Gen Italiano vero

Italienii venetici, adicatelea aia de nu le sta curu’ pe acasa, au un fel al lor de-a fi. Asa, gen italian. Smecher. Nu conteaza ca au 19 ani sau 69 de ani. Sint teribil de smecheri. Atitudinea lor face totul. Completata totusi de aspect. Conteaza mult privirea sigura, implacabila, usor scarbavnico-dispretuitoare si cumva zemoasa. Moale si mangaietoare la adresa femeilor. Privirea lor e ca un parazit care se lipeste pe corpul din care se va alimenta. Ironic, avand in vedere ca tocmai acel corp se va alimenta o vreme din buzunarul lor. Pe langa privire conteaza mult freza. Italienii au un cult pentru freza. Nu conteaza ca au 19 fire de par sau 6969.

Si exact aici sta imensa maiestrie. Un italian cu 19 fire de par stie cum sa faca sa-i stea toate 19… smecher. Date individual cu gel, aranjate in functie de zodii sau de mersul planetelor, rezultatul e ravisant. Coafura lor rezista, fumeile nu rezista coafurii. Un punct forte sint perciunii, bastioane ale virilitatii lor infipte in moaca bine barbierita si data, dupa gust, cu after shave.  Italienii au camasi cambrate. Nu conteaza ca au 1.19 m sau 1.91. Sau ca au 59 de kilograme sau 99. Au camasi cambrate si stiu sa le poarte. Pe umeri scheletici sau burdihanul pantagruelic. Aici e vorba tot de atitudine. Si de felul in care-si sufleca manecile camasii. Sa se vada ceasul si bratara. Dar si de felul in care-si pun puloverul pe umeri. Sau de cum isi lasa ultimii nasturi de la camasa desfacuti, cu vedere la lant. Gros.

Toate conteaza si ei le stiu pe toate. Le-au studiat pe toate, au descoperit secretul dupa ani si ani si ani si ani de victorii. S-au nascut pentru a avea succes. Si s-au nascut castigatori inca din mugurii istoriei. Si de aici cred ca li se trage. De se cred toti pizdari bezmetici. Pana dau de unu’ de pe la noi, care nu stie prea multa carte, si le arde doua bucati de le sar ochelarii de soare. Si le disturba simetria firelor de par. A, am uitat sa zic de ochelarii de soare. Se poarta stategic aranjati pe par. Sa-mi continui insa teoria.  Ei cred ca si acum e ca pe vremea lu’ raposatu’ Traian. Si ei cred ca vin aici ca intr-o provoncie romana. Sint probabil indusi in eroare de faptul ca imediat ce calca (cu pantofii lor italieni facuti manual) glia noastra strabuna sint intampinati cu pizda si multa prietenie. Pizda de la parasutele disperate dupa un tricou de firma si niste parfum cu o aroma de greutatea si intensitatea unei nicovale. Si prietenie din partea neaosilor cocalarii cocliti mioritici. Care spera ca prin atarnare si multe laude se vor lipi si ei la un euro doi. Scuze, due. Si un capucino. Pai atunci cum sa nu creada italianu’ ca totul i se cuvine?! Si cum sa nu aiba atitudinea de sempre invingator. Deci explicabil.

Si as dori ca inofensivele mele randuri sa nu fie considerate o generalizare. Sint dedicate doar italienilor care intrunesc conditiile enumerate mai sus. Si care au ajuns si la noi, ca nu mai aveau ce face pe la ei. Sau au ajuns pe la noi ca-i cautau Carabinierii pe la ei. Si si-au zis ca daca Gorbunov sta bine mersi in buricul Brasovului (desi teoretic ar trebui sa fie cautat, prins, inchis bla bla), gasesc si ei adapost. Si pace. Si dragoste. Si prietenie.

Si ma irita ca exista romani care cu drag le copiaza modelul. Atitudinea. Care-i chiar mai nasoala atunci cand e prost imitata.