“doi pasi, ca… amintindu-mi, m-am intors. Plecasem -DEJA- pe 17. De ce sä mai plec, iaräsi-din-nou? ”

‘neata! Pima!!!

(sper sä nu fi alunecat pe gheata sau sä nu fi uitat ceva sau pe cineva sau… )

‘neatza!

Lavy … “Plecasem -DEJA- pe 17″. Tare asta. Cred ca i-ai luat vorba din gura lui Asterix. Noroc ca doarme la ora asta.

m-am trezit. )

Dimineata nu prevedea ce avea sa urmeze. M-am trezit la 6.30, am baut rapid o cafea, m-am imbracat de sarbatoare – doar era sambata, si am iesit voios din casa. Afara era Cosbuc. Adica iarna pe ulita. Alb, inghetat, frumos. Nu am apucat sa fac doi pasi, ca mi-am adus aminte ca am lasat capsuna neudata. Ma intorc in scara blocului.
Cam de o saptamana nu mai folosesc liftul atunci cand plec de acasa sau cand ma intorc. Stau la etajul 5. Etaje relativ inalte. Tavanul meu e la 2.55 m de podea. Coboratul scarilor se face relativ usor, cu salturi de vrabiuta, cu intonarea unei melodii vesele sau a unui mars ostasesc. Urcatul insa…e mai greu. Mai ales ca ma intorc cel mai adesea acasa seara, tarziu, dupa 12-13-14 ore de munca. In spate am atarnat maretul laptop. Intr-o mana o sacosa cu cele necesare traiului. In cealata mana alta sacosa. In mana a treia poate un bax de apa. In mana a 4-a am 8 suluri de hartie igienica. Urcatul se poate transforma intr-un calvar. Primul etaj il fac lejer. Fara schimbare de puls, respiratia mi-e relativ normala. De la etajul doi incep sa iau guri adanci de aer, ritmul batailor inimii creste. Etajul 3 incepe sa ridice cu adevarat probleme. Gafai ca un supraponderal pus sa sara coarda, imi ridic din ce in ce mai greu picioarele, imi schimb sacosele dintr-o mana in alta. La etajul patru o vad de obicei pe Fata Morgana. Urca mult mai repede decat mine scarile. Am senzatia ca aerul se rarefiaza, dispare oxigenul, ma sufoc, picioarele mi le misc greu, greu, ca intr-un cosmar. Visam eu ca fuge cineva dupa mine si picioarele imi erau ca de plumb. Cam asa. Imi vine sa arunc sacosele, ma iau usoare transpiratii desi e atat de frig afara, imi zic din nou ca trebuie sa ma las de fumat. Ridic ochii spre etajul 5, destinatia mea, ca si cum i-as ridica spre cer. Cu rugamintea de a fi izbavit, iertat, declarat Admis prin portile Raiului. Cand ajung la 5, la usa apartamentului, cu greu mai am putere sa imi caut cheile sau sa sun la usa. Nu vorbesc vreo 5 minute, timp in care incerc sa-mi stabilizez respiratia, vederea, gandirea, sa-mi controlez mucii. Arunc sacosele cat colo, pe jos. Credeti ca fac asta intentionat, pentru ca am decis sa fac ceva miscare? Nu, o fac nevoit. Liftul de la scara mea nu mai functiona. Acum functioneaza, asa ca ma reped la lift. Cand ce sa vezi, doi pustani erau si ei in cabina. 15-16 ani. Mai mici cu un cap decat mine. Si eu sint mic. Cel din dreapta mea era de-a dreptul incredibil. Copilul asta cu fatza abundand de cosuri rosioare purta cea mai uschita freza pe care am vazut-o vreodata. Precizez, vorbesc despre un baiat. Micutzul Emo avea bretonul lung, lung, suvitzat, dat spre dreapta, lipit de frunte si nas si ii ascundea un ochi. Parul din partea stanga a capului era deasemenea lung, lipit de cap. Parul din dreapta era scurt scrut. Parul de pe ceafa era lung si tapat. Valvoi. Primul impuls a fost sa-l scot cu capul prin usa liftului. M-am abtinut. Micutzul Emo purta o geaca mulata, alba, cu ceva tinte argintii. De care ii atarna o posheta. Mare, lunga, ii venea pana mai jos de genunchi, alb cu negru, in patratzele, ca o tabla de sah. Micutzul Emo avea pantaloni negri, mulatzi. Da’ mulati…Mi-a venit din nou sa-l scot prin lift. M-am abtinut. Sint batran. L-am cercetat in continuare. Micul Emo avea niste tenisi asortati, alb cu negru, acelasi model de tabla de sah. Am apreciat ca e asortat. Aprecierea mi-a crescut mai mult atunci cand am vazut culmea asorteului. De o gaica a pantalonilor mulati-mulati atarna un breloc ce avea atasat un papuc mic, mic, ghiciti ce model?! Da, alb cu negru, tabla de sah. Micutzul Emo era facut cu negru la ochi. Negru negru. Ori era fardat, ori unul mai tanar ca mine l-a scos cu capul prin lift. Si micutzul Emo miroasea foarte tare a parfum. Foarte tare. Si mie imi plac parfumurile, imi zicea gagica-mea ca ma parfumez ca o curva, dar asta era mai parfumat ca mine. Tare, tare ,tare, asa cum era multat, mulat, mulat, aosrtat, asortat, asortat. Celalalt Emo era eclipsat de Emo primul. Nici nu am avut timp sa-l cercetez ca a ajuns liftul la destinatie si am coborat cu regret. Am reusit totusi sa-i admir freza, cam acelasi model, sa vad ca avea si el pantaloni mulati si bascheti. Nu avea insa poseta, e un fraier. Eu am trecut de faza asta cu fraier asa ca m-am hotarat sa-mi iau o poseta.
Ieri seara ajung acasa. Obosit si amarat, vai mamica mea. Opresc masina. Imi incarc maruntisurile in buzunare. Chei de la casa – care erau langa schimbatorul de viteze, cheia de la masina, tigarile, bricheta, portofelul, telefonul mobil. In buzunare avem deja ceva monede, chitante, un dop de apa plata (cum a ajuns acolo?). Imi iau rucsacul in spate, plasele cu-cumparaturi, merg spre lift, abia reusesc sa apas butonul, ies din lift, ajung la usa, tre sa caut cheile de la casa. Las sacosele cu cumparaturi pe jos, una cade, se imprastie chestiunile din ea, respectiv rosii, ma aplec sa le strang, imi cade rucsacul cu laptopul de pe umar, ma enervez, strang rosiile, cade plasa cu ape minerale, ma ridic, caut din nou cheia de la casa, firesc ca o caut in buzunarul in care nu-i, imi dau seama doar dupa ce ajung la fundul buzunarului strecurandu-mi palma dreapta (in buzunarul din dreapta) printre mobil, cheie de masina si pachet de tigari, aveam din nou plasele in mana stanga (ca sa nu se mai rastoarne pe jos) le mut in dreapta, bag mana stanga in buzunar, ocolesc bricheta, maruntisul, gasesc cheile. Bag cheia in broasca, nu e cheia buna. Am mai multe pe inel. Gasesc cheia buna, tremurand de nerevi nu intra, rasuflu, intra, descui o data, scot cheia, vreau sa deschid usa. Nu se deschide. Aha, era incuiata de doua ori. Bag din nou cheia, ma invart o data, scot cheia, usa se deschide. Intru in casa, las plasele pe jos in hol, rosiile se imprastie. Mi-a venit sa le calc acolo, sa fac bulion cu talpile. Nu o fac, strang rosiile, le duc in bucatarie. Vreau sa ma schimb. Imi dau pantalonii jos, vreau sa-i impachetez, din buzunar imi cad telefon mobil, bricheta, toate monedele. Pe sub pat, peste tot. Injur, mult apasat si lung. Si sint un tip inventiv. Chiar pot sa va garantez ca am injurat calitativ. Vine dimineata. Iau pantalonii pe mine, incarc in buzunare cheie, cheie masina, telefon, bricheta, mobil, pachet de tigari, portmoneu, maruntis (ca ma enerveaza vanzatoarea de la chioscul de unde iau tigari, niciodata nu are marunt sa de rest). Cobor la masina, ma pun pe scaun, am buzunare deloc adanci la bermuderii astia, maruntisul imi cade cu zgomot prin masina, telefonul imi cade intre scaun si portiera. Bag cu greu mana, il prind cu varful degetelor, incerc sa-l extrag, il scap, cade mai aiurea, intre centura si prag. Injur, imi inghesui mana, ma doare, il prind, il scot. Si tot asa. As putea povesti la nesfarsit despre maruntisurile care ma violeaza. As putea rezolva mult mai simplu. Cu o poseta. Inca nu stiu ce culoare si model sa-mi iau, dar imi iau chiar astazi.

@Asterix: =))

Vasazica Dono i-a furat identitatea lui Asterix si se joaca cu nervii nostri mai ceva ca musca cu nervii lui…( )

1….spre surprinderea ta ai vazut utilaje de deszapezire pe strada! )
2.Ma bucur ca, in sfarsit, ai umplut cu ceva spatiile alea goale(bannerele).

Asterix, bravo! Super tare
Eu am doua potentiale continuari:
1. “Nu am apucat sa fac doi pasi, ca…” mi-am dat seama ca am iesit in pantalonii de pijama si slapii aia roz pufosi. Oglinda din baie nu mi-a permis decat aranjarea cu dichis a frezei mele invartejaluite. Toti vecinii, care de obicei dormeau la ora asta, acum erau prezenti la un apel general de deszapezire a trotuarelor, nu va pot explica asadar ce fatza au facut, mai ales cucoanele.
2. “Nu am apucat sa fac doi pasi, ca…” mi-am adus aminte ca azi am liber si ca puteam dormi cat voia muschiul meu intercostal. Am mentionat insa ca am baut cafea, nu? Asa ca m-am intors nervos in casa, unde m-a intampinat de pe hol jumatatea mustei lui Asterix, al meu sigur e mascul, e si mai … tupeist, asa ca pana a facut sotia ochi am reusit sa prind o culoare foarte sanatoasa in obraji, pe maini, pe gat, si in alte parti nedemne de mentionare. Asterix, te astept cu nerabdare sa-l iei.

Wow!
Dupa intamplarea de dimineata m-am simtit un pic epuizat, doar un pic. Am zis sa stau un pic intins pe canapea. Canapeaua noastra draga, Natasa pe numele mic. O sa va povestesc maine despre ea. Stiti ce-am patit dupa ce m-am asezat? Ia sa vad daca ghiciti? M-a luat somnul, am atipit un pic, un picut dar parca am dormit zile intregi. Se facea ca sint coleg de munca cu Sburlea. Da, faimosul si maretul Sburlea. Pentru cine nu-l stie ii transmit sa-i fie rusine si sa dea o fuga aici: http://teiucul.wordpress.com/
Hai sa va povestesc visul.

- Tovarase Nicolae Ceausescu, intreaba reporterul de la Scanteia, cum a fost vizita in Africa de Sud?
- Tovarase, a fost superb! Am vanat!
- Ce, tovarase Ceausescu?
- Pliznoti!
- Puteti detalia? Ce sint pliznotii, cum arata?
- De aratat, arata ca oamenii. Numai ca sint negri! Iar atunci cand ii tinteam, alergau in zig zag si tipau: pliznot, pliznot…
Bancul asta, l-am spus la o iesire la bowling. De atunci, pulimea corporatista si-a schimbat numele in pliznoti. Adica execu’ era pliznot, spre exemplu. Io eram pliznot. Biban, pufarin, carne de tun. Adica eram exec’. Reteta era relativ simpla: ma trezeam primul, adormeam ultimul. Oriunde, oricand. Asa si acu, eram pe undeva prin centrul tarii. Am ajuns la hotel, fix cand ailalti luau cina. Am intrat in sala de conferinte si am inceput sa lucrez, sa fac probe de video-proiector, de sunet, etc. Am ajuns la petrecerea aproape burlaceasca, fix cand cei 200 de oameni erau deja bauti. Inca nu beti, doar bauti. Am socializat, am ras, am mai turnat in pahare, ce mai! O nebunie! M-am distrat ca nebunu’. Zburau femeile care incotro’, le pipaiau oamenii, radeau. Dar erau gonflabile, colegele simtisera primejdia si se retrasesera. Cum a doua zi, trebuia sa ma trezesc primul, sa fiu in sala, am baut apa pana am ruginit. Dupa vreo 2 ore, am plecat la hotel, decis sa dorm.
Am ajuns, am mers la receptionera si am rugat-o asa:
- Sinteti, va rog, amabila, sa ma sunati cand ajung in camere, domnii x si y? Am un mesaj urgent de transmis, pentru sedinta de maine!
- Sigur ca da, domnule sburlea! Somn usor, va sun eu cand apar colegii!
Dupa vreo ora, timp in care eram deja la camasa de noapte si cu scufia frumos indesata pe cap, imi suna telefonul de pe noptiera:
- Buna seara! Dl sburlea?
- Buna seara, eu sint!
- Stiti, nu stiu cum sa va spun exact dar as avea o mare rugaminte…
- S-a intamplat ceva?
- Nu chiar, dar ar fi bine sa coborati dvs., sa va recunoasteti colegii, eu nu stiu cine sint!
- Bine, dar nu inteleg care e problema!
- Stiti, colegii care reusesc sa ajunga la receptie si nu fac o pauza pe canapele, au doua probleme: fie nu-si amintesc la ce camera stau, fie nu-si amintesc exact cum se numesc!
Intelesesem! Se sparsese o parte din gasca si se regrupau pentru pregatirea sedintei. Cand am ajuns in hol, o stranie stare de furie m-a cuprins instantaneu: eram singurul treaz!!! Din cei 50 care dadusera iama in hotel. Mestecandu-mi amarul, m-am urcat in masina si am plecat spre locul originar al dezmatului. Era musai sa dau de cei doi, cu ei aveam sa prezint, mai erau niste detalii de discutat. Fratii, erau pe mese! S-au bucurat de revedere, am inceput sa glumim, am inceput si eu sa beau. Tot apa.
De fum, de zgomot, de harmalaie, am decis sa ies doua minute afara, sa trag in piept niste aer curat. Cum ieseai din stana, cerul instelat putea fi atins cu mana, aerul rece intarea pielea, in fata ochilor: o poarta cat toate zilele. Cat sa intre doua autocare, pe lat. In rest, gard de lemn, inalt de fo’ doi metri. Cum stateam eu ca la Hamangia, aud niste icnete cumplite, insotite de un latrat gros si destul de fioros. Zic: ce naiba, ca n-am baut nimic, trebuie ca mi se pare! Da’ de unde! Icnetele se acutizau. Veneau fix din dreptul portii aleia mari. Numai ca nu intra nimeni pe poarta ci incerca sa se catere pe gard! Primul a aparut piciorul drept. Plin de noroi, pana la genunchi. Apoi, mana stanga, urmata rapid de cea dreapta. Apoi barbia sprijinita in gard. Apoi trupul tras de barbie. Apoi el, era unul din cei doi. Zic sufocat de ras:
- Ce faci omule, cocotat pe gard?
- Fac pe dracu, nu fac nimic! Incerc sa ma intorc! Nu vezi ce inalt de cacatu asta de gard?
- Pai unde ai fost?
- Sa ma pis! Iar cand am sarit gardul, am cazut si peste un caine care cred ca m-a muscat de cur
- Pai, de ce nu ai iesit pe poarta asta din fata intrarii?
- Care poarta ma, esti beat?
A adormit sub o boxa imensa. Eu nu am dormit in noaptea aia!
… Si nu am dormit, pentru ca sufocat de ras, m-am intors in carciuma si am inceput sa beau. Si am baut de parca aveam draci in mine si vroiam sa recuperez intarzierea. Iar cum sticlismul s-a petrecut fix langa o soba, nu peste mult timp, mi s-a inodat si mie limba, mi s-a incetosat privirea, vigoarea mi-a parasit trupul insa mi se deschisese pohta. De baut, evident. Asa ca am continuat pana aprope de zorii zilei cand, dupa o extrem de scurta sedinta, s-a decis plecarea la striptis. Cum nu erau foarte multe optiuni – oras mic, locuitori putini, traseu facut pe jos – am ales si foarte repede unde sa mergem: la un locas de cult cu nume de pozitie.
Cand am intrat, ne-a luat somnul instant. Era o atmosfera de academie – muzica data in surdina, bibliotecarele intinse pe divane leneveau lasciv, sorbind englezeste din niste cesti de ceai… Banuiesc eu ca a fost un oarecare soc atunci cand, la 3 jumate dimineata, au intrat fo’ 30 de oameni cu-corturile intinse de la vinul rosu, cu versuri in cantec si cu vreo 4 femei gonflabile dupa ei. La inceput, domnitele erau mega extaziate de asa gheseft. S-au pus pe dantuit, ni se asezau in brate, ascultau calme povestile corporatiste despre cat de greu e businessu’ ba chiar empatizau cu vizitatorii, discutand cu ei prin intermediul onomatopeelor. Oricum nu intelegea nimeni mai mult. Si nici mintea putina ce se zvarcolea intens in firavele capete, nu le ajuta prea mult. Ma rog! Dupa juma’ de ora insa, incepusera sa aprecieze atat de mult hainele pe care le aveau la urcarea pe scena, incat nu le prea mai scoteau. Simtisera si astea primejdia iminenta. Cum mi se daduse de inteles ca ar fi bine sa prind rasaritul din sala de sedinte, am plecat. Doar eram pliznot.
Am juns, iar, la hotel, m-am ferchezuit, m-am spalat pe dinti cu niscaiva gel de par, m-am facut mumos si am intrat in sala. Cu mintea limpede si privirea clara, am decis ca ecranul prezent nu va satisface nevoile auditorului ce uma sa vina curand – proiectia se vedea nesatifacator. Si pentru ca invatasem sa fiu proactiv si sa ma self manage, am mers in camera, am smuls cearsaful de pe pat (era neatins oricum, nu apucasem sa dorm) si l-am intins pe perete, lipit cu o banda dublu-adevziva. Eram multumit de rezultat desi arata ca naiba. Aveam a trece aceasta actiune la discutia despre performanta. Inceputul sedintei m-a gasit in fata laptop-ului, dormind pe scaun. Am uitat sa precizez ca, in asemenea ocazii, pliznotii joaca un rol critic, ei fiind click manageri.
A inceput sedinta cu intarziere de 15′, cu injuraturi, cu oameni imbracati oarecum anapoda si mirosind a distilerie. Ce mai, te simteai ca-n crama boierului Urlateanu. Am prestat frumos, ma intelegeam cu aia de prezentau ca-cucu-n gura, de vazut nu prea bateam la ecran, mai mult intuiam. Treaba buna era ca ma ajuta si starea lor iar greselile se stracurau neobservate. Ba chiar am primit si laude. Dupa pauza insa, a inceput panica. Un tiuit prelung si ascutit ne-a spart pe toti – se instaurase microfonia. Odata cu microfonia, a deschis usa salii si isteria – aoleu, sintem ascultati, e cineva de la concurenta in sala, vor sa afle detalii despre lansare. Inchideti usile, nu paraseste nimeni sala! Pliznotu de mine era cocotat pe un scaun asezat pe birou si zgarma intr-o lustra. Alti pliznoti stateau capra, mergand ca bebelusii si incercand sa dibuie microfoanele nenorocite. Dupa o ora, ne-am linistit! Nu gasisem nimic, puteam continua!
Prezentatorul a tras aer in piept, eu mi-am trosnit degetele si am reluat sedinta. La al doilea slide, au urlat iarasi boxele. Era clar, eram spionati. In mijlocul furtunii, a nervilor si a oamenilor ce se trezisera de acum, se aude vocea sufocata a colegului din Vama Surda – cel cu proteza auditiva de ultima generatie:
- Eu, eu sint!
- Care eu? Ce esti tu?
- Eu tiui, eu sint spionul!
- ??????????
- Din cauza caldurii din sala, imi transpira proteza si trebuie sa o scot pentru a o mai sterge, din cand in cand. Si locuiesc langa boxa asta mare. Eu fac microfonia, acum am realizat.
Aceasta ultima replica, a fost rostita pret de 5 minute, nu putea vorbi coerent! Se sufoca de ras.
Dupa sedinta, asteptam cu nerabdare sa ajung in camera, sa dorm… Imi cazusera ochisorii in gura si priveam lumea printre dinti. Ma gandeam la perna ca la cea mai a dracului amanta. Visam sa o iau in brate, sa ma cufund in moliciunea ei, sa o tin intre picioare, inconvoiat in forma cifrei patru… In reveria asta a mea, am ajuns zambind idiot la receptie. Ii spun domnitei numarul camerei si astept. Odata cu cheia, aceasta imi intinde si o misiva, era de la sef’miu. Scria simplu: “Draga sburleo, as fi infiorator de incantat daca ai veni si ai infuleca nitica haleala, la o cina de afaceri. Nu te impopotona!” Gata, se dusese dracului speranta. Cum care speranta? Aia care moare ultima da’ e si cea mai mare curva. De a dormi.
Pe scurt, am ajuns in pat pe la 5 iar pe la 7, in camera. La 9 trebuia sa plecam. Din centrul tarii, unde fusese sedinta, eu si sef’miu trebuia sa ajungem la Suceava. Speram din toata fiinta mea ca el va conduce, banuiam ca dormise mai mult. M-am tarat la baie, m-am facut gigea, am facut bagajul uitand jumate din rufe in camera si am iesit pe usa. Cioc-cioc la usa lui! Deschide! Dezastru, dormise in costum. Imi zice parinteste:
- Sper ca stii ca tu conduci! Eu am baut putina apa si m-am ambetat iara!
- O dar sigur ca stiu! Imi doream asta de cand eram mic! Si am coborat la masina.
Peisajul era feeric, ninsese de cand ajunsesem. 400 metri avea zapada de pe masina. Sau cel putin, asa vedeam eu. Intr-un final, am plecat. Situatia era clara: el dormea in dreapta mea, eu la volan. Si pentru ca aveam cale lunga de mers, am oprit la benzinarie sa iau niscaiva merinde energizante. Grijuliu, eu l-am intrebat daca vrea pipi! Mi-a spus ca nu dar m-a intrebat daca nu am o patura! I-am spus ca am un ventilator. Si am pornit!
Este cred evident ca ale mele creiere, erau in stare flasca. Pavlov curat eram. Drumul drept, senin. Cum era relativ liber, m-am asternut pe sosea. Greu a fost in prima jumate de ora caci din cauza caldurii, imi venea Ene pe la gene. Apoi am dat pe rece. Desi era prima oara cand plecam din acel oras, spre Suceava, drumul imi parea al dracu de cunoscut. Dar nu ma ingrijoram, era vreme buna de condus. Apoi am deci sa dau mai incet caldura. Asta se cam foia si mormaia. Ba din cand in cnd, ma mai intreba: pe unde sintem? Habar n-am dar asta e drumul! Aha! Si dai, si lupta, mergeam inainte ca soldatul rus. Incepea sa fie destul de ciudat ca, in loc sa urc muntii, ii coboram! Dar tot nu-mi faceam griji. Se insera si nu mai ajungeam. Imi era cam rusine sa-l trezesc, indicatoare nu prea erau. Pe Valea Oltului, ma bucuram ca un copil! Dadusem de munti, era clar ca-s pe drumul cel bun. Dupa cateva ore, i s-a facut omului foame si se trezise. La fel de parinteste, ma intreaba calm:
- Ai vreo idee de ce scrie Craiova, pe placuta aia???
- Zic relaxat: habar nu am! Cred ca o mai fi o comuna care se cheama asa.
- Auzi, da tu ai facut stanga nu tiu unde, sa urcam spre Moldova?
- Da’ tu crezi ca io’s prost, raspund eu mandru! Am mers drept inainte!
- Prost nu esti da’ ai o problema cu geografia!
Am tacut, o comisesem. Stabilisem sa nu dam din casa, sa nu rada chiar toti de noi. Ca am mers la Suceava, prin Craiova. De la Sibiu. Ma rog! Intr-un final, am ajuns si la destinatie. Ne-am cazat si am iesit sa mancam. Eu stiam sa ajung aproape oriunde DAR doar de langa un hotel din centru. Cum reusisem sa ma ratacesc iar, il intreb pe un taximetrist:
- Nenea, cum ajung la hotel cutare?
Imi explica omu, ajung la hotel iar de acolo, la carciuma. A doua zi, pe la amiaza, aveam o intalnire stabilita pe undeva in oras. Evident ca o comit iar si gasesc la fel de repede solutia, intreb un taximetrist, de hotel cutare. Zic si fac:
- Buna ziua, imi spuneti si mie cum ajung la hotel cutare?
- Bai baiatule, tu nici acum nu ai ajuns???????????
Era acelasi!

05:50 Raport (cä poate vä suit(z)i, totusi, in autocarele alea ) : Soselele negre-cärbune! Trec utilaje grele, la greu! Intrarea in Viena, dinspre est, Accesibilä! Stop!

06:53

Avem si trotuare färä zäpadä

Poftiti, vä rog!

‘neata, Nea Costache!

A mai ramas ceva cafea prin ibricul acela?

Buna disdedimineata! Se urca vreun gunoier calare pe lama, cu mine? Ca ma gandesc sa pornim dupa tov Dono!

Ermi, s-a facut! Dau bice lamei si o intorcu cu frana de mana, pe faleza. Sa ma astepti in costumul de baie. Purtat peste cojoc

25 ?!?! Hä! Doar atätia?

Fug la Croco’ .

Io’s aici… te astept

Pai hai sa nu mai stam ca e cald animalul. Lama, cum ar veni

Am luat merinde: tuica fiarta cu mult piper, si niscaiva vin fiert. Pentru siguranta, am luat si o bara in cazul in care ne prinde cheful de un party dezmatat. Cine, ce mai aduce?

Greeeeeeeeeeeeeg, sa traiesti! Nicaieri, cum am putea? Hai, fa-te’ncoa’! Ti-am pastrat un loc cald la noi in cabina

Ce aduci bun, pentru drum?

Greeeg, salutari maxime!!!
Te luam si pe tine, faceam un mic ocol.

salutari domniile voastre

Am uitat sa va arat tigaia.
http://www.len.ro/photo/cooking/slides/pomana_porcului.jpg

Maninci singur?!?

Sa nu manince prea mult ca nu-i face bine.
http://www.academiaderas.ro/wp-content/uploads/2006/07/cainele.jpg

Sabotaj, nu-mi apare comentariul.

http://www.academiaderas.ro/wp-content/uploads/2006/07/cainele.jpg

Da stiu ca voi nu va jucati cand lasati cate un comentariu… am stat jumatate de ora sa citesc tot ce ati scris. )

Sa traiesti, bine ati venit!
Spune de cirnatii aia

Aha, deci te-ai intors…

Aha, deci te-ai trezit…

Buna seara Nasule, pur si simplu nu am noroc…(sunt eu posesoare a altor numere..

Finuto, nu-mi spune ca tu le ai pe cele 6 norocoase

Ooooo, ce drägut, Sburlea, multumim!

(63..64..)

Apare Metalu imediat si te ia la finish

Dar cat de greu poate fi sa…

bingo

Buna seara.. primiti cu plugusorul?

S-a strigat bingo!
Pensionarii pleaca la hotel paturica, o seara maxima!

S-a stins vapaia…

Buna dimineata!

Cafea, io cu cine be’u? Hai cä apari, tu, Dono, la si :52, :53, dacä suletelul nostru nu se puse pe drumuri.

E luni si se mai incälzi putin. -10 C. Deci tre’sä infierbänt bine ciocolatele, ceaiul si-alte ness-uri.

Sä avem säptämänä minunatä, dragilor!

Buna dimineata!

Sburleo, sa ma ierti, abia ce am reusit ieri seara sa intru sa dau de veste ca m-am intors. Sint cu oaspeti la mine si n-am putut sedea le net prea mult.

Asterix, am si-o tolba cu carnati

Lavy, uite ca am aparut cu 2 minute mai devreme

Siiiiiiiiiiiiiii, imediat anunt castigatorul concursului Povestea unui tablou – cu premiu un tablou de la Joaninha. Imi cer scuse ca nu am facuta mai devreme, acolo unde am fost plecat nu am avut net.

buna dimineata

‘neatza! Si io-s prezent. La munca.

…ti-ai rupt hainele de sarbatoare?:D