Pantofarul
Pe vremuri, vremurile ii fusesera bune. Pantofar maiastru, cu meseria invatata de la tac’su, avea si vad strasnic la atelier. Clopotelul pus sus, pe tocul usii, prindea glas de fiece data cand un client cu palarie ori o clienta grabita si parfumata isi aduceau pantofii la primenit si lustruit
Repara pantofi, cizme, ghete, botine, ghetre, galosi si sosoni cam de cand incepuse si tramvaiul sa circule pe soseaua din fata magazinului. Tremuratul drumului apasat de rotile de fier ale tramvaiului se sincroniza perfect cu ciocanul ce cadea ritmic pe tocul nou. Il stia toata lumea, el stia pe toata lumea, in atelier era parca tot timpul soare. Miroasea a lacuri si vopsele, a lipici si totul lucea. Stive de pantofi purtati o vreme dar facuti acum ca noi, imbracau doi pereti.
Asezati pe gen, nuante si modele, mai aliniati decat armata chineza la parada, imprastiau straluciri si o senzatie de bine. Ce bine e sa porti pantofi ca noi, dar care-s vechi. Se potrivesc pe picior ca o manusa, te stiu cu bune si cu rele si s-au obisnuit cu tine. Si erau toti din piele. Piele de-aia adevarata, cusuta strasnic cu ata groasa trecuta prin gauri date prin straduinta pantofarului. Nu a unei masini. Lucru trainic, din vechime, facut in timp ca sa dureze tot timpul. Facut ca sa fie facut, nu ca sa fie facuti banii repede.
Vremurile s-au schimbat. Lumea s-a grabit, viitorul a venit mai repede, pe neasteptate. Clopotelul de la usa suna tot mai rar si mai rar. Clientii s-au imputinat. Cei cu palarie, ori clientele parfumate. Clopotelul mai vestea doar sosirea oamenilor cu basca, sapca, a femeilor cu palarie simpla si cernita. A ochilor obositi, manilor muncite, ridurilor neacoperite, a vorbelor putine, spuse dintr-un suflet consumat de griji.
Pantofarul nu mai era gazda oricui, era doar locul unde mergeau doar cei care nu puteau altfel. Al celor cu talpi gaurite, ghete cascate, al sosetei groase ce iesea prin ruptura. Cei doi pereti acoperiti cu pantofi au devenit unul. Iar apoi jumate. Expozitia pantofului drag, vechi dar stralucitor, s-a transformat in panoul rusinii, al saraciei, al pantofului muribund ce fusese resuscitat.
De-a stranga si de-a dreapta atelierului s-au deschis magazine noi, cu pereti mari de sticla, vitrine chic si reclame luminoase. Usile se deschideau automat atunci cand clientele galagioase ca un stol de tarci rujate intrau sa vada noua colectie pantofi. Lucitori, inalti, glamour. Atelierul se chircea ca un batran pe care anii-l duc tot mai aproape de pamant. Ca sa-l primeasca intr-un final. Atelierul se chircea cu tot cu pantofarul din el, intr-o iarna ce parea sa nu se mai sfarseasca.
Dar intr-o buna zi clopotelul a sunat din nou. Cu putere, de parca era ditamai clopotul din ditamai turla de biserica. Si pe usa a intrat, aplecandu-se, o silueta mare, intunecata, grava. S-a apropiat de tejgheaua de dupa care batranul pantofar privea incremenit. Si i-a spus:
- Buna ziua, omule. Sint eu, criza, iar clopotul va suna tot mai des.
Buna dimineata!!!!!
Ce poveste frumoasa…asa in ton cu starea mea:) Azi, implinesc 25 de ani.
Si iti multumesc Dono pentru toate zambetele care mi le aduci de ceva timp.
La multi multi ani, minunata varsta
Buna dimineata!
Cata dreptate ai Dono!!
Neata! In curand pantofii vor fi atat de rablagiti si purtati, ca nici cel mai talentat pantofar n-o sa poata sa-i faca aratosi; azi esti pesimist, Dono; si eu.
sys, deloc
Am scris asta gandindu-ma la micii meseriasi – ca si pantofarii – care se ofileau cu tot cu mica lor afacere. Au fost invinsi de chinezisme de 2 lei. Am vazut cu ceva vreme in urma un astfel de atelier ce parea uitat in timp.
Mi-a adus aminte de un atelier asemanator unde acum 20 de ani mi-am dus niste pantofi la transformat. Pantofii cu care trebuia sa merg la banchetul pentru sfarsitul clasei a 8-a.
Era anul de gratie 1989
La multi ani, Andreea din Iasi
la multi ani andreea din iasi!
eu am intalnit pantofari indiferenti,care s-au uitat scarbiti la ghetele mele si au cautat sa scape de treaba,chiar daca problema era simpla,doar schimbare de flecuri.
Multumesc frumos, Dono si Ana
Doamne, in 89 erai in clasa 8-a? copilasule.
sys, multi care citesc blogul nu erau nascuti pe atunci
Dono, am fosti- elevi de varsta ta; si-acum am elevi care-s copiii fostilor elevi; of,ce trece timpul…on-topic: la noi exista si acum un pantofar- imi place cum ii spui tu, nu cizmar- tare batran , cred ca are vreo 70 de ani; are atelierul lui de cand il stiu, acolo merge toata suflarea sa repare incaltarile; e singur in urbe; tare ma mir ca a rezistat pana acum; si as vrea sa traiasca mult si bine.
Buna de dimineata! La Multi Ani! Andreea din Iasi
Dono, eu am in zona un pantofar al carui mic atelier e deschis mai mereu si care are clienti pe masura maiestriei lui…si are clienti.. O zi usoara tuturor!
Buna de cu ziua, Multi ani frumosi cu sanatate Andreea
Pantofari ca pe vremuri, mai rar in zilele noastre, si mie mi s-a intamplat ca si lui aA sa dau peste diversi cizmari care habar nu au de nici unele…insa e de bine, investesti in pantofi noi si iti faci si o bucurie cu ocazia asta
Zi buna tuturor
Bunicul meu a fost cizmar..si imi placea ca de fiecare data,se gasea o pereche si pt mine.Imi placea ca mereu imi spunea ca pantofiori ca ai mei..nu o sa mai gasesc la nimeni
avea dreptate
foarte frumos scris. dar motivul pentru care au disparut pantofarii (sau s-au împutinat) e că au apărut pantofii de 10, 25 sau 40 de lei perechea. La fel a fost și in Franța. Dar și acum mai sunt pantofari, pentru că foarte multă lume poarta pantofi scumpi. si aici ma refer la pantofi de 400 de euro perechea. si care nu sunt fita…
me-stranger, tu esti Dorothy cu pantofiorii zburatori?!
sunt si jurnalisti pantofari un chiar a aruncat cu obiectul muncii in presedintele americii bush!
dono-as fi vrut eu
Buna dimineata!
Am si eu un pantofar in cartier, mereu merg la el sa-mi puna flecuri.
Buna dimineata,
Foarte frumos scris, Dono. E o poveste dulce-amara pentru toate meseriile ce se vor pierde incet – incet odata cu generatia bunicilor nostri. Pantofari, croitori, palarieri.
Apropos, credeti ca peste 10 ani veti mai vedea barbati purtand palarie? Sa ne uitam bine la domnii in varsta cu palarie pe care ii mai intalnim acum pe strada ..
Hehe, ce fain ai scris, asa cum iti place tie, cu happy-end
Daca ma gandesc bine, in Deva nu cred ca mai exista pantofari sau alti mici mestesugari de genul asta… aici criza a intrat direct in marile magazine si le-a luat clopotelele de la usi.
Neatza.
Si eu am trecut asta vara pe la un ‘pantofar’, cu niste sandale
@ikemaua: a revenit moda palariilor. Si nu numai la barbati, acum am vazut si femei cu palarii barbatesti
‘neatza! pe la pranz. La multi ani! Andreea. Daca venim pe la Iasi (eu si gashka de gunoieri
), faci cinste?
cine poate sa mi rcomande si mie un pantofar prin zona brancoveanu-tineretului-unirii? pantofarii nu au site nu?
La multi ani, Andreea din Iasi!
Bre, Maestre, superb ai scris azi. Exact genul care ma fascineaza pe mine! Si se termina si cu happy-end fericit
In alta ordine de idei, pantofari le ziceam celor care veneau pe munte cu pantofi. Si aveau si vointa de a urca cu mainile in buzunare, in pantofi de lac sau pantofi cu toc (gagicile) si fara sa-i doara picioarele de la asa sport…
PS astept multe, foarte multe comentarii de la femeile care-si cumpara pantofi cu tona
si nu se putea sa nu gresesc
LA MULTI ANI am vrut sa zic desigur
Bundy?
Metale, stiu persoane care au incaltari nenumarate (nu era sa zic … fara numar, fara numar, fara numar). Sa le starnim un pic?
Buna dimineata.
Dono, frumos ai scris.Hai sa punem binele inainte. Oamenii care isi permit isi vor cumpara mereu lucruri de calitate, mai ales facute manual.
Andreea ieseanca, la multi ani frumosi si fericiti.
Multe multumiri tuturor pentru urari.@Marius- va astept diseara in Viper Club, Iulius Mall sa facem un bowling.
Marius, asta era si ideea
:drac_impielitat:
…din perspectiva asta… poate cumpatarea va bate la usa mai multor oameni
Buna ziua.Mai avem si noi un pantofar(betiv) in urbe.Are un atelier micut langa piata une-si mai duc din cand in cand musterii pantofii(cumparati de la secon-hand) la “rectificat”.
Bună ziua!
Mătuşa şi unchiul meu lucrau pe timpul răposatului la o întreprindere de încălţăminte şi, în paralel, mai făceau câte un ciubuc acasă. Fiindcă le mergea foarte bine au renunţat la servici şi şi-au deschis un mic atelier. Câţiva ani le-a mers bine. În urmă cu vreo cinci ani au renunţat însă la afacere că nu mai renta, aveau comenzi foarte puţine şi numai la peticit sau la mici reparaţii. Acum mătuşa e casnică şi unchiul lucrează pe un salar minim pe economie. Dar poate se mai întoarce roata.
La mulţi ani, Andreea! Să ai parte de tot ce îţi doreşti
dar nu numai criza
din nou au aparut aceste ateliere care au de lucru deoarece repara tocurile la pantofii femeilor…si chiar au de lucru
iar aceste cliente nu sunt persoane sarace sau care nu dispun de bani
@roxanne – da, a revenit, dar mai mult la femei si fara semnificatia pe care o avea pe vremuri palaria. Acum, e drept, ca am vazut in metrou barbati tineri cu palarie, ma rog mai asa, de cowboy, dar tot m-am bucurat ..
Hehehe, la mine in cartier, pe straduta cu dispensarul, isi avea atelierul cizmarul Zorzon. O camaruta strimta, vesnic plina de botine si pantofi obositi. Eu mi-l amintesc vesnic cu un sapun si-un ac in mina, cosind si descosind. Odata cu plecarea lui din lumea asta, atelierul a ramas pustiu, nu i-a mai luat nimeni locul.
Si apropo de multi pantofi, intr-o seara butonam telecomanda, asa, intre somn si realitate. Pe 0tv se certau unii ca de obicei si-o tanti zicea ca Elodia avea multi pantofi. Citi? – intreaba cineva din audienta. Eh, a meritat sa zabovesc pe 0tv la ora aia, am mai multe incaltari ca Elodia.
Si da, gasesc ca astia sint niste pantofi frumosi, daca tot veni vorba:
http://www.debutanteclothing.com/news/images/Christian-Louboutin-shoes-Declic.gif
oricum, asa cum a spus si Alex Mazilu, nu-i rau ca vom invata din nou ce-i cumpatarea .. mai rau este de aia micii, care n-au prins vremuri grele
@miorlau – da, adevarati pantofi. am avut (si purtat) ceva foarte asemanator (pana sa am probleme cu coloana, evident). Si va spun: nu se compara cu nimic senzatia. Mai ales cand te dai jos de pe ei si ti se pun carceii
Bre Dono, sa traiesti! Fusesi in forma mare azi! Frumos ai dat cu tasta.
Miorlaule, pe Zorzon il stiam si io. Pe acolo locuiau ai mei. Pe langa dispensar adicatelea
Ikemaua, daca te uiti pe sub mese pe la vreo nunta descoperi colectii-colectii de pantofi cu toc de 10+ descaltati pe motiv de carcei.
Da, saracul Zorzon, si micutul lui atelier. Mi-l amintesc si acum, pictural, asa.
da, miorlau, eu insa n-am avut niciodata taria de caracter sa ma descalt pe sub masa
am avut insa pantofi de schimb pentru ca sunt maaare amatoare de dans..
Eu la nunta la care-am fost acu’ ceva vreme trebuia sa-mi fi luat un deget de schimb, ca m-a calcat soacra mica la biserica, direct cu un toc cui metalic. Canci dans, numai bune maniere.
Hopa, stai sa vezi ca acu se incinge treaba cu tocurile
sa vedem care-i mai buna la tocuit!
Baieti, nu vreti voi sa puneti de-un juriu? Daca tot aveti curiozitati de-astea…
luam juriu de la dansez pentru tine!
Eu v-as propune in juriu la Dansez peste tine…ca tot veni vorba de tocuri
io sunt un pantofar descult si acolo nu primesc decat pe cei cu tocuri de peste 12cm
buna seara si LA MULTI ANI, ANDREEA DIN IASI!!! (ţip ca să audă până la dulcele tâtg)
Asterix, mulţam pentru diacritice, după cum vezi, lenea n-a fost prea mare
la obiect si in ordine: săptămâna trecută Junioara a achiziţionat cizme, când să le încalţe, o baretă s-a rupt. Noroc de un pantofar existent pe strada noastră…
cu cuiele nu m-am împăcat aproape niciodată, întâi din cauza înălţimii ex-ului. În ultimul timp, prefer încălţămintea comodă.
Sburlea, ai văzut meciul sau ai avut meci?
PS tâtg era un târg, dar sigur ştiţi
alexman, ai grijă să nu fii călcat:)
helăăuu, aţi adormit?
sper doar ca nu atat de imun incat sa nu-ti mai pese:)
La multi ani A.
La multi ani, Andreea din Iasi!
Dono, atata timp cat exista inca magazine in care pantofi draguti si cizmulite simpatice se vand cu 30 RON…cred ca pantofarul nu mai are nici o sansa:(