Pentru informarea dumneavoastra
Si ma adresez tuturor celor din provincie care au prieteni in Bucuresti. Si cred ca vorbesc in numele tuturor celor din Bucuresti care au prieteni in provincie. Plecati de la premiza ca va iubim, ne sinteti dragi, vrem sa va sprijinim cu ce putem. Dar atunci cand ne cereti un serviciu care nu pare mare lucru la prima vedere, tineti minte urmatoarele lucruri:
1. Sa faci un drum prin Bucuresti nu e nici pe departe acelasi lucru cu a face un “comision” intr-un frumos oras al tarii.
2. Nervii nostri, ai celor din Bucuresti, sint mult mai intinsi. Tocmai de aceea mare parte din noi, cei pripasiti aici de prin alte parti ale tarii, ne vom intoarce odata si odata acasa. Ca sa traim mai mult si mai linistiti.
Va spun aceste lucruri pentru ca azi mi-am ajutat o draga prietena de pe acasa. Care m-a rugat sa-i duc un anumit dosar la o anumita institutie. Iata ce a insemnat asta:
Am facut pana in zona in care se afla institutia cam o ora cu masina. Da, asa se merge pe aici. Apoi am gasit destul de greu institutia. Cladirile nu prea mai au numere. Am ajuns si pe o strada desfundata, era sa raman blocat cu masina pe acolo, am ajuns si in curtea unor oameni. Din greseala. Dupa vreo ora si 15 minute parcam in apropiera institutiei. De la poarta mi-a spus ca voi fi chemat cand imi va veni randul la analiza dosarului. Sa astept. Cat? Nu se stie. Totusi, macar aproximativ, cat? Pai unele dosare pot sta si o ora doua la analiza. Asteptati in sala de acolo.
Am intrat in sala. Erau in jur de 30 de persoane. Media de varsta era undeva la 73 de ani. Mirosea infiorator. Scaune patate, ca si cum cineva ar fi murit si ar fi putrezit pe ele. Lumea statea. Am gasit un scaun mai curatel si m-am asezat. Sa astept. Minutele treceau greu. Am iesit sa fumez. Afara discutii:”E bataie de joc, nenica. Stai cu orele. Pe banii nostri, ca e institutie de stat. Bine ca la regele Mihai i-a dat jumatate de tara. Si noi, care stam prin ploi si avem copii,degeaba…Noi nu! Am carat morti cu sacul! Birocratie. Da-i dreacu! Am venit cu originalul, mi-a zis sa aduc copie, apoi mi-a cerut originalul. Nesimtiti! Asa e, asa e – s-a ridicat un cor de voci. Voci care asteptau ca si mine.
Am mai intrat inauntru. Am mai asteptat. Oamenii erau linistiti. Obisnuiti sa astepte. Eu nu-s. Nu-mi place sa astept. Am draci. Mi se facuse si foame rau. Iar matele au inceput sa-mi chioraie. Am iesit sa mai fumez o tigara. Prin fata mi-au tracut lazi cu mancare calda. Se apropia ora pranzului la angajatii institutiei. Am mai fumat o tigara. Am intrat din nou. Nu mai stiam ce sa fac. Se scursese mai bine de o ora de asteptare. Mi-am privit pantofii vreo 12 minute. Am observat ca stangu’ nu-i ca dreptul. Pentru prima data in viata mi-am ros o unghie. Aia mica de la mana stanga. Mi-am privit hainele, rand pe rand. M-am uitat la oameni. Batrani. Stateau acolo sa primeasca ce-i a lor. Multi nu mai aveau mult de trait. Iar cateva ore bune le pierdeau acolo.
Am mai iesit la o tigara. In curte erau caini. Vreo 8. A parcat o masina. Citroen. Din masina a iesit genul de director de institutie. Aproape chel dar pieptanat cu grija, borseta in mana, pantofi bine lustruiti, palton bej. Doi caini i-au sarit pe palton. M-am bucurat. Am mai fumat o tigara. Am intrat din nou. Trecusera 2 ore de asteptare. Am inceput sa ma plimb. Am citit un ziar gratuit. Pe tot. Stiati ca Sandra – fosta cantareata – scrie basme? Nu stiati. Am mai iesit sa fumez o tigara.
Dupa 2, 5 ore am fost chemat la analiza dosarului. A durat 3 minute. Drumul spre casa a mai durat o ora.
Deci cam asta se intampla, dragi prieteni din provincie, cand ne cereti ajutorul. Deci cereti-ne ajutorul gandindu-va la toate astea si la nervii nostri. Cand e vorba de probleme de sanatate, nu incap discutii. Stau si 24 de ore intr-o sala. Dar daca-i vorba de probleme administrative, ganditi-va de doua ori. Eu sint genul care e debransat de la curent si gaze, ori pe care-l impusca fiscul pentru ca nu-si plateste taxele. De ce? Nu-mi place sa stau la cozi.










Taman azi ce=am platit cablul unui prieten din Israel, dar a durat ceva mai putin. Na, n-avea omul cum sa vina de-acolo sa-si plateasca satelitu’
Si-o veste buna. A iesit soarele!
A iesit si pe strada mea
Paranteza. Cit de dobi poate sa fie unul care-si pune in CV poza cu el la costum in fata vitrinei pline cu bibelouri si cu plasma incorporata?
peşte are pe dulap?
Miorlau, de ce spui public ca ai primit CV-ul meu?
=))))))))))))))))))))))))))))))))
Are pe televizor un soi de scrumiera. Si vitrina full de dansatoare. Cre’ ca ma-sa e mare colectionara.
Sburleo, nu stiam ca esti asa de tinar. 20+ ani. Miam, miam, miam
uuuu, secsi
))))
nasule – nu a zis ca are si costum de greiere
)
hai ca nu-i asa de tanar. la 69 de ani, deh!
Mai am in insectar niste de-astia. Una care era incasatoare la Electrica. Si-avea drept poza ceva facut profi ( ma rog, cit de profi e studioul de la Gherlati unde se pozeaza mirii si rezulta pozele alea de deasupra patului din dormitor ) cu ea catzarata pe un cub si intr-o fusta scurta-scurta.
Si inca unul care avusese 6-7 joburi si de la fiecare plecase prin desfiintarea firmei, Un soi de “dupa mine potopul”, unde se angaja dadeau aia faliment.
Eu am fost azi la prea-minunata casa nationala de asigurari de sanatate, unde iti trebuie, pe langa adeverinta ca esti student si copie dupa carnetul de student, de parca iti da cineva adeverinta aia fara sa fii student. Si nu se poate na, sa rezolve, ca trebuie alea si asa, ma duc si maine dimineata, de pe buna dimineata sa imi mai pierd inca o mirabolanta zi printre oameni care urla la tine si daca vrei sa te uiti pe niste afise, ca doar te bagi in fata
am avut si eu cv uri cu poze pitzi de la nascute in ’89-’90
cu ochelari de soare sau nu
cu botu pitzi sau nu
color sau alb-negru
poza facuta cu mana stanga, din fatza, semi-profil sau de sus
Aaa, de-astea sint nenumarate. Am vazut si poze d ela nunta, cu florile in brate si palaria pe cap. Eu ziceam de “specialitati”.
D’aia zic eu ca merita sa ne uitam pe cocalari.com si pitzipoanca.org. Sa vedem si noi ce se mai poarta!
Hai cu buna seara!
Buna seara. Nu mai e soare.
… dar va fi maine. Si poimaine. http://www.wunderground.com/cgi-bin/findweather/getForecast?query=bucharest&wuSelect=WEATHER
Ce lampa mea neica, tu vrei soare si noaptea? Ai fost iguana intr-o viata anterioara si te tineau stapinii cu neonul in borcan si-acu’ ti-e dor de zilele de demult?
Draga mea, soare non stop. Caldura non stop. Iarna in zilele de 23-24-25 si 26 dec. Ok, fie si in 30-31-1 ian. Atat.
E clar. Ai fost sopirla in viata de dinainte.
buna searaaaaaaa, ce mancam?
Crocoditzo, ai venit la spartul tirgului. Sau al farfuriilor. Noi ne-am imbuibat pina acum cu slaninuta si varza calita, n-au mai ramas nici farfuriile de lins. Poate niste pufuleti prin camara, o punga pe jumatate.
Bine ca mancati iar
nu mai pot de foame..un colt de paine uscata? ceva?
Sotia face in seara asta craci de pui la cuptior.
Tradati in dragoste:
http://www.facebook.com/home.php#/video/video.php?v=1050546200531&ref=nf
Tot e bine ca nu te-a trecut pe genunchi de rima
Ce-i acolo, Miorlau, ca eu nu poci vedea.
‘neata!
Nici io nu po’ sä väd.
Da’-i azi martea comisioanelor? Ne luaräm din Viena parchet-de-parchet si-n drum spre casä si actele remorcii unui prieten din tara. Noi am asteptat, dupä nenea ästa, o lunä juma’. Asa ca-n Bucuresti iesisi “ieftin” .
Un scandal intre doua pisici, ea se pare ca l-a inselat pe el.
Va las ceva frumos de ascultat si de noapte-buna, Teach me to dance cu Chris Rea
http://www.youtube.com/watch?v=Ff46BgjB_ps
Iti multumim, nobila Miorlau. Maine povestim despre Melodii de Mamelit.
Melodii de Mamelit?!? Mistooooooo
‘na seara:)

Si eu am papat ostropel de pui de casa, asa yumyy yumyyy
Melodii de Mamelit?
Pfuai…expliciteaza-te ca am o imaginatieeee
Sa ai pofta la cracii de pui
Cami, totul este sa vrei
Merge si pe asta http://www.youtube.com/watch?v=7y72hJ2xSc4
Sara buna!
Sara buna, Anachen.
Sa stii ca am mincat legume.
Asterix si eu tot legume..nu le-am mancat,le astept sa se faca!
Sa le sapi, sa le uzi, sa le pigulesti si se vor face mari si frumoase.
Sa le pi..cE?
pfoaaa, ce tare e clipul cu pisicile
))) moooor!!!!!
bagai si io mai devreme niste antebrate de pui…ca alea imi plac mai mult
Eu nu l-am putut vedea
ca n-ai cont pe facebook
daca ai o versiune mai noua de messenger il poti vedea acolo
iti dau?
‘Salut Pisico!
Dap criminal clipul.Aveti si voi ceva in genul la dedicatii!
ce sa-i dai? mie nu-mi da nimeni, nimic?
Iar e vaca sburlea: BUNA SEARA FETELE! As manca si io o ceafa de pui si o leguma de porc – ucis in conditii optime
Si tu, si tu, repede si tu
ti-am dat io, nasule,
)
prin doua parti!
ai simtit ceva?
Da io ce am Cardinale de nu poci pentru ca sa primesc? Ce, io am par pe limba?
Aaaaaa, ete ca mi-o dadu’ fina. Cred ca am simtit ceva, facusi vudu? Ca inca-s la birou si acu mi-am vazut tel personal – 16 apeluri. M-ai sunat? Sau doar m-ai injurat?
ti-am trimis pe alea 100 de id-uri de mess
)) pe alea 300 de numere de telefon nu ti-am trimis nimic
))
Sa ma mut! Acu’ intru sa vaza ochiu’
s-a mutut nasu’, acu nu mai scrie nimeni nimic
)
Io scriu bre, da’ vaz ca disparura gunoierii
gunoieriloooooooooooooooorrrrrrr!!!!!!
Da!
Da!
Ce?
pfoaaa, sunt coplesita…ce de 2 gunoieri!!
)
n-am nimic de spus. inca. faceam prezenta.
Prezent! Io aci sint. Tu-i ‘ra -sii de mileu
Ce mi se pare ciudat Dono, e ca nu ti-ai pierdut randul la coada cand ai iesit la fumat. Eu ma dusei un pic mai hat colea sa citesc niste afise puse pe pereti-din plictiseala,logic- si in cateva secunde au mai aparut vreo 4 Gigei, care mi-au luat-o inainte. Replica? “Don`soara, aici vii sa stai la coada,nu sa lecturezi peretii.” Ce-i drept…
Aha! Deci dormiti…
Buna dimineata!
Am lasat termosul cu_cafea ici sa. Langa, va invit sa regasiti un mic dejun copios, usor aburind – niscaiva omleta cu de toate, juma’ de carnacior afumat in casa, branzica de burduf, olecuta de lapte cald, un pic de unt, paine calda si dulceata de afine
‘neata!
Fraaate, Sburlea, revino-ti pe cale, dragule. Ce-i cu orele astea asa mici, de desteptare? Sau, iar, vrei s-ajungi departe.
Sär’mäna de cafea, io pun lapte in a mea. A mea cafea, am zis.
Dragilor, o zi frumoasä ! La servici -usor- sä avem mult spor.
Buna dimineata!
E soaaaaareeeee!
Iona, sala de asteptare e taman la intrarea in institutie, prima pe stanga. La intreare se fumeaza. Bodiguardul care striga bonurile de ordine o facea si catre fumatori.
Buna dimineata.
Azi se pare ca e mai frumos.
O zi buna tuturor.
Buna dimineata , va zic din provincie.Dono,deocamdata nu am nici un dosar de trimis la “analiza” , dar daca va fi cazul , sa indraznesc?,ca dupa postul de azi parca nu-mi mai vine.
Din pacate am simtit si eu acelasi lucru pe propria piele.. De cele mai multe ori cand vrei sa ajuti pe cineva trebuie sa-ti rezervi o zi intreaga pentru asta..
Unchiule, avertismentul nu e valabil in cazul rudelor de sange care sint pe deasupra si oameni de omenie. Si care mai si comenteaza la blog. Crezi ca te incadrezi in categoria asta?
Hai ca m-ai linistit.
birocratia, bat-o vina…
oricum sunt triste fazele si te asigur ca nu au loc doar in capitala:)
neata buna!
se anunta o zi frumoasa si aici,chiar daca un pic rece
stai sa vezi cand rugamintea vine din partea parintilor personali care te-au facut si care-ti zic tie, fiica lor, totalmente atehnica, sa te duci a o reprezentanta a firmei de electronice x (au fost mai multe rugaminti, mai multe firme)(adresa reprezentantei ramane s-o afle fiica locuitoare in bucuresti: posibil bucuresti, prima pe dreapta) si sa-i intrebi p-aia daca au nus’ ce. dupa vreo 2 comisioane d-astea, care au preuspus totusi numai plimbat prin cateva hipermarketuri/mall-uri si cumparatura nu s-a potrivit, sau s-a lasat cu telefoane gen: “stati sa sun acasa ca le trebuie alor mei”, am invatat sa zic : “tata, ai calculator, ai net, faci tot felul de comenzi si alte misculatii cu netul, ia da o cautare cu gogu dupa reprezentanta x si da-le alora un mail si intreaba-i daca au ce-ti trebuie, oricum eu nu stiu sa le explic”. dl tata s-a cam bosumflat. da’ ziceti si voi, numa drumu’ de la si spre casa imi ia mai mult de 2 ore, plus cele 8 la serviciu, unde sa mai caut si reprezentanta x, posibil bucuresti, prima pe dreapta?! dupa 6 seara, of course.