Nu-i ca in Jamie-filme

Un semn clar ca imbatranesc (frumos) e faptul ca nu prea mai am chef de iesit prin oras. Intr-un club nu am fost de doi ani, in restaurante mai rar. Motivul principal e lenea, dulcea lene. Un alt semn de bosorogire e faptul ca imi place tot mai mult sa gatesc. Da, patetic, dar asta este…

Si fiind plictisit de clasicele retete traditionale romanesti, mi-am zis sa experimentez. Am auzit si eu de acest Jamie Oliver, cum ati cam auzit toti. Copilul rebel al bucatariei mondiale, megastarul cratitelor si oalelor, cel mai celebru rrrrârrrâit din mapamond. Pe drumul meu de intoarcere de “acasa” spre casa, am stationat la o benzinarie spre alimentarea masinii. Si am vazut cu sotia un dvd cu 3 Jamie-emisiuni. Hai sa-l luam, gatim si noi! Hai! Si l-am luat. Aseara am decis sa vizionam, sa notam frumusel reteta pe un caiet si sa ”ne facem de cap” prin bucatarie. Io fiind infierbantat la maxim de provocarea respectiva am cerut sa fiu lasat sa am exclusivitate asupra operatiunilor. Sotia urmand sa faca aprovizionarea.

Si ne-am uitat la emisiune. Totul parea o joaca. Extrem de simplu, de fluent, de rapid. Jamie se invartea ca o zvarluga prin bucatarie, prajea, “amesteca-c0ndimente, fierbea, gusta, povestea, radea, isi lauda produsele. Mare pisicher, m-a fermecat. Si mi-a bagat in cap ca pot si io. I-am dat sotiei lista cu cele necesare ca sa-i gatesc: pept de pui, lamaie, apsaragus, busuioc verde-proaspat, rosii cherry, ulei de masline, bacon afumat, unt. Du-te fata si ada-mi trebuincioasele, ca-ti fac o mancarica de-ti sar maselutele din gura!

S-a dus, s-a intors cu tot ce trebuie, m-am pus pe treaba! Cu avant, cu pofta, cu talent, cu vointa. Pus tigaia la incins, ulei de masline – cateva picaturi in dansa. Am luat un pept de pui si l-am taiat in asa fel incat arata ca o laba de urs. Cu trei degete. Ca asa a facut si Jamie. Aruncat in tigaia sfaraitoare, bine incinsa. Apoi am acoperit peptul cu fasii de bacon. Ok… Arata binisor. Lasa la prajit, la foc mic. Am taiat asparagusul in jumatati. Sint ca niste bete verzi, le priveam usor suspicios. N-am mancat in viata mea asa ceva, nu a mancat neam de neamul meu. Uite ca am ajuns sa prajesc si bete in tigaie. Da’ daca asa zice Jamie io il cred… Apoi am taiat rosiile cherry in jumatati. Mda… Si le-am aruncat langa asparagus, piept si bacon. Apoi, tot ca Jamie, am inceput sa salt tigaia desupra flacarii. Sa o misc, sa o agit, ca cica asa se intrepatrund aromele. Bulshit, asparagusul tot batz ramanea, rosiile au ametit de cap, pieptul gemea spre frigere, baconul se chircise spasmodic.  Apoi, conform retetei, trebuia sa storc juma de lamaie pe toata compozitia.

Am stors, mi-a venit in nari miros de limonada, asparagusul prindea culoare, rosiile se stafidisera si scofalcisera, am intors peptul, am pus din nou baconul pe piept. Ca sa mai salvez ceva din el, de-l mai lasam in ulei incins ar fi pierit in curand. Mai urma o miscare riscanta, neconventionala. Sa pun frunze verzi de busuioc deasupra… Am desfacut punguta cu frunzele, imediat m-a invaluit un miros de biserica, Doamne ajuta… Mirosea exact ca in vremea copilariei, cand cantam prin corul bisericii si babele strangeau in batista busuioc. Opa, bueeei Jamie mi-e nu-mi mai miroase a chestiuni de ghiftuire turpeasca ci de inaltare sufleteasca. Dar daca zici tu… Si am pus busuiocul in tava. S-a inaltat aroma, am auzit clopote danganind, mai ca-mi venea sa pun pe pui si o mana de tamaie.

La final am pus juma de unt, am amestecat, am inchis focul, am mai lasat la parpalit. Ce a iesit? Nu, nu a iesit o bunatate ca in filmul lui Jamie. Dar totusi a fost o chestiune mancabila, am halit si asparagusul ce se inmuiase usor. Dar m-am simtit bine trebaluind englezeste in camp la Voluntari, dupa juma de ora de manevrat tigaia eram si eu rrrâirrrâit si-mi statea freza la fel de turbat precum ii sta lui Jamie. Probabil de la abur.