Drum nebun.

O sa va spun o poveste cum nu a mai fost, nu este si nu va mai fi alta. Nu in lumea asta, nu in lumea de apoi. Este o poveste despre incompetenta, nesimtire, imbecilitate, miserumpism, hotie, imbecilitate, tampanie, lipsa crasa de profesionalism si respect. Am zis imbecilitate? Este povestea unui drumeag din Voluntari, drumeag ce are lungimea de vreo…hai sa zicem un kilometru. Un drumeag ce nu are insa sfarsit. Si ma refer aici la facerea lui. E un drumeag pierdut in gaura neagra a prostiei administratiei locale. Desi e o poveste cu caracter strict local, si nu international, desi poate vi se rupe voua de un drum din Voluntari, io zic ca merita sa o cititi. Doar ca sa va cruciti. Cu toate ca sinteti romani (mai putin chinezii din Colentina ce citesc blogul, ping-pong) si sinteti poate obisnuiti cu astfel de capodopere administrative.

Povestea drumeagului – din punctul meu de vedere – incepe acum 4 ani. Prin primavara lui 2006, cand am pus pentru intaiasi data roata pe el. Era un drumeag prost, vai mamica lui, petece de beton in pamant. Pamant ce la fiecare ploaie se transforma intr-o mlastina populata probabil de spirite rele. Acest drumeag urma sa lege capitala Romaniei de cele mai mari, mai noi, mai beton claxon cartiere rezidentiale – oh, vai – din Voluntari. Si s-au facut cartierele, si s-au mutat oameni de buna credinta in ele. Oameni ce in sfarsit, dupa ani de munca si credite babane, aveau un loc al lor pe care puteau sa-l numeasca (virgula) ACASA.

Pe atunci, prin 2006, reprezentanti ai primariei Voluntari au anuntat cu surle, trambite, tobe, afise, comunicate si porumbei calatori ca “vom face drumul”. In cat timp? A, o luna, nu mai mult. S-au apucat de drum, locuitorii zonei au fost redirectionati pe un drum construit in pripa la umbra unei foste gropi de gunoi.

A trecut o luna, au trecut doua, au trecut 7 si cred ca au trecut si 9. Drumul tot nu se facea. Pai de ce?! Erau doar cateva sute de metri de drum, nu era o autostrada prin munte. Pai cica ar fi aparut probleme cu firma ce a contractat lucrarile. Care n-a dres, n-a facut, n-a stiut. Lucrarile s-au blocat. Prin 2007 erau tot blocate. Primaria – din cele aflate – vroia sa rezilieze contractul si sa-l ofere unei alte firme. Buuuun.

Dupa aproape un an de nimic, drumul a fost facut. Cu tot cu borduri. Lumea a fost fericita, s-au ciocnit pahare de sampanie, s-au facut cruci, vraji, oamenii si-au scuipat in san de fericire. Nu le venea a crede. Dar nu au apucat masinile sa circule vreo 2-3 saptamani pe asfaltul nou nout, ca el, asfaltul, a inceput sa se surpe. In drum au inceput sa apara cratere. Probabil pentru ca firma ce-l facuse nu studiase solul, nu-l tasase, nu prelucrase terenul si doar a turnat o fasie de asflat. Ce s-a dus fix in jos, spre imparatia lui Hades.

Stop joc, inchidem drumul, tre sa-l reparam. Ca-i cu gauri. Drumul s-a inchis, locatarii si-au reluat circulatia pe la umbra gropii de gunoi. Dupa cateva zile-saptamani-luni, nici nu mai tin minte cat a trecut, administratia a realizat ca fix pe sub drumul ala tre sa bage niste conducte. Canalizare, gaze, mama dreacu. Stop joc. Drumul s-a inchis, asfaltul a fost spart tot, scos cu excavatorul, incarcat in basculante, dus, distrus, s-au facut gropi, gauri, s-au pus canale. Iar drumul a fost refacut.

Ieeeee, fericire mare, sampanii, pumni in cap, sepuku, clisme, etc. Oamenii au reinceput sa circule. Dar nu mult. O luna doua, sa zicem. Pana cand administratia a realizat ca tre facut si podetul din mijlocul drumului. Un podet ce trece peste o balta. Stop joc. Inchidem drumul, pe la groapa de gunoi cu voi. Au inceput lucrarile la podet. Si s-a lucrat, nenica, creca un an batut pe muchie. Ca si cum acel podet lung de vreo 30 de metri ar fi fost canalul Panama, barajul de la Vidraru si Canalul Dunare Marea Neagra la un loc.

Degeaba raguseau bietii oameni plangandu-se la primarie, degeaba trimiteau memorii, solicitau audiente la edili, sacrificau boi pentru a indupleca zeii si gaureau cu ace inrosite in foc papusi de ceara cu moaca primariului Pandele. Ba nu degeaba, Pandele a mai castigat un mandat, deci e aparat de puteri mai mari. Pentru ca in final podetul sa fie gata, drumul sa se redeschida. Ieeeee, sampanii, artificii, sepuku, clisme, urlete, paparude, samani, spartani si batlani.

Dar, minunea nu a tinut mult. Iar drumul a inceput din nou sa se surpe. Si, asa cum deja va asteptati, a fost din nou inchis. Pentru reparatii. Si a ramas inchis pana la inceputul acestui an. Cand a fost oferit din nou populatiei in extaz. Si ca sa n-o lungesc prea mult, acu se surpa din nou.

Io ce sa cred? Ca locu-i blestemat? Ca astia de la primarie sint cam idioti? Ca li se falfaie de banii mei? Da, drumul e facut-refacut-facut-refacut-facut-refacut din banii mei si ai fraierilor care au nevoie de el. Din taxele si impozitele noastre. Poate ca daca primarul, arhitectii, proiectantii, sefii de santier, directorii din Primarie bla bla bla ar plati din buzunarul lor o lucrare prost facuta, lucrurile ar sta altfel acum. Dar nu stau. Nu sta nici macar drumul, ca o tot ia la vale.

Io creca-i totusi blestem. Niste “responsabili” nu au cum sa fie atat de cretini incat sa faca greseala dupa greseala. E ceva malefic, similar cu blestemul Manastirii Argesului. Si ar trebui folosita reteta de atunci. Mesterul Manole (inventatorul bodybuildingului) a amplasat-o in zid pe Ana lui. Apoi, ca sa nu se mai faca asemenea lucrare magnifica, i-a cocotat pe cei 9 mesteri mari calfe si zidari pe ziduri si le-a luat schelele. Respectivii au incercat sa-si faca aripi ca-n povestea cu Dedal si Icar. Doar ce ei, mioritici fiind, si-au facut din sindrila. Au picat in cap ca obuzele si au decedat. Ca si mesterul Manole.

Deci Pandele ar trebui sa fie somat sa-si plaseze … (nu zic sotia ca nu-i vina ei, biata) pe cineva in temelia drumului. Apoi sa-i puna pe muncitori, ingineri, directori, etc sa sara in freza de pe podet. Pentru ca asa ceva sa nu se mai intample. Niciodata.

Daca ati intalnit si voi astfel de situatii aberante generate de administratii idioate, lasati-le aici. Sa ramana spre amintire si vesnica pomenire. Ales bules.