O iubire de-o viata.

Acum 30 de ani visa ca lumea-i va fi la picioare. Isi facuse o trupa, rock, cu care avea oaresce succes in orasul lui de bastina. Afise mari, in doua culori, lipite bine in locurile special amenajate, anuntau tinerii de pe atunci ca ei, vijeliosii, vor canta din nou. In piata orasului de vreo sarbatoare oficiala, la Sala Sporturilor, in Casa de Cultura, ori la stadion.

Tinerii ii ascultau cu drag, le invatasera cantecele, versurile, cantau cu ei, le fluierau refrenele pe strada. Solistul chiar avea voce. Cand groasa, cand subtire, se juca pur si simplu cu octavele. Si puternica. Ar fi putut canta o noapte de ar fi vrut. Si de ar fi fost oameni sa-l asculte. Da, viata lui abia incepea. Se si vedea pe marile scene ale lumii, pe stadioane gigant, aplaudat, aclamat, iubit, idolatrizat de milioane de fani. Poate s-a vazut celebru, bogat. Pe copertele revistelor, in emisiuni la televizor. Poate chiar si-a exersat interviurile la radio, semnatura pentru miile de autografe ce avea sa le dea.

Si nu era imposibil. Vocea avea.  Si ii placea atat de mult sa cante. Parea ca pentru asta s-a nascut, pentru asta traia.  

Cumva, ceva nu a mers bine. Trupa de rockeri vijeliosi s-a destramat. Scenele lumii au ramas departe, in lume… Iar el a ramas acasa. In orasel. Si anii au trecut. Afise cu numele trupei lui nu s-au mai facut. Doar tinerii de atunci, parinti si bunici acum, ii mai stiu numele. Si inca il rostesc cu admiratie. “El e fostul solist al trupei aleia, de atunci…”  Ce face el acum? Canta in continuare. Nu mai canta insa pe scene, pe stadioane ori in mari concerte. Canta la nunti, canta la botezuri. 

Asa l-am intalnit, in urma cu doar cateva zile. Rockerul batran nu mai are plete. Are un inceput de chelie. Nu mai e subtire. S-a mai implinit. Dar vocea i-a ramas. Aceeasi. Nebunia din priviri, din miscari, pasiunea pentru muzica. Ce pacat, ati zice unii. Ca visuri marete avea si ce s-a ales din ele…

El insa e fericit. Da, si-ar fi dorit gloria, dar i-a ramas muzica. Da, si-ar fi dorit milioane de fani, dar ii are pe ai lui, de acasa. Si mai toti il stiu, il apreciaza, il aplauda cu caldura, sint onorati ca-l au cu ei. Da, si-ar fi dorit sa aduca fericire. Si asta i-a reusit. Aduce. La botezuri, cand un copil pleaca spre viata pleaca pe muzica lui. La nunti e sufletul petrecerii.  Iar la zile de nastere, cand omul mai bifeaza un an in drumul lui spre liniste, tot el ii canta.

Are muzica lui si o ofera prietenilor. Ar trebui sa-si doreasca mai mult?!