Pe aici nu se trece

Era aseara, destul de tarziu, dupa ora 21. Din motive obiective am fost nevoit sa dau o fuga pana la apartamentul pe care-l am de vanzare.  (cine mai doreste, cine mai pofteste) Ajung cu masina la bariera pe unde se face accesul spre inima mini-cartierului rezidential, bine protejat de garduri inalte. La intrare, in fata barierei, motaiau vreo 64 de maidanezi. Ok, exagerez, erau vreo 5… Oricum nu aveam chef de o fuga nocturna cu cativa dulai bine crescuti pe urmele mele. Stiu ca am bucile fragede dar asta-i fix treaba mea, nu treaba coltilor lor.

 Asa ca respir usurat la gandul ca am loc subteran de parcare. Trag in fata barierei. Care nu se ridica. Apare un portar.

- Buna seara, ecusonul!

Precizare: Asociatia de locatari a eliberat un ecuson – care e de fapt o foaie de hartie plastifiata – pentru cei care au locuri subterane de parcare. In asa fel incat doar ei sa intre cu masina in incinta cartierului.

- Buna seara, nu am ecusonul la mine (il pierdusem), dar am adus contractul de vanzare cumparare al apartamentului, in care e stipulat si faptul ca am un loc subteran de parcare.

Portatul s-a scarpinat un pic in cap si a zis:

- Imi pare rau, nu va pot lasa fara ecuson…

Am simtit cum de undeva, prin toate cotloanele trpsorului meu, suna goarna. Era goarna de chemare la oaste a nervilor mei. Care se mobilizau. Se strangeau rauri rauri. Si se indreptau spre creier.

- Nu aveti cum sa nu-mi permiteti accesul spre proprietatea mea, chiar daca nu am “ecuson”. E proprietatea mea, platita, cu cadastru si intabulare.

Portarul s-a mai scrpinat nitel si a zis:

- Il chem pe domn’ colonel. Dansul e seful obiectivului de paza…

Nervii mi se adunasera toti in cap, asteptau semnalul de declansare a bataliei.

- Chemati-l!

Si vad cum din negura noptii apare domn’ colonel. Incet, maiestuos, imbracat intr-un trening vechi, fuma. Inalt, drept, cu parul alb. Mi se pune in fata.

- Care-i problema?

- Problema e ca vreau sa ajung la locul meu de parcare.

- Aveti ecuson?

- Nu, nu-l mai am. Dar am la mine…

- Nu intrati.  – zice sec si-mi intoarce spatele, dand sa plece.

- Alooooo! Am la mine contractul de vanzare-cumparare al apartamentului. Care dovedeste ca sint proprietar aici, in acest cartier, al unui apartament si al unui loc de parcare. Nu aveti cum sa ma impiedicati sa intru pe proprietatea mea!

- Am, nu intrati.

Mi se parea ca m-am ratacit in noapte si am ajuns pe platoul de filmare al unui film absurd. Nu puteam sa ajung cu masina in parcarea MEA subterana ca nu ma lasa dom’ colonel. Ca nu am un ecuson.

- Si ce trebuie sa fac pentru a intra?

- Un nou ecuson.

- Acum?

- Cand vreti.

- Si cum se face un nou ecuson?

- Se depune cerere la asociatia de locatari.

- Acum?

- Cand vreti.

- Vreau acum, pentru ca vreau sa intru in parcarea mea. Acum.

- Nu se poate – zice colonelul.

- Pai cum nu se poate?

 - Pai nu-i nimeni la administratie, e vineri seara.

 - Si cand se poate?

- Luni.

- Deci eu nu am cum sa intru cu masina pana luni in catier?

- Luni puteti depune cererea. Apoi asteptati sa va iasa ecusonul.

- Cat trebuie sa astept?

 - Cam o saptamana.

- O saptamana nu pot intra cu masina in cartier, in locul meu de parcare, ca nu-mi dati ecuson?

- Nu.

Am simtit ca lesin de nervi. Aceasta dicutie se purta aseara, era deja ora 21.30, stateam ca un milog in fata barierei, inconjurat de maidanezii treziti in somn. Care priveau si ei nedumeriti. Mi-am dat seama ca nici ei nu aveau ecusoane, da-aia stateau in fata barierei. Nu-i lasa colonelul sa intre.

- Anunt Politia – zic. Imi incalcati un drept elementar, dreptul la proprietate. Ma sfidati, sfidati legile.

- De-aia nu mai pot eu – zice colonelul. Eu am o dispozitie de la asociatia de proprietati, nu ma intereseaza legile.

- Asociatia de proprietari e mai tare ca legile din Romania?

- Da, e, nu aveti ecuson – nu intrati in cartier.

Ingrozitor de plin de draci am sunat la politia comunitara. Si in 4 minute a ajuns un echipaj. Care, va spun cu mana pe inima, nu a razbit cu colonelul. Unul dintre comunitari ma stia din vedere. Om simplu dar amabil, a incercat sa ma ajute. Si sa-i explice colonelului ca nu are dreptul sa ma opreasca. Era privit de colonel cu greata. Mi-am dat seama ca pe vremuri colonelul a dat ordine multe dintr-un birou de militie. Poate a fost si tortionar, cine stie. Acum, pensionat, facea ce a facut pe vremuri. Respecta ordinele primite la randul lui de mai sus. Nu ai ecuson, nu intri. Am primit ordin sa trag in revolutionari? Trag. Colonelul era genul de om care nu gandeste. Ii zic:

- Sa zicem ca am fost atacat de talhari. Mi-au dat in cap cu toporul, mi-au furat ecusonul. Plin de sange ajung aici, la bariera, vreau sa ajung acasa. Nu pot sa intru?

- Daca talharii v-au luat ecusonul, nu, nu puteti.

In acel moment unul dintre comunitari a avut tupeul inimaginabil sa-i ceara colonelului buletinul. Sa-l legitimeze. Colonelul iI-a aruncat o privire care ar fi putut distruge un tanc si i-a zis:

 - Seful acestei firme de paza e seful Politiei Comunitare, e seful vostru. Il sun acum.

 Sarmanul comunitar s-a inmuiat tot. Stiam deja ca va avea probleme. Pentru ca a incercat sa il legitimeze pe colonel, care-l ameninta in continuare cu un deget lung pe care trona un ghiul mare de aur cu piatra rosie. Desi eu aveam suficienti draci ca sa stau acolo toata noaptea si sa chem toate fortele de ordine din lume, am stiut ca am pierdut batalia. Cu cat faceam mai mult scandal, cu atata ar fi patit-o mai rau niste oameni nevinovati. Care, intamplator, sint subalternii unui sef care mai are si afaceri private. Afaceri ce infloresc datorita pozitiei pe care o are. Si are oameni care au fost invatati acum 50 de ani ca ordinele se executa, nu se discuta. Colonelul ma impiedica pe mine sa intru in casa mea. El, cel platit de administratie sa-i apere pe proprietari de cei din “afara”, ma considera unul de afara pentru ca nu aveam ecuson.

Le-am multumit comunitarilor si le-am zis sa plece. Si am plecat si eu.

Ma intreb oare pentru cata vreme indobitocitii oameni ai trecutului comunist vor mai avea un cuvant de spus. Fie si la bariera unui cartier rezidential. M-am mai izbit de asemenea relicve ale spalarii pe creier. Si ma intreb daca-oi putea intra in cartier doar cand moare colonelul. De batranete.

Voi ati intalnit asemenea exemplare?