Lupte inimaginabile si imagine de vis.

Auzisem de imax cu ceva vreme in urma. Ca-i super cinema, super tehnologie, ca ies personagiile din film si sar pe tine. Ca filmul lor e aproape realitatea ta, ca te simti participant la actiune. Auzisem si de filmul Avatar. Ca-i cea mai scumpa productie cinematografica din toate timpurile, ca James Cameron a revolutionat cea de-a 7-a arta, ca a depasit limite si a doborat bariere.

Cum am un nepot la mine, trebuia sa sa merg la Avatar, la imax.

Si mai pun ieri pe la orele pranzului sa sun spre cinematograf, sa fac o rezervare. Era cam ora 11. Dimineata. Sun. Ocupat. Sun. Ocupat. 11.30 – eu tot sun. Tot ocupat. 12.00 – sun, ocupat. Sa ma pupati in cur cu liniile voastre telefonice, sinteti idioti, o sa-mi bubuie capul ca popcornul de la cat tin mobilu’ la ureche. Sun, ocupat. 12.30 sun, suna!!! Si intra un robot: asteptati cateva minute pana va ia un operator. Apoi muzica. Iar robot, iar muzica, iar robot, iar muzica. Am stat vreo 20 de minute ascultand robot-muzica si eram in pragul unei crize de nervi.

- De ce stai de 2 ore cu telefonul la ureche? – ma intreaba o colega.

- Incerc sa fac o rezervare la imax.

- Pentru cand?

- Pentru seara asta.

Si-o vad ca rade.

- Nu gasesti bilete. Iubitul meu a incercat sa faca rezervari si nu a gasit niciun bilet. Sint rezervate toate pentru cateva zile bune de acum inainte.

Nu aveam cum sa ma las pagubas dupa ore de tinut telefonul la ureche. Mi-as fi prajit creierul degeaba. Intre timp ascultam in continuare muzica-robot-muzica-robot. Si apoi “convorbirea” se intrerupe. Era sa lesin de draci. Sa lesin, nu alta. Stai ca dobitocul ore in sir asteptand ceva, pe cineva, si apoi auzi tonul.

Dar nu m-am lasat, desi clocoteam ca o locomotiva cu aburi, in care fochistii bagau carbuni din plin. Am avut “noroc”. Dupa alta jumatate de ora de sunat ocupat, prind. Ce prind? Muzica-robot-muzica-robot. Dar dupa alte cateva minute aud o voce:

- Alo!

Mi-a venit sa zic de la bun inceput: o fit pe ma’ta, pe mama lu’ ma-ta, pe mamele tuturor celor care v-au facut sistemul asta idiot de rezervari telefonice, sa ma cîc sub bradul vostru si ala sa va fie cadoul de Craciun. Dar nu puteam face asta, stiam ca nu mai sint bilete, trebuia sa-mi folosesc charmul ca sa fac rost de 2. Nu puteam dezamagi nepotu’.

- Sarbatori fericiteeeeee si muuuuulta sanatateeee! – zic, debordand de un entuziasm absolut fals.

- Ce doriti? – zice ala cu o voce care imi indica clar ca nici la papuc nu i-a ajuns dorinta mea de bine. Si avea o voce groasa groasa, cu puternic accent ruso-moldav. Posibil sa fi fost racket ucrainean ce si-a pierdut partial vederea, nu poate sa ucida doar pe baza auzului si s-a reprofilat.

- As dori doua bileta la imax, deseara, de la 22.15.

- Nu mai sint pana in ianuarie.

Pauza io, pauza gen “inchide” el.

- Dar stiu ca biletele rezervate neridicate cu juma de ora inainte de inceperea filmului se scot la vanzare. Asa e?

- Da.

- Ok. Multumesc.

El n-a mai zis nimic, mi-a inchis. Si cu siguranta a ucis pe cineva, sa stea in forma.

Asa ca la orele serii eram la Mol Cotroceni. O enormitate, vom vorbi si despre asta in alta zi. Aveam un plan bine pus la punct. Merg la casele de bilete, gasesc o femeie, o sa fiu foarte dragut cu ea, o rog sa-mi dea doua bilete din cele rezervate si neridicate.  Ok. Merg la casele de bilete, ma uit, vad barbat barbat barbat barbat – niciodata nu am vazut atatia barbati la casele de bilete, poate-i gay-mol. In sfarsit vad si o femeie. Fug la ea.

- Sarumana, uitati care-i problema, cu nepotul si eu, v-as ruga mult, daca se poate sa-mi pastrati 2 bilete din alea neridicate, o sa fiu aici la 21.45 fix, va rog nu ma lasati la greu, sint si eu un om… – bla bla bla. Zambeam, incercam sa fiu dragut dar nu zemos si libidinos. Doar dragut.

- Nu pot sa va retin, dar incercati sa fiti aici la 21.45. Daca sinteti unul dintre primii, o e posibil sa prindeti.

La 21.35 eram acolo. Puzderie de lume. La toate casele. Fug la “prietena” mea, ii fac semn cu mana, zambesc, si-i zic – am venit pentru alea 2 bilete la imax, poate tineti minte, cu nepotu, astept si eu aici.

A zambit si ea, dar mi-a zis:

- Toata lumea asteapta.

Si ma uit in jur. De jur imprejur. Si-mi dau seama ca toti oamenii aia, care stateau la toate casele, asteptau ce astept eu. Biletele neridicate pentru Avatar. Fuck, shit, credeam ca doar eu sint asa inteligent. Zeci de oameni. Si o tacere absoluta. La celelate filme nimeni nu lua bilet. Si toti taceau, se spionau intre ei, isi verificau concurenta. Nu stateau fix la casa, ca nu aveau cum. Chiar in fata caselor era loc liber. Stateau de jur imprejur, ca lupii la panda. Si aruncau priviri piezise spre “inamici” si spre ceas.

La 21.40 vad un baietel de-ala dragalas, gen gigolo, foarte uleios in freza, panatlonasi stramti, gecuta sclipitoare si numa un zambet ca se pune la casa. In fata prietenei mele. Si incepe cu glume, si-i zice despre el, si e simpatic, si rade foarte vesel la glumele lui. Biata fata il privea, zambea din politete, era clar ca n-are chef de el si de textele lui. Era genul ala care se cerede atat de simpatic si de smecher incat baga diabetul intr-un om cu toti creierii la el. Mie imi venea sa-l iau de freza si sa-l dau cu capu de casa de marcat.

21.43. Tensiunea crestea, cineva de la  o casa a inceput sa urle: Nu dati biletele la imax, nu dati biletele la imax! Scoateti la vanzare doar cand da ok-ul Nicoleta! Nu dati bilete, nu dati bilete!

Cumparatorii foiau, vanzatorii pusesera degetele pe taste, incordare, draci, emotie, nimeni nu zicea nimic dar parca se auzeau inimile tuturor batand. Priviri aruncate, piciorul de start inainte, glumetului din fata mea ii inghetase zambetul pe buze, tinea banii intr-o mana crispata. Mana pe tejghea, in fata mea!

21.44 Cineva urla: Sint 14 bilete in total! Pregatiti-va de vanzare!

21.45 – Dati biletele!!!!!!

Isuse, nici la bacalaureat nu am avut asa emotii… Glumetul din fata zice: doua bilete! Doamne-ti multam, bine ca nu ia mai multe! Domnita zice – gata, le-am luat, 520 de mii! Aveti 20 de mii?

- Ii dau eu – am urlat din spate, realizand ca fiecare secunda pierduta face ca putinele bilete sa fie cumparate de altii.

- Degeaba, zice prietena mea de la casa, s-au terminat.

Mi-au cazut fata, inima, sufletul, burta, tzatzele, sperantele. Atata efort, toate orele la telefon de dimineata, planurile mele, s-au dus pe pensula…

- Chiar nu mai aveti doua?!  – mai incerc eu, trist.

- Nu imi pare rau…

- Deloc deloc?!

- Nu… BA DA! Le-a scapat un coleg de la alta casa, sint 2 bilete, le pot pune pe bonul domnului, (domnul fiind simpaticul) le pun?

- DA, DA, DA! – am urlat, uitand sa-l intreb pe simpatic daca-i ok sa-mi puna biletele pe bonul lui.

Eam in culmea fericirii, parca-castigasem la loto, eram mai fericit decat nepotul. Care insa participase trup si suflet la toate zbaterile si emotiile mele.

- Va multumesc mult, mi-ati facut un frumos cadou de Craciun. Ati fost amabila, sarbatori fericite va doresc! – i-am mai spus prietenei mele de la casa.

Iar ea mi-a zambit bland si sincer si mi-a zis:

- Ma bucur ca am putut sa ajut. Sarbatori fericite si dumneavoastra.

Uite asa am ajuns sa vad filmul Avatar la imax. Si pot sa va spun ca a meritat tot efortul.