Comments on: Povestea unei picturi – Concurs

By: Buna dimineata « Blogul unui mar perfect rotund

Buna dimineata « Blogul unui mar perfect rotund — Sun, 20 Dec 2009 08:22:38 +0000

[...] intra incet-incet in normal. Am decis castigatorul de la Dono, astept acum detaliile despre el pentru a-mi pune imaginatia la contributie si a-i face un tablou [...]

By: Joaninha

Joaninha — Sun, 20 Dec 2009 07:58:39 +0000

Buna dimineata,
Concursul s-a incheiat si am decis cine este castigatorul. Deoarece gazda noastra, Dono, a anuntat concursul, il voi lasa pe el sa anunte si castigatorul.
Va multumesc tuturor pentru povesti si pentru raspunsuri.

By: Pe zapada se vad toate. | Gunoaiele din mintea mea

Pe zapada se vad toate. | Gunoaiele din mintea mea — Fri, 18 Dec 2009 09:33:16 +0000

[...] acest noian de neplaceri, exista si un lucru bun: concursul cu premiu un tablou facut de Jo pentru castigator. Mai aveti timp pana sambata sa participati. Visited 1 times [...]

By: spi-oana

spi-oana — Wed, 16 Dec 2009 20:51:51 +0000

@ bogdan, nu furi idei, te antrenezi doar regia are probele astea. Ai doua exercitii in care vorbesti despre doua imagini, si apoi exercitii cu 3 cuvinte asa ca, seamana

By: spi-oana

spi-oana — Wed, 16 Dec 2009 20:45:56 +0000

El. Intotdeauna a vrut sa ii faca o declaratie de dragoste, dar niciodata nu a avut curajul. Acum o vede. O priveste. E dezbracata. Sta cu spatele la el si se imbraca. Ea. Ea trebuie sa plece. Trebuie sa isi vada de viata ei si sa incerce sa ii spuna nu. Ea. Ea trebuie sa se lase de fumat, sa nu mai fie dependenta de el, sa isi vada viata in culori in care nu isi imagineaza ca exista, sa fie ea. Ea este el. El, sta si fumeaza o tigara, pe pat. Ii priveste curbele corpului pe care isi plimba mainile, saruturile, poate chiar minciunile. Nu pot spune daca sunt minciuni. Poate sunt adevaruri. Sunt adevaruri pentru ca le spune. Sunt minciuni, pentru ca le spune ei. Dar ea este dezbracata iar scrumul lui cade pe jos. Ea se duce spre el, pentru a-si lua ramas bun. Dar este tot dezbracata. Scrumul se lipeste de talpa. El o intoarce cu spatele, si ii spune, ca asa trebuie sa stea. Asa este frumoasa.Ea se supara. Se simte jignita. Se simte uimita. Se simte… iubita. El o pozeaza si pune toate pozele cu ea goala, langa restul pozelor cu ea goala. O iubeste. goala. Iubeste cum lumina se lipeste de corpul ei. Cum prin porii ei se emana acel miros, cum totul ramane in urma ei. Umbra care o lasa pe perete, iubeste tot in legatura cu ea. DAr nu o iubeste pe ea! Culorile din viata ei, sunt importante in viata lui. Asta ii place. Ea emana culori si viata lui se face mai frumoasa. Ea nu stie asta. Sunt culorile pe care ea le vrea in viata ei, dar ea nu el vede. Ea nu vede nimic din ceea ce este evident. Nu vede nici macar ca ea este el, iar el o iubeste, iar ea il iubeste, iar ea. Ea este ceea ce vrei sa fi atunci cand iti doresti ca toata viata sa se schimbe si viata ta e diferita pentru ca ti-ai schimbat-o. Ea este culoarea din viata ta atunci cand inchizi ochii, lumina, cand lumea iti intoarce spatele. Este speranta pe care o are un copil mic in privire. Este dragostea. Ea este lumea intreaga. Ea, este tot ce vrei tu sa fi, si tot ce vrea ea sa fie. Ea, este incompetenta si tot raul din lume. Ea este ce vrei tu sa nu fi niciodata. Ea esti tu! Pentru ca tu, nu te iubesti destul atunci cand iubesti pe altii.

By: Bogdan Epureanu

Bogdan Epureanu — Wed, 16 Dec 2009 20:45:03 +0000

@spi-oana: deci daca ma hotarasc sa dau la teatru pot sa fur idei de aici. )

By: dono

dono — Wed, 16 Dec 2009 18:19:26 +0000

Da?! Nu stiam. Dar ma bucur

By: spi-oana

spi-oana — Wed, 16 Dec 2009 18:18:09 +0000

stii ca cele doua concursuri ale tale, sunt egale cu proba eliminatorie de la regie teatru? ) ma rog, aproximativ egale

By: Cristina

Cristina — Wed, 16 Dec 2009 13:59:23 +0000

Ei doi erau la inceput unul. Aveau doua aripi si priveau de sus Gradina lor, primita mostenire , cadou si responsabilitate. Zburau fericiti si sufletele lor cresteau impletite unu dint-altul si toata ziua cantau un cantec minunat. Si cand cantau , florile se deschideau ca sa primeasca mai multa lumina, arborii falnici isi intorceau frunzele si coroana catre ei, granele se unduiau gingas, desi nu erau vanturi si furtuni pe atunci. Toti si toate se bucurau, mai putin un copacel. Nu era mare si falnic ca altii. Era un mar. Si-avea un singur fuct. Rosu pe-o parte, alb pe celalta. Ei bine, de cate ori se apropiau de mar, cei unul singur simteau asa o neliniste si o cautare, de parca acolo era samanta unui univers nou si deosebit. Intuiau cu sufletele lor cristaline ca acolo zace un secret, unul frumos puternic si teribil , dar nu aveau curajul sa-l atinga , sa-l guste si sa-l cunoasca.
Ceilalti copaci le raspundeau la cantare, doar marul era incremenit in tacere. Si indaratnic , nu facuse decat un singur fruct. Acesta ii privea acum din iarba, lucind rosiatic in lumina amurgului. Si marul nu mai inflori. Oricat i-au cantat sau l-au dezmierdat. In iarba fructul rosu ii asetpta. Si s-au simtit cuprinsi de curiozitate si teama, pentru prima oare. Pentru ca nu stiau ce e acolo, nu cuprindeau tacerea si asteptarea si promisiunea fructului copt. Si-au Muscat.
Atunci a fost prima furtuna. Cerurile s-au revarsat peste Gradina , si tunete si fulgere se rostogoleau din toate partile . Apa cadea din cer pe pamant, iar cerul se indeparta tot si tot mai departe, stelele care pana atunci se vedeau ca niste globi minunati de foc luminand intunericul , au devenit niste luminite reci palpaitoare.O durere mare i-a sfasiat atunci. Se lasase noapte . Si ingoziti au vazut ca sunt doi. Fiecare cu o aripa, si nu mai puteau sa zboare. Fiecare a incercat sa cante. Si a vazut ca avea un cant diferit de cel de pana acum. Un cant frumos si cristalin, dar pe care copacii nu-l mai intelegeau. Si-n suflet era deja sadita samanta singuratatii, amara ca samburii marului, ametitoare ca parfumul lui. Si speriati au fugit in noapte.
Si s-au salbaticit. Iubirea lor egala si senina nu murise cu totul. Doar se schimbase in ceva mai chinuitor si mai acrisor, exact ca fructul acela al misterului. Au inceput sa vada altfel lumea, au inceput sa o schimbe. Se priveau din departare uneori, dar nu mai vorbeau aceeasi limba si sufletele sovaielnice nu stiau cum sa se atinga. Erau multe lucruri de facut, dar .Si uneori seara o gheara le strangea la fiecare pieptul in noapte, o asteptare neinteleasca, pe care nu o puteau implini. Erau singuri singuri. Raiul de la picioarele lor a inceput sa li se para obositor si ostil. Si sufletele lor, desi rotunde si pline simteau adesea de o chemare chinuita. Atunci s-a nascut dorul.
Intr-o zi , haladuind neconsolati prin ceea ce era o data o gradina, acum o padure de hatisuri , au gasit amandoi , separat marul. Crescuse mult si inflorise din nou. Era acolo , si dintr-o data i-au inteles limba susurata usor printre frunzele lunguiete. Caci vorbea despre soarta si despre pustiuri nesfarsite care asteapta cucerite, despre minuni care se cereau implinite, despre singuratate, despre farmecul ei si despre chemare pe care o simt in piept adesea, ca o piatra agatata de inima. Apropiindu-se de coaja lui, s-au apropiat unul de altul. Si au simtit o dorinta nedeslusita, si intr-un élan si-au atins buzele. Si-atunci sufletele lor s-au revarsat unul spre altul, curgand in vechea matca a dragostei, mai navalnic mai aprins. Stelele se miscau de-asupra lor, galaxiile staluceau si marul le vorbea, dar nimic nu mai avea sens decat sarutul. Si au devenit din nou unul, dar nu ca inainte. Ci ca un mar, pe-o fata alb pe-o fata rosu, erau si ei. Neputand trai unul fara celalalt , dar fiind cu adevarat unul doar in sarut. Dorul s-a mai potolit , dar a ramas mereu acolo. El le vorbeste lor despre tot ceea ce ar putea sa fie. Sarutul e la fel de navalnic, ca o explozie de cometa, si fiecare stie ca in scurtimea lui infinitezimala, sarutul este tot ceea ce le-a mai ramas din vechea lume. Sarutul e singurul moment cand aripile lor bat la unison si ei pot zbura. Cand atomii lor vibreaza in acelasi ritm. Sarutul e momentul de fericire cand viata si lumea par mai mult decat se vede si se aude, cand se incarca cu magie si simboluri.
Epilog
Marul continua sa le vorbeasca.In mar au crescut si alte mere de atunci dar ei nu le-au mancat, caci se intelepsisera. Copii lor au gustat insa din marul pasiunii deznadajduite, cel al dragostei la prima vedere, cel putrezit si otravitor al relatiei deschise, cel acru si tare al relatiei la distanta. Mai erau si alte mere, ale celor indrazneti, ale celor curajosi, ale celor facuti sa decida asupra altora. Marul exploratorilor, marul marilor lideri in batalie, marul inventatorilor. Dar toate toate merele mai dulci sau mai acrisoare aveau bine inchise in ele intr-o cutiuta mica in centrul universului-mar, semintele amare ale solitudinii. Si singurul leac care sa vindece astfel de alean, care sa te tina din goana dupa soaptele nebune ale marului, singurul de la inceputul lumii e SARUTUL.

By: random4web

random4web — Wed, 16 Dec 2009 13:58:24 +0000

Patru pesti se plimbau prin nimic. Doi erau dezbracati de sentimente si alergau mov prin lumea albastra. Unul zbura pe deasupra copacilor fiind convins ca va decoperi un albastru care sa ii multumeasca dorinta de verde. Un altul era frunza si aluneca incet convins de viziunea mov.
4 alge cresteau cu convingeri diferite. Trei credeau ca mov, una sustinea cu tarie ca albastru. Toate patru aveau un punct de vedere comun:vartejul verde. Doar frunzele albastre stateau cu tarie pe pozitie fiind sigure ca daca si-ar schimba convingerile s-ar transforma in pesti.
Si toate isi doreau in secret sa cada in sus.

Vartejul verde nu credea nimic dar incepea sa aiba nuante de galben. Privea neputincios la pestii dezbracati de sentimente si intuia destinul lor implacabil. Nu, chiar nu si-ar fi dorit sa aibe si nuante de rosu dar era prea tarziu. De undeva din infinit, Creatorul privea glacial si se gandea daca sa indeplineasca dorinta frunzelor albastre…

Tabloul este http://ykwapple.files.wordpress.com/2008/12/vacanta.jpg