Mi-am luat televizor. Color.

Mai oameni buni si mai batrani, tineti voi minte ce tari erau aia care in vremuri pre-revolutionare aveau televizor color? Stabi, smecheri, securisti, directori, angajati la Shop, o mana de oameni ce se puteau mandri cu faptul ca vad cele doua ore de program in culori. Nici nu mai stiu daca cele doua ore erau transmise integral in culori.

Orisicat, televizorul color in casa presupunea trairea in sfere inalte de influenta. Io n-am avut parte de asa ceva, ai mei nu au reusit sa se incadreze in niciuna din categoriile mai sus mentionate. Primul televizor pe care-l tin minte era unul cu carcasa de lemn. Frumos lacuit, ce-i drept, cu irizatii in lemn, i s-ar fi potrivit si o scorbura daca ma gandesc mai bine.

Pornea mai greu ca era pe lampi, reglajul se facea insa mult mai usor. Cu pumnul in carcasa. Un pumn in “cap” – era reglajul brut, cativa pumni maislabi ca intensitate, in lateral, erau acordul fin. Avea parca si 5 butoane. Deschis-inchis, mai alb-mai negru, mai tare-mai incet, contrastul si un buton rotitor-paraitor cu care selectai programele. Care programe?! Pai in afara de cel national de doua ore, cei cu intitiativa si tupeu aveau antene de “prins” sarbii, ori ungurii, ori bulgarii.

Varul meu Mihai era mare smecher. Pentru ca tatal lui – unchiul meu, odhineasca-se in pace – procurase din Germania un teleizor color. Mare. Cam 71 diagonala, poate mai mult. Si, colac peste pupaza (oare cum arata o pupaza prinsa sub un colac, cred ca m-am mai intrebat asta) facuse rost si de un video. Cu niste caste. Academia de Politie, Razbunarea lui Bruce Lee, Trandafirii sint Pentru cei Bogati, The good, The bad and the Ugly, un film de groaza si unul porno.

Intregul pachet (tv color+video+casete) arata clar ca el – unchiul meu – era unul dintre cei mai instariti oameni ai comunitatii.

Magia color a intrat si in casa noastra in anul revolutiei. Inainte de revolutie cu cateva luni. Mama, draga mama, care pe atunci era angajata a bancii nationale, a reusit sa cumpere de undeva un televizor color. Mult mai tare decat clasicul tv color romanesc. Se numea Jazzy si…AVEA TELECOMANDA. Era mult mai mult decat mi-as fi putut dori, decat as fi putut visa, spera, nazui. Si, pe telecomanda erau butoane pentru 8 posturi. 8.

In acele vremuri orasul meu era numit Orasul Antenelor Parabolice. Si printr-un cablu tras de la vecinu’, in casa noastra intrau in ‘89 MTV-ul, Sky Movies, RTL si alte cele. Mare lucru, va spui cu mana pe inima, mare lucru.

V-am spus aceasta lunga poveste ca sa-mi intelegeti fascinatia pentru televizoare. Imagine si culori. Aplecarea mea pentru filme o stiti deja. Si v-am spus aceasta poveste pentru ca alaltaieri am trait o bucurie asemanatoare cu cea a introducerii televizorului Jazzy in casa noastra.

Mos Craciun si Mos Nicolae si Mos Gerila si alti cativa Mosi ne-au adus mie si sotiei un super televizor color. O chestiune pe care eu o visam demult. Cinema la mine acasa. Adicatelea un elcedeu cu diagonala 119, full hd, 200 de herti, contrast 80 de mii la 1 si alte detalii tehnice ce ma depasesc total. Si in acest elcedeu am infipt un hard in care am vreo cateva zeci de filme format hd.

Iar cand am dat play si am vazut ce inseamna film hd, am avut o reactie de copil ce primeste prima lui bicicleta. Adica o reactie atat de exuberanta incat sotia a stat o secunda pe ganduri apoi mi-a zis:

- Tu nu te-ai bucurat atat de mult cand ai aflat ca-s insarcinata.

Gresit. Vestea ca un pui de om, puiul nostru, va aparea pe lume a fost cea mai minunata veste din lumea asta si alte lumi.

Dar tre sa va spun cu mana pe inima ca si imaginea hd e o treaba minunata…

Voi va mai amintiti de primele voastre televizoare? Care ai fost atat de smecher de aveai televizor color pe cand eu ii dadeam pumni televizorului nostru cu lampi?