Despre Dan Diaconescu, indirect
Acest palid, cianotic, ce pare atat de pirpiriu, bolnavicios si delicat, ma fascineaza… Acest Boris Becker al televiziunii romanesti, ma farmeca. Acest gri Robert Redford (simt nevoia sa precizez ca l-am comparat cu aceste uriase staruri doar pentru ca-ca si ei, si el are initiale identice, vezi DD, BB, RR) ma face sa-l admir.
De ce? Simplu. Conduce o super afacere. Din acel apartament sau garsoniera sau ce-o fi. Are cel mai urat studio din lume. Din Galaxie, probabil. Are cei mai slabi operatori de imagine din Univers. Are cei mai ciudati reporteri. Cei mai indoielnici, inediti, controversati invitati. Sau “analisti”. Are cel mai pitoresc public. Televiziunea lui e un obor. Cu mizerie, sobolani, saracie, chiciuri, obscuritate, foame, spoiala, sclipiri, larma, vuiet, urlete, laude, injuraturi si hohote de ras. Televiziunea lui e o gaura neagra ce absoarbe cu foame si furie tot senzationalul ieftin. Il digera si apoi il improasca pe moacele telespectatorilor extaziati. Care urmaresc cu ochii beliti episodul 1095 din Elodia. Sau ce serial are la moda acum Dan Diaconescu. Scenaristii lu’ Tanar si Nelinistit sint panicati, in curand recordul lor de episoade va fi doborat.
Il puteti condamna pe el, patronul-analist-moderator? Il puteti acuza de ceva? Nu. El e cel care cu costuri extrem de reduse obtine audiente chiar mai mari decat ale posturilor generaliste “grele”. Ce investesc milioane si milioane in programe. Strange mii si mii de oameni in fata televizoarelor, in fiecare seara, avand curajul sa puna MARE MARE MARE un titlu care zice asa:”In seara asta nu avem nimic SENZATIONAL. Asteptam un subiect…” Si telespectatorii il cred… Pentru ca le-a demonstrat de mii de ori ca el ofera subiecte senzationale. A dezgropat morti si secrete, a mers pe carari de sange, a facut experimente total iesite din tiparele acestei lumi, a facut rahatul praf din nou si din nou.
Jucand un rol. El, Dan Diaconescu. Rolul investigatorului timid. Retras. Politicos, intotdeauna la costum, cu ochii jucausi. Io sincer sint convins ca omul asta e extrem de destept. Si ca in fiecare seara-noapte-dimineata se distreaza copios. In sinea lui. Il amuza subiectele, il amuza invitatii, il amuza telespectatorii. Joaca un rol care e doar al lui si nu-l mai poate interpreta nimeni. A gasit nisa perfecta pe piata televiziunilor. A oferit poporului puterea. Orice nebun, orice florareasca, orice retardat poate suna, poate intra in direct, poate sa-si spuna parerea. Poate deveni vedeta peste noapte. Oborenii, acesti oameni simpli si cu nevoi extrem de animalice stiu ca OTV-ul e televiziunea lor.
Ideea acestei scriituri mi-a venit la finalul saptamanii trecute cand, vreme de vreo 2 ore, am stat cu ochii fixati in televizor. Am fost telespectator OTV. Invitata era Nikita, fata rea de cartier. Acea creatura blonda, cu un debit verbal inimaginabil, care se razboia cu familia ei. Familie despre care ea zicea ca nu-i adevarata. Ca familia ei e de fapt ingropata la Berceni. Iar familia ei, adevarata ori nu, a intrat pe rand in direct: mama, sora, varul Nicu, varul Gigel, verisorul, verisoara, sora verisoarei, vecinul de peste gard, matusa. Pe scurt, tot Ciolpaniul. Ca de acolo ar fi. Toti ii demontau mitul de fata orfana care a razbit in lumea rea, in jungla de asfalt dintre blocurile gri. Fa, esti o tiganca cu familie mare. Toti ii spuneau ca sint familia ei adevarata. Si o bagau si in pizda mamii ei. Care era la telefon si ea.
Si Nikita anuntase ca vrea sa se sinucida. Ca se certase cu ma-sa. Si Dan Diaconescu a oferit, mare, pe ecran, urmatorul sondaj. SINTETI DE ACORD CU INTENTIA NIKITEI DE A SE SINUCIDE? Iar telespectatorii infierbantati au raspuns DA in proportie covarsitoare. Simtind forfota lor si pofta de sange, Dan Diaconescu a mai pus pe una din multele benzi colorate pe care le are pe acolo urmatoare precizare:”NIKITA SI-A CUMPARAT O STICLA CU CLOR SI O VA BEA LA FINALUL EMISIUNII” Masele populare erau in extaz. Nikita injura in dreapta si stanga, blestema, se tinea de burta – ca-i gravida in luna a 8-a, clanul din Ciolpani se oferea sa-i mai cumpere o sticla cu clor, invitati imbracati in treling Adidas cu ghiuluri pe degete si state de plata la societatea de salubritate analizau cazul. Ralu Filip, sarmanul fost presdedinte CNA, se invartea in mormant…
Si eu stateam si ma uitat la Dan Diaconescu. Magistralul regizor al acestui cine verite. In direct. El zambea. Si mai baga punea din cand in cand paie pe foc. Anunta ca vor merge in cimitir si ii vor dezgropa pe parintii Nikitei. Telefoanele sunau in draci. Lumea vroia ca Nikita sa se sinucida si transmitea asta pentru doar 0.40 euro apelul taxabil. Mesajele pe mail curgeau ca apa. Profesorii de gramatica ce le citeau se sinucideau in spasme. Si banii intrau val vartej in conturile domnului Dan Diaconescu. Palidul, pirpiriul Dan Diaconescu. Ce a inghesuit tot balcanismul si scursoarea dragului noustru popor intr-un studio de 8 metri patrati.
Si si-a mai comandat cateva costume si un Rolls. Si duce o viata buna. Bravo, ba, Dane!
Va astept acum parerile despre fenomenul OTV. Da, pot sa-i spun fenomen.










saluti
prima? in sfarsit?
A douaaaa!! Si sa citesc acum
In sfarsit, DONO!
Este minunat. Dan Diaconescu e addictive probabil. E cam acelasi fenomen cu teleshoppingul sau revistele de scandal. Facem orice pentru a le evita, pentru ca stim ca daca punem ochii pe ele, ramanem pironiti si ne uitam, sa vedem ce dracu se mai poate intampla in romania asta, tara tuturor posibilitatilor.
Pentru unii e un motiv de amuzament pe baza de prostie, pentru altii e soc si senzatie… oricum, lu’ dan nu-i pasa, important e sa aiba audienta.
Eu am citit si tot sunt top 5. Hah
).
Neatza !
Stii ce e trist ? Ca televiziunile alea cu productii de milioane nu ofera altceva, ci acelasi lucru ca si OTV, doar realizat mai prost si mai scump.
multumesc de uratura. am mai scris eu dar am uitat cu ce nume …asta e…imbatranim. te citesct de multa vreme, iar ieri am zis ca ma semnez cu numele meu…si mi s-a facut observatie. asa ca cer aprobare pentru MIA2
Si din punctul meu de vedere, una e sa fii prima curva care inventeaza o noua pozitie si sa castigi multi bani de pe asta si alta e sa fii Madalin Ionescu si sa vii si tu dupa aia sa culegi firmiturile aratand ca stii si tu sa dai din fund ca ea.
Dono, articolul m-a distrat grozav…si aveam o zi deosebit de proasta. Multumesc.
‘neata!
A nimerit-o KS cu Madalin Ionescu. Ieri, cand am ajuns acasa, am deschis televizorul si exact asta am vazut: la madalin Ionescu se dezbatea daca s-a sinucis sau nu Nikita ( din articolul tau m-am lamurit si care a fost motivul ). Si erau acolo toate patzachinele si toate no-name-urile din lume agitate toate si ingrijorate ca nu raspunde aia la telefon. Da’ asta avea decoruri. Si costum mai scump. Sau macar ii venea mai bine …Dar esenta era aceeasi.
Cu placere, Mia
Se aproba, Mia2
Bun venit, enki!
Oh daaaa, Dan Diaconescu …
E un fenomen, face bani multi, mult mai multi decat putem noi sa numaram.
Investitie minima, profit fara numar, ce poate fi mai frumos?
printre primii 10
ce pacat ca nu am prins acea emisiune senzationala cu nikita. promit in schimb ca atunci cand se va sinucide (sper sa o faca mai repede) sa-mi bag otv printre canale.
DD e ca un accident de masina…nu te-ai uita dar cand te uiti, nu-ti mai poti lua ochii de la el. Nu stiu ce face si cum face dar sta lumea pana dimineata pentru balariile lui.
E mai usor sa compui manele pe banda decat sa transpiri pentru o simfonie. Se pare ca ne place hidosenia pe care o vedem la OTV si uitam ca nu e decat reflexia noastra.
In primul rind nu inteleg cum ai rezistat 2 ore sa privesti asa ceva.
Mi se pare ca aceasta “televiziune” da noi definitii cuvintului grotesc.
Nu stiu cit de inteligent e DD , dar intuitie are sigur. Se foloseste de setea de senzational a romanilor, de naivitatea si uneori de prostia ta.Si cum spui si tu, isi mai ia un Rolls si citeva costume.
Stiu ca nu e deloc democratic, dar daca aceasta televiziune s-ar inchide, cred ca s-ar face un mare pas spre “limpezirea” mintilor poporului astuia.
Eu, a fost un fel de Divina Comedie mioritica.
Dan Diaconescu-OTV = un fenomen? Da! De ce? Pentru ca a stiut sa profite de situatie si le ofera romanilor ceea ce-si doresc: barfe, discutii interminabile, presupuneri demne de telenovele, adica NIMIC.
Dar….viata bate filmul!
OK, iar am comis-o. In loc de “si uneori de prostia ta” am vrut sa scriu “si uneori de prostia LOR”.
Ce face munca din om. Nu munciti ca ajungeti sa scrieti balarii ca mine
Bravo lui, a fost destul de smecher, vazand ca tigania publica se vinde asta a facut, unde a ajuns? destul de sus zic eu, curg banii garla in conturile lui dupa spatele fraierilor, eu nu urmaresc acest circ, dar odata mergand in vizita la o cunostinta la spital am auzit o discutie fara sa vreau intre doua asistente, care erau suparate foc pe acest Danut ca le-a tinut treze pana la 5 dimineata iar la 6 trebuiau sa se pregateasca de munca, plus ca nici nu le aratase cele promise, iar noi la randu nostru ca pacienti sa fim tratati de aceste femei suparate si nedormite.HUO DIACONESCU
Bun venit Certificare ISO. Sa-ti spunem asa? E un nume senzational…
Dono, eu mai mult de 20 de secunde , dupa ceas, nu rezist sa ma uit.
io nu pot sa ma uit la DD si otv. nu pt ca nu’i suport ci pt ca mi’e frica. mi’e frica de psihologi ca DD (omu’ stie f bine ce face), mi’e frica de oamenii ce au acel licar nebun in priviri (nu stii daca te sprijina sau iti ofera chiar el clorul)…
Chiar ca fenomen…
Dar oricat o fi de destept ar fi si cati bani o fi invartind el, eu nu cred ca vazand atatea scursuri si inventand fel de fel de povesti omul asta nu s-a indobitocit si el. Dar cel mai rau e ca ii indobitoceste si pe altii.
eu nu m-am uitat decat de vreo 5 ori maxim la otv, niciodata mai mult de trei minute. Nu am rezistat, ce sa fac? Eu, insami am fost subiect OTV fara sa am nici cea mai mica legatura cu cazul despre care se discuta. Din prisma serviciului pe care il am, eram un peste mare prins in minigarsoniera marelui si penibilului Dan Diaconescu. Oricum, ca am de afaceri il apreciez sincer. Ce mi se pare insa si mai grav, este ca, in afara de PRO, toate celelalte televiziuni aparent serioase incep sa se OTV-IZEZE. In treacat m-am uitat si la aberatia aia a lui madalin Ionescu,insa aseara Dan Capatos a incalcat orice urma de nici nu stiu cum sa-i zic: poate profesionalism… Am ramas mai mult de 5 minute pe antena ca am vrut sa vad pana unde merge idiotenia unor, altadata, seriosi realizatori. NIKITA un personaj mai mult decat mirific, pe care imi doresc sa o vad cat mai mult la TV, ca doar am ce invata, a iesit dintr-un sicriu mandra ca si cum ar fi iesit din biroul ei prezidential…Toti erau in extaz dupa aceasta scena, insa pe mine m-a apucat scarba… Si ma intreb, in loc sa evoluam, ca na avem pretentii de cetateni europeni, involuam in fiecare minut. Pacat!
DD e mai cunoscut in RO decat mozart sau beethoven
(
aia 2 is cainii lui?
)
Buna ziua!
Am schimbat urgent… cred ca se referea la ea cand vorbea de diamant… o, Doamne!!!
Am nimerit intr-o seara… pe DDTV… tot aia e… si era prietena omului, Nikita… am suportat 20 de secunde… in care am auzit-o spunand ceva de genul…”un diamant daca il improsti cu noroi, ramane tot un diamant, pe cand o piatra falsa se vede imediat”.
si la capatos s-a pus in scena o mizerie grotesca
cred ca DD daca ar scoate o carte cu titlul “cum sa faci bani din laturi” ar mai castiga o caruta de bani…
Va salut domnul Aramis…
Buna dimineata!
Hmmmm, io nu as spune ca OTV e un fenomen. Macar si daca ma gandesc la stricto sensu:
FENOMÉN, fenomene, s.n. 1. Manifestare exterioară a esenţei unui lucru, unui proces etc., … 2. Proces, transformare, evoluţie, efect etc. din natură şi din societate. ♦ Fapt. 3. Aspect, întâmplare, fiinţă, obiect care surprinde (prin calităţi, noutate etc.). – Din fr. phénomène.
Din definitie, as sublinia doua trei cuvinte: evolutie, calitati si noutate. Ori, mie imi pare ca nu se aplica deloc in cazul mizeriei de care vorbim. Nu-s ipocrit, nu ma dau fata mare. ma uit si eu. Macar cateva minute la cateva seri. Insa nu mi s-a intamplat sa observ ceva care sa aiba a face cu evolutia.
Pe de alta parte, nu contest ca omul face bani. Si ca manipuleaza intr-un mod demn de cauze mai bune – vezi marea cheta a lui ogica, la care s-au adunat peste 40.000 E pentru un bilet la loto. Insa, mi se pare un foc de paie. In momentul in care se va stinge, aleluia. Nici cu clujbe nu se mai aprinde. In plus, va trage dupa el si maimutoii care copiaza acum reteta. Si care seamana al dreaq de tare cu niste tarfe mediatice
Si domnul Athos!
Tre sa dai tu cu dexu’ dupe mine…
Nici vorba, Dono! Imi caut si io argumente pentru a combate truismul pe care il enuntasi in text
sburlea…si involutia e un fenomem…si dupa cate se pare…in masa…chiar..
si..sincer..uite..eu i-as cumpara cartea..
Baga mare, domnu Athos (manastire intr-un picior, ghici ciuperca ce-i) ca zici bine ce zici
Asa, Aramis, invata-l minte!
Dan Diaconescu e genial,prosti sunt aia care se uita,nu el care da materiale de studiu.Emisiunea lu` Capatos e mai gretoasa decat ce e la otv..
Bre Dragose, ma inervez ca nervul optic. Cum sa fie involutia un fenomen? Ai chef de cearta?
Cat despre faptul ca ai cumpara cartea, cred sincer ca ne pacalesti, te stiu io
hm….ai spus multe shi nimic nou…nici macar nu ai avut un punct de vedere…ai prezentat inca odata ce multzi au mai spus…shtiam ca DD este un bogatan shi a spus shi el intentziile lui…..OTEVIZAREA ! omu este pe fatza!dar daca nimeni nu ii face nik….shi practic avem alegerea de partea noastra…..lasa-l sa se faca bogat daca lumea este proasta…..este un om deshtept !nu fura ….nu copie pe nimeni…. este original !OTEVIST !il admir dar nu il urmaresc !
In plus, cred cu tarie ca oamenii (publicul larg, consumator de OTV) ar trebui avertizati asupra naivitatii de care dau dovada. Trimitand smsuri care imbogatesc un singur om de acolo. Daca as fi reporter, as face o ancheta serioasa si as masura gradul de satisfactie al angajatilor de acolo, as intra nitel in modul lor de lucru, as vrea sa aflu in ce mod se administreaza treaba pe acolo, daca angajatii is la zi cu salariile, daca reporterii OTV cunosc si respecta prevederile CNA, etc.
Apoi, as da pe TV si in niscaiva ziare de scandal, rezultatele. Si usor usor, as incepe sa erodez mitul DD
pai este un fenomen..negativ..din pacate…. otv are audienta…noi vbim de el..la scoala..copii se duc doar de dragul socializarii..profeorii numai chef de invatat pe altii nu au…manelismul si grobianismul e in floare….si totul se intampla la scara larga… si cum fenomenul este un efect si al societatii nu numai al naturii – desi aici e vb de natura umana -, ce surprinde prin ceva… si ceva-ul acela e ceea ce vbeam mai sus.
Si zau ca m-as distra nitel scotand la iveala mizeriile care se petrec in infecta garsoniera. As rade mai ceva ca DD in direct. Chiar cu riscul de a-mi atrage oprobriul public.
si erata..exista o vb mare ..care ne reprezinta in acest caz: Un nebun arunca o piatra in balta s zece cuminti se grabesc s-o scoata… Vezi cazul OTV, Gigi, Vadim etc….
Locuiesc cu socrii.Mama soacra e publicul tinta al OTV-ului. Se panicheaza usor, crede tot ce se intampla acolo. Sta uneori pana la doua noaptea la OTV. Ma dispera. A vazut ca facem toti misto de ea si in ultimul timp nu ne mai povesteste.Da’ DD e penru ea un fel de zeu.In rest e o soacra excelenta.
Bravo, AURASH, bravo, imi place ca-l admiri fara sa-l urmaresti, bravo!
Dragos, te invarti in jurul cozii
Fenomen inseamna EVOLUTIE. Chiar si a naturii umane – poti vorbi de fenomen sportiv, de fenomenul spectacolelor de teatru, de fenomenul copiilor care castiga zeci de premii la olimpiade internationale. Dar nu de fenomenul OTV. Care este involutie in stare pura. Alimentata de tot soiul de “jurnalisti” care se uita acolo si care se inspira pentru articolele de maine. Si care amplifica zi de zi mizeria. Sau de un post de pe dn1 care are haine frumoase dar e la fel de gaunos.
Io ma tot intreb pana cand??? Cred ca ma apuc sa strang bani. Apoi, o sa devin actionar majoritar la toate firmele de cablu. Prima decizie va fi sa scot OTV din grila de programe. Ce o sa se intample, o sa moara lumea?
Aurash, daca te roaga un om batran sa nu mai scrii shi sau nik, crezi ca se poate?
sburlea…nu inseamna neaparat evolutie fenomen… si tornada e un fenomen…al naturii..sa nu-mi zici ca aduce evolutie…iar cand prostia se propaga cu viteza uimitoare..ca o tornada…nu e tot un fenomen?
Fenomen poate fi si un eveniment real; fapt din realitate…si OTV este.
Si daca scoti din grila frimelor de cablu…deschide-ti o firma de antene de satelit…;)
Atunci scrie si tu, babalacule, auraŞ!
dono l-ai nimerit pe domnu dan, este descrierea perfecta, eu ma gandesc ca uneori are orgasm cand vede cata prostie exista in tara noastra, eu am rezistat doar 15 minute sa o vad pe nikita incercand sa se sinucida, esti mai tare daca ai stat 2 ore
Sburlea, eu cred ca Fenomen poate sa insemne SI evolutie, nu doar Evolutie. Cred ca ar merge si Transformare .
Dragos, daca tornada intra peste OTV, rezulta evolutie
Dono, jur ca as scrie daca as gasi diacriticile alea. Am un laptop frantuz pana in maduva oaselor
Cat despre Aurash, nu il certam, il rugam doar! Is doar un babac inofensiv si io. Si tipicar!
dono..corect..
)
dono says:
April 28th, 2009 at 12:06 pm
Dragos, daca tornada intra peste OTV, rezulta evolutie
Amin.
Sburlea, ma omor daca faci vreodata asa ceva “Prima decizie va fi sa scot OTV din grila de programe. Ce o sa se intample, o sa moara lumea?”, deci o sa moara. Vrei sa nu mai aiba mama ce sa faca si sa stea tot timpul in vizite pe la mine sau sa ma sune din 5 in 5 minute ca sa ma intrebe ce mai fac? Hai, ca eu ma mai descurc intr-un fel, dar bulgaroaica ce vina are?
Ma omorati – Dragos & Eu! Breeeeeee, cu atitudini de genul hai sa mangaiem pe cap otvul si pe dd, nu o sa schimbe nimic – niciodata. Mda, e rau, nu e bine ce se petrece dar omul e un fenomen. E un rahat fara pic de deontologie profesionala. Am mai urlat de un miliard de ori pe aci ca io cred cu tarie ca rolul mass media este acela de formator de opinie, de educare. Nu de hai sa facem bani cu orice pret, chiar si cu sicrie in studio. Las-o in ma-sa de treaba! Aud mai nou ca se pritoceste nu stiu ce reality show cu nasteri in direct. ramane sa mai vad si cum se filmeaza live accidente rutiere, transmisiuni live din camerele de urgente de la municipal si floreasca. ca apoi, sa ies pe strada si sa ma hacui cu fanii otv
“Stiu ca nu e deloc democratic, dar daca aceasta televiziune s-ar inchide, cred ca s-ar face un mare pas spre “limpezirea” mintilor poporului astuia.”
Citat al meu de mai sus
Nu e vorba ca suntem de acord cu fenomenul si ca il mingiem pe DD pe cap.
Eu cred ca OTV e unu din cele mai mari rauri cu care romanii au avut de-a face dupa revolutie.
Eu vorbeam doar de definitia Fenomenului.
Asterix ,
sburlea..esti in mare eroare daca tu crezi ca eu mangai pe cap otv si dd…. nu stiu de Eu ce face..dar de mine is sigur..
Bre, oi fi in eroare! Nu zic nu! Da’ nu imi mai spune ca otv e fenomen ca ma apuca dracii ai mai negri. E ce vreti voi, da nu fenomen. E smecher, e manelist, e taratura, e infectie, e geniu pustiu al inteligentei grobiene, e televiziunea popoului, e oricine. Da’ nu fenomen. Hai ca ma duc sa ma calmez, dau drumu la tv si ma uit la capatos in reluare
OTV E UN FENOMEN!
OTV E UN FENOMEN!
OTV E UN FENOMEN!
OTV E UN FENOMEN!
OTV E UN FENOMEN!
OTV E UN FENOMEN!
OTV E UN FENOMEN!
OTV E UN FENOMEN!
OTV E UN FENOMEN!
OTV E UN FENOMEN!
(sa-l vedem acum
)
Bun venit, naitza!
Senzational. In direct. Nemaivazut. Neintalnit. In direct. Pentru cardinal:
http://www.funpub.net/poze/mare/pisica_extraterestra_1192357040.jpg
Cu chestia aia din spate, aia rosie ii dau sa nu mai aiba purici
FENOMENala pisica!
Vezi, te-am manipulat! Nu e pisica, e nikita. Iar ala rosu e diaconescu =))))))))))))))))
(frate Asterix, imi place tricoul tau negru fara maneci. Asta-i ala?)
(ti-l arat tie, dar sa nu mai spui la nimeni
http://thoughtsbyada.wordpress.com/2009/04/26/cum-ne-am-distrat-la-gunoiareala/cimg7245/ )
suuuuper
Si daca nu va mai fi DD , va veni altul care sa faca ceva in genul, poate nu la fel de FENOMENal , dar tot va exista..asta pentru ca oamenii vor scandal, vor sange ..
Apropo de asta vazusem un film care avea in prim plan o emisiune live cu oameni care se sinucideau, un fel de well of fortune numai ca aici nu castigai un ursulet sau 100 euro, iti castigai dreptul la viata si ratingul la acea emisiune din film era senzational.
Dau exemplu filmul asta pentru ca se poate aplica destul de bine pe ce se intampla in zilele noastre. Omul nostru simplu zice asa : De ce sa stau sa ma uit la o emisiune-documentar sau la stirile de politica? Mai bine ma uit la DD, acolo mai rad .. Desigur asta e o categorie de oameni care urmaresc emisiunile de genul ..
Cine e dan diaconescu ?
aaa, tipul ala care a stiut sa faca o galagie de bani, speculand ca un ordinar, prostia unora/multora dintre noi!…
Ok, dar altfel, cine e dan diaconescu si ce ar fi facut el intr’o alta tara decat Romania ?
dsn, pot sa-ti enumar cam 2186 de ordinari mult mai mari care in secunda asta fac bani cu adevarat manipulandu-i pe altii. Si tu esti manipulat in momentul asta. Si eu.
Cum spunea altcineva, la DD macar e totul pe fata. Nu te obliga la nimic, nu-ti promite nimic.
Mda, nu e singurul care face asta, vezi emisiuni FENOMENale : Capatos, Acces Direct ( o fi avut si invitati ok , nu stiu cand.. ) LAte Nait Suow cu aia care tipa ca descreierata ca vrea sa sune telefonul .. etc.
nu cred ca se poate numi o mizeria, deoarece asta este cheia succesului in Romania… sa faci bani pe spinarea prostilor
imi place cu scrii btw… si sper sa nu devii un OTV al blogurilor
Suntem manipulati cu totii, atata cat ne lasam fiecare dintre noi manipulati!
Am avut o discutie recent cu o cunostinta care ma intreaba “De ce se mai dau filme cu Van Dame pe PRO TV? Pentru ca mie nu-mi place sa ma uit la un om care dupa ce primeste o ranga in spate se ridica si omoara 10.”
Raspunsul era simplu, pentru ca probabil la restu 21.999.999 romani le place.
[...]Pentru ca oamenii s-au saturat de misterele Elodiei Cioaca, Dianei Malos si nu-i mai cred nici pe schizonfrenicii care prevestesc cutremure apocaliptice, dar el trebuie sa-si plateasca ratele la yaht, Dan Diaconescu a apelat la senzationalul monstru blond, Nikita – batausa de concubini cu masa de calcat, pentru a-l mai scoate o data din rahat[...]
Va salut domnilor Klars si Mike, bun venit!
Se vede treaba ca nu a reusit consensu’. Pe mine ma stiti, am idei putine si fixe. Deci, zilele ce vin, ma apuc de infiintat o televiziune, care sa se situeze la polul opus otvului. O sa dau concerte de Craciun, de la Viena. Cum sa-ti impodobesti gradina. Cum sa te bucuri de lucruri simple in viata. ce gatim azi. Ce am mai citit azi. Ce biblioteci sint deschise in week-end. Programul teatrelor din tara. Opinii despre spectacole. Cronici de film. Cum sa crosetam. Cum sa mulgem vaca.
Evident ca o sa-mi frang gatul si o sa dau faliment aproape instantaneu. Dar macar am incercat!
Si, nu in ultimul rand, io tare is curios cata lume stie de la ce vine OTV, care e denumirea completa! Din telespectatorii fideli, adica
Sburlea… ZERO tv?
@sburlea
Oglinda Television.
Otv avea cel mai misto imn din lume. Era parca ceva de genul “Priveste Otv-ul, priveste Otv-ul…”. Dau o bere cui mi-l gaseste.
Parca era o varianta cu “oglinda”, nu?
Sburlea, dar se cistiga ceva?
Asterix a castigat.
BINE TE-AM GASIT
am gresit, am gresit, ASESE a castigat!
Eu, da! Asta e un concurs neobisnuit! Senzational, as spune! Participantii isi vor alege singuri, premiul
Salut everyone
Nu vreau sa jignesc pe nimeni, dar nu pot sa numesc altfel persoanele care trimit sms-uri si suna in direct la otv
Dan Diaconescu … acest zombie care se hraneste cu prostia romanilor
Dono, la acest concurs, se acorda doua premii 1
Castigatorii au dreptul sa-si aleaga premiile
Vineri seara mi-a spus cineva ca e un televoting pe Otv : “Sunteti de acord cu decizia Nikitei de a se sinucide?”. Nu mi-a venit sa cred ochilor. Cum poti sa faci un astfel de televoting? Cum poti sa dai sms sa raspunzi “DA”? Am avut si eu un post in care spuneam da DD e inteligent; omu’ stie sa faca bani multi, vorba ta, Dono, cu costuri minime. Nu el e vinovat, ci NOI, cei care ne uitam la Otv suntem(am zis “noi” nu referindu-ma la mine si voi in mod special, ci la noi ca popor, ca multime). Asta ca asta, ca arata pana la urma o mare parte a oamenilor alaturi de care traim in tara asta. Dar perindarea prin fata ecranului a pseudo-vedetelor simona sensual, naomi, sexy braileanca, eleva porno, piticul porno si altii in vederea obtinerii unui rating cat mai mare…asta e la fel sau chiar mai grav decat ceea ce face Dan Diaconescu. Daca nu iti e cu suparare, Dono, imi fac si eu reclama cu linkul asta: http://pompilia.wordpress.com/2009/04/22/hai-ca-se-poate-si-altfel/ , e vorba despre fenomenul de “manelizare” a tarii noastre(nu ma refer strict la ascultatul de manele). O dupa-amiaza placuta!
aide dom’le, ca e exact cum a la alba-neagra. te fura ala pe fata, esti inconjurat numai de specimene din domeniu’, insa ca un adevarat roman, tot te uiti la el..macar si cu coada ochiului.
Chiar ai avut rabdare sa il urmaresti 2 ore?
)
Eu ma oftic ca al meu partener de viata a lucrat la DD in tineretile sale. Ce pacat ca a plecat… Eram si eu milionara in euro acu
ooo, ce bine cunoaste caracaleanu asta pirpiriu si cianotic esenta neamului nostru.
ne-a atins la ce ne place….a vazut cat suntem de morbizi, de insetati de rau si violenta…cat suntem de barfitori, de superficiali, de atot-stiutori, de importanti…de…de.
e meritul lui, frate. ne-a citit si a castigat.
e rusinea noastra, insa.
nenorocirea mare e ca televiziunile ii copiaza reteta. e bataie mare , din cate vad. mai devreme dansa nikita la dubiosul ala de madalin ionescu (la antena 1,2 3….who cares)
Sburlea, la televiziunea aia a ta imi fac abonament. si cred ca nu numai eu
PS amandoi au castigat, au postat la aceeasi ora, asa ca sa sara cu cerutul premiilor
Varza, pai io cre’ca numai DD e milionar in euro, nu si cei care lucreaza pentru el
felicitari c-ai rezistat 2 ore
cam atatea cred c-am adunat eu, din pacate, in total pana acum, ca spectator al lui DD – cand mai dau pe-acasa pe la mama,insa in ultima vreme se pare ca pana si ea s-a plictisit (n-am riscat s-o intreb ce s-a intamplat cu danut
). din grila mea a alunecat discret, si nu m-am straduit sa-l caut sa-l aduc inapoi.
da’ tot involuntar, parca stiam la un moment dat ca avea DOUA televiziuni – a doua fiind DDTV or smth. n-a supravietuit?
ce tare
):))
)..
eu nu mă uit niciodată pe OTV…doar când butonam printre programe..dar demult…că apoi l-am şi scos…ca să nu-i mai văd faţa ăluia
apropo, Dono…când ai timp…poţi să arunci un ochi şi blogul meu şi al colegilor mei, şi să-mi spui şi mie ce să schimbăm pe acolo?
hai că ştiu că eşti specialist :p…
Alex, zau ca nu-mi place sa dau sfaturi…
pff…ok :p
buna seara,ce-a mai oribila emisiuneeeee
fara nici o legatura, da’ mi-am amintit, si tre’ sa spun, ca altfel uit: ,,sfaturile au si o latura buna: nu trebuie sa le urmezi”
PS. Dono, Dono, ce mi-ai facut cu postul de ieri….. tot muzica din tinereti ascult
@Adina: eu dacă primesc sfaturi, mai ales de la Dono, le ascult, şi le practic :p
off, Alex, dar am precizat ca nu are nici o legatura:)
mi-a ramas vorba in creieri de la bunica, sunt sub influenta postului de ieri, lasa-ma sa-mi aduc aminte
))))
nu am citit postul de ieri….mă bag acum :p
şi scuze…acum am vazut precizare :p
baga, Alex, merita:)
sarmana de mine, fac prezenta de una singura?
super tare
):))
?
păi atunci, dă cu toate paharele de gresia ta cea scumpă…dar vezi să nu-ţi iei o tigaie în cap de la nevastă..dacă ai
Alex, dar tu ce amintiri, vechituri de obiecte posezi?
ceilalti nu stiu cati online, ce faceti?
eu am făcut practică la otv
şi cel mai probabil voi face din nou semestrul acesta. Este clar că această televiziune este un fenomen. Popularitatea DDD atinge cote ameţitoare. În speţă subiecte ieftine şi fără nicio finalitate clară(dispariţia Elodiei a rămas un mister, la fel şi asasinul prezentatoarei de la Suceava)hipnotizează întreaga populaţie. Adevărate vedete de carton se nasc zilnic pe otv(Ogică, Nikita, Naomi samd). Eu nu-l condamn pe DD: dacă asta se cere(şi slavă Domnului că audienţa demonstrează asta), asta se oferă.
Buna seara!
Dono, nu ne-ai vazut la intalneala? Rectific…. nu l-ai pe Asterix in tricoul care a innebunit Oborul?
eu sunt inca minor..
)
nu am lucruri de la stramosi, strabunici, bunici si alti astia
deci..nu prea am multe.
am o moneda din 1867 de 1 leu, de argint :p..
si..
mai multe monede/monezi si bacnote vechi..la care tin
io am facut practica la Ticleni. unde nu era OTV, scuze, mii.
toata admiratia pentru omul de afaceri DD, insa pentru restul…
si revenire la 83
Alex, esti pe drumul cel bun
l-ai … si mai trebuie un “vazut”.
am muncit prea mult azi, nu mai functionez la capacitate maxima
imi place la blogul tau ca scri ce simti tu ,
scuze ca nu scriu corect gramatical dar mai am de invatat
Am remarcat ca indiferent de subiect sintem unanimi (nu am scris sinteti)sa precizam ca altii scuipa pe strada si nu noi, altii asculta manele si nu noi, nimeni nu mai are in grila de programe otv, au altii, doar Dono s-a uitat 2 (DOUA!!!) ore, toti conducem perfect si ceilalti sint niste dobitoci care incurca circulatia, la servici noi sintem cei mai buni si ceilalti sint scarbele care dau cu ciocul. Cu bucurie constat ca ne-am strans aici o gasca incredibil de educata si civilizata, vorba aia, cine se aseamana se aduna.
Pot spune in concluzie ca de fapt aici s-a adunat crema societatii noastre?
Sburlea, ai vazut ca Silvia a scris ceva de un FENOMEN?
(cred ca am dat cu dtt)
Asterix, vrei sa spui ce-a mai tare chestie cu fenomene. Ce-l mai fenomen!
Nu, nuuuuu, Croco, nu, nuuuuuu, Sburlea este fan FENOMEN, nu eu.
Multumesc pentru intampinare, dar sunt departe de a fi un nou venit
sburlea, OTV este ce-a mai tare televiziune, da?
OTV – Televiziunea poporului
Urmeaza: Previziunile oficiale despre seism in direct
ce-a mai ce-a televiziune a poporului… au vreo emisiune gen “sa citim abecedarul”, “cand sa folosim linioara”? sau numai crime si cutremure, desi_si la crime ma cutremur
apropo in seara asta imi zicea mama de un tuci pe care il am de la bunicii din partea mamei,in ziua de azi nu mai gasesti deloc un tuci bun in care sa faci mamaliga etc
Dacă ar veni fostul vostru prof de fizică în studioul OTV să calculeze în direct data la care se va opri Pământul, nu v-aţi uita măcar 30 de minute la show-ul lui Diaconescu? Sau dacă un aşa-zis spiritist ar spune pe un post tv ce a discutat cu artistul vostru preferat (care se întâmplă să fie mort de mult), nu v-aţi opri măcar un pic din butonat?
Ceea ce vreau să spun e ca succesul lui Diaconescu nu stă neapărat în aducerea în prim plan a violenţei şi scandalurilor ci în legătura pe care spectatorii o stabilesc între subiectele discutate şi interesele lor. Poate pe homosexuali chiar îi preocupă cafteala pe care şi-a luat-o Naomi în miez de noapte, iar pe muribunzi îi încântă să afle că peste trei săptămâni va muri toata lumea. Şi – ca să îmi duc ipoteza la extremă – poate ca Diaconescu e un fel de Mircea Badea care aduce lumea în faţa televizoruui în numele unei solidarităţi mai mult sau mai puţin dubioase.
Excelent post.
sa nu uitam indragostiti-va in direct la otv.
p.s a murit nikita ?:D
btw stiti ca acel cutremur s-a datorat nikitei? s-a impiedicat cand voia sa bea clor
@Maya: N-a murit, si-a facut aseara aparitia la Dan Capatos iesind dintr-un cosciug. Fereasca Dumnezeu(daca ar durea prostia, multi s-ar tavali de durere).
Asterix, vrei raca?
Se vede ca io nu-s crema, am uitat sa pun buna seara
buna sburlea
Servus, Crina
ce mai faci mai sburlea?
Ma uit la otv, Crina. Incerc sa-i prind la telefon, sa le zic ceva. Tu?
eu vorbesc cu un doctor pe mes
sburlea, deschide fereastra, ca d-aia nu vorbeste nimeni si cu tine pe mess
Sburlea, nu vreau raca, vreau paruiala ca acolo sigur castig
Crina, ce doctor ie ala?
O fi doctorul de inimi, Horea…
nu ii pot da numele
e doctor de ginecologie atita pot sa zic
Heheheeeee! Am avut dreptate, se pare
ha ha ,vezi daca te uiti prea mult la otv
Clar… e Horea…
Oare stie Nasa cum sta el la fereastra? si cu cine?
Crina, si vorbiti despre colebil, nu?
vorbim despre toate:)vrei sa participi si tu ?
vreau, da-mi id-ul lui nenea doctoru
incepe cu c si se termina cu u
cucu?
nu,:)
nb merg la nani
ati adormit?
OTV e televiziunea preferata a mamei mele. Mama mea are 87 ani si jumatate.Nu m-am lamurit daca sufera de Alzheimer sau dementa senila. E spectatorul ideal pt DD,chiar daca nu trimite SMSuri.
ai cam acoperit tot ce trebuia acoperit . e omu’ care a stiut sa ia cacatul si sa il arunce fix in ochii nostri .
de ce a facut asta ?
a stiut ca se gaseste un public pentru orice si a stiut ca toata lumea isi doreste sa fie la televizor .
e mult spus a il admira . nu pot sa admir un om care alege asa ceva .
fara indoiala e un tip istet . nu neaga nimeni asta . a stiut sa faca bani .
dar vezi tu … uneori viata cred ca ar trebui sa fie si despre altceva decat a face bani .
asa cum nu admir un criminal care sparge case si omoara proprietarii . si o face bine . si nu are nimeni nici o idee despre cine e si se si imbogateste nu pot sa il admir nici pe dd .
nu poti admira degradarea . indiferent daca ea aduce sau nu bani . eu unul nu voi face asta .
caut un echilibru intre a pastra un nivel minim de demnitate si a trai , pe cat posibil – din punct de vedere financiar , o viata satisfacatoare .
nu poti admira un om pentru lipsa de bun simt , chiar daca aceasta aduce bani . nu consider ca e natural sa faci asta .
E clar ca nu stiu regulile pe blogul asta. Am scris acelasi comentariu de doua ori sub doua nume diferite si n-a aparut niciodata.Ce-i de facut?
Nu mai inteleg nimic. Al treilea comentariu a aprut instantaneu. A plecat moderatorul la culcare si a lasat blog-ul de izbeliste?
Mai incerc odata cu comentariul. Asadar:salutare gasca vesela! Eu zic ca daca nu li se dadea atata nas vedetelor astea de hartie de ziar (ca nici macar de vedete de carton nu pot fi numite)nu se ajungea atat de departe. Si ma refer aici mai ales la televiziunile asa-zis generaliste. Care televiziuni au mers si ele pe obtinerea facila a audientei. Mai grav este ca Nikita este o femeie bolnava psihic, cu acte in regula, iar cei care o invita in diverse emisiuni stiu asta si profita de un om bolnav deliberat. Cat de hamesit sa fii dupa audienta ca sa faci asta? Ma intreb si eu cat de jos mai poate cobori televiziunea ca “fenomen”.
Daca vreti sa cititi analize pe aceeasi tema iata blogul meu: http://www.viorelgaita.blogspot.com/
Va astept cu comentarii si poate impreuna reusim sa facem diferenta.
[...] de umor. Nu-l cunosc pe bloggerul Dono, habar nu am cine este, dar vă invit să-i citiţi analiza aici. Condei, [...]
buna seara ,dupa descriere cred ca nu am pierdut nimic ,despre DD si alui OTV .
…eşti de mare perspectivă ! Pe bune ! Dacă te-a remarcat însăşi ITMorar [de la ''Ac.Caţavencu'']chiar meriţi să fi coleg cu S.Tache + E.Istodor !!
goya se rasuceste in mormant la fiecare emisiune a lui.pacat de o asemenea comparatie caci una e grotescul in arta si altul in televiziune
Vezi mai dono, d-aia ai tu ochii caprui, ca te uiti cu orele la rahatul ala. Traiasca blogareala de succes dar in acest caz consider ca e un pret prea mare de platit
) Si zi asa, Nikita, ai? Hint: vezi ca o gasesti transata pe youtube in dimensiuni oarecum mai comestibile…
Esti foarte bun cateodata.
textul e savuros, pur şi simplu! Mulţumesc pentru bucuria delicioasă prilejuită de lectură…TO BE CONTINUED, sper?
Mă dezgustă, în cel mai oripilant mod posibil. După ce că ţara e populată de asemenea specimene, mai şi promovează stupiditatea. Imaginea noastră peste graniţăe este distrusă de dobitoci ca ăsta.
GENIAL
‘ine/o tot a;a
OTV=Oglinda Television.
Omul este asa de inteligent incat ne da din start peste nas cu numele televiziunii.Adica te uiti la OTV=te uiti in oglinda.
Adica daca te uiti esti la fel ca noi(personajele pe care le vezi iti seamana,te uiti in oglinda).
F inteligent tipul Dan Diaconescu ….chiar spooky
@Ionut: Nu cred ca oamenii ca Dan Diaconescu ne distrug imaginea tarii peste granita. Poate mai degraba o fac oamenii de genul celor care sunt invitati la emisiunea lui(sau la acest gen de emisiuni) si oamenii care urmaresc aceste emisiuni regulat, cu sfintenie. Si da, promoveaza stupiditatea, dar nu uita ca EI fac bani din asta.
inca nu cred ca asta e o scuze hubba bubba … si nu voi crede niciodata .
Buna dimineata!
Cateva secunde, acolo, am vazut si eu pe DD la OTV. A fost de-ajuns.
Frumos e cand mä striga Floarea-mamä-de-Lavy: “Vino repede si citeste si mie ce scrie sus pe ecraaaan!!!”
Continuä sa-mi spuna, la telefon ca nu o ajuta ochelarii sa vada ” scrisu’ äla de nu-ncape pe ecran!” 
In varä am fost la oras si-n 3 ore s-a fäcut fata cu ochelari.
Tre’sa-i iau alt Tv-u’, nu-i asa?
S-avem zi bunä si frumoasä, dragilor!
Si o bagau si in pizda mamii ei. Care era la telefon si ea. :}}}
escelent maestre!
ce parere sa aiba omu vis-a-vis de OTV? una f buna! e ceea ce lipsea romanului, o nevoia de care s-a ocupat si se ocupa DD in continuare. in direct. poporul ii multumeste pt acest dar si sacrificiu de sine, pt faptul ca se coboara la nivelul si nevoiele lui, rasplatindu-l cu cate 0.40euro de persoana.
ps astept momentul cand reclamele scumpe isi vor gasi scuza sa intre pe OTV.
Neatza!
Buna dimineata!
Si bun venit urmatorilor: Durox, DD, Gabhri-el, Mmmmmm, Ionela, Stefan, Paul, madison jimmy, gigi durulol (domnu’ Viorel, aici eu centrez-eu dau cu capul, daca nu-s pe faza ramane comentariul la moderare-regret) Disscordia.
Ajunsi aici in mare parte gratie lui Ion T. Morar.
Vio, si tu ai stat la moderare, nu stiu de ce, imi pare rau!
‘neata. multe fetze noi pe aici…
Va foarte salut!
Condei, nene!
ba fratilor daca aveti atita timp de tv – fie el si 0tv – cind mai munciti. si dupa tv da-i in bloguri cu comentarii. e criza economica, stiati ??
oh, brucane, brucane … ne-ai nimerit si atunci si acum !
Este greu sa fii talentat, sa faci lucruri de calitate, sa fii apreciat si sa-ti iasa si banutzu’!!
Telespectatori de rahat, la o emisiune de rahat, intr-o tara de rahat !
Asta-i nivelul romanului ! Aruncati oameni buni televizoarele !
Imi inseninez diminetile cu DONO
Sa fiti iubiti si plini de fitze !
Neata everyone
Groucho, vad ca totusi comentezi pe bloguri, ceea ce inseamna ca le citesti, inseamna ca nici la tine nu-i criza cum nu este nici la noi. Of, Borcane, Borcane…
ps. sa-mi arati si mie criza aia ca eu nu o vad, vad doar niste vorbe despre ea. cred ca trebuie sa-mi pun ochelari
@Sburlea: Cuvantul evolutie din definitia fenomenului nu are sensul neaparat de dezvoltare, acesta este doar primul sens al cuvantului evolutie. Alte sensuri ale cuvantului evolutie sunt: desfasurare, curs, mers. Dar oricum, poate fi considerat si ca dezvoltare pentru ca vrei sau nu vrei OTV-ul si-a inmultit in timp spectatorii sau ratingul, adica a evoluat daca luam in considerare ca asta este scopul lor principal.
Acum lamuriri.
@Sburlea: de multe ori citesc comentariile pe blogul lui Dono doar ca sa vad ce a mai scris Sburlea, pentru ca imi plac comentariile lui Sburlea
Parerea mea despre OTV: este o mizerie, este dovada clara a inculturii unei mari parti a poporului roman, parte a populatiei careia ii place atat de mult sa se laude “ca ce destept e romanul” sau sa sublinieze de cate ori are ocazia ca americanii(de exemplu) sunt prosti si inculti si ne vor raul noua si intregii omeniri. Aceeasi parte a populatiei care la scoala au avut in majoritate note de 5 si 6 la aproape toate materiile dar acum nu au nici o ezitare in a-si da cu parerea despre orice subiect si a se considerea superiori in argumentatie celor care au invatat ceva mai mult prin scoala.
Nu vreau sa spun ca numai in Romania poate exista un asemenea post TV, ar putea exista oriunde si poate chiar exista in unele tari iar in altele a fost impiedicat sa existe prin alte mijloace nu neaparat prin lipsa audientei.
Nu vreau sa supar pe nimeni aici, multi avem parinti care nu au facut prea multa scoala iar aceasta categorie este usor influentabila si poate fi manipulata de un “arhitect al
mizeriei si cinismului”. Iar Dan Diaconescu nu este nici pe departe un om foarte destept, este doar un om cinic(cinism = atitudine de ignorare ostentativă a moralei şi a convenienţelor sociale general acceptate), fara scruple, care se preteaza la a face bani indiferent de mijloacele folosite. Exista multi altii care ar putea ajunge la performante mai mari in acest sens decat DD, daca si-ar propune asta ca scop, numai ca ii impiedica propria constiinta, educatia si responsabilitatea fata de societate.
Buna dimineata!
Tetelu, multumesc de aprecieri si te asigur de reciprocitate. Ma bucur sa te revad aci! Acu’, despre hatru – cu sensul de om siret, viclean:
Is total de acord cu tot ceea ce ai pus despre cum poate fi vazuta evolutia. Spuneam ceva mai sus ca tot ce am incercat, a fost sa ma agat de niste argumente cu un minim de decenta doar pentru a avea de unde a ma agat pentru a demonstra contrariul unui truism. Acela enuntat de Dono, in articol. In rest, parerile noastre converg intr-un mod absolut
Rog a fi scuzata repetitia, inca dorm intr-un mod barbar
Hai, spune drept, cat ti-a dat Dan Diaconescu?
)))))))
xxl-ule, nu intru in targetul lui nici macar din punctul asta de vedere. Bun venit!
Am si eu o problema, nu pot sa ma uit la stiri, mi se par groaznice, prostesti, morbide, chiar daca imi plac serialele politiste. Nici macar nu pot sa las tv-ul pe stiri sa baraie pe fundal. Doua exceptii, acum cateva zile, stirile de pe tvr2 si stirile de pe posturi straine. Si ma intreb si eu ca omu’, cum pot unii sa vada puhoaie de porcarii pe otv?
Hello , citesc blogul tau in fiecare zi si mereu imi aduce un zambet pe buze…Cat despre Dan Diaconescu si eu cred ca este un tip destept, a profitat de interesul romanului pentru ograda celui de langa el si face f multi bani din asta. Tot respectul pentru el!
Tine-o tot asa ca suntem cu ochii pe tine :p
Bun venit, Laura!
Iar acum, parazitindu-l pe DD, ti-ai crescut traficul pin’ la cer! Reclamele de pe blogul tau sint mai clickuite ca oricand, commurile curg de n ai timp sa le moderezi, iar noi, iar noi… epiblognii, te parazitam pe tine, draga Dono, in speranta ca nu ne vei sterge commurile, si cineva va clicka pe numele noastre, iar reclamele de pe blogurile noastre vor fi… Si totul pornind de la Dan. Iti multumim ca existi, DD!
Buna, Dono. Tot pe filiera T. Morar am ajuns aici. Ai dreptate, (Tetelu -nu): DD e un tip inteligent. Am avut ocazia sa lucrez impreuna cu el si cu Tuca pe vremea cand abia iesiti din facultate il convinsesera pe Felix sa-si bage banii in proiectul Jurnalul. Proiect ce insemna la inceput ziare locale saptamanale in fiecare judet. DD era seful lui Tuca (nu stiu daca va mai amintiti acest amanunt) si lui i se datora ideea si ‘manipularea’ magnatului. In embrionul de trust se zvonea ca asta se realiza pe filiera uneia dintre fiicele “motanului”. Totul a mers snur in aceasta formula: DD – director Jurnalul, Tuca – redactor sef, pana la putina vreme dupa lansarea Jurnalului National. Diaconescu a fost mancat de gazetarism in popou si a scris un articul demolator despre un baron oltean sau de prin zona si Voiculescu l-a mazilit instant. La nici o luna dupa episod a scos cotidianul Oglinda (pe banii aceleiasi fete de motan
). Cotidian ce copia JN-ul de atunci: acelasi format A5, acelasi numar de pagini, banuiesc ca si aceiasi detepisti pentru ca erau prieteni din copilaria caracaleana cu totii
) Apoi DD s-a dat la fund si a iesit cu Oglinda TV.
)
Ei bine, Dan Diaconescu asta este un fel de politician. Si el manipuleaza masele, si el le prosteste. Si scoate bani frumosi de pe urma unei natii imbecilizate.
Sunt revoltat fata de el pentru ca el imbecilizeaza poporul roman la un nivel si mai mare decat un simplu politician, la o scara mai larga.
Totusi il felicit pentru ca a gasit o modalitate de a se imbogati oarecum peste noapte.
Ratingul de audienta al televiziunii conduse de Dan Diaconescu ma lasa masca. Eu consider ca doar prostii se uita acolo. Si totusi atat de multi prosti in Romania?
Mi-ar placea daca OTV-ul ar fi inchis.
Ai scris cea mai buna analiza! Model de business mega profitabil in tara noastra. Ce alt business mai e compatibil cu fenomenul OTV?
Problema cea mai mare este ca, sesizand succesul OTV, “invidiosii” de pe la televiziunile normale au inceput sa adopte retete similare intru indobitocirea definitiva a celor care se mai uita la TV in afara de Discovery si National Geographic.:(
Fain articol, si de bun simt scris. DD a devenit de mult un fenomen, iar cine contesta termenul ar trebui sa se intrebe de ce foloseste otvizare. A intuit nisa neacoperita la noi si a exploatat-o. E extrem de usor sa spui ca nu e coret, frumos, bine etc. dar ceea ce e corect, frumos sau bine e definit de mase, de grupul majoritar. Nu te obliga nimeni sa te uiti, insa marginalul prin exoticul sau de cele mai multe ori e savuros, interesant uniori. Depinde cum te uiti si de ce, mai degraba. Cele bune!
Articolul merge pe Blogoree Bligg.
http://www.blogoree.ro/Blogosfera/Despre_Dan_Diaconescu_indirect
lu DD i se potriveste o vorba pe care Nichita a scos-o despre Anton Pann: era dat in Paste!
[...] alta diva – “despre vreo desertaciune a vietii dumisale”. Observ ca, treptat, OTV face trend setting , dupa cum zice si Dono citat de Morar [...]
[...] aseara m-am uitat la OTV vreo 10 minute. Are dreptate Dono, Diaconescu e genial in a specula prostia maselor. Pai cum naiba sa nu te uiti, cand pe ecran [...]