Dilema prospetimii.

S-au scurs multe zile prin albia timpului de cand v-am povestit cum am mers sa mancam la un restaurant. Si cum eu am facut greseala sa-l intreb pe ospatar daca “cotletele de berbecut sint proaspete”? Cum ospatarul mi-ar fi taiat gatul cu satarul daca nu i-ar fi fost teama ca va infunda puscaria. Ori daca ar fi avut in spatele bodegii un desert cu cactusi in care sa-mi ingroape trupul sectionat cu grija, intr-o cada.

Am inteles atunci ca aceasta intrebare nu se pune. Pentru ca-i cu risc mare de pericol iminent. Ca daca marfa nu-i proaspata, oricum nu-ti va recunoaste nimeni ca-ti da hoituri contra cost. Ca daca marfa-i proaspata il vei ofensa pe comersant, care se va razbuna si-ti va pune in blid cea mai neproaspata marfa. Asa ca m-am cumintit, am frecventat mai apoi doar restaurante recomandate, mi-am cumparat io carnea verificand cu atentie termenul de valabilitate, mi-am prajit-o cu mana mea, in uleiu meu, in tigaia mea.

Pana de curand cand iata ca trebuia sa merg la un gratarel. Cu niste dragi prieteni. “Ce trebuie sa mai aduc?” “Pai cam sint de toate…Ai putea totusi sa mai iei ceva pui… Si mai vezi tu ce poate fi pus pe gratar, sa fie…”

Desigur, placerea e de partea mea. Ajung la un supermarket. Iau din rafturile frigorifice niste aripioare. Data expirarii le recomanda. Dar vad in vitrina frigorifica-cu produse “proaspete” niste carnati “de casa”. Si aratau imbietor. Ca niste serpi lungi, baltati, subtierei, incolaciti cuminti in cosul lor de lenevire. Parca -mi miroseau a carne buna, amestecata cu mirodenii, condimente. Parca-i vedeam aruncati cu darnicie pe gratarul fiebinte, deasupra carbunilor incandescenti. Parca simteam in narile palpitande fumul impetit cu aroma carnii parpalite, rumenite, ii simteam crapand suculenti, revarsandu-si pe jar aroma divina. Asa ca am comandat “vreo 300-400 de grame. Sau cam un metru, asa…”

Doamne de “dupe” vitrina m-a privit fix si mi-a zis:

-Eu cred ca ar trebui sa luati de-aia din amestc. Nu din porc.

Vorbele ei mi-au imprastiat rapid imaginile si aromele din creieri. Si mi-au picat rau. Greu la stomac. Opa, ia uite la asta cum imi zice ea ce sa pun pe gratar!  Asa ca am insistat:

- Totusi eu asa vrea de porc. Arata bine.

Replica nu a intarziat. Scurt, sec, cu zgomot de unghie trasa pe tabla:

- Totusi poate ar trebui sa luati amestec.

Si mi-a picat fisa: femeia asta ori e om bun ca asa-i ea, ori vrea sa futa afacerea sefului, ori are o treaba cu salvarea porcului, ori se distreaza, ori poate chiar carnatii de porc sint bomba biologica. Asa ca, in ciuda lectiei invatate si predate si voua la inceputul postului, m-am riscat si am intrebat:

- Nu-s …foarte…proaspeti…?…

- Nu. Nu sint.

Asa ca am luat amestec. Fiind din nou bulversat. Adica tocmai aveam confirmarea ca multe produse din comert nu-s proaspete. Si nu ar trebui sa le bagam in fizic, nici chiar purificate de focul gratarului ori aragazului. Uite ca-s si comersanti care-ti spun cum stau lucrurile. Pe bune. Uite ca poate merita sa intrebi. Uite ca nu toti se simt ofensati. Uite ca nu toti sint hoti. Uite ca lumea e buna, balenele vor fi salvate, padurea Amazoniana va creste la loc, gaura din stratul de ozon se va astupa.

Alaltaieri. Zi de sarbatoare pentru voi. De stat cu familia, pretenii, in fata meselor cracanate de bunatati. Zi de munca pentru mine. Singur la masa de lucru, masa cracanata de cele necesare muncii. Si-mi era foame. Si dau o fuga pana la saormeria de la colt. Printr-o minune uitata deschisa. Vad ca au aripioare de pui. “Proaspete”. Dar aveau o culoare…bolnavicioasa. Ca si cum puiul ala, desi foarte mic, isi dorise foarte mult sa zboare. Zboara puiule, zboara. Si a tot dat din aripi. Si a tot dat. Si nu s-a inaltat. Si a mai dat. Pana s-a invinetit, a explodat, a murit, s-a facut zdrente. Si aripioarele lui stateau albastrele in fata mea, purtand eticheta “proaspete”.

Mi-am luat inima in dinti avand in minte si suflet imaginea si vocea vanzatoarei ce mi-a zis “poate totusi luati amestec”. Din inima si de deasupra stomacului gol mi-a iesit fatidica intrebare:

- Sint…proaspete…aripioarele…?…

Saormereasa s-a invartit 180 de grade pe calcaie. M-a privit. Si mi-am dat seama ca fizionomia i s-a schimbat in doar 3 secunde. Arata ca o cobra de-aia de iese din cos, i se umfla ceafa si da sa-si infiga colii in fruntea ta. Sa fug de acolo, n-aveam unde. Era inchis si magazinul de sticsuri-biscuiti+pufulelti. Apa bausem atata de multa incat daca m-as fi aplecat sa-mi leg sireturile mi-ar fi curs si pe langa firele de par din cap. Nu am mai asteptat sa raspunda si am zis:Le vreau prajite grozav. Crocante. Sa se prajeasca si oasele. Multumesc.

Finalmente au fost bune, am avut noroc, sint viu, sint tot la munca. Dilema ramane.

Pui ori nu pui intrebarea referitoare la prospetimea produsului? Si pofta buna, ca cei mai norocosi sinteti si azi la meselea alea imbelsugate. Imi iau eu revansa deseara