Povestea unei picturi – Concurs
Azi avem un concurs care mie imi place foarte foarte foarte mult. Fantezie si culoare. Sa va spun despre ce-i vorba. Joaninha, jumatatea de mar a Regeluisarpe – Kingsnake, va avea in curand prima expozitie de pictura. Mie imi plac teribil tablourile ei. Sint vesele, luminoase, pline de suflet, imi dau o stare buna. Ei bine, organizam acest concurs in cinstea “Germisajului” care va avea loc la BlaBla, pe str. Caderea Bastilie (se intra din Piata Romana), in data de 17 dec, de la ora 20 incolo.
Hai sa va spun in ce consta concursul. Intrati pe pagina cu picturi a Joaninhei, le priviti, o alegeti pe cea care va place mai mult. Care va inspira cel mai mult. Care va spune…ceva. O poveste. Pentru ca asta aveti de facut. Sa spuneti povestea tabloului. Poate intre forme si culori vedeti zane si balauri, pitici si Feti Frumosi. Poate fi insa si o poveste moderna, un mit urban. Orice. Aveti de spus povestea tabloului. Picturile le gasiti aici.
Dupa ce v-ati ales modelul reveniti frumosel la mine si ne asterneti la comentarii randurile ce v-au fost inspirate.
Cea mai frumoasa poveste va fi premiata de Joaninha. Cum? Ei bine, premiul imi place cel mai mult. Joaninha va picta un tablou special pentru castigator. Asa cum isi doreste castigatorul. Dupa gustul lui. Gastigatorul si Jo vor purta o discutie despre preferinte, apoi Jo ii va face o panza speciala, la comanda. Beton, parerea mea.
Termen de livrare a povestilor: sambata, 19 decemvrie.
Acum va las sa priviti, sa va bucurati ochii, sa creati si sa ne bucurati mintea. Succes.
Dintre toate tablourile mie imi place cel mai mult Marul. Ei sint o poveste.
Sa fiti sanatosi si toti anii impreuna!
Nu pot sa intru “aici” !
Unchiule, mai incearca. Am probat si merge.
Asterix, pai spune povestea Marului.
frumoase tablourile, chiar sunt pe gustul meu
. o sa revin cu povestea. avem si-un deadline pt concurs?
Si eu va astept povestile si va invit la BlaBla timp de o luna, cat vor fi expuse tablourile.
Succes!
Inseamna ca pisu meu are ceva.(Am vrut sa zic PS-ul).
Incerc maine,promit.
Dono, genial concurs!!! Felicitari. Iata ca zapada te-a indemnat la ceva frumos totusi!
Metalice, sa vedem si povestile. Te bagi?
Bun venit sabinaland, asteptam povestea.
Jo, dam un termen limita?
Pana sambtata, 19 decembrie ( inclusiv ) astept povestile voastre. Duminica ma uit iar peste ele si anunt castigatorul.
Bafta!
Frumos:)
Bafta, Jo!
Cum era melodia aia? … ne vedem joi, ne vedem joi, am urlat dupa ea … Desigur, nu dupa Joa! Dar, abia astept sa ne revedem.
Ok, dar povestile unde e?
Dono, eu nu prea ma pricep nici la picturi, nici la povesti. Si-am fost si racit cand eram mic …
Premiul e chiar interesant; bafta tuturor participantulor.
Imi plac picturile tale, Joa, sunt vesele si inocente, ca si cum nici un nor nu exista pe fundalul lumii lor. Imi place mai ales in bloom. E ca o descriere a sentimentului acela de inmugurire dintre oameni, chiar de la inceput, inainte sa apara ceea ce oamenii catalogheaza drept avansuri. Ci chiar momentul ala in care emotiile tale explodeaza spre celalt , spre lumina, ca si cum tot ce ar fi fost pana acum era un vis, o hibernare. Asa ma simt eu cand mi se aprinde o idee, cand mi se aprinde un foc in suflet sau in minte. Desi la mine ori n-am minte ori suflet, ori se aprind amandoua odata. In tabloul tau se indreapta floare catre floare, om catre om, pensula catre pictor, experiment catre fizician, formula catre capul unui student si orice-ar fi explodeaza in lumina si bucurie. Ca atunci cand ai atata sentiment in tine incat scrii o poezie. Buna rea, dar nu mai incape in tine. Si imi place cum jos in colt de pe o ramurica neagra a cazut deja o frunza. E o explozie infinita, dar si infiniturile se mai termina cate o data:)
Excelent, anya, ai spart gheata. Scriu si eu imediat una, off-concurs.
Ma bag si euuuu!
Asa, o compunere ca la clasa a 3a.
Mie cel mai mult imi place tabloul ce ilustreaza copilaria, tablou ce poarta acelasi nume. De ce? Simplu. Povestea tabloului o poate spune oricine, afara, in frig, in pauza unei batai cu bulgari sau in casa, in timpul unei ore tarzii din noapte, cand este vremea povestilor. Toti am fost sau poate mai suntem copii, avem in suflet o parte din acea perioada, si unii poate mai au acea glanda a copilariei, timusul, cum zicea Mircea Cartarescu, ce te indeamna la visare.
Cati dintre noi nu ne alergam cu bicicletele, ne uitam jucariile prin parc, poate ingropate in nisip, ne jucam sotron, x si 0, cascavalul sau mai stiu eu ce… Cat mai alergam la o leapsa, de ne ieseau plamanii si veneam acasa transpirati, iar mama isi incepea pledoaria… Iarna, cand mergeam la sanius si ne uitam cu invidie la saniuta prietenului de joaca, si il rugam sa ne-o dea o tura… Iarna, cand ne dadeam de-a berbeleacul si ne ingheta nasul, veneam acasa degerati, iar mama tragea cu putere de ghete, manusi si dupa ne punea langa soba…
Noaptea, moment in care, indiferent de dorintele noastre eram poftiti la culcare, si noi ne uitam speriati in jur, dupa un bau-bau, sau dupa un zmeu dintr-o poveste cu printi si printese… Cu frica in san, pana la un moment dat, adormeam, si ne lasam condusi in lumea viselor…
Pentru ca asta e copilaria. Cu fiecare moment descris aici, ne-am intalnit macar odata in viata noastra… Si fiecare particica a fost pictat cu usurinta de pensula Joaninhei…
Poveste dedicata tabloului numit SARUT.
Adam traia un sentiment care mai apoi, mult mai apoi, a fost numit “singuratate”. Simtea un gol in suflet. Simtea foame de ceva. Foame sufleteasca. Cererile stomacului si le implinea cu fructele gradinii Raiului. Si fructe era destule. Pere, pepeni, prune, struguri, gutui amarui, banane, portocale.
Unele combinatii de fructe erau explozive, de-aia invatase sa nu mai manance mere cu struguri. Sau sa manance banane dupa. Bananele ii dadeau incredere in faptul ca poate sa se indeparteze mai mult de 10 pasi de tufa.
Dar nici macar nu stia de cine se ascunde dupa tufa. Nu avea de cine sa se ascunda. Doamne Doamne, Facatorul si Creatorul, il vedea oricum. Nu, nu avea de cine sa se ascunda. Si golul din suflet se marea si se marea. Si nu-i mai dadea pace.
Uita de aceasta durere doar cand incerca sa culeaga marul. Marul. Mancase cam toate merele din marul-pom. La unul singur nu ajunsese. Era sus in varf, prea departe de mana lui. Cazuse de doua ori incercand sa-l culeaga, isi sparsese capul, isi invinetise ochii. Daca avea cine sa-l vada, i-ar fi fost rusine. Dar nu avea cine sa-l vada cu ochii umflati.
Si ii era tot mai foame de ceva. De cineva. Si a mers la Doamne Doamne.
- Doamne, ma doare aici, inauntru. Sint gol. Sint nimic. Nu mi-e bine. Sint… nu stiu cum sint. Aproape nu sint.
Doamne Doamne l-a privit lung. Si bland. Si i-a zis:
- Adame, esti singur.
Si fara sa-l avertizeze l-a prins pe Adam de cap si i-a rupt o coasta. Adam a inceput sa urle ca din gura de sarpe (desi sarpele era mai incolo, beat lemn, dormea drept intr-o tufa, mancase fructe fermentate), sa se vaite, sa se caine, sa se tanguiasca.
Dumnezeu nu l-a bagat in seama. Mesterea ceva din coasta pe care i-o smulsese. Dupa cateva minute s-a dat un pas in spate si si-a privit capodopera. Fluierand incetisor. Si multumit.
S-a uitat si Adam. Si a vazut inca un fel de Adam. Dar era diferit. Avea in fata doua umflaturi in plus si una in minus. Ura acea faptura. Ar fi vrut sa-i faca rau. Locul din care ii fusese extrasa coasta il durea amarnic. Acea faptura era nascuta din durerea lui. Trebuie sa piara.
Doamne Doamne i-a intuit (ca de-aia-i Doamne Doamne) pornirile si i-a zis:
- Adame, sa nu te atingi de … ea, ca te va lua dracu’. Te va… tev…eva. Eva! Da! Sa nu te atingi de Eva ca te va lua dracu’. Da?
Adam a bombanit ceva si de nervi s-a dus si a mancat multe prune cu struguri.
In zilele ce au urmat au ignorat-o pe Eva. Care-l privea insa cu interes. Ea-biata simtea ca e din el, pentru el. Dar el, netotul, nu si nu. O ura in continuare.
Pana intr-o buna zi. Cand Adam a observat-o pe Eva cocotata in mar. Incercand sa culeaga fructul, unicul, din varf. De acolo de unde el nu reusise. Furios, nervos si invidios, s-a urcat si el repede in pom. Pe o creanga paralela.
Vezi tu insa, stimate cititor, s-a apropiat prea mult de creanga pe care era Eva. Si, implicit de Eva. I-a simtit apropiera, caldura, dorinta. Si si-a dat seama ca… se umple. Golul din suflet se umplea, foamea disparea. S-a apropiat mai mult. Iar ea, Eva, il privea. Si-l astepta.
Durerea se transformase in fericire, golul din suflet se umpluse cu fluturi. Si-a lipt trupul de al ei, iar ea l-a primit. Atunci Adam s-a simtit pentru intaiasi data…tot. Implinit. Intreg.
Buzele li s-au atins in primul sarut. Iar de atunci a inceput Lumea.
Dono, merita asteptarea, chiar si saptamini la rind daca-i cazul, pentru un text ca cel scris pentru “Sarut”.
Esti MARE!
(…)iar de atunci a inceput lumea (…)
indraznesc sa spun: si marul
La naiba, Maestre… m-ai cutremurat de tot. Ma duc sa adun ceva tandari poate mai repar cate ceva…
Buna seara!
Frumoasa ideea concursului… iar povestea ta… e wow!
Povestea unui Phoenix
Dupa ce si-a trecut privirea peste diagnostic,a impaturit foaia cu o meticulozitate specifica ei.
Abia dupa ce a ars foaia si s-a asezat pe fotoliu a permis sentimenelor sa o navaleasca.
Si-a amintit de copilaria ei in curtea bunici,a trait emotia Craciunurilor petrecute in sanul familiei,
A retrait momentul in care si-a intalnit sufletul pereche,omul care avea mai tarziu sa ii fie cel mai bun prieten,iubit,parine,sot.
Era o tanara cu un viitor promitator.
Avea sa studieze la o univeristate din strainatate.Sotul ei,persoana care i-a fost mereu alaturi,care o intelegea din priviri de fiecare data,care o alinta mereu cu mici atentii,avea sa ii fie alaturi.
In gand aveau sa o poarte si parintii si surorile si prietenii,bucurosi si mandrii de reusita ei.
Dupa terminarea studiilor aveau sa isi construiasca o cabanuta de lemn intr-o poiana unde avea sa isi scrie povestea de iubire la lumina lumanarilor.Si de la fereastra cabanutei aveau sa isi priveasca imbratisati cei doi copii si catelul jucandu-se.
Ea,care avea tot timpul zambetul pe buze si care isi pretuia fiecare clipa a vietii alaturi de cei dragi,ea care avea atatea planuri avea sa afle un adevar crud:avea cancer in stare avansata.
Nu s-a plans,mental nicio secunda,nici nu a invinuit Atotputernicul pentru boala ei si asta pentru ca stia ca nu era singura,erau atatea femei lovite de acelasi diagnostic.
Asa ca dupa ore aparent interminabile avea sa ia o decizie,avea sa isi inchida durerea in suflet,avea sa fie mai buna,avea sa se bucure de fiecare secunda a vietii ei alaturi de persoanele ei dragi.
~
Cand deschise ochii o lumina stralucitoare o orbi pret de cateva secunde.
O voce se auzi din departare.Cunoastea aceasta voce,o auzise de atatea ori in copilarie:era vocea bunicii.
-Ai dat viata unei fetite minunate.
Cand isi intoarse privirea si-a vazut itreaga familie stransa in jurul unui patut.In el se afla o fetita minunata.
Chiar daca durerea din sufletul ei era mare si stia ca nu avea sa isi stranga niciodata fetita in brate,zambi.
O parte din ea va trai mai departe,micuta Sara avea sa aline sufletele celor dragi si le va reaminti ca dorinta de a trai si de a aprecia micile bucurii sunt adevaratele comori ale vietii.Restul e trecator.
Prinse mana ferma a bunicii si cu pasi inceti disparura amandoua in lumina.
Tin sa imi cer scuze pentru greselile de tiparire,povestea este rescrisa,pentru ca in neatentia mea,am dat un refresh si povestea disparu’ atat de repede in comparatie cu cat mi-a luat sa o crosetez.
Ps:tuturor sara buna
Buna seara !
Hiii, deja 3 povestiri interesante. Plus povestea magnifica a lui Dono. Ce frumos !
Deja presimt ca Joa o sa aiba viata grea in a alege povestea castigatoare.
Rege Sarpe,nu stiu cum reusiti voi sa scoateti nu numai ce e mai bun din voi,ca o poveste asa faina ca a voastra,chiar i-am marturisit lui Andy caci ma vedea tastand din greu,nu am mai vazut,ci si din ceilalti.
Felicitari Joaninhei si tie sau felicitari voua,ca sunteti extraordinari!
Azi aveti ceva cu mine sau sunt eu sensibilos?…
Superb, Anachen!
Un ochi rade, un altul plange pentru totdeauna. Captivi pe o panza pictata cu grija, separati cu cruzime. Ce bine ar fi daca sufletul, emotiile, viata ar fi pictate pe doua panze diferite.
Ochiul ce plange ar sta intr-o camera intunecata purtand doliul prietenilor pierduti, celor ce au plecat spre o lume mai buna, nostalgia copilariei, durerea esecului, inocenta primului sarut, curajul tineretii si nebunia primei iubiri.
Ochiul ce rade ar fi agatat pe un perete alb, intr-o camera scaldata in lumina diminetilor de vara, ascultand soaptele indragostitilor ce traiesc fiecare clipa de apropiere ca si cand ar fi ultima. Martor tacit al intalnirilor cu prieteni vechi si buni ce stau la povesti pana tarziu in noapte, depana amintiri si planuiesc sa cucereasca lumea cu marea si sarea, promit ca vor fi impreuna mereu si vor canta la chitara pe plaja la Vama Veche.
In schimb, sufletul meu este ca un carusel ce iti aduce zambetul pe buze si apoi te inspaimanta pentru cateva clipe. Mi-e dor de nebunii mei. Si rad. Ea a plecat dintre noi. Si plang. Nu mai suntem impreuna. Nu vom mai fi niciodata. Un ochi pictat in culori vesele va plange pentru mine intr-o alta camera a sufletului meu. Eu voi rade, voi saruta dimineata si-i voi face clatite iubitului meu somnoros.
Buna seara! Ce se shtrumfa p-aci? E cu povesti?
multam fain de aprecieri Metale
Buna dimineata!
KS, dacä-mi spui formula magicä
vä pregätesc eu ness-urile, in dimineata asta. Meritati, pentru cä sunteti u-MÄR-ul perfect, unul pentru celälalt. Asa väd eu Särut-ul. Si vä doresc o permanentä Evolutie, cäte o coloratä-altfel Vacantä. Iubirea voasträ-i precum Phoenix si, chiar dacä ati trecut prin Un ochi räde, unul pläge, am incredere.Stiu cä ne veti demonstra cum din douä jumätäti frumoase, indiferent de imprejuräri, se poate forma un (intreg) MÄR.
Joa, tin pumni stränsi. Si-ti doresc putere de muncä si inspiratie. Vei avea nevoie pentru cä – dupä vänzarea tuturor tablourilor – o sä trebuiascä sä faci fatä comenzilor.
Pentru povestitori si cititori, are Lavy cafea si ciocolatä. Sä incepem ziua cu bine si sä fie drumurile bune, serviciul cu spor si usor.
Miercuri frumoasä, dragilor.
Buna dimineataoameni buni si frumosi nebuni
‘neata, Dono! Asa suntem, cum crezi tu. Dar scrie, neapärat, cine a “tunat” si ne-a adunat ?!
Neatza !
Formula magica consta in a nu fi o formula magica. Lasa lingurita sa-ti conduca mana, nu creierul, dimineata la trezire.
Buna dimineata.
Toate povestile sunt frumoase, dar povestea Anachen-ei m-a atins la corazonul inimii suletului.
PS:Acum 20 de ani , la Timisoara, oamenii au inceput sa strige “Libertate”. Tot respectul si recunostinta mea.
Buna dimineata
‘neata, 1Q-le!
‘neata, Alexu’!
Neatä bunä, tuturor!
‘neata, KS. Aha, deci (si) lingurita e di-vinä.
Buna dimineata,
Ma bucur ca ati nascocit povestile astea, chiar daca o sa-mi fie greu sa aleg un castigator, dar imi place joaca asta frumoasa de aici.
Multumesc pentru urari. Deja am schite pentru alte tablouri viitoare, imi mai trebuie inspiratie pentru cel al castigatorului.
neataaaaaaaaaaaaaaaaaa
mie imi place Phoenix… si cred ca povestea e valabila pentru toti, fiecare strat cu alta culoare mi se pare ca reprezinta un stadiu din viata mea, ceva ce in momentul ala parca m-a rapus, dar de fapt m-a facut mai puternica, mai matura, am renascut si urmatorul strat a prins alta culoare….
Sunt frumoase dar…eu nu prea “le am” cu picturile chiar daca tata e grafician …succes tuturor
Premiul se da pe persoana fizica, da? N-as vrea sa am probleme cu legea. Nu da bine. Garantat VanGhelie!
panou – VACANTA – imi aduce aminte de zilele de vara petrecute la bunici, de evadarile din peretii apartamentului parintilor, de mers descult pe pietrele de langa rau, de scaldat, de privit norii intins pe iarba, de prietenii legate pe viata, de copilarie
Bun venit, roiu.
Alexu’ Says:
December 16th, 2009 at 9:24 am
Buna dimineata.
Toate povestile sunt frumoase, dar povestea Anachen-ei m-a atins la corazonul inimii suletului.
Alexule nu ai fost singurul.Mai era cineva langa mine,care o oftat lung cand a auzit finalul.
[...] uitati nici de concursul ce are drept premiu un tablou de la Joaninha, facut special pentru castigator. Vizitat de 6 ori, 6 in cursul zilei de azi [...]
Patru pesti se plimbau prin nimic. Doi erau dezbracati de sentimente si alergau mov prin lumea albastra. Unul zbura pe deasupra copacilor fiind convins ca va decoperi un albastru care sa ii multumeasca dorinta de verde. Un altul era frunza si aluneca incet convins de viziunea mov.
4 alge cresteau cu convingeri diferite. Trei credeau ca mov, una sustinea cu tarie ca albastru. Toate patru aveau un punct de vedere comun:vartejul verde. Doar frunzele albastre stateau cu tarie pe pozitie fiind sigure ca daca si-ar schimba convingerile s-ar transforma in pesti.
Si toate isi doreau in secret sa cada in sus.
Vartejul verde nu credea nimic dar incepea sa aiba nuante de galben. Privea neputincios la pestii dezbracati de sentimente si intuia destinul lor implacabil. Nu, chiar nu si-ar fi dorit sa aibe si nuante de rosu dar era prea tarziu. De undeva din infinit, Creatorul privea glacial si se gandea daca sa indeplineasca dorinta frunzelor albastre…
Tabloul este http://ykwapple.files.wordpress.com/2008/12/vacanta.jpg
Ei doi erau la inceput unul. Aveau doua aripi si priveau de sus Gradina lor, primita mostenire , cadou si responsabilitate. Zburau fericiti si sufletele lor cresteau impletite unu dint-altul si toata ziua cantau un cantec minunat. Si cand cantau , florile se deschideau ca sa primeasca mai multa lumina, arborii falnici isi intorceau frunzele si coroana catre ei, granele se unduiau gingas, desi nu erau vanturi si furtuni pe atunci. Toti si toate se bucurau, mai putin un copacel. Nu era mare si falnic ca altii. Era un mar. Si-avea un singur fuct. Rosu pe-o parte, alb pe celalta. Ei bine, de cate ori se apropiau de mar, cei unul singur simteau asa o neliniste si o cautare, de parca acolo era samanta unui univers nou si deosebit. Intuiau cu sufletele lor cristaline ca acolo zace un secret, unul frumos puternic si teribil , dar nu aveau curajul sa-l atinga , sa-l guste si sa-l cunoasca.
Ceilalti copaci le raspundeau la cantare, doar marul era incremenit in tacere. Si indaratnic , nu facuse decat un singur fruct. Acesta ii privea acum din iarba, lucind rosiatic in lumina amurgului. Si marul nu mai inflori. Oricat i-au cantat sau l-au dezmierdat. In iarba fructul rosu ii asetpta. Si s-au simtit cuprinsi de curiozitate si teama, pentru prima oare. Pentru ca nu stiau ce e acolo, nu cuprindeau tacerea si asteptarea si promisiunea fructului copt. Si-au Muscat.
Atunci a fost prima furtuna. Cerurile s-au revarsat peste Gradina , si tunete si fulgere se rostogoleau din toate partile . Apa cadea din cer pe pamant, iar cerul se indeparta tot si tot mai departe, stelele care pana atunci se vedeau ca niste globi minunati de foc luminand intunericul , au devenit niste luminite reci palpaitoare.O durere mare i-a sfasiat atunci. Se lasase noapte . Si ingoziti au vazut ca sunt doi. Fiecare cu o aripa, si nu mai puteau sa zboare. Fiecare a incercat sa cante. Si a vazut ca avea un cant diferit de cel de pana acum. Un cant frumos si cristalin, dar pe care copacii nu-l mai intelegeau. Si-n suflet era deja sadita samanta singuratatii, amara ca samburii marului, ametitoare ca parfumul lui. Si speriati au fugit in noapte.
Si s-au salbaticit. Iubirea lor egala si senina nu murise cu totul. Doar se schimbase in ceva mai chinuitor si mai acrisor, exact ca fructul acela al misterului. Au inceput sa vada altfel lumea, au inceput sa o schimbe. Se priveau din departare uneori, dar nu mai vorbeau aceeasi limba si sufletele sovaielnice nu stiau cum sa se atinga. Erau multe lucruri de facut, dar .Si uneori seara o gheara le strangea la fiecare pieptul in noapte, o asteptare neinteleasca, pe care nu o puteau implini. Erau singuri singuri. Raiul de la picioarele lor a inceput sa li se para obositor si ostil. Si sufletele lor, desi rotunde si pline simteau adesea de o chemare chinuita. Atunci s-a nascut dorul.
Intr-o zi , haladuind neconsolati prin ceea ce era o data o gradina, acum o padure de hatisuri , au gasit amandoi , separat marul. Crescuse mult si inflorise din nou. Era acolo , si dintr-o data i-au inteles limba susurata usor printre frunzele lunguiete. Caci vorbea despre soarta si despre pustiuri nesfarsite care asteapta cucerite, despre minuni care se cereau implinite, despre singuratate, despre farmecul ei si despre chemare pe care o simt in piept adesea, ca o piatra agatata de inima. Apropiindu-se de coaja lui, s-au apropiat unul de altul. Si au simtit o dorinta nedeslusita, si intr-un élan si-au atins buzele. Si-atunci sufletele lor s-au revarsat unul spre altul, curgand in vechea matca a dragostei, mai navalnic mai aprins. Stelele se miscau de-asupra lor, galaxiile staluceau si marul le vorbea, dar nimic nu mai avea sens decat sarutul. Si au devenit din nou unul, dar nu ca inainte. Ci ca un mar, pe-o fata alb pe-o fata rosu, erau si ei. Neputand trai unul fara celalalt , dar fiind cu adevarat unul doar in sarut. Dorul s-a mai potolit , dar a ramas mereu acolo. El le vorbeste lor despre tot ceea ce ar putea sa fie. Sarutul e la fel de navalnic, ca o explozie de cometa, si fiecare stie ca in scurtimea lui infinitezimala, sarutul este tot ceea ce le-a mai ramas din vechea lume. Sarutul e singurul moment cand aripile lor bat la unison si ei pot zbura. Cand atomii lor vibreaza in acelasi ritm. Sarutul e momentul de fericire cand viata si lumea par mai mult decat se vede si se aude, cand se incarca cu magie si simboluri.
Epilog
Marul continua sa le vorbeasca.In mar au crescut si alte mere de atunci dar ei nu le-au mancat, caci se intelepsisera. Copii lor au gustat insa din marul pasiunii deznadajduite, cel al dragostei la prima vedere, cel putrezit si otravitor al relatiei deschise, cel acru si tare al relatiei la distanta. Mai erau si alte mere, ale celor indrazneti, ale celor curajosi, ale celor facuti sa decida asupra altora. Marul exploratorilor, marul marilor lideri in batalie, marul inventatorilor. Dar toate toate merele mai dulci sau mai acrisoare aveau bine inchise in ele intr-o cutiuta mica in centrul universului-mar, semintele amare ale solitudinii. Si singurul leac care sa vindece astfel de alean, care sa te tina din goana dupa soaptele nebune ale marului, singurul de la inceputul lumii e SARUTUL.
stii ca cele doua concursuri ale tale, sunt egale cu proba eliminatorie de la regie teatru?
) ma rog, aproximativ egale 
Da?! Nu stiam. Dar ma bucur
@spi-oana: deci daca ma hotarasc sa dau la teatru pot sa fur idei de aici.
)
El. Intotdeauna a vrut sa ii faca o declaratie de dragoste, dar niciodata nu a avut curajul. Acum o vede. O priveste. E dezbracata. Sta cu spatele la el si se imbraca. Ea. Ea trebuie sa plece. Trebuie sa isi vada de viata ei si sa incerce sa ii spuna nu. Ea. Ea trebuie sa se lase de fumat, sa nu mai fie dependenta de el, sa isi vada viata in culori in care nu isi imagineaza ca exista, sa fie ea. Ea este el. El, sta si fumeaza o tigara, pe pat. Ii priveste curbele corpului pe care isi plimba mainile, saruturile, poate chiar minciunile. Nu pot spune daca sunt minciuni. Poate sunt adevaruri. Sunt adevaruri pentru ca le spune. Sunt minciuni, pentru ca le spune ei. Dar ea este dezbracata iar scrumul lui cade pe jos. Ea se duce spre el, pentru a-si lua ramas bun. Dar este tot dezbracata. Scrumul se lipeste de talpa. El o intoarce cu spatele, si ii spune, ca asa trebuie sa stea. Asa este frumoasa.Ea se supara. Se simte jignita. Se simte uimita. Se simte… iubita. El o pozeaza si pune toate pozele cu ea goala, langa restul pozelor cu ea goala. O iubeste. goala. Iubeste cum lumina se lipeste de corpul ei. Cum prin porii ei se emana acel miros, cum totul ramane in urma ei. Umbra care o lasa pe perete, iubeste tot in legatura cu ea. DAr nu o iubeste pe ea! Culorile din viata ei, sunt importante in viata lui. Asta ii place. Ea emana culori si viata lui se face mai frumoasa. Ea nu stie asta. Sunt culorile pe care ea le vrea in viata ei, dar ea nu el vede. Ea nu vede nimic din ceea ce este evident. Nu vede nici macar ca ea este el, iar el o iubeste, iar ea il iubeste, iar ea. Ea este ceea ce vrei sa fi atunci cand iti doresti ca toata viata sa se schimbe si viata ta e diferita pentru ca ti-ai schimbat-o. Ea este culoarea din viata ta atunci cand inchizi ochii, lumina, cand lumea iti intoarce spatele. Este speranta pe care o are un copil mic in privire. Este dragostea. Ea este lumea intreaga. Ea, este tot ce vrei tu sa fi, si tot ce vrea ea sa fie. Ea, este incompetenta si tot raul din lume. Ea este ce vrei tu sa nu fi niciodata. Ea esti tu! Pentru ca tu, nu te iubesti destul atunci cand iubesti pe altii.
@ bogdan, nu furi idei, te antrenezi
doar regia are probele astea. Ai doua exercitii in care vorbesti despre doua imagini, si apoi exercitii cu 3 cuvinte 
asa ca, seamana
[...] acest noian de neplaceri, exista si un lucru bun: concursul cu premiu un tablou facut de Jo pentru castigator. Mai aveti timp pana sambata sa participati. Visited 1 times [...]
Buna dimineata,
Concursul s-a incheiat si am decis cine este castigatorul. Deoarece gazda noastra, Dono, a anuntat concursul, il voi lasa pe el sa anunte si castigatorul.
Va multumesc tuturor pentru povesti si pentru raspunsuri.
[...] intra incet-incet in normal. Am decis castigatorul de la Dono, astept acum detaliile despre el pentru a-mi pune imaginatia la contributie si a-i face un tablou [...]