Poate-ti dau un cap in gura
Scriu sub impulsul momentului. Exista persoane care nu stiu sau nu le duce capul ca fiecare om are un spatiu intim. Acest spatiu pleaca de la cativa centimetri si duce pana pe la un metru. Poate mai mult. La mine cred ca e pe la 85 de centimetri. Apropierea de mine la o distanta de mai putin de 85 de centimetri presupune imbratisare (rude, prieteni dragi), sarut (doar in cazul fiintei iubite), prabusire accidentala pe mine (in cazul asta ridic persoana respectiva, daca nu mi-a spart gura in cadere), impins in mijloacele de transport in comun (iti multumesc Doamne ca
nu mai e cazul), lesin, etc.
In rest, ma iau toti dracii cand cineva imi penetreaza spatiul intim. Sint acele persoane care se baga in seama cu tine, fara ca tu sa iti doresti asta. La care le turuie gura tot felul de prostii, care se cred extrem de simpatice si care se apropie primejdios de mult de nasul si ochii tai. Pe langa faptul ca absolut nu ma intereseaza ce-mi spun, sint nevoit sa le admir porii, sa cercetez daca au avut sau nu varicela, sa observ pilozitatea de pe anumite zone ale fetei (mai trist la femei) sa constat ce au intre dinti, sa imi dau seama ce au mancat recent sau mai demult.
Mai primejdioasa decat duhorile (bucale sau transpirationale) este improscarea cu fluide. Nu vorbesc aici doar de cazul incredibil de nefericit in care cel ce e in spatiul tau intim stranuta sau tuseste. Atunci te-ai ales cu muci si bale pe fatza, poate-n gura, prin ochi si prin freza. Sint oameni care pur si simplu au glande salvare cretine. Anumite consoane le ies din gura cu tot cu scuipinol. Care, oh ce coincidenta, zboara planat spre tine. Dupa ce ti se aseaza pe moaca, nu ai nici o reactie. Cel mai natural ar fi sa te stergi. Dar in acel moment interlocutorul isi da seama ca te-a improscat. Tu ai prea mult mult bun simt si nu o faci. Te gandesti insa doar la stropii de pe fatza, oricum nu te puteai concentra nici mai inainte.
Astepti cu disperare sa se termine conversatia, incepi sa introduci clasicele formule de incheiere:”ok, mai vorbim, am inteles”. Respectivul nu se prinde si te rogi sa-ti sune telefonul. Nu suna, nu are nimeni nevoie de tine. E insa timpul pentru o miscare radicala. Spui:”Imi pare rau, nu mai putem povesti acum, am de facut nu stiu ce…” Dar completezi :”Mi-a facut placere sa vorbim”
Desi tu habar nu ai ce ati vorbit. Iar mie in asemenea conversatii nu-mi vine sa zic decat:”Poate-ti dau un cap in gura!”
November 13th, 2008 at 4:23 am
zi credeam ca sunt vreo ciudata
e bine sa stii ca mai sunt si altii care tin asa de mult la spatiul lor personal. eu una mi-as pune sarma ghimpata si o poarta micuta pe unde se intra pe baza de card…btw, un psiholog mi-a zis ca am probleme cu increderea in oameni..asa o fi
January 29th, 2008 at 8:18 pm
Vaaai, am avut un profesor de meditatii la matematica.HORROR!! Ma gandeam serios sa imi iau o umbrela cand urma sa ma intalnesc cu el. Normal k de cele mai multe ori eu nu stiam exercitiul, si atunci isi baga nasul mare si rosu in caietul meu si incepea sa strige si de fiecare data se lasa cu precipitatii si saliva improscata in toate directiile
si nimerea si freza si hainele mele si toate cele 
In ciuda faptului ma ma trageam si incercam sa evit bombele aruncate inspre mine ele nu au incetat. Pana am ajuns la concluzia k mai bine invat eu linistita acasa si am renuntat la meditatii.
January 21st, 2008 at 12:09 am
Subscriu senzatiei super deanjante descrise mai sus si adaug pe lista una bucata profa care obisnuia sa faca asta, in timpuri imemoriale. O singura nedumerire am… Mie mi s-ar parea logic… desi poate unoeri idealizez lucrurile, ca daca specimenul isi da seama ce face, sa fie primul sa se scuze si sa o taie
. Caz in care cred ca ar intelege ceva si din cartea aia 
.
January 20th, 2008 at 4:24 pm
[...] vorbeste despre spatiul personal si despre oamenii care, dupa ce ti-l invadeaza, te scuipa cand vorbesc. Aici nu-i nici o controversa, ca toata lumea [...]
January 20th, 2008 at 2:25 pm
cat de clar ai putut tu sa explici ceva ca ma deranja pe mine!!
bravo