Mai apropiati nu se poate

Nu mai calatorisem cu trenul de vreo 3 ani. Chiar eram curios sa vad ce s-a schimbat. La gari, la calatori, la vagoane, la “nasi”. Dupa o ora de stat in gara si 4 de stat in vagon, am ajuns la o singura concluzie: CFR -ul apropie oamenii. Fortat.

Cand am ajuns in Gara, vezica mea era pe cale sa explodeze. Basica udului, popular vorbind. Mai direct spus, ma pisam spre mine. Cu groaza-n cuget si simtiri, mi-am dat seama ca va trebui sa accesez wc-ul public al Garii de Nord. Izbindu-ma haotic de sutele de oameni cu bagaje (primele momente de apropiere), mi-am facut drum spre buda subterana. Ajuns in capul scarilor mi-am facut cruce cu limba in cerul gurii si am coborat spre adancurile fetide. Ajung jos si, surpriza! Plin de plante, parca eram in jungla Amazoniana. Ascunsa printre ele, o doamna astepta 10 mii de lei pentru un pipi disperat. Inainte de a-i plati, m-am uitat la plante. Toate de plastic. Reproduceri proaste, ieftine, cat mai mari, care impanzeau spatiul mic ce ducea spre pishatori. Nu m-a surprins ca erau de plastic, ci altceva. Toate erau udate proaspat, din belsug. Ghivecele musteau de apa. Intinzand cei 10 mii de acces, am intrebat-o pe Cerberitza buzilor de ce uda plantele de plastic. Raspunsul mi-a fost dat nonsalant:”Pentru ca li se spala frunzele si apa care ramane se pune la radacina, ca la plantele adevarate!”

Nu am mai putut sa cer alte explicatii, pentru ca eram pe cale de a ma transforma intr-o fantana arteziana. Am intrat in sectiunea destinata exclusiv barbatzilor. Inauntru o lumina ieftina, bolnavicioasa. Mirosea ca in burta unui elefant cu probleme stomacale grave. Cu ochiul drept am observat ca toate pisatorile erau ocupate, toate cacatorile cu usile inchise. Cu ochiul stang am perceput o prezenta feminina. Mi-am intors tot capul incolo. Da, era o femeie, o  femeie de serviciu, care manca. Pentru doua secunde am uitat ca, inevitabil, ma voi pisa pe mine. Femeia manca. Linistita, calma. Nu se afla acolo intamplator. Se afla pentru ca acolo este “baza” femeilor de serviciu. In toaleta barbatilor. Ma uitam tamp la ea, ea, mestecand alene, cu firmituri in jurul gurii, se uita tamp la mine. CFR-ul apropia oamenii, din nou. Mi-am reamintit de pipi-ul meu. Exact vis-a-vis de doamna ce-si lua micul dejun, se eliberase o pishatoare. Am ocupat-o brutal, stiind ca sint privit gales de ea, si am dat drumul jetului eliberator. Dupa secundele in care am tinut ochii inchisi si am multumit sfintilor ca nu am calatorit ud, mi-am proptit privirea pe faiantza alba, jegoasa, din fatza mea. Acolo statea scris cuminte, cu carioca, un mesaj foarte clar:”Sug pula si ma fut in cur cu toti bucurestenii.” Si un numar de telefon. Mobil. Era clar farsa unui dobitoc dar, ajungeam din nou la apropiere si relatii interumane. Am finalizat fericit si am iesit ca din pusca. 

I-am zambit soarelui cand am ajuns la suprafatza. Eram flamand, m-am pus la o coada sa-mi iau doua sanviciuri. Aici din nou apropiere. Un betizvan ca s-a asezat in spatele meu ma impingea spre o doamna indoielnica din fatza mea. Am suportat cu stoicism. Imi era foame. Mi-am luat sanvichiurile si am urcat in tren. Mai erau 10 minute pana la plecare. Prima impresie, buna. Vagoane noi, deschiderea usii la buton. Inauntru curat, civilizat. Vagonul era plin. Scaune in stanga si in dreapta, culoar pe mijloc. Mi-am croit drum spre locul meu. Era ocupat, m-as fi mirat sa fi fost liber. Pe el trona un tanar care cred ca avea cel putin doi metri inaltime. Stand jos, genunchii ii ajungeau aproape pana la pieptul meu. Nu m-am simtit deloc intimidat si am intrebat:”Aveti loc aici?” “Nu, la geam.” Atunci doar i-am facut un semn cu ochii sa se mute la locul lui. A perceput mesajul si s-a mutat fara o vorba. Apoi mi-am dat seama ca am fost marlan si i-am spus ca poate sta el langa culoar, pentru ca are picioarele mult mai lungi ca mine. A multumit si mi-a facut loc sa intru eu la geam. Eram dragut, ma apropiam de oameni, asa cum imi ordona CFR-ul.

Desi sint mic, ma simteam sufocat. Scaunul era miniscul, intre mine si ocupantii locurilor de vis-a-vis era o masuta groasa de 20 de cm. Mda, apropiere. Puteam sa le vad porii celor de peste masutza. Parul din nas si dintii. Ma simteam extrem de apropiat de ei. M-am cufundat insa in lectura, aveam o carte buna. Pe parcusrsul calatoriei am mai observat ca “nashii” au ramas “nashi” la fel de smecheri si de burtosi. Desi spun multumesc dupa fiecare bilet compostat. Cersetorii au ramas cersetori, desi sint mai smecheri si mai curati. Acum nu mai vin doar cu mana intinsa, ci au in ea iconitze sfintite sau certificate care atesta ca strang banii pentru copii orfani.

Dar apropierea impusa m-a ajutat sa vad si una dintre cele mai frumoase apropieri ce o poate oferi o viata de om. De fapt doua vieti de om. Asta va fi insa postul de maine.