Manifestul usturoiului si al cepei

Nu stiu cum se face ca vegetalele mele preferate sint cele care nu ar trebui sa se manance. Sau daca se mananca nu ar trebui facut public ca s-au mancat. Si ar trebui sterse toate urmele consumarii lor. Iar daca esti prins cu musca pe caciula, iti ceri scuze. Da, vorbim despre usturoi si ceapa.

Nu stiu cine si cand a decis ca usturoiul si ceapa emana miasme neplacute post ingurgitare. Nu stiu care erau mirosurile suportate in acea epoca in care usturoiul si ceapa au fost scoase in afara legilor olfactive. Desi, din cate stiu eu, multe vreme omenirea nu a excelat prin mirosuri frumoase. Trupurile erau spalate accidental, la o ploaie mai puternica.

Cu toate astea, iata ca astazi mananci ceapa si usturoi ascuns intre patru pereti. Sperand ca maine ceilalti nu vor simti ce ai facut tu azi. Ai mancat din “fructul oprit”, mai exact din leguma oprita. Ceapa ca ceapa, ca pare mai bleaga, si dupa cateva ore de spalat danturi si mestecat gume se lasa pagubasa. Dar fartatul usturoi e mai aprig. Si lasa urme indelungate. Il consider un tip puternic ce-si marcheaza locul. Minunata mea sotie, mare savuratoare ca si mine a usturoiului si cepei, isi ia masuri de precautie. Usturoi consuma mai rar seara pentru ca, spune ea, mirosul lui persista si a doua zi. Eu, un pic mai taran, tind totusi sa risc. Si mi se pare nedrept ca biata radacinoasa, care cica ar avea proprietati magice – de sanatate vorbim aici – e hulita si nedreptatita.

Mi se pare nedrept ca nu pot consuma la locul de munca un gratar bine facut stropit din belsug cu mujdei.

Mi se pare nedrept ca nu pot manca in fapt de zi o telemea vesela si apoasa, cu trei creste de slanina si o ceapa verde. A, extrem de bine merge la acest meniu si un usturoi verde si fraged.

Sa nu ma intelegeti gresit. Nu consum usturoi si ceapa non stop. Nu port o funie de cepe rosii in loc de curea. Nu am pe pletele balaie o cununa impletita din usturoi verde. Nu am atarnate la oglinda retrovizoare capatani de usturoi. Sin un consumator moderat, dar un sustinator infocat al bietelor legume. Pentru ca le consider discriminate. Atata vreme cat ele sint niste legume sincere, mandre de ceea ce sint. Joaca-cu cartile pe masa. Astea sintem, ori ne iubesti ori ne urasti. Daca ne iubesti, ia-ne asa cum sintem. Nu sintem mincinosi si trufasi ardei grasi umflati cu chimicale. Nu sintem rosii false cu gust de plastic. Nu sintem  castraveti mutanti.

Sintem un fel de dinozauri ai agriculturii de altadata. Sintem ceea ce au avut pe masa strabunii vostri. Am supravietuit traind in umilinta si crescand in umbra. Am murit in tacerea voastra. Si am fost cumva placerea voastra perversa. Pacatul vostru culinar.

Vrem ca voi, doamne fine si elegante, imbracate in haine de firma si parfumate cu Chanel, sa recunosteti ca ne iubiti cateodata. Si ne simtiti cu botul vostru umflat cu Botox fragezimea. Vrem ca voi, prosperi oameni de afaceri ce va laudati ca ati consumat aseara fructe de mare si icre negre, sa recunoasteti ca ne potrivim la perfectiune cu icra alba. Vrem ca voi, regi si presedinti, sa comandati cu voce tare atunci cand sinteti la o nobila intalnire:”O ceapa rosie sparta cu pumnul la masa regeluuuuui!” 

 Si vrem ca voi, cei ce ne striviti intre dinti privind in jos, sa nu va mai deziceti de noi.