi-ar prinde bine! Ehei, de cand n-am mai luat-o pe coaja!
Hopaaa! Cum asa? Brusc?
As vrea eu, Nea Costache. Imi face totusi bine chiar si gandul ca as putea. Pana una alta tre sa-mi scot masina de sub nameti si sa merg la munca
Heheheee, unii munceste azi.
Noi cu drag muncim? Ce sa-i facem, cand e sa fie, n-avem incotro! Servici usor! Esti nominalizatu’ meu in concurs!
Am vazut Nea Costache, multumesc pentru bunele intentii, iti zic insa cu mana pe inima ca nu ma mai intereseaza demult concursuri blogosferice, clasamente, recunoastere, notorietate, bla bla bla. Ma intereseaza doar sa scriu ca-mi place sa scriu si sa va ofer voua, celor care ajungeti aici, ceva. Atat si nimic mai mult.
Pe de alta parte, inteleg ca Adina nu mai poate intra pe blog de cand s-a schimbat hostul. Stiti sa mai aiba si altcineva aceeasi problema?
Adina este depresiva din acest motiv
Buna dimineataaaaaa. Si eu munceste azi
Noroc cu_cafeaua de la Lavy
Zi magzima sa avem
al nabii sa fie acei parinti care idee nu au pe ce lume traiesc si cum si de ce un copil priocdeaza intr-un fel sau altul. daca aveau destula minte, ar fi inteles ca copilul duce lipsa de atentie si prieteni, iar internetul doar ii inlocuiau asta. dar idiotii vad superficial. nabii, de stereotip parental http://ceziceu.ziarulstrazii.com/stereotipul-parental-2009.html
Interesant.. o sa fac un post pe blog cu link la articolul asta. Adu-mi aminte te rog frumos.
Interasant subiectul! Cu ajutorul calculatorului intram in lumea virtuala unde e cald si bine nu sant greutati,obstacole,necazuri. Odata ce revenim in lumea reala totul devine o drama.