Epoca amintirilor de aur – Partea 2 – Moda de atunci.

Ce moda?! Pe dreacu moda. Incercam si noi sa ne imbracam cu ce puteam, si incercam sa ne imbracam frumos. Eram niste esteti in formare.

Prima etapa a vietii mele e marcata iremediabil de hainele facute de mama. Crosetate, impletite. Tin minte ca am avut fes (rosu cu cozoroc, asta pe la 3-4 ani), paltonas alb de lana (tot pe atunci), pulovere duium (mai tarzior), am avut chiar si pantaloni crosetati din lana, un fel de salopeta (pe la 7-8 ani). Erau albastri. Tin minte perfect asprimea lanii, mirosul ei, dar si caldura. Croseta biata mama de cate ori avea un minutel liber, si ii mergeau mainile cu o viteza fenomenala. Dadea gata o hainuta in 2-3 zile.

Mi-am amintit de curand de sosetele crosetate din lana. De-alea facea si bunica. Se faceau cumva cu patru ace, in jurul carora se legau dibaci nodurile. In iernile geroase, cu multa zapada, cand ieseam la sanius cu prietenii copilariei, sosetele alea groase erau o binecuvantare.

Cand am mai crescut, aveam vreo 13-14 ani, am inceput sa am teluri vestimentare. Mi-am dorit aprig o pereche de “adidasi Puma”. Aia albi cu talpa alba, groasa. Mai era si unii de elita, albastri, cu talpa mai galbuie. Asemenea adidasi puma aveau doar muc si sfarcul societatii comuniste. Privilegiatii, alesii. Pe meleagurile noastre ajungeau din Ungaria. Tin minte ca a procurat si mama o pereche. Dar erau numarul 41. Eu aveam pe atunci 37. Am implorat-o sa-i cumpere. Nu a putut, draga de ea. Costau o avere si ar fi trebuit sa-i pastrez vreo 2 ani pana imi erau buni. Nu mi-am luat nici pana acum, dar o sa imi iau. It’s a promise.

Am beneficiat insa din plin de tenesii de Dragasani. Aveam noroc, se gaseau prin Bucuresti, unde tatal meu se mutase de cand eram mic. Si imi livra periodic. Am avut si cu siret, si fara siret, si albastri, si albi, si in carouri. Eram bengos pe la scoala, toti colegii si-ar fi dorit, doar eu aveam. Ii purtam pana-i rupeam, desi ii ingrijeam ca pe ochii din cap. Ii lipeam, ii purtam din nou, iar se rupeau, atunci intervenea salvator tatal de la Bucuresti si mai livra o pereche noua. Iar sufletul imi crestea.

Un loc aparte au si baschetii. Aia chinezesti adevarati. Am avut o pereche negri, cu talpa groasa. I-am purtat pana am ajuns cu sosetele pe asfalt. Atunci mi s-a frant inima. Consecinta? Si acum am in dulap 4 perechi de bascheti: albi, negri, albastri, maro din piele.

Blugii. O, daaaa, blugii. Cati aveau blugi pe atunci?! Putini si foarte putini. Daca aveai blugi insemna ca ori iti faci cumparaturi din Shop – deci esti smecher, ori ai rude in strainatate – deci esti smecher, ori mergi chiar tu ori ai tai in strainatate, deci esti foarte smecher. Blugii erau marfa de contrabanda, motiv de crima, erau Porschele vestimentar al acelor vremuri. Blugii erau totul, erau Alfa si Omega, Yin si Yang. Io am avut tarziu, prin 1988 prima pereche. Si nici macar nu erau ai mei, ii mostenisem de la sora mea mai mare. Si, da, erau model de-ala special pentru fete, se incheiau cu o clapa. Dar i-am purtat cu tricourile scoase din pantaloni. Si i-am purtat pana i-a luat dracul, s-au facut franjuri si au ajuns rucsac. Mi-a facut mama un rucsac de scoala din ei, care se incheia cu un snur la gura. Ala a fost rucsacul clasei a 8-a si mult l-am mai iubit.

Geaca copilariei, The Geaca,  a fost una din “foita”. Un material fin ca panza de paianjen, alb, ceva masa plastica prelucrata. Gen balon, cu un imprimeu gen caine mare din desene animate pe spate. Guler mic, stransa in talie, fermoar gros, murea pasarea in zbor cand o purtam. Cu blugi si Dragasani in picioare. Eram cul, ce mai…

Acu intrati voi in trecutul vostru si povestiti cat de frumos va imbracati pe atunci. Ce v-ati dorit si ati avut, ce v-ati dorit si n-ati avut.