Noi

Buna dimineata!

Se pare ca va fi o zi frumoasa. E soare si sint optimist. Ma gandeam la voi, ma gandeam ce sa va scriu. Pe unii am ajuns sa va stiu putzintel, citind printre randurile comentariilor voastre. Unii sinteti foarte tineri dar manifestati o maturitate ce va depaseste varsta, altii va traiti a doua tinerete dar aveti spiritul mai tanar ca la prima. Aveti haz, intelepciune, bucurii si probleme. Ma bucur ca ati ajuns sa interactionati si blogul asta nu mai e doar o pagina cu niste randuri, ci o comunitate. E mult mai mult decat m-as fi asteptat atunci cand am scris prima litera. Va incurajati, va luati la misto, iar din partea asta a ecranului va vad ca pe niste , vorba aia, niste frumosi nebuni. Unii dati putere blogului comunicand pe el, altii doar cititi dar ii dati forta povestind prietenilor vostri despre ce se intampla aici.

Azi, in ziua asta insorita, mi-ar face placere sa ne cunoastem mai bine. Nu-i un post deloc original, dar m-am “saturat” sa va tot intreb “dar tu unde stai, ce faci, etc”. Si va propun sa ne prezentam. Chiar daca nu ati mai interactionat pana acum, sint curios cine sinteti. Si cred ca multi dintre voi sint curiosi cine sint cei ce scriu aici. Incep eu cu o mica prezentare:

Dono=Alexandru. O bunica imi zicea “Ducule”. Doar ea imi zicea asa. Un prieten imi zicea Duchi. Doar el. Familia si prietenii din Deva imi zic Sandu. In prima zi de angajare am aflat ca directorul insitutiei se numea tot Sandu, si nu puteam fi doi. Asa ca o sefa de pe atunci m-a informat ca ma voi numi Alex. Se intampla acum 10 ani. La Bucuresti m-am mutat cu acest nume, Alex. In primele zile de munca la Capitala, trebuia sa scriu texte in niste fisiere. Nu stiam sa le creez, m-a ajutat o colega. A vrut sa-mi intituleze fisierul “Donovici”. Era prea lung. A gasit o prescurtare. Dono. Asa a aparut Dono, acum vreo 8 ani. Deci daca cineva ma striga acasa, la Deva, “Alex” nu-mi asociez persoana cu numele si nu raspund chemarii. Daca cineva ma striga la Bucuresti “Sandule”, nici atat, ii vad de treaba. Parca la chemarea Dono raspund cel mai usor. Dar nu la Deva. Ci in toate celelalte locuri. Ah, da, sobismul meu pe care probabil l-ati remarcat deja m-a facut sa-mi pun la masina numarul “DON”.

Lucrez intr-o televiziune. Asta fac de cand am terminat facultatea. Nu stiu sa fac altceva, nu doresc sa fac altceva. Desi zbuciumul de aici imi scoate peri albi. Am fost un tanar extrem de agitat, m-am linistit insa de ani de zile. Sint la fel de agitat in creieri, comportamentul insa imi e mult mai asezat. M-am insurat, asta da dovada de stabilitate si maturizare dar si de dragoste pentru partenera mea. Pe care o am si ma are de ani si ani. Imi plac baschetii, tricourile si pantalonii trei sferturi si blugii. Nu-mi plac costumele. Imi plac ochelarii de soare, soarele, marea, vreau casa pe plaja.   Imi place tot ce tine de istorie, romane, filme, jocuri si jucarii. Imi plac excursiile in strainatate, comentez insa cand nu am timpul necesar sa zac cu burta la soare. Asa ma incarc eu. In tinerete am baut mii de hectolitri de diferite bauturi, cu preponderenta bere. Acum nu mai beau bere, mai deloc. In medie consum o sticla la luna. Mai sorb cate un whischy sau cate un coniac. Parca a inceput sa-mi placa vinul rosu-demisec. Imi placea doar ala dulce. Fumez si vreau sa ma las. Ultimul termen stabilit e sfarsitul verii. Imi plac filmele, oamenii veseli, imi place sa vorbesc aiurea – ma relaxeaza – dar cand o fac, cei care nu ma cunosc ma cred retardat. Imi place sa rad, as rade toata ziua. Ma enerveaza prostia – nu cea ascunsa – cea strigata cu toata gura, ingamfarea, minciuna, prefacatoria, nesimtirea si pupincurismul.

Si as vrea sa rad toata ziulica.

Buna dimineata!