Mi-e scârbă.

Ieri, pe la 12, ma suna una. Ca a vazut anuntul cu apartamentul de vanzare. Mai e disponibil? Mai e. Mai putem negocia? Ca nu am atatia bani… Mai putem. Il pot vedea azi, la 5? Da, puteti. Unde? La benzinaria x. Ne vedem la 5, acolo. Bine.

Refac tot programul pentru seara, la ora 16.50 eram la punctul de intalnire. La 16.55 o sun pe respectiva, sa vad daca a gasit traiectoria. Nu raspunde. Imi spun ca probabil vorbeste la telefon, ma suna ea. Se face ora 5. Nu apare. 5 si 5. Nimic. O mai sun o data. Nu raspunde. 5 si 10. Tot nu vine. 5 si 15. Mai sun o data. Tot nu raspunde.

Plec. Scarbit de asemenea oameni. Care nu sint in stare sa dea un telefon, sa anunte ca nu-i mai intereseaza, le-a nascut bunica, le merge burta si se caca imprastiat de 5 ore. Sa spuna ceva, orice, ca sa nu te lase sa astepti ca un fraier dupa ce ti-au futut tot programul. Conduc printr-o aglomeratie de nedescris. Vineri seara. Parca toata lumea pleaca undeva cu masina, are brusc treaba. Soselele devin o jungla. Conduce fiecare dupa reguli proprii. Iar regula de baza e nesimtirea.

Intru pe strada ce duce la cartierul meu. Sensul opus e blocat tot, cat vezi cu ochii. Brusc, de undeva din spate, apare o masina pe sensul meu. Unul dintre nesimtitii care intra pe contrasens bazandu-se pe faptul ca daca apare cineva din fata acel cineva il va lasa sa treaca. Ori papagalii care asteapta cuminti in blocaj ii vor face loc sa intre in fata lor. Ajunge in fata mea. Nu are cum sa intre pe sensul lui, masinile sint aproape sudate una de cealalta.

E un BMW vechi, lovit, ruginit. Cu numere straine, geamuri fumurii si luminite albastre in loc de faruri. Forteaza. Sa ma dau eu la o parte, sa se dea la o parte cei de pe sensul lui, ca sa poata trece. Trag puternic dreapta, aproape urc pe bordura, cei de pe sensul lui fac si ei manevre disperate ca sa treaca nesimtitul pe langa ei.

Se strecoara cumva, aproape lipit de masina mea. Cand ajunge in dreptul portierei mele nu ma pot abtine – nevros fiind si din cauza vacii care m-a lasat sa astept. Si ii arat, scarbit si nervos, traditionalul deget din mijloc. Incercand sa ma strecor mai departe, sa-mi vad de drum.

Geamurile bemveului vechi se deschid ca la comanda. Apar doua capete de tigani, care spumegau – in fata, un al treilea in spate.

“Tu-mi dai mie muie, ma?!  Te omor, fu-tu-ti gura ma-tii, te omor!”  Isi opresc vechitura de masina cu scrasnet de frane, cu intentia clara de a-mi arata ce-i ala respect in trafic. Ei erau 3, eu unul singur. Un calcul rapid si elementar mi-a aratat ca neindoielnic as fi luat o bataie sora cu moartea. Sub privirile celorlalti soferi. Care probabil nu ar fi intervenit. Ci ar fi filmat cu telefoanele mobile cum ma baga aia sub masina.

Asa ca nu opresc, incerc sa inaintez. Tiganul de la volan deschide furios portiera. Si imi loveste masina atat de tare, incat o misca. Aud un zgomot de tabla infundata. Las geamul jos de tot, scot capul sa vad unde mi-a lovit masina. Tiganul tocmai intra in masina lui. Speriat probabil de faptul ca-mi lovise masina, ca masina lor e furata dintr-o tara straina, ori cine stie ce belele aveau pe cap.

Pleaca tot pe contrasens, cu viteza.

Nu, nu as fi stat sa iau bataie. Probabil as fi fugit, cu masina indoita, cu orgoliul calcat in picioare, plin de draci si las. As fi rezolvat ceva daca m-as fi luat dupa ei?! Da, probabil as fi cules si un briceag intre coaste.

Toata seara mi-a fost rau de nervi. Si scarba. Atat de scarba de acesti cacati cu ochi. Intre care va trebui sa traiesc in continuare, intre care va creste copilul meu.

Mi-e scarba.