Obisnuinte din alte vieti.

Azi noapte, pe la 3 juma, cand noaptea era atat de noapte incat nu vedea nimic nici ea, se batura cainii in fata blocului. Dormeam cu geamul dormitorului deschis, pentru ca teoretic e vara, teoretic noptile sint calde. Desi nu sint taman calde, ba dimpotriva, ultimele au fost cam inghetate. Prin geamul deschis, larma de lupta canina intra atat de bine in dormitorul nostru incat am sarit din somn ca apucatul: valeleu nevasta, ni se bat cainii sub pat.

Cu uochiul pe care l-am putut deschide mai rapid am constat usurat, scrutand intunericul, ca-cainii nu-s taman langa mine. Ca n-am floci de blana smulsa maiestuos asezati dupe urechi, ca o cununa de laur. Ca peretii nu fusesera stropti cu sangele inclestarii, ca de fapt plasa de tzantari asezata la feresti tinuse combatantii la distanta. Asta poate si pentru faptul ca io dorm la etaj iar ei se bateau in fata blocului.

Am inchis termopanul ca-n reclama, larma s-a imputinat, ca si cum cainii ori se bateau foarte departe, ori foarte nevolnic, ori erau caini foarte mici, cu guri foarte mici, care latrau foarte incet, se muscau foarte putin. In mare, dramatismul luptei pe viata si pe moarte scazuse in mod dramatic. Ce ti-e si cu termopanele astea…

Dar fusesem trezit, orele erau “decat” putine in noapte, si mie daca-mi sperii somnul cu greu se intoarce. Am constatat insa o chestiune. Spre readormire la mine nu merge cu ieftinele si clasicele trucuri stiute: numarat oi, asezat comod pe state cu capatana infundata in perna, pus un film linistitor la tv ori o muzica in surdina. Nope. Io ca sa readorm tre sa-mi proptesc perna de perete, sa ma ridic aproape in cur, pozitia sezand. Adicatelea cum se poate mai incomod. Ca si cum nu vreau sa dorm ci doar sa stau asa, o vreme…

Si-am adormit aproape instant, in cur, sezand.

De-aia am inceput sa ma gandesc ca poate intr-o viata anterioara am fost paznic. Stiu, tuturor ne place sa credem ca in vieti anterioare am fost spirite luminate, mai conducatori de osti, un Napoleon ori un Caesar, regi regine si printese, genii ori cugetatori. Io, bre oameni buni, am fost paznic. Si de-aia m-am obisnuit sa adorm stand in cur. Teoria mi-a fost confirmata si acu vreo doua zile cand l-am vazut pe un paznic dormind. Sint firmele alea de paza si protectie, le stiti voi, care au echipaje imprastiate prin tot orasul. La raspantii, la rascruci, la buna vizibilitate, imprastiati strategic sa-i vada raufacatorii si sa se teama. Sint aia cu care tu, om cu stare, ai contract si daca te calca hotii  sistemul de alarma al casei tale transmite automat ca-i belea. Sa vina Securitiul. Iar ei, paznicii, tasnesc cu viteza din locurile lor strategice, ajung in maxim doua minute la casa ta, prin hotul, hepi end.

Da’ paznicul de care va zic io dormea de rupea. La volanul gipului, ziua in amiaza mare, la raspantie, la buna vizibilitate. Il vedeau toti trecatorii cum doarme asezat in cur, la volan. Si era de speriat. Dormea atat de urat, atat de fioros, atat de crunt. Gura ii era cascata atat de tare a sforait, incat cu siguranta toti hotii se ingrozeau si renuntau la planurile lor marsave.

De-aia zic ca io intr-o viata anterioara am fost paznic si de-aia adorm indata ce ma pozitionez in cur.

Tu ce ai fost in viata anterioara?