Poate prea orb
Trezirile astea din ce in ce mai matinale, cum ar fi si cea de azi, au inceput să-mi şubrezească nervii. Nu, inca nu vorbesc singur (ok, mai mi se intampla), nu înjur oamenii pe strada (desi habar nu aveti voi de cate ori ma “incrucisez” cu personaje pe care le-as polei in crâncene injuraturi si le-as da palme peste ceafa), nu arunc cu borcane de castraveti de la balcon dupa copii. Ci pur si simplu sint din ce in ce mai sensibil. Si nu ştiu daca-i bine.
Eu la origine am un suflet bun. Mârlania, topârlănismul, nesimtirea si prostia de care traim inconjurati, m-au ajutat sa-mi construiesc insa un sistem defensiv extrem de performant. In plus, meseria pe care o practic cu abnegatie imi pune sub ochi in fiecare zi orori incredibile. Imi arata cea mai urata fata a realitatii. Vrând nevrând, ajungi sa te detasezi, te implici tot mai rar, doar acolo unde crezi ca poti face ceva. Am participat la autopsia unui bunic lovit de 60 de ori de nepotica lui cu ciocanul, m-am plimbat printre cadavre mutilate de accidente, am vazut batrani care plang de foame si-si fierb cojile marului pe care l-au mancat ieri, ca sa aiba ce manca azi.
Da, astea nu-s povesti, sint adevaruri. Frânturi de viata si de moarte prin care am trecut si care au format in jurul meu o carapace extrem de rezistenta. Care a inceput sa aiba fisuri. Ieri m-am surprins aproape suferind in timp ce ma uitam la stirile de la ora 5. Da, alea pe care le injura toata lumea, dar care de 11 ani au cea mai mare audienta. Era vorba despre un incendiu. Flacarile inghitisera si mestecasera niste semi-cocioabe. Un Univers in care voi, cei ce aveti in fata un computer, arareori veti intra. Si e mai bine asa. Afara, la adapost, un tigan urias plângea cu fata in palme. Genul de om care ma face sa trec pe partea cealalta a drumului. Bratele lui de grosimea unor stalpi de iluminat public purtau tatuaje albastre cu aroma penala. Era limpede ca nu si le facuse la cercul de creatie literara. Si plângea omul de-i sarea maieul mulat, murdar de funingine. Si in acel moment s-a dus dracu detaşarea mea. I-am simtit chinul. Ma durea sufletul pentru ca un zdrahon pe care nu-l cunosc plangea la lumina focului, ce-i transforma cocioaba in cenusa.
Dar sensibilitatile mele de ieri nu s-au terminat aici. In fapt de seara am mers la un magazin din vecinatate, sa fac o minima aprovizionare. Iar la coada destul de lunga ce se formase la casa imi cad privirile pe un baietan. Nu avea mai mult de 15-16 ani, dar ochii ii erau mult mai maturi. Si tristi. Picioarele goale ii erau bagate in niste slapi de cauciuc albastru. Era plin de praf si var. Semn ca lucreaza la santierele din vecinatate. Copii ce-si traiesc copilaria cărând in spate saci de ciment si dând la lopata. Rosu la fata de la soarele de august ce l-a prins pe schela, nu de la tabara de pe Riviera Franceza unde l-au trimis parintii. Unghia degetului mare de la un picior statea sa-i cada. Nu de la pedichiura ci probabil de la un bolţar greu, scapat de mainile lui subtiri. Avea parul blond tuns scurt. In mâna un coş, pe fundul caruia stateau cuminti cateva produse alimentare. Printre cele mai ieftine din magazin. Baiatul privea tacut cosurile pline ale celorlalti oameni. Prosperi cetateni ai Piperei, ce achizitionasera branzeturi fine, brocoli si telina, sucuri naturale si vinuri frantuzesti. Nu se uita la ele cu jind, ci cu detasarea cu care ma uit eu la Maibachu lu’ Becali.
Si mi-am dat seama ca in gât mi se formeaza un nod mare, pe care incep sa-l inghit cu repetitie. Dragii mei, mi se facuse o mila de baiatul ala de ma podideau lacrimile. Si ma intrebam:”Mai, baiete, care o fi viata ta?! Care ti-or fi bucuriile si care ti-or fi tristetile?! La ce speri tu maine dimineata, cand te trezesti?! Si pentru ce te vei ruga maine seara, cand ostenit te vei intinde in pat?!” Cumva stiam ca baiatul blond cu ochi batrani nu-si gandeste viitorul pe termen lung. Si ca viata lui va fi asa, ca un santier prafuit, in care cladeste din greu mereu. Pentru ca a doua zi sa o ia din nou de la capat.
hmmm ciudat sentimentalism te-a apucat si pe tine. Din pacate dreptatea si egalitatea intre oameni se intampla doar la teatru pe scena sau in filmele americane de duzina. Se zice ca fiecare isi face norocul sau si-l mosteneste din trecut, ca sa trecem la o sfera metafizica. Mai stii?…
Stai linistit, din fericire sau nefericire, ma apuca rar si ma lasa repede.
Buna dimineata,
Inca n-am citit postul. Azi am deschis mai intai traficul.
Locul 10! Hehehe!
Traiasca BadPitzi si famelia ei!
Felicitari pt. locu 10 (alt prag psihologic)
Ciao,
Dono,m-ai facut sa plang….
PS:Inca 2 zile (max) si acel 10 se va transf in 1
Julya, regret ca te-am facut sa plangi de dimineata si ma bucur ca esti optimista in ceea ce priveste “pozitionarea” noastra. Eu sint mai sceptic.
Multam, Unchesule!
daca ne gandim bine, multi tineri nu mai spera la un viitor bun. si multi oameni inca sufera cand cociaba sau casa le e luata de flacari sau apa. e trist,dar face parte din viata. buna dimineata
Ai scris candva despre “partea buna a lucrurilor”. Partea buna este ca munceste, ca nu golaneste. Castiga un ban, si pot pune pariu ca-castiga mai bine ca mine. Munceste cu spatele si cu bratele, deci nu are nevoie de sala. Daca va stii si va avea cine sa-l ajute sa gestioneze perioada asta poate pe viitor va ajunge sa aiba mai mult si mai bine.
Buna dimineata, Cafeluta.
Asterixe, daca avea profilul golanelului nu l-as fi cercetat mai mult de juma’ de secunda.
Sunt venit pe siteul tau de pe pitzi si trebe sa recunosc ca e cea mai buna alegere de mult timp incoace. Imi place coerenta si curatenia cu care scrii cred ca o sa mai raman. Iar dupa ce sigur vei ajunge pe locu` 1 la bloguri , incearca si la general sa fi tot locu` 1
.
Sa trec la subiectul propus. atunci cind esti sensibil la durerea semenilor esti om cu adevarat.
Locul 10, pt. un om de nota 10!
Hai ca ajungi si campeon.:))
La mai mare.
Intr-o zi de vara, prin ’88, ma trimit aia batrani sa le iau cate o bere. Eram intr-o salopeta destul de murdara si nici eu nu eram prea stralucitor. Aung la alimentara, pun in cos berile si ma duc la casa. Casiera era o pustoaica, frumusica foc, care se cam fereste si se uita lung cand ajung sa platesc. M-am simtit naspa. La ora 15 se termina programul si ma duc din nou la alimentara. Pun in cos un pachet de biscuiti si ma duc la casa. Eeee… alta situatie, toale de la “pachet” blugi bengosi, ghete Adidas si-un tricou marinaresc. Spalat si pieptanat, pe vremea aceea aveam ce sa pieptan. Ca sa platesc am scos gramada de sute ca sa aleg dintre ele o hartie de 1 leu. Alta privire si chiar un zambet…
Buna dimineata !
M-ai facut sa plang si a mai intrat si seful peste mine …
Salutam, Mr. Blue, si bun venit.
Salutam si prietenul G.P., cum ai dormit la 100 de metri de mine?
Asterix, asta-i ca-n povestea cu Nastratin Hogea.
Acuma, nu că vreau neapărat să hiu JicăContra, dar cred că ar fi bine să o lăsăm mai moale cu “Ioi, locu’ X, bagă mare!”. Se pierde din farmec, părerea mea. Care este. Hai să cetim posturile, să ne bucurăm de iele şi să comentăm pă subiect, cu sinceritate şi decenţă. Sau fără decenţă, ŞI ATUNCI O SĂ SE SCOBOARE ASUPRA TA TRII SUTE DE REPLICI ACIDE DIN PARTEA OAMINILOR DIN MIDDLE-CLASS. Cel puţin.
Hasta o fo’ off topic. Acum pentru ontopic.
Pe ale noaşte plaiuri este absolut imposibil să te bucuri de viaţă dacă te laşi să simţi prea mult, să suferi prea mult pentru fraţii tăi şi nu ai un sistem defensiv bine pus la punct. Zicea un nene, într-o carte foarte faină pe care o recomand, că sunt 2 categorii de oameni pe planeta asta: cei care simt şi cei care gândesc. Pentru primii viaţa este o tragedie iar pentru ceilalţi o comedie. Your choice! Cartea este The World According to Garp de John Irwing.
Merge cât merge cu defensiva, dar mai cedează şi ea, poate automat, ca să verifice creieruţul tău dacă mai e în stare de simţit.
Pertinente ambele observatii, si off-topic si on-topic
Dono, am o observatie doar. Cand folosesti o fraza din doua propozitii, iar a doua propozitie incepe cu ‘dar’ si e in antiteza cu prima, sugerezi de fapt ca a ideea desprinsa din a doua este, in esenta ei, superioara primeia.
In particular, si eu cred ca modelul stirilor de la ora 5 fac cea mai mare audienta, dar (sau poate tocmai de aceea) sunt injurate de toata lumea.
Cat despre detasarea de care vorbesti, te inteleg perfect, am trecut, trec inca si voi mai trece prin asa ceva. Odata instalata, este foarte greu sa mai scapi de ea. Ceea ce faci tu – aici, pe blog – ajuta uneori.
Norocul nostru ca ne mai apuca si astfel de momente si ne mai aducem aminte ca suntem oameni, altfel am fi doar niste roboti care nu stiu ce inseamna mila.
Offtopic: editeaza si tu permalinkurile alea pentru ca sunt prea urate acum
Dono, inainte sa bocim despre unghiile smulse de munca, sa ne amintim ca aceste personaje sunt cele care desconsidera scoala.
Vorba lui Hagi -> Copii, duceti-va la scoala ca si scoala e buna de ceva …
Oachi, spune-i ca din cauza lui si cere o marire salariala. Buna dimineata!
Laurentiu, cateodata scriu extrem de repede, nu la dactilografiere ma refer. La curgerea gandurilor. Si atunci nu mai sint artent la topica, semantica, etc. Voi cititi ce gandesc eu.
Toate le stii…
…relaxat.
Tu?
Si eu.
Vis89, ce-s alea permalinkuri?
E trist ce se intampla cu tinerii de genul celui pe care l`ai descris. Nu ca munceste, munca e ok la orice varsta, dar faptul ca isi pierde copilaria. Nu cred ca munceste in santier de placere … Multi dintre noi am avut o copilarie grea, dar cand te uiti la alte cazuri parca iti vine sa crezi ca totusi ai fost norocos. Si pe mine ma misca multe lucruri din jur, de multe ori incerc sa nu le vad din simplul fapt ca nu am cu ce sa ajut. Dar ma simt neputincioasa si`mi raman intiparite in minte mult timp dupa aceea. De multe ori viata chiar “bate filmul” … desi am vrea sa nu.
intradevar este emotionant momentul cu tanarul din magazin. chiar zilele astea imi povestea maicamea ca stant la coala la alimentara de la parter era in fata ei o femei cu o fetita. copila ii cerea maicasii sai cumpere o ciocolata (pe care mama nu sio putea permite). mama ii explica copilei care nu avea mai mult de 4 ani ca nu are bani decat de paine … trist dar adevarat … si maicamea si vanzatoarea erau cu ochii in lacrimi. :-<
ehh….mi s-au umezit si mie ochii, si-am trecut repede la commenturi si m-am bucurat pt 10-le tau
)
te citesc si de la chisinau, ca sa stii
Dono, citesti articolul scris de eugen, el explica mult mai bine decat as putea eu sa iti explic intr-un comentariu, articolul e aici … sper sa te descurci si pe urma o sa imi placa si mie linkul, ca acum nu prea mie draga adresa postului
A, da, mulţumesc Laurenţiu, că mi-ai adus aminte de faza cu ştirile de la ora 5!
Măi oameni buni. Măi! Cum naiba să fie ştirile alea bune?!?! Io le consider un jeg absolut, ceva de dat la ştirile locale, în cel mai bun caz. Iată şi argumentele:
1. NU sunt ştiri informative, le consider nişte constatări. Chiar nu mă interesează ce nepot şi-a violat bunica sau mătuşa sau ce beţiv a dat cu toporu’ şi nu în lemne, nu este ştire de dat pe post naţional.
2. NU cred că modul de prezentare, cu iz de şou, senzaţional, film de categoria B sau C este unul bun pentru ştiri naţionale.
3. sunt la fel de şterse ca şi oamenii care se uită la ele cu nesaţ ascuns (tocmai din cauză că sunt expuse ca şi şou and they know it’s bad) şi exclamă “Vai, câte se întâmplă în ţara asta…”, aşteptând, în acelaşi timp, aprobări de la cei din jur. ŞTIU câte se-ntâmplă în ţara asta, că am ochi şi urechi şi minte.
4. Inspiră frică, din ce în ce mai multă frică, din aia rea, psihologică, care intră în oase şi nu o mai scoţi. Te îndeamnă să nu mai ai încredere în oamenii din jur, să nu mai fi bun. Să nu mă înţelegeţi greşit, NU sunt adeptul nici unei forme de cenzuri în presă, faptele trebuie expuse aşa cum sunt şi nicidecum cosmeticizate sau, cum vroiau ai noştri conducători, să fie băgate la înaintare “ştirile de caracter pozitiv”, DAR parcă tot ar fi mai bine doar menţionate scurt toate violurile, omuciderile astea între oameni cu firea slabă şi alte cele rele. Cine vrea mai mult sânge, să citească de prin ziarele locale sau să dea un gugăl.
5. nici nu vreau să mă gândesc cum ar fi, dacă, la un moment dat din viaţa mea, aş face ceva nesăbuit şi consecinţele ar fi grave şi-ar veni toate televiziunile pe capul meu să mă întrebe tot felul, în mod repetat. Gândiţi-vă un pic la asta. Toţi suntem predispuşi să acţionăm impulsiv şi iraţional. Given the right circumstances, we can all snap and do real damage. Şi după aia, devii subiect de ştiri. Think about it.
De fapt, ăsta e un comment ce ar necesita cu totul alt post, dar nu mă puteam abţine şi, totodată, tot de simţiri ţine, ce pana mea!
Acum puteţi arunCA CU roşii şi alte vegetale.
Aici nu era vorba de stirile de la ora cinci Rares
vezi ce ne-o luam la handbal?
Nope. Tu?
De obicei incerc sa ignor partea asta trista a vietii. E adevarat ca Romania este o tara saraca si ca oamenii, in majoritatea lor, sunt nevoiasi si plini de probleme. Eu incerc sa vad jumatatea plina a paharului si cand vad un tanar precum cel descris de Dono, de cele mai multe ori ii doresc sa aiba parte de noroc si sanatate. In urmatoarele 3 minute uit de el, daca nu as uita as fi constant suparata si afectata de astfel de tineri si e pacat. Dupa ce ca viata noastra e scurta, sa mai fie si trista din cauza ca au cei din jurul nostru probleme? Nu sunt si ale noastre destule?
te iubeeeeeeeeeesc….deci….te iubesc !
rili….
da, live pe gsp
cnv a spus mai sus ca e posibil ca acel copil sa fi preferat santierul in locul scolii,insa nu cred ca e adev…Oricum Romania e tara tuturor posibiliatatilor,si astfel de situatii sunt frecvente.Devii indiferent fara sa iti dai seama:-??
Io am un principiu ce ţine loc de carapace.. fraţilor.. fiecare cu piz(d)a mă’sii..sau mai cenzurat, cum îţi aşterni, aşa dormi. Mie îmi trezesc sentimente de milă, animalele chinuite de zdrahoni de genu’ ăla. Şi ce dacă i-a luat foc cocioaba? Aia n-a luat foc degeaba… după faptă şi răsplată. Părerea mea!
Buna Dono,
Iti inteleg sentimentele. Si eu simt la fel cand ma uit in jur, cateodata nici nu trebuie sa ma uit prea departe. Ma gandesc ce as putea face oare pentru o astfel de persoana. Cum as putea eu sa o ajut? Nimic concret (practic) nu imi vine in minte. Traim in lumi diferite, iar ce pot sa ofer eu e prea putin sau total nepotrivit.
Eu m-am bucurat cand i-a putut deschide unui batran o cutie de iaurt. De asta avea el nevoie atunci si am fost fericita ca pot sa il ajut.
O zi frumoasa.
Mi s-a pus un nod in stomac….Ce e mai rau e ca oamenii astia nu sunt cazuri singulare. SUnt foarte multi care se confrunta cu greutati doar pentru ca mediul in care au crescut nu i-a ajutat prea mult. Intrebarea e: ce putem face noi? Cine vine cu solutiile?
Neatza, de la Pitzi am ajuns la tine si de-aici nu mai plec, ca-mi place!
Felicitari pentru cresterea in trafic; vezi, zici ce zici de mafia blogurilor, da’ daca un mafiot de-asta iti da un bobarnac, imediat te face cappo di tutti cappi
))) [asta in ipoteza in care Pitzi e Zoso, cum umbla vorba]
Legat de postul de azi, mi-am dat seama ca si eu am momente de-astea in care ma uit lung la oameni pe strada si ma intreb daca sunt fericiti. Oare vanzatoarea de la Mega, care bipaie miliarde de produse de dimineata pama seara e fericita? Nu prea pare. Oare femeia asta cu parul ca lana care se-mpinge de mama focului in 104 e fericita? Oare copilasul asta care-mi smulge din mana bricheta si fuge e fericit? Si m-apuca asa o tristete ca nu pot sa rezolv problemele omenirii (fiindca nu-s Miss Univers, probabil
)… apoi imi trece.
Eu sunt fericita si contagioasa, asta stiu. Doar ca unii-s mai rezistenti la microbul asta. Treaba lor
Bre…hai ca mi-ai turnat o galeata de apa rece in cap deci….m-ai “trezit” cu postul asta al tau.Pana mai adineaori eram botoasa ca nu o suport deloc pe soacra-measi,ca imi mananca zilele,ca dau banii pe o chirie in loc sa am si eu o casa a mea si etc…alte nemultumiri care iti mai rod cate nitel din nervi.Mi-am zis:”Hai sa ma mai destind un pic,sa vad ce a mai scris tipul asta azi”.Am citit…si deodata mi-am zis sa le dau in pana mea de necazuri,ce am eu nu sunt necazuri,sunt mofturi!!!Am,din pacate,”defectul” de a fi prea sensibila la ce vad in jurul meu…Mi-e mila de saracie,de mizeria in care traiesc unii,de bordeiele necajite pe care le vezi prin unele sate,mi-e mila cand vad pe un camp in apropierea orasului “casa”unui cioban:o rulota(sau camioneta,nu cum cum se numeste) acoperita cu niste paie…Si noi ne plangem ca nu avem centrala…
A scris cineva mai sus ca baiatul respectiv a ajuns asa ptc a refuzat scoala..Tre sa ai olecuta de parale ca sa faci macar 4 clase,dara-mi-te mai multe!!Cred ca te-ai inspirat din Morometii(cazul Niculae Moromete,ma refer)cand ai scris asta..Numai ca acolo e fictiune,pe cand ce ne relateaza Dono e realitatea dura,la naiba sa o ia.
De destins va destind eu imediat si va abat atentia de la chestiuni triste. Ca ma pregatesc sa merg la epilat. Alooooo, sub brat, nu exagerati.
bloggerul metrosexual. asta da specie!
Deci să recapitulăm: ai noduri de plâns în gât, te pregăteşti să mergi la epilat…Dacă te dor şi sfârcurile e clar!:D
Si pe mine ma impresioneaza copiii, dar ma omoara cu zile batranii. Intr-o dimineata, era sa ma pricopsesc cu doi, un mos si o baba, dati afara dintr-o casa nationalizata. Ea statea pe trotuar, intinsa pe un pat pliant, cu capul infofolit in carpe, in timp ce el statea in fund, la picioarele ei si ii intindea o parte din codrul de paine pe care-l avea in mana. Langa pat, o bocceluta, probabil cu ce le mai ramasese. M-am uitat la ei din masina vreo doua minute. Batranul avea lacrimi in ochii in care toata deznadejdea de pe lume se stransese. Am vrut sa-i iau acasa, am vrut sa fac ceva, dar am trecut mai departe. Asadar, dragii mei, copiii au toata viata in fata, au sansa sa aleaga, dar batranii….
Serbane, si pe mine ma fac praf batranii. Am mai scris eu de ei.
Innunendo, e clar ca-s dus cu pluta?
E atata tristete in lume, incat am putea plange in fiecare zi a vietii noastre.Instinctul de autoconservare ne face probabil putin imuni la suferinta atunci cand nu putem ajuta.Si cu toata imunitatea, unora ne este imposibil sa nu simtim.Enorm.Si sa ne revoltam degeaba.
Ca atunci cand am vazut prima oara poza asta:
http://www.worldsfamousphotos.com/tag/pulitzer
Vulturul a privit nesimtitor agonia fiintei aceleia chinuite, ca si cel care a imortalizat-o.
nu esti dus, esti gestant.
Dimpotrivă: bărbaţii sensibili sunt întotdeauna o surpriză plăcută
Om..Mare om,mare suflet,mare caracter.
Sincer,sunt atat de mandru de mine ca am dat peste blogul tau,de nici nu stii.(Nu de pe pitzipoanca
)
Ce zici tu aici,o stiu si eu.Am 15 ani (bat pariu ca nu stiai) si mai am mofturi la mancare,ca orice copil.Si mama mereu imi spune “Taci si mananca!Altii nici asta nu o au,mananca paine goala,daca o mananca si pe aia.”
Numa adevarul l-ai zis.
Si e mare pacat.Romania…of Romania.Unii traiesc ca regii,altii ca sclavii.
Pacat,mare pacat…
alecSei, iti banuiam varsta. Nu pe la 15, pe la 16
Si eu ma bucur ca mi-ai gasit blogul.
Pica faza cu epilatul. “Fetele” de la salon sint in vacanta. De inteles, avand in vedere ca au vreo 2 clienti pe zi si sint terminate de oboseala.
subscriu la ce-a zis rares: stirile de la ora 5 se adreseaza unor oameni flaminzi de orori si capabili sa le vizioneze (desi iti trebe ceva singe rece sa le urmaresti!) . mila mi se face rareori de oameni si intodeauna de animale.
cred ca omul isi poate intelege si depasi suferinta . mai cred de asemenea ca oricum sintem singuri atunci cind ni se intimpla o nenorocire si nici o compasiune a semenilor nu ne ajuta cu nimic !
Lol, stirile de la ora 5 se adreseaza si oamenilor cu probleme, care prind putere sa mearga mai departe vazand ca se poate si mai rau.
Si in ceea ce priveste faptul ca-compasiunea nu ajuta la nimic, nu sint de acord. Dar aici e vorba de ce simti, nu te reguli generale.
stii de ce mi-e mila ?
de noi toti….
ca am ajuns sa ne masuram compasiunea prin prisma reactiei la stirile de la ora 5.
imi pare rau ca lucrezi in trust….dar mare nenorocire a facut ala de-o inovat imbecilitatea asta cu “violuri, crime, parapad” in direct, la 17.00 pe pro tv (si pe alte posturi hamesite, evident).
Rog observati ca, discret, Dono nu se baga in controversa legata de calitatea stirilor de la ora 5!
Nu-i inovatie, e o reteta furata de “afara”. Si a fost pusa in practica tocmai pentru ca are succes. Ce vezi tu acum e varianta extrem de soft a ceea ce au fost stirile de la ora 5 acum doi ani, de exemplu. Ca imagine si ca mesaj. Au ramas doar subiectele.
eu, una, sunt aici mereu. doar ca nu mai ma bag in vorba, pentru ca deja e foarte multa lume care sa faca asta. dar te tin sub observatie, sa stii
De fapt,am aproape 16
Ce ti-a dat de banuit?:))
1.Dono draga, felicitari pt locul 10. Scriam mai inainte deo statuie, e cazul sa punem mana de lamana toti cititorii si sacotizam pt ea.
2. Rares, parca mi-ai citit gandurile.
3.Dono, welcome to the club. Maizilele trecute mi s-a frant inima de mila unui pusti f inimos, de 10 ani, intalnit la strand, si care statea cu familia numai invacanta, in restul timpului la un Centru de Plasament. Ne-am imprietenit si am aflat cum a ajuns acolo, dar nu asta e important, ci paralela pe care am facut-o intre nepotica mea si bietul copil. Dar nu m-am simtit in stare sa doresc sa-l iau acasa.
Si nu,nu nepotica i-a trezit interesul (mi-a marturisit ca pe alta fetita si-ar dori-o de gagica),ci umila mea persoana
Vezi ca te-am pus pe blogroll, te numesti Tinerete fara Batranete
ei, au mai plecat infractorii prin italia, spania…s-au mai schimbat obiceiurile….:))
soft, spui?
hehehe
avem un public indreptat puternic spre stiri violente…educat cu religiozitate in acest sens…
sa vedem ce ne mai asteapta.
ce ai vazut tu la magazin (baiatul ala amarat, muncit si trist)…si te-a zguduit nitel – nu-i nimic “exotic”. sunt pline intersectiile de minori (cu minori in brate), exploatati cu nerusinare de adulti….sunt pline santierele si en-gros – urile de copii care castiga cativa banuti, muncind ca niste robi….
se fac stiri….se cresc tiraje…se fac puncte de rating cu acest subiect (exploatarea minorilor)….si?
ai simtit ca toate aceste stiri au avut ca rezultat o miscare organizata a autoritatilor?
neah….au hranit doar foamea noastra de stiri de acest gen.
aici e necazul.
mare.
pe ce loc suntem?
eu lucrez la o fundatie ce se ocupa de rromi dintr-o comnunitate din tg-mures si cateva familii nevoiase din lunca bradului…o zona de munte…e destul de greu sa ramai insensibila la problemele lor…apoi unii…se izoleaza si se interiorizeaza atat de mult incat cu greu poti fi ajutati…!pe mine ma deranjeaza cum intelege statul roman sa-i ajute pe acesti oamenii..cu ajutoare pentru copii si alte “benefici” de genul asta care ii determina sa devina pasivi …si sa creada ca li se cuvine…!mi-e imi creste inima de bucurie cand vad ac un om din acestia a progresat…ca munceste…ca are ce manca ..desii ideea ca acolo zace vreo valoare care nu va fi probabil niciodata descoperita…ma intristeaza…!e f greu sa ii faci sa inteleaga..nu sunt rasista nici pe departe…dar tiganul e un om mandru!
@GP.Misto , suntem tot pe 10.
@Dono.Ai ratat epilatu , ai ratat si un nou subiect!?
Cu siguranta. Dar nu ma las.
Dono si noi unde intram in ecuatia asta? Un citat din Garcia Marquez “doar un om are dreptul sa se mire când vede un om cazut, dar de fapt ar trebui sa întinda mâna sa-l ajute sa se ridice.”
buna. idei bune. felicitari. intr-adevar e dureros sa vezi ca un copil munceste si nu bate mingea, e dureros sa vezi un batran cersind si nu stand la televizor. dar.. e si mai dureros sa vezi ca acel copil care munceste mai si fumeaza pe deasupra. si legat de batrani.. (un exemplu mai ciudat dar..) la biserica atunci cand dai de pomana ceva, omul nu ia si multumeste, omul ia , se uita, stramba din nas si zice “mie nu-mi place coliva cu nuca de cocos”. traim in romania si asta chiar ne ocupa tot timpul.
Buna, miky!
Mai, Briareu, cred ca noi sintem variabile in ecuatia asta.
din pacate unii au tot si altii nimic..
asta e viata..depinde de tine cum ti`o faci mai buna
pe mine nu ma mai impresioneaza astia de s-au nascut deja ratati… Din pacate, Romania e plina de asa ceva. De-a lungul activitatii mele am vazut de astea de mi s-a luat… La primele cazuri imi venea sa le dau toti banii din buzunar, ba chiar la unii le-am si dat… Cel mai tare m-a impresionat (dupa cazul asta nu mai vreau sa aud de problemele sociale, le ignor…) moartea unei fetite, pentru care presa sibiana a reusit sa stranga 50.000 de euro, in 2003. Fetita Alexandra se nascuse cu o malformatie foarte grava la inima. Salvarea ei venea de la o clinica din Germania, unde a fost, ulterior, supusa unei interventii chirurgicale. Operatia bebelusului a reusit total, s-a intors acasa, si-a revenit, incepuse sa aiba dezvoltarea unui copil normal, insa a intervenit o problema. A facut diaree… si… a murit! Atat! Simplu! A scapat dintr-o operatie extrem de complicata, iar medicul pediatru roman nu a fost in stare sa tina sub control o diaree… De atunci nu vreau sa ma mai implic si refuz sa vad orice caz social… Mi-a ajuns un copil mort…
Multumesc pt blogroll! Poate ies si eu un pic din marele anonimat, prin ricoseu,desi scrisul meu nu se poate compara cu talentul tau..:-)
Am vazut ca mai semneaza cineva Vio, insa nu are blog.
Felicitari pentru acest blog minunat. Eu te citesc din Polonia, deci ai depasit deja granitele tarii. Ma bucur ca in Romania mai exista si oameni sensibili ca tine, ca la stiri vad numai tampenii. Voi continua sa-ti citesc blogul si il recomand cu placere si la altii.
Ma, si eu am muncit fizic de mic (de la 12 la ~17 ani), evident fiindca nu am avut de ales. Dar am avut un oarecare lux sa pot dormi dupa-masa juma de ora. Nu am muncit in praf ci in fum, nu am carat beton dar am carat navete si butoaie. Cateodata poate prindeam si 4-5 ore pe noapte. Insa, nu regret ca am muncit. Pe de-o parte am avut mult timp cu mine insumi, pe de cealalta parte stiu unde imi sunt limitele (fizice).
Tin minte ca ne-am mutat intr-un alt oras si timp de un an nu am avut “cablu TV”, doar tvr-uri. Rectific, cu parintii nu ma vedeam decat in weekend, ei nu stateau cu mine… munca i-a impiedicat sa faca asta. La o sedinta cu parintii niste colegi vorbeau de nu stiu ce desene (cartoon network) iar mama ma intreaba daca eu nu vorbesc cu colegii (na, proaspat mutat in clasa). Foarte senin ii spun ca nu stiu despre ce vorbesc fiindca sunt desenele la cablu. Tin minte numai expresia fetei a mamei, atinsa de faptul ca eu stiam ca nu au bani si nu am avut curaj sa-i cer.
Insa lucrurile mici de care ma bucuram mi le amintesc si acum: o prajitura la cofetarie cu parintii, enormitatea timpului liber atunci cand nu munceam, bucuria sa am “banii mei”, prima masa/birou la care imi faceam temele, etc.
In concluzie, nu fiti tristi pentru copiii muncitori, modesti si (aparent) loviti de soarta, bucurati-va pentru ei fiindca o sa ajunga bine.
Tin minte ca pe la 14 ani m-a vizitat o matusa din Canada. Dupa 6 ani mi-a spus ca nu imi dadea nici o sansa, ca paream o cauza pierduta (la fel ca baiatul din povestea ta). Dupa 6 ani am anuntat-o ca am ajuns in Toronto si daca nu se supara as dori sa o vizitez.
Stiu ca am scris despre mine, nu sunt egocentric, vreau doar sa va spun ca speranta moare ultima. Si la un post ca asta mai devin si eu sentimental
Uneori dimineata nu te asteapta niste haine prafuite si slapi la fel ci poate haine bune si curate, carduri care sa te ajute sa iti umpli cosul cu ce iti trebuie sau vrei si parca tot nu poti gasi in speranta de dimineata toata puterea de care ai nevoie peste zi. Cred ca problema e undeva si la nivelul norului de praf prin care te uiti la santierul vietii tale … Si poate si la al altora.
Probabil din afara e greu sa percepi adevarul unei vieti, care se afla de fapt cu toate detaliile doar in ochii si mintea traitorului de drept. Acesta din urma poate reusi in timp, fara prea multi termeni de comparatie care sa nu fie considerati exceptii (ca bogatii din Pipera), sa incadreze totul intr-o normalitate acceptabila si acceptata. Normalitate care sa il ajute sa se impace cu soarta (usor banala sau chiar trista vazuta din exterior). Pe de o parte spre binele lui.
Evident, m-ai facut sa-mi dea lacrimile… Sper doar ca i-ai mai cumparat tu ceva de mancare pustiului, desi nu cred, pentru ca ai considerat probabil ca il vei jigni, ceea ce poate fi sau nu adevarat…
intr-adevar…multi am venit aici trimisi de *pitzipoanca* careia nu putem decat sa-i fim recunoscatori.ti-am citit toate post-urile si…am ajuns sa astept cu nerabdare dimineata sa vad ce mai *debitezi*:).Cred ca esti un om extraordinar cu un suflet mare(ca majoritatea ardeleniilor) si chiar meriti locul 1 .Numai bine!
De obicei citesc posturi pe diverse bloguri, ma amuz sau nu… si trec mai departe. Dar parca, dupa postul asta, ma simt nevoit sa las aici un mic reply si sa te felicit pentru el. Chiar impresionant…
Keep up the good work, and I promiss I’ll keep reading!
PITEŞTI (MEDIAFAX) – Un băiat în vârstă de 15 ani a fost prins sub un mal de pământ, miercuri, în timp ce lucra fără forme legale pe un şantier de construcţii din Piteşti, el fiind scos imediat de către cei aflaţi în zonă şi dus la spital, unde medicii au constatat că nu are leziuni grave.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Teritorial de Muncă Argeş, în momentul producerii accidentului, copilul lucra la săparea unui şanţ, împreună cu tatăl său, angajat al unei firme de construcţii, transmite corespondentul MEDIAFAX.
La un moment dat, băiatul a fost surprins şi acoperit de pământul de pe margine, care s-a prăbuşit peste el, dar a fost scos imediat de către cei aflaţi în zonă şi dus la Spitalul Judeţean Argeş, unde medicii au constatat că nu are răni sau leziuni grave
da mult de gandit atat articolul tau, cat si comentariile celor ce l-au citit. in primul rand sunt de acord cu rares asupra a ceea ce a spus despre stirile de la ora 17.
in al doilea rand, cu totii suntem induiosati de ceea ce se intampla sub ochii nostri, de felul in care sufera altii si ca nimeni nu face nimic pt ei. dar fiecare trebuie sa isi dezvolte o anumita bariera intre el si suferinta exterioara pt ca altfel nu am face fata avalansei de stiri negative care ne invadeaza sufletul, mintea si privirile zi de zi. pomenea cineva mai sus de celebra poza cu vulturul care astepta ca un copil bolnav de inanitie sa moara pt a-l manca si spunea ca cel ce a facut poza a plecat indiferent, dar cel care a facut poza si a plecat, s-a sinucis la ceva timp dupa asta pt ca pe nimeni nu lasa indiferent suferinta extrema a celorlalti. asta e ceea ce ne deosebeste de animale: empatia, sentimentele pozitive si faptul ca oamenii depind de oameni. Doare cand vezi astea si e normal ca dupa 5 min sa iti treaca, pt ca peste 10 min vei vedea altceva mai dureros, asa ca pt a nu intra in depresie, e bine sa ajuti cat poti, dar sa uiti ce vezi.
super tare blogul tau! In fiecare dimineata iti citesc articolele! Am doar o obiectie de facut…. e gresit sa spui “mai mi se intampla”….corect este “mi se mai intampla”! oricum, felicitari!
Adelutzu, desi par, nu sint perfect
Multumesc de observatie.
eu vad tineri de 16-18 despre care stiu ca muncesc pe santier, la scoala, unde nu de pun nici cel mai mic efort sa invete. stiu ca multi vin din familii cu probleme , dar odata ce au inceput sa castige bani, pe care, de multe ori ii consuma pe tigari si bere, nu mai vor sa vina la scoala. nu isi fac planuri de viitor, nu se gandesc ce vor face, nu se gandesc ca nu vor putea sa care cu carca toata viata, ca nu ii va tine fizicul sa munceasca atat si ca poate scoala i-ar ajuta sa munceasca si cu capul si ca ar putea sa scape de conditiile de pe santier…..
asta e , tot de la pitzi venire 
e greu sa priceapa ca scoala le poate oferi ceva in viitor, in timp ce munca bruta le ofera palpabilii bani… si de ce sa faca un efort in plus?
unerori mi sa pare ca traiesc in realitati paralele, vad si middle-class vad si oamenii de jos si …… sunt multe de spus… ce e mai ciudat e ca oamenii parca nu inteleg ca se poate si altfel, ca nu trebuie sa se multumeasca cu putinul ala cunoscut…
misto blogul, l-am descoperit si eu de 2 zile
E bine de stiut ca inca mai sunt oameni care vad si suferinta altora ,e bine sa ne detasam dar nu in totalitate ,intr-un fel asa ne aducem aminte cat de norocosi suntem .Ce putem face pentru acesti oameni ? mai nimic,trebuie ca ei sa lupte singuri daca vor sa le fie mai bine si sa-i ajutam doar pe cei care sunt in circumstante cu adevarat speciale .
vaaaaaaaai
((((((((((((((((((((((((((
) unde muncesc cine stie ce… iar peste vreo 2-3 ani vin acasa, se insoara si pleaca din nou…….
faza cu baiatu mi-a rupt inima…. din pacate sunt prea multe cazuri din acestea in Romania, “copii imbatraniti” dar nu de timp… de viata prea roz pe care o duc. Cand merg acasa (sunt din Rep. Moldova) vad foarte multe cazuri de genu…. dar si prostie: copii care se lasa de sc si pleaca la Moscova ( verisorul meu asa a plecat si lucreaza la o brutarie
si eu am crescut uitandu-ma la altii ce au… iar eu nu am (mancam o ciocolata cu toata familia de cel mult 3 ori pe an) sunt lucruri peste care nu ar trebui sa teraca nici un copil. Eu nu regret nimic, ba chiar sunt foarte fericita ca am avut copilaria pe care am avut-o
nu credeam ca am sa ajung sa admir un om pe care nu il cunosc! si iata acest lucru tocmai s-a intamplat.
nu credeam ca mai exista oameni cu sentimente reale….ceea ce am citit m-a facut sa-mi schimb parerea.
viata e grea, oamenii sunt rai dar toate au un scop pe lumea asta si eu nu pot decat sa sper ca toti acei oameni aflati in suferinta vor razbate pana la urma.
am putea dezbate acest subiect 1000 de ani si din pacate tot degeaba…..ceea ce putem face insa este sa fim mai buni, sa ajutam cu ce putem, sa apreciem ceea ce avem si….SA TRAIM FRUMOS!
Ziceati la un moment dat ca unora nu le place scoala. Partial adevarat
Unora nu li se ofera acest “lux”… Unii sunt obligati sa munceasca de dimneata pana seara pentru a avea ce manca… Altii se lauda cu BMW`ul luat de taticu`, siliconu` din buze, toalele de la Cavalli, Versace etc. Sunt de parere ca toti vedem lucrurile astea, insa multi nu realizam (sau nu vrem sa realizam) cat de grava e situatia… Sau ne multumim sa`i privim, sa le plangem de mila si sa asteptam sa faca ei sau altcineva ceva pentru binele lor… Trist… Mereu trebuie sa faca altcineva “ce trebuie”…
Citand`o pe Roxana, dezbatem subiectul in van… Nimeni nu e dispus sa se sacrifice pe sine ca sa`i ajute pe altii… Suntem oameni.
Nu suntem perfecti. Traim intr`o lume imperfecta, creata de noi… So, sunt de parere ca puterea sta in mainile noastre… (adica hello! Doar suntem in stare sa construim zgarie-nori, aparate ce sfideaza gravitatia s.a.m.d.)