Emanciparea cucuruzului

Cucuruzu’ era un ficior de la tara. Frumos si sanatos, statea toata ziua in holda si zambea la soare. Leganat de vant, isi traia linistit zilele. In cantec de pasarele si rontait de popandai. Cucuruzul avea o viata lunga. De cand era insamntat – copilarie, vezi bine – pana toamna tarziu cand era cules de tarani. Atunci avea un sfarsit ingrozitor, e adevarat. Sfarsit brutal si foarte brutal. Ala burtal era datul la porci. Ala foarte brutal era bagarea lui sub piatra grea de moara, ce-l zdrobea la infinit. Pana se facea malai.

Iar tortura mortala nu se oprea aici. Ramasitele lui de cucuruz-malai erau aruncate intr-un tuci inegrit de ani si de foc, tuci plin cu apa clocotita. Si se facea mamaliga aurie, parfumata, ce ajungea pe masa gospodarului. Acolo era taiata frumusel cu o sfoara mai groscioara. Si asa murea cucuruzul, in gura omului. Dar, precum spuneam, dupa o viata lunga, ce tinea de primavara devreme pana toamna tarziu.

Decesele premature erau destul de putine. Se intampla ca toamna devreme sa mai fie culesi 2-3 stiuleti. Tinerei, in floarea varstei. Nici ei nu aveau o moarte buna, in somn. Erau pusi pe jar si fripti. Ori bagati in oala si fierti. Era tristete mare in lan, ii plangeau rude, vecini si prieteni pe acei tineri stiuleti. Dar asta-i viata, asta-i moartea. Unii-si termina mai repede misunea pe acest frumos pamant.

Eeeeee, copiii mosului, vremurile s-au schimbat. Si cucuruzul s-a facut porumb. S-a emancipat. Si a ajuns la oras. Mare smecher mai nou, tare mandru, nici nu mai recunoaste macar ca a trait vreodata la tara. Daca-l intrebi de unde e, iti zice ca-i din zona rezidentiala. Ca-i de soi strain, ca a fost stropit de mic cu licori care mai de care. Un domn, ce mai, sa-l bag in pizda ma-sii.

Dar emanciparea i-a adus acestui imberb si moartea timpurile. Porumul de azi a ajuns fitza, fata. Orisice salata de pitzipoanca are si niste boabe galbui de porumb tinerel. Porumbul a ajuns si topping, sa moara ma-sa. Topping pe pizza. Topping ppe ppizza. Ba mai mult decat atat, a inceput sa moara de copil. Copil mic, de lapte. Ca gasesti stiuleti mici mici, ca degetul mic, in conserva. Iar de acolo in mancari dichisite. Io nu stiu de-i convine. El, porumbul de azi, cucuruzul de ieri, sa ne spuna daca merita sa traiesti la oras, dar mai putin. Si orice piztipoanca sa-i scoata resturile, elegant, dintre dinti, cu scobitoarea ascunsa dupa podul palmei.

Asa si cu oamenii…

In premiera mondiala puteti vedea cucuruzu’ cu 4 stiuleti al Unchiului Aurel.

Si pentru ca nu pun azi post special PROMO DAY, sint permise mai jos linkurile de auto-promovare. NU siteuri comericale.