Lectie de viata.

Unii ati citit povestirea mea despre fantastica doamna de 90+ ani pe care am intalnit-o in urma cu vreo 3 saptamani. Cei care nu ati facut-o, aveti postul mai vechi aici, cititi-l pentru ca veti intelege mai usor continuarea de azi.

 - Varsta nu ti-e data de data nasterii inscrisa in buletin. Nici de ridurile de pe fata. Ci de ce ai in suflet, de cum iti place sa traiesti, de cum te bucuri de fiecare zi. Poate eu sint mai tanara decat matale. – mi-a zis doamna acum vreo 3 zile.

Am avut norocul sa ma ma intalnesc cu ea de 2-3 ori, i-am fost alaturi la niste proceduri… “birocratice” sa le zicem. Imaginati-va, un om de peste 90 de ani in lupta cu birocratia. Birocratie ce reuseste sa ma invinga pe mine, desi am “doar” 35 de primaveri. Avand insa in vedere ca ea s-a nascut cam pe cand se dadea primul razboi mondial, era deja femeie “coapta” cand s-a dat al doilea, a prins crize, recesiuni, cutremure, a fugit in America de una singura prin 1968 si a reusit la New York – unde a stat peste 30 de ani, nu avea cum sa fie invinsa nici macar de birocratia din aparatul de stat romanesc.

Am urmarit insa o alta chestiune. Toata lumea se poarta cu un batran ca si cum acel batran e demult intr-o ureche. Cei care nu o cunosc, vad doar o babutza mica, zbarcita, cu parul alb. Nu sint atenti la detalii. Nu vad ca se misca mai relaxat decat mine, nu vad ca e imbracata absolut ireprosabil, office as zice, nu-i vad lucirea din priviri, inteligenta din ochii deosebit de clari. Poarta ochelari doar la citit, si doar atunci cand caracterele sint mici.

Ei, oamenii astia au un mod interesant de a i se adresa. Bunaoara, o doamna de la taxe si impozite primarie sector x, fiind deosebit de draguta si incercand sa o ajute pe babutza “mea”, vorbea cu ea cam asa cum vorbesti cu un stalp de beton care nu prea are cum sa inteleaga ce-i zici. Adica ii urla in ureche, ii vorbea rar, clar, raspicat. Tin sa precizez ca babutza aude respiratia tzantzarului.

- D O A M N A, M A  A  U Z I T I?

Doamna se uita confuzata spre mine. “Oare care-i problema cu femeia asta?!” – ma intreba din priviri. “De ce vorbeste asa cu mine?” Cred ca babutza “mea” a crezut ca femeia are o problema. Si de-aia-i vorbeste asa. Si-a dat insa seama care-i smecheria, mi-a tras cu ochiul si a lasat-o pe femeie in pace sa-si faca numarul. Si-a dat seama ca-i doar amabila. Iar femeia a continuat:

- S C R I E T I   V A  R O G  U R M A T O A R E L E (doua puncte): S E R I E   D E  B U L E T I N…

Babutza mea, crezand ca asta trebuie sa scrie dupa dictare, a scris frumos cu o mana deloc tremuranda “serie de buletin…”.

- NU !!!  D O A M N A, N U !!!  T R E B U I E   S A  S C R I E T I  S E R I A   B U L E T I N U L U I!

Babutza s-a uitat din nou spre mine. De data asta usor exasperata  Ca si cum eu as fi fost vinovat ca i-am pus-o pe cap pe respectiva. A oftat, a sters cu o line apasata ce scrisese si a scris, din memorie, seria si numarul buletinului. Ceea ce a uimit-o pe functionara strasnic, si a simtit nevoia sa verifice datele. Deh, functionara nu are de unde sa stie ca babutza a facut 3 facultati, face rebus in engleza si franceza cu lejeritate, asculta muzica-clasica la calculator si bate la sah cam tot ce prinde pe internet. Mda, a fost mare maestru international la sah, de-aia a si fugit din Romania, ca nu prea putea participa la competitii internationale.

Puntini om avea norocul sa ajungem la varsta ei cu toate tiglele pe mansarda. Putin om avea norocul sa ajungem la varsta ei si fara tigle pe mansarda. Care i-o fi secretul?! Cred ca fraza de la inceputul scrierii de azi. Traieste fiecare zi cu bucurie, calca grijile in picioare, ai curajul sa-ti urmezi visul. Cu siguranta viata nu i-a fost usoara. Nu a plecat de nebuna la 50 de ani spre America doar cu o geanta in mana. Nu-i nebuna nici acum, dupa alti peste 40 de ani. A pierdut tot ce-a iubit, a ingropat tot ce-a avut, dar renaste in fiecare zi, la fiecare rasarit de doare. Glumeste non stop, ia peste picior tot ce prinde. Dar cu inteligenta, delicatete, eleganta.

Cel mai mult isi doreste sa-si cumpere o masina si sa conduca din nou. A spus ca nu-i mai mare voluptate decat aceea de a conduce. Mi-e teama ca peste cateva zile o s-o vad la volan, intr-o intersectie din Bucuresti. Si nu stiu zau ce se va intampla. Parcasem “razant”, extrem de aproape de masina din fata. Ma chinuiam sa ies fara a-mi beli masina, fara a lovi masina aluia. Ea in dreapta mea, privea tacuta manevrele mele disperate. Pana cand, satula, a zis:

 - Da-i una si iesi, oricum plecam.

Glumise, evident. Pentru ca apoi, ca sa se asigure ca am inteles ca-i o gluma, mi-a tras cu ochiul.