Inca una de la frizerie.

Cea anterioara, penultimul tuns, n-am povestit-o. Desi as fi avut ce. Ca mi-am zis sa bag o schimbare de stil, ceva ce se cade la peste 35 de primaveri, i-am zis duduii sa ma tunda piste tăt la fel. Aceeasi lungime de fir de păr. 2. Sa nu mai am un somoiog in loc de breton. Si m-a tuns. Mi-am dat seama repejor ca-i o schimbare de stil total nefericita. Timpul nu l-am mai putut da inapoi insa, bretonul mi-l taiase la 2, mai aveam parul lung doar pe tample si la ceafa, aratam grotesc, ca un calgugar capucin ce si-a scapat lama de barberit capu’ in butoiul cu vin, a baut-o si apoi s-a rahatit franjuri gandindu-se ca-i o minune Dumnezeiasca nu altceva. Deci da-i, duduie frizerita, inainte si tunde tăt ce-a mai ramas ne2.

Cand am fost tot 2 am vrut sa plang, m-am bucurat cu lacrimi triste ca-s insurat si am copil ca altminteri nu m-ar mai fi vrut nimeni in ciuda sufletului meu bun si al creditelor de la banci. Freza rezultata o putem numi de acum inainte “chibrit”, aratam fix ca un chibrit de la Gherla, ca un chibrit ars, aveam capul ca un buboi necopt, sotia mi-a zis ca-s ok, io stiam ca nu-s ok, am asteptat nerabdator sa-mi creasca părul la loc sa nu-l mai tund tot 2 (doi), sa-mi las iar somoiog in frunte.

Asta s-a intamplat alataieri. La ”biutisalonul” de-l am la parterul blocului era ocupat non stop, bag sama ca angajatii de acolo au o lume imaginara foarte bogata, plina de clienti, eu nu vad niciodata pe nimeni acolo dar mi se explica-ca-s full. In fine, am reperat vizual o frizerie de partier de bloc, am navalit inauntru, acolo era cu adevarat ocupat, se tundeau doi. Unul trist – asa parea in oglinda- nu prea mai avea fire multe pe scalp, acolo voi ajunge si eu in prea curand, al doilea era genul mare, ceafa lata, tunde-ma scurt sa mi se vaza pliurile.

Aici doream sa ajung de la inceput, numa ca am introduceri substantiale. Dupa ce l-a tuns pe asta cu ceafa lata, frizerita l-a spalat pe cap. Dar a fost o spalare combinata cu masaj, ca mi-a facut instant pofta de masat scalpul. Io-s si obosit de-o vreme. Am fost si bolnav de varicela mai demult, am si copil mic, mai si lucrez de fo 11 zile non stop, ma mai si trezesc noptile si nu va mai spun. Bre, ma uitam cum ii maseaza la ala “sarmaile” de pe ceafa si simteam cum ma trec fiori de dorinta. Lasa-ma cu tunsul, cu freza “chibrit”, cu serviciul (la care trebuia sa ajung degraba). Cineva sa-mi maseze chelia acum, ca nu mai pot. Parca simteam deja cum relaxarea-mi intra-n umeri si-n papilele gustative si-n urechi si peste tot. Binefacerea degetelor duduii imi parea mai atractiva ca un castig la loto. Mint.

Pe scurt, asa dorinta de masaj in cap n-am avut de cand eram mic si intr-o seara, pe intuneric, am dat cu capul intr-o bariera de metal, am cazut si-am plans trei zile. Mi-a iesit un cucui de nu vedeam de el, noroc ca-cucuiul ala era asa mare incat gandea, vedea si-mi comunica ce sa fac, pe unde sa merg, ca sa nu mai dau cu fruntea in ceva si sa fac un alt cucui pe cucui. Si tot asa.

Cand in sfarsit am ajuns pe scaun, i-am zis sa ma tunda rapid, cum vrea ea ca fix nu ma mai intereseaza, ca sa trecem repede la un masaj de chelie. Iar cand s-a intamplat asta, am fost fericit. Minute de fericire, minute in care am dat-o din relaxare in atipeala, mi-a venit sa meditez, sa levitez, sa sparg neoanele cu ceafa de entuziat ce eram. Deh, ce putin ii trebuie unui om ca sa se simta bine, totu tine de senzori, receptaculi si de vorba batraneasca “ochi vad, inima cere”.

Cam atat am avut de spus azi, sa fiti sanatosi si Sarbatori Fericite. A, da, la multi ani celor cu “Mar” la inceput de nume. Adica la multi ani Marmoticii.