Multumesc pe cale de disparitie.
- La finalul vietii, cand vei fi la Poarta Raiului, calculeaza cam cat timp ai pierdut lasandu-i pe altii sa intre in fata ta. – mi-a zis ieri un preten ce statea in dreapta, in timp ce io eram la volan.
Tocmai asta faceam. Desi eram pe drum cu prioritate, il lasasem pe unu sa intre in fata mea dintr-o straduta secundara. Nu ca nu as fi avut unde sa inaintez. As fi avut. Da asa mi-am zis io mie, desi nu prea aveam timp de pierdut: hai sa-l las ca poate-i amarat, poate-l asteapta copiii acasa, poate a pus ma’sa de ceai, poate are copilu’ colici, poate se caca pe el ca-i merge burta. Cine stie…
Si l-am lasat. E, “dupe” ce mi-a intrat frumusel in fata nu a dat si el un semn de multumesc, muje fraiere, z’da ma’tii, etc. Un semn, orice, sa-mi arate faptul ca m-a vazut. Nu, nu eram o statuie sub forma de masina fix in mijlocul strazii, nu eram o holograma, nu eram o Masina Morgana. Eram io, pierzand din timpul meu, lasandu-l pe el sa treaca. (daca am mai dezbatut subiectul, si e foarte posibil, inseamna ca ma preocupa).
Dupa ce mi-a intrat individul in fata, dupa el s-au tinut scai-carnat inca vreo 7-8 masini. Tot de pe straduta aia secundara. Si daca mi-as fi dorit sa-mi reiau drumul nu as mai fi putut. Intre timp se enervasera aia din spatele meu, care vedeau cum juma din soferii Bucurestiului abuzeaza de amabilitatea mea exagerata. Si au inceput toti sa ma claxoneze. Deci un gest de respect in trafic mi-a umplut scurt portbagajul de carne macra.
Si revenim la cuvantul multumesc, cel din titlu. Ganduri intelepte spun ca daca tot faci ceva bun, nu astepta rasplata, recompensa. Da jur ca acest caz punctual ma irita. Cazul asta cu prioritatea. Pe vremuri, cand mergeam cu autobuzul, lasam pe toti sa urce inaintea mea: babe, mosi, copii, adulti mai adulti decat mine, femei, purcei, cercei. Sa zicem ca doar 1 din 100 imi arunca o privire gen:”sa traiesti sa infloresti”. Uneori io urcam ultimul, ma inghesuiam cel mai abitir, zdrobit intre doua bare de sprijin si usile care se deschideau si inchideau la fiece statie. Avand umbrela unui domn in cur si papornita cu castraveti a unei gospodine infipta sub coasta.
La fel ma simt si cand la o intrare, orice intrare, ma gasc eu inteligent sa tin usa deschisa tutror. Si intra toti fara sa ma vada, ca si cum io as fi parte din angrenajul usii, un fel de arc, si asta-i treaba mea. Sa le tin usa. Si firesc, tot unul din 100 ma rasplateste cu o privire si o vorba buna. Ala unu din 100 fiind un exemplar pe care mamica lui l-a invatat destul de devreme ce inseamna respect. Si ce inseamna cuvantul multumesc.
Acu, ca m-am descarcat un pic, ca-i soare afara, ca pasarea aia cretina nu a venit in dimineata asta sa-mi smulga florile de pe balcon, va zic multumesc. Voua, oamenilor buni, care treceti pe aici din cand in cand ca sa bagati din top un gand bun, o gluma, un sfat. Si acu sa nu va aud pe vreunul ca-mi ziceti “multumesc ca existi, ca bati campii pe blog, ca bla bla” ca ma ia diabetul. Va rog io frumos. Nu asta-i scopul scrierii.










Neataaaaa!!!!!!!!!!!
Dono, multumirile le vei primii din partea altora de cele mai multe ori.Oricum binele ce-l faci se intoarce intodeuna.
MULTUMESC pentru articol! Cuvantul asta se va scoate probabil din DEX peste ceva vreme, dar noi (si cred ca suntem multi) il vom folosi in continuare!
buna dimineata . si eu patesc la fel.din ce in ce mai des se uita si cuvantul “multumesc” si “va rog” si altele, care spuse simplu si fara sa-l cunosti pe acel cineva ,iti face ziua mai frumoasa si poate aduce zambete pe fetele celorlati.
eu oricum iti multumesc..sic!!:)pentru ca ma faci sa ma simt OM.
thanks:)
Mare lucru un “multumesc”; cel mai mult ma bucur de el cand vad o mana ridicata de soferul pe care il “flashuiesc”atentionandu-l ca am vazut masina politiei si tre sa incetineasca; cand nu-mi multumeste, zic in gand “boule!”si gata.
Bunatatea trebuie oferita in doze mici. Rationamentul e valabil mai ales atunci cand ai de-a face cu necunoscuti. Excesul de bunatate e vazut drept prostie si, asa cum rezulta din articol, dauneaza grav sanatatii. Less is more.
Cand e vorba de persoane cunoscute, care apreciaza ceea ce faci pentru ele, poti strange mai putin baierele generozitatii.
Asa este, cum zice si Aurel…binele se intoarce…si eu fac la fel, tin usa , urc ultimul in autobuz sau metrou…fac o fapta buna pentru pot si o fac pentru mine, nu pentru altii…
ps: de la un timp, lasatul asta in trafic incepe sa incurce circulatia…Daca o iei ad-literam si ad-logica, trece unu dintr-o parte si unu din cealalta…deci unu cate unu…ca la fermoar
nu stii ca nici o fapta buna nu ramine nepedepsita?
‘neatza!
Azi dimineata in pasajul Unirii. O don’soara cu casti, rupta de lume, cu banii ce-i stateau “sa plece din buzunarul de la spate. O prind de mana si o atentionez ca risca sa ramana fara ei. Am primit vreun “Multumesc”? NU.
Si ma deranjeaza cand toti pustanii/copilele de prin magazine sau firme se trag de sireturi cu mine doar pentru ca sut amabil si politicos. (daca zic ca-s batran si chel, va dati seama ce zice Asterix?)
O zi frumoasa sa aveti!
‘neata. Dar un zambet amabil de cand n-ati mai vazut ?
De cand e criza asta am sesizat o schimbare in bine la vanzatoarele din supermarketuri, care sunt parca mai zambitoare, mai amabile, iti ureaza si o zi buna… Da’ bunatatea asta nu cred ca e gratuita.
Salut!
Nu scriu prea des, dar te citesc tot timpul. Ma bucur sa regasesc la tine si la cei care scriu pe blogul tau decenta si bunul-simt pe care cu greu le mai poti descoperi la cei printre care traim. Asa cum scria mai devreme ANTREN, bunatatea in exces este luata drept prostie. As adauga ca prostia veritabila este cea mai apreciata, cu cat esti mai dobitoc, cu atat ai mai mult loc sub soare.
Neatza lume, deabia asteptam pe cineva cu care sa-mi impart aceasta frustrare. Mie unu nu mi se intampla, foarte rar trecea cate unu care sa nu-mi multumeasca. Dar de vreo 2-3 saptamani, parca sa nesimtit lumea, nu mai multumeste unu. Nu ii mai suport, toti au impresia ca sunt ei mai soferi si au tot dreptul sa fie lasati sa intre, il lasi pe nesimtitu care vine pe sina de tramvai sa nu-l calce tramvaiu…. p…. multumesc. Am tot zis ca vin cu bicicleta la munca sa scap de nesimtiti, dar acum imi e frica de ei sa nu ma calce si sa plece mai departe…..
neata buna!
nu m-am putut abtine 
si multumesc ca existi
cam greu sa dau cu parerea.am momente cand raspandesc in jur zambete si momente cand oamenii mi se par mai simplu de evitat,ma coplesesc cu problemele,pesimismul si vesnica lor…(era sa zic “pomenire”)nemultumire!
Copilul meu de 5 ani ar spune ca esti “bine crescut”!!
Buna dimineata!
Si multumesc mult pentru articolele pe care le scrii, imi insenineaza zilele. Si mai trebuie sa-ti multumesc pentru comunitatea minunata adunata aici!
Dumnezeu exista,vede,aude,stie,nui scapa nimic.Asa ca cu ce masura masuram la altii ni se masoara si noua.Clar.
Hop si io!
Mersi, ba!
eu am intalnit destul de multi oameni care sa spuna multumesc urmare a unui gest de bunavointa, chiar multi, si sper ca prin atitudine pozitiva sa se molipeasca si cei care, probabil din prea multa crispare, uita sa spuna multumesc sau sa zambeasca drept multumire, deci sunt optimista ca se poate si mai bine; referitor la pasare, am si eu un cuib de mierle in apropierea balconului si parintii cu pene au captusit cuibul lor cu panselute, garofite si cu singura floare de anemona pe care am vazut-o doar in stadiul de boboc, din gradinita mea etajata; acum am schimbat locul jardinierei cu anemone pe celelalt bacon si se pare ca nu au dibuit-o inca sau inseamna ca au terminat de amenajat cuibul
ps: dar canta atat de frumos incat nu ma pot supara pe ele
Dono..daca nu ai face toate lucrurile astea cu siguranta nu te-ai simti tu bine, asa ca faci ce simti si e cel mai important.
Sunt in Anglia de ceva vreme. La inceput ma agasa politetea lor exagerata: “Poti, te rog, sa imi dai painea? Multumesc!” Peste tot e la fel: la serviciu, in familie, la cumparaturi,la salon, etc. Dar m-am obisnuit si acum ma uit urat cand cineva uita pe “te rog” sau pe “multumesc”. Sunt parti din micile lucruri care imi fac ziua luminoasa!
urasc sa mi se multumeasca! ce zici de asta?
Multumesc nu se spune numai in cuvinte
este si emoticon pt multumesc?
Hop si io p-aci!
Si pe mine ma enerveaza astia care nu-ti multumesc pentru gesturile din trafic. II injur bine si-mi pare rau ca i-am lasat.
Alteori imi pare rau cand nu las pe altii, desi as putea, si vad ca raman blocati aiurea.
Iar rareori cand incearca tot carnatul sa profite cum ti s-o intamplat tie, le-o tai scurt…
Saptamana trecuta am fost de 2 ori in Timisoara, oras pe care-l credeam civilizat, da’ s-o imputit treaba si p-acolo… n-am primit multumesc-ul de rigoare de vreo 4 ori! Muma lor de banateni!
Sa ai soare si maine!
Sibiu a devenit capitala bunelor maniere. So, Dono, te astept sa te muti in Sibiu, cu catel si cu purcel. Asa vei auzi mai des multumesc si buna ziua si nu vei mai fi claxonat in trafic asa des.
si eu iti multumesc pentru toate posturile tale
o zi faina
jimmy-soferi fara bun simt sunt peste tot,nu cred ca e o caracteristica a zonei
aA, s-a stricat lumea si pe acolo ca prea au venit de peste tot.
Cred ca e foarte greu pt unii sa zica multumesc pt ca merg pe principiu ca “te-au facut” si nu constientizeaza ca ” tu le-ai facut o favoare” -in mod voluntar,ca om bine educat.
Si pe langa multumesc, pe mine ma mai deranjeaza simplul si banalul “buna ziua” pe care ar trebui sa-l spui cand intri intr-o cladire/intr-un lift – fie el de firma, de bloc..etc.
Sau simplul “buna ziua/buna/salut” cand te intalnesti cu un cunoscut, de la firma, din cladirea in care se afla firma ta, de la un colaborator cu care inrosesti telefoanele in timpul serviciului. Cum schimbi spatiul formal cu cel informal – intamplator (magazin, strada, carciuma) parca le este rusine sa se uite in ochii tai si sa ingaime ceva. Il consider cel mai pur comportament de lasitate/nesimtire…
@Aa: tocmai, nu era o caracteristica a zonei…
Ori am dat eu exact peste cei mai nesimtiti soferi.
salut,
bun articolul, dar cu regret ai dreptate in ceea ce priveste partea cu multumitul, sincer inteleg sa nu multumesti chiar pt ORICE lucru unui membru al familiei (dar pt alea mari da), dar aici nu e cazul. Mai mult referitor la ce ai spus tu, daca l-ai lasat pe unu sa intre in fata ta fara sa-ti multumeasca, sa te astepti sa primesti vreo 2-3 claxoane de la masinile din spate; pe principiul: “Haidi ba ca tu ai prioritate, lasa-l p-ala! Mocofan mai esti!”
cred cu tarie ca “multumesc”-ul pe care-l zic ma caracterizeaza pe mine,calitativ,ca om.daca ceilalti il spun ,sau nu,e problema lor.
Dono, intru zilnic pe site gandindu-ma asta va fi ziua cea mare in care ne informezi ca ai devenit tatic…
Pe cand? am impresia ca a trecut ceva timp de cand am aflat vestea cea mare:)
Uite, in semn de multumire pentru ce scrii tu frumos pe-aici ma ofer sa te cadorisesc cu o pisica alungatoare de pasari. Exista multumire mai mare ?
)
PS Tocmai pentru ca te concentrezi asupra lipsei gratitudinii celor pe care-i servesti…ghici ce se intimpla? Nu primesti nimic.
carmen, mai e un pic, bun venit
Mioralu, e drept ca nu exista multumire mai mare. Dar pentru ca ziceai sa nu astept nimic in schimb, nu astept nici pisica
Dono, tu esti vesnic nemultumit. Daca nu-ti multumeste omul nu e bine, daca iti aduce pufuletele miorlaitor in cosulet, trainuit sa se ia in gura cu psaretul, iar nu e bine. Hotaraste-te. E alba sau e neagra.
Nu vreau pisica. Punct.
E o vorba: unui prieten poti sa ii ceri orice, dar nu ii poti pretinde nimic. Cam asa si cu binele si multumesc-ul.
asta cu tinutul usii e buna
si eu patesc la fel. stau acolo, tin de usa ca daca i-as da drumul i-ar tufli mustata domnului sau fetisoara domnisoarei care intra. si stau, si intra inca unul si inca unul… unul nu se uita sau se opreste sa zica hai du-te si tu in drumul tau ca raman eu sa tin usa.
si ma gandesc ce cred oamenii despre mine? gandesc ca sunt usier? daca dau drumul usii si-i vine in fata respetivului/respectivei vor face scandal ca nu le-am tinut usa, ca nu mi-am facut treaba pt care sunt “platit”? cred ca la un moment dat voi face si asta, doar sa vad reactia si sa inteleg ce e in capsorul lor
Cu placere
1.Miorlaupufos says:
June 3rd, 2010 at 3:38 pm
Dono, tu esti vesnic nemultumit. Daca nu-ti multumeste omul nu e bine, daca iti aduce pufuletele miorlaitor in cosulet, trainuit sa se ia in gura cu psaretul, iar nu e bine. Hotaraste-te. E alba sau e neagra.
1.dono says:
June 3rd, 2010 at 3:54 pm
Nu vreau pisica. Punct.
Sincer eu cred ca tu vrei pisica, da’ esti un om bun si cu maniere nu vrei s-o recunosti public. Multumesc de confirmare!
PS – in fapt, eu as propune ca orice cetitor de aci sa-ti multumeasca oferindu-ti cate o pisicuta
Incep eu cu doo exemplare superbe, specia astericsicios: http://www.hopa.ro/poze/mare/cele_mai_urate_pisicute_1225973201.jpg
Be-he-heee!!!
Si eu iti multumesc, Dono.
(Acu’ tre’sä fac rost si de-un pisoi-’mumos-pufos.
)
Ah! Da! Searä bunä, dragilor!
Sburlea, astericsicios a evoluat
http://1x.com/photos/latest-additions/34061/
Sburlea, te-am vazut aseara-n parc cind te jucai cu catelusa.
http://1x.com/photos/humour/29183/
Nu cumva era cu asta dupa el? http://3.bp.blogspot.com/_i8Y_UJwARtY/RbSpvJ5kKQI/AAAAAAAAAP8/WiNaBR0HXa4/s1600-h/ugly-dog.bmp
Asterix, multumim de poza, dar nu am vazut unde era catelusa
In alta dezordine, a spune ,,multumesc” sau ,,te rog”, face parte din vocabularul uzual. Chiar si atunci cand ceri sarea la masa.
Si, asa cum a spus Mihaeladr, e vorba doar de buna crestere:)
Proiectie in timp. Poza cu Dono la batrinete:
http://1x.com/photos/humour/32188/
Sburela, data urmatoare iti iei o gheara-n trufa pentru tupeu:
http://www.imagehost.ro/pict/032037574c07e8752f4ec.jpg
Noi cu multumesc, ei cu fusele:
Putin si Medvedev stau de vorba:
- Trebuie sa desfiintam fusurile astea orare, creeaza numai probleme, spune …Putin.
- De ce? – intreaba Medvedev
- Sun la Beijing sa-i felicit de ziua nationala, si-mi spun ca e maine,sun la Varsovia sa exprim condoleante si-mi spun ca avionul inca n-a decolat…..
Buna dimineata!
Si tot ploo.
Pun repede de cafea si fug la muncä! Numai sä nu väd cum ajunge Fischa sä-mi inunde toatä curtea.
Oricum, sä avem zi bunä, dragilor si sänätate!
Buna dimineataaaa, aici e soareeeee si se joaca mitzele cu motocei.
Miorlau, multumesc de proiectie
‘neatza!La mine incepe weekendul. La voi?
Aha, deci au inceput sa-ti ajunga cadourile
Hai neata!
Ce miorlaiti frate asa de dimineata?
Lumile inca dormea.
Mneata!
neata buna si niste soare n-ar strica!
un cadou si de la mine
http://www.pufosi.org/wp-content/uploads/2009/06/poze-amuzante-poza-pisica-obosita.jpg
Buna dimineata.
Eu incerc sa spun “multumesc” si “te rog” indiferent de situatie si daca mi se raspunde sau nu.Bine, incerc.
Dono, bine ma, nu-ti zic nici un multumesc, na. Doar gindesc
Sa aveti o zi buna. E vineri si e soareeeeee!!!
Buna dimineta dragilor! Ei, Dono, tare chichiricios esti: sa refuzi tu niste mandrete de pisicute de la Miorlaupufos si Asterix!
Bine, intelegem nu ai nevoie de mâţe, totusi, eu iti ofer nu una, ci doua asemenea specimene, fara pretentia de a-mi spune…multumesc!
http://www.neacostache.com/2009/11/29/mate-talentate/
O zi faina tuturor!
Eu una revin cu placere de fiecare data pentru ca stiu ca gasesc ceva pe sufletul meu pe-aici. Asa ca iti intorc “multumesc-ul” .
Cred ca aA are dreptate. Sa spui multumesc e castigul tau. Sa ajuti, la fel. N-o faci pentru “multumesc”, o faci ca sa ramai om. Si nu prost. Ori fraier. Chiar daca se stie- facerea de bine, futere de utere…
Eu inca obisnuiesc sa spun multumesc orcarui care ma ajuta cand am nevoie
Multumesc ca am ce citi dimineata la o cafea cand numai am ziarul;p
Daca mai vrei cateva pisici, iti pot trimite si eu
Nu ma astept sa-mi multumesti