Despre vecini.

Apartamentu’ perete-n perete cu mine atrage cetateni straini. Primul pe care l-a atras a devenit fratele meu iranian. L-am gasit la mine in casa pe cand blocul era inca in constructie. “Fura” modelul peretelui de la baie. Ne-am inteles perfect din prima, am petrecut ulterior clipe minunate impreuna, noi baetii cu sotiile noastre la un loc. Desi e musulman, am beut multe nopti, am mancat carnuri multe zile – in general pregatite de soacra lui. Pe care noi, vecinii, o numim si acum Mami. Ca asa-i zicea el.

Ne-am inteles atat de bine, incat mi-am permis sa-i fac o surpriza chiar la primele sarbatori de iarna ce ne-au prins ca vecini. Primisem io la munca o felicitare de la Ambasada SUA. Cu cartea de vizita a ambasadorului, atasata discret. Mi s-a parut amuzant sa i-o las lui, la usa. Lui nu i s-a parut deloc amuzant. De ce sa fie el in vizorul americanilor, de ce sa-i lase lui felicitari si carti de vizita ambasadorul?! Confuzat total, a verificat usile tuturor apartamentelor din bloc, sa vada daca si alti vecini primisera asa ceva. Nu, nu primisera, doar el avea “pachet” de la americani. Le-am spus dupa vreo 2 zile ca eu eram faptasul. M-a iertat ca e om bun, vesel, cu simtul umorului si cu un suflet mare.

Din nerericire pentru mine si din fericire pentru el, a plecat intr-o lume mai buna. S-a mutat in Marea Britanie. Iar apartamentul lui a ramas gol… Ca sufletul meu… Iar in apartamentul lui s-a mutat un turc.

Cu turcul nu am comunicare. Ba chiar ma enerveaza, vizual. Nu are veselia, exuberanta, galagioasa buna dispozitie a prietenului meu iranian, Darius. Turcul nu are nimic. Nu vorbeste, nu saluta, se uita in jos, isi vede de treaba. Un vecin discret, de dorit, ati zice unii. Io mi-as fi dorit un alt Darius, desi Darius e unic. Plecand iersi spre munca, vad ca iese turcul de la el din casa. Io, vecin bun, tin liftul sa dea navala si turcul in lift. Io, vecin bun, vazand ca turcul are un sac cu el si e in trening, deschid conversatia:

- Mergeti la sala?

Minune, tucul zambeste cu niste dinti atat de albi de parca mi-a deschis cineva blitzul in uochi.

- Da, am facut sport mult, m-am lasat o vreme, acum m-am apucat iar.

Il cantaresc pe turc din privire. Cam 1,80 – 1,82. Lat, atat de lat incat a intrat in lift cu un umar inainte, teapan pe picioare.

- Lupte, presupun – zic.

- Da, lupte – si mai zambeste o data.

- Si de ce v-ati lasat? – intreb.

Tace un pic. Apoi zice:

- Deh, am facut multi ani afaceri… In Rusia. Si Ucraina.

Iar eu am tacut, recapituland informatiile deja culese: fost luptator profesionist, mare, tacut, privire ocolitoare, ani multi in Rusia si Ucraina. Cu afaceri. Am decis ca am aflat suficient de multe. Si nu o sa-i las niciodata nimic la usa.  

Vecinul tau cum e?