Nu sint perfect

Copilandru  fiind m-am tot indragostit.  Eram sfios, iar lor, “aleselor”  nu aveam curaj sa le spun. Si le pierdeam. Ajuns mare m-am indragostit o singura data. Am avut curajul sa-i spun. Si m-am insurat.  

Inca de mic mi-am dat seama ca-s cam mic.  Am mers la baschet. Nu am crescut. Si am zis ca mai bine merg la biblioteca. Si am crescut. In ochii mei.

Inca de mic mi-a  iesit un dinte stramb. Sus-dreapta. Si am invatat sa zambesc spre stanga. Mi-a prins bine. Si de atunci mi s-a spus:”Dichisitule, esti mai frumos, ptiu, ca Elvis. Fie iertat…”. 

Inca de mic am avut picioruse  scurte si nu prea puteam sari peste balti. Dar am invatat sa le ocolesc si sa ajung departe.

Cand eram mic eram rosu la fata si rumen ca un mar. Si ma imbracam in culori pastelate. Acum sint pastelat la fata. Si ma imbrac in culori vii. Asa am invata sa pastrez echilibrul. In toate. 

Cand sint trist ma gandesc la vremuri vesele ce au fost si ce vor veni. Iar cand sint vesel ma gandesc ca e abia inceputul veseliei. Iar tristetea ce va urma din nou, inevitabil, e doar o scurta pauza in frumusetea vietii.

Daca imi dau cu un ciocan peste deget ma bucur ca bateam cuie si ca nu taiam un copac. Cu o drujba.

Sint lenes. Atat de lenes. Iar pentru a supravietui fara a-mi misca prea mult trupul am fost nevoit sa-mi incing mai tare mintea. Si pana acum mi-a fost bine.

In frunte am o cicatrice. De la o sticla ce s-a spart acolo. Manuita de un om rau, intr-un local al tineretii mele. De atunci mi-am bagat mintile in cap.

Mai am o cicatrice si pe mana. De la un prieten ce-si dorea, beat, moartea. Am vrut sa-l salvez. Si m-a taiat. Si am invatat ca omul beat mai degreaba te omoara decat sa se omoare.

Am nasul borcanat. Si spart. De mic copil. De la un “trenulet al groazei” care a oprit inainte de vreme. Dar ma bucur ca nu am fost intr-un tren adevarat care a oprit inainte de vreme. Si mi-am luat masina.

Am mainile mici. Cu adevarat mici.  Iar asta ma forteaza sa nu-mi umplu pumnii minusculi cu monede ci mai degraba sa numar bancnote.

Am fruntea lata. Si inalta. Dar macar nu am prea avut probleme cu intratul bretonului in ochi. Si am stiut sa privesc intodeauna departe. 

 Nu sint perfect.  Sint ceea ce sint. Si mi-e bine asa.

Cele mai scrise mai sus sint parte a ceva. O alta parte a acestui ceva aveti aici. Probabil va mai urma. Sa nu ziceti ca nu v-am spus…