Omul invizibil

Aseara mi-au mers toate struna. Am mers din nou la Mall (parca mi-e si rusine sa tot zic ca merg la mall, da-s un om care lucreaza pana seara, vremea cluburilor s-a dus ca lucrez si de dimineata, va rog sa ma intelegeti), parcarea era ultra-foarte-ingrozitor de plina. Claxoane, scandaluri, soferi care coborau din masini si urlau, oameni de ordine care ii directionau. Iata insa ca zaresc de la distanta o masina ce sa pregatea sa plece, tasnesc din colana, virez, invaluiesc, ii iau pe toti prin surprindere si parchez. In 30 de secunde. Urc la cinema sa iau bilete la film (cu Clooney, doamnelor, sper sa arat ca el la varsta lui, nu arat nici pe jumatate ca el la varsta mea – am eu insa un farmec aparte, greu de inteles). La cinema, cozi uriase. Zeci, sute de oameni, unul intr-altul, transpiratie, aglomeratie. Zaresc ghiseul pentru bilete rezervate, un singur om in fata lui, merg acolo, intreb daca pot sa iau fara a avea rezervare, sigur ca da, multumesc, vizionare placuta. 30 de secunde. Ma indrept spre Ruby Tuesday, ca caut o masa in asteptarea insotitoarelor mele. Da, am avut doua insotitoare. In fata restaurantului lume multa, slabe sanse sa gasesc o masa – gandesc eu crezand ca bafta mi s-a terminat – un domn cu accent strain cerea o masa de 5 persoane, alti 10 oameni asteptau pe tusha, zic sa-mi incerc si eu norocul, o intreb pe duduia ce facea repartizarea pe mese daca are loc pentru trei persoane. Da, sigur, poftiti, luati loc, pofta buna, multumesc, o seara placuta. Mai sa fie…Am o aura deasupra mea? Un nimb?! Doi arhangheli cu sabiile trase din teaca ce ma protejeaza?!  Dupa aceste reusite in lantz eram sigur ca voi da comanda pentru mancare in alte 30 de secunde. Ipoteza confirmata de aparitia ca prin farmec a vreo 5 chelneri. Brusc au inceput sa misune prin jurul meu. Extrem de sigur, ridic un deget spre cel mai apropiat. Trebuia sa fie suficient ca sa sara in flic-flac pana in fata mea. Nimic. Ca si cum nu m-ar fi vazut. Alatur doua degete primului. Nicio reactie. Deschid toata palma si o ridic. Isi vedea in continuare de treaba, strangea farfuriile de pe o masa. Dupa care pleaca. Pac, mi s-a destramat aura. Il vad pe altul, ce se apropia cu niste platouri. De data asta ridic mana. Ma vede, dar nimic. Flutur mana. Se uita la mine, prin mine, nimic. Pune platourile pe masa si pleaca. Ma simteam ca Bula in clasa. Eu, tovarasa, eu tovarasa. Si tovarasa ignore total. Ma uitam in jurul meu, nu pluteam in abur, fum (nu vorbesc de fumatul substantelor ierbivore ce poate creea iluzii, eu nu eram o iluzie)  nu eram ascuns, dimpotriva, expus total, singur la o masa cu mana pe sus. Apare un al patrulea angajat. Eu, tovarasa, eu tovarasa!!!!!! Se uita la mine, se indreapta spre masa invecinata si imi face semn cu palma in jos,  ca si cum mi-ar fi zis:”calmeaza-te, ce te agiti atat?!” – ia comanda de acolo si pleaca. Ma simteam ca mireasa abandonata la altar, ca un copil cu mucu-n gura. Apare si al cincilea. Nu exagerez. Ma vede, imi confirma printr-o aplecare a capului, eram sigur ca-mi iese de data asta, dar nu, nu venea spre mine. Abia dupa 30 de minute si 2 tigari fumate am reusit sa dau comanda. Pentru trei persoane. Multa mancare, multa. El, caruia ii eram recunoscator ca mi-a luat comanda atat de “repede” isi noteaza constincios iar apoi ma intreaba cu o privire inteligenta:”Un singur tacam?” 

Am uitat sa spun ca in timp ce asteptam sa ma bage cineva in seama l-am studiat pe un cetatean mai negricios, care a stat vreo 5 minute in fata vitrinei cu salate. Si cinci minute si-a scos cu o mana substante din nas si cu cealalta s-a scarpinat in dreptul oualor sau sulii. Concomitent. Era probabil un ritual practicat la el in tara, inainte de masa.