Pretul timpului
Te-ai intrebat vreodata cat costa timpul? Mai ales cat costa timpul tau? Cat valoreaza fiecare ora din viata ta, minut, secunda? Eu am inceput sa ma intreb. Sa ma intreb daca-mi valorez suficient timpul, daca-l respect sau mi-l risipesc. Timpul meu e viata mea. Fiecare secunda ce trece ma apropie (trist, sec si adevarat) de moarte. Dar am si o veste buna. Poti lupta cu timpul, poti castiga, poti indeparta moartea. Cum? Maxima cugetare la sfarsitul postului. Ca acum incerc sa-mi evaluez un pic trecerea timpului.
Cand eram bebelus (cica am fost un bebelus foarte reusit, ma mira extrem avand in vedere ca am ajuns ce am ajuns) timpul nu prea avea mare valoare. Il percepeam doar datorita 9sau din cauza) foamei. Scanceam una buna. venea mama, imi proptea titza in gura si timpul isi pierdea din nou sensul. Noapte-somn – eventual un caca in scutece (nu existau pampersi pe atunci) venea ziua, scanceam, primeam tzitzta de vreo 2-3 ori, caca, somn.
In copilarie timpul era bine punctat de momentele de joaca sau momentele de invatatura. Nu existau zile, ci perioade ale zilei. Dimineata avem scoala, dupa-amiza teme, seara se lua curentul doua ore, timp in care ma jucam, venea curentul, imi terminam temele, iar ma jucam. Nu, nu mai doream tzitza de la mama si nici nu mai aveam scutece. Vacantele erau timp valoros. Super timp. Timp de timp. Tin minte si acum acele timpuri, eheeee…
Nici in vremea adolescentei nu am perceput trecere timpul drept clipe pierdute ce nu se vor mai intoarce. Le-am trait cu placere si voiosie, m-am bucurat cand am facut 16 ani, ma credeam grozav la 17, oficial barbat la 18, nebun la 19, nebun delegat la 20-21-22, a inceput maturizarea la 22-23 odata cu angajarea. Muncit pe branci si maturizare brusca si fortata la 24-25-26 (pe aici a aparut si acutuala sotie, deci maturizarea venise la timp), munca pe branci in continuare 26-27-28-29-30-31-32-33.
Da, in toti acesti ani timpul si-a pierdut sensul, valorea, intelesul. Cateodata am muncit atat de mult incat nu mai stiam ce zi e. Si nici nu mai conta. Munca, munca, munca, munca, ceva mancare si iar munca. Ani trecuti. Ani. Ani in care doar am muncit ca sa devin cineva, sa castig ceva. Sa am o casa, un camin, unde sa-mi cladesc o viitoare familie.
Anul trecut a murit un coleg. Unul dintre cei mai valorosi oameni pe care i-a avut compania. Nu avea cu mult peste 40 de ani. Ba poate era spre 50. Nu prea conteaza. Respectat, apreciat, iubit, se spune ca muncea si 16-17 ore pe zi. Intr-o dimineata a murit. Pur si simplu i s-a oprit inima. Cand auzi de-astea stai si te gandesti.
Acum muncesc, muncesc, muncesc ca sa castig niste bani. Pot sa calculez exact cat valoareaza fiecare minut petrecut la munca. In bani, cash. Teoretic, daca o mai duc multa vreme in ritmul asta (teoretic nu ma gandesc sa ma opresc) sanatatea mi se va duce inerent pe pula (ma scuzati). Apoi voi petrece timp indelungat prin cabinete medicale, consultatii, raze, analize. Banii pe care i-am facut intre 22 si 33 de ani se vor varsa in buzunarele medicilor. Sau ale spitalelor. Imi rezulta ca am pierdut 11 ani de viata. Cei mai frumosi ani din viata. Voi fi insa fortat sa merg mai departe. Am rate, am familie, am sotie, am responsabilitati. Deci merg mai departe. Mai batran, mai gras, mai subred. Deprimant? Hm, nu tocmai, realist.
Acu’ sa le zicem si pe alea bune ca sa nu incepem saptamana plangand. Cred ca am fost un bebelus fericit. Cu tot cu scutecele alea ingrozitoare. Un copil fericit, cu amintiri frumoase. Un tanar nebun dar fericit. Un barbatel pasionat de ce facea, de meseria lui. Apreciat, promovat. Am muncit (si muncesc) cu placere. Merg la serviciu pentru ca-mi place. Nu merg sa ma intalesc cu-colegii, merg sa ma vad cu gasca de prieteni. Am o sotie pe care o iubesc, o casa (ma rog, banca o are), o masina (ma rog, banca o are), am parinti sanatosi-Slava Domnului, frati si surori frumosi, destepti, deosebiti. Prieteni putini da buni. Da, anii care au trecut nu au trecut degeaba. Timpul a fost bun cu mine, am castigat mult.
Asta-i secretul sa invingi timpul. Sa incerci sa faci in fiecare secunda ceea ce-ti place, cu inima deschisa. Iar timpul va fi bun. Vei imbatrani greu, incet, frumos. Si vei trai mult si bine. Atat de mult incat chiar nu-i cazul sa te gandesti la moarte. Mai bine iti vezi de viata.
First?
-reading…-
Second.
Prezentul e singurul timp. Ca sa il folosesti cat mai eficient trebuie sa traiesti pe cat posibil in prezent…sa intinzi clipa prezenta cat mai mult….
Mda… si eu ma intreb des care sunt milestoneurile de dupa faculate?
Mie imi place sentimentul asta ca faci ceva si la un moment dat se termina : ai reusit (vezi etape ale scolii), ti se deschid noi orizonturi …
Dar cu joburile care-i obiectivul pe termen mediu ca eu mereu raman ca vitelul la intrbarea aia cu “Unde te vezi peste 5 ani?”
Sincer? Tot aici taticule! Tu da-mi bani sa-mi traiesc viata (Viata != Munca) si eu iti muncesc 8 ore pe zi.
Restul, timp liber, planuri de viitor, treaba mea!
Eu vreau un mic profit de la TIMPUL care vine ->
http://fuckyoutovarasi.blogspot.com/2008/12/un-mic-profit.html
Ceea ce urmeaza este mail’ul de “La revedere” pe care l-am trimis inainte de a pleca la Londra, in cadrul unei super companii – si nu o spun peiorativ – dupa 8 ani de cariera…
Chinezii spun ca jumatate din viata, ne-o petrecem dormind. Din ce ne ramane, jumatate o petrecem asteptand… Din ce a ramas, jumatate este pentru satisfacerea nevoilor fiziologice…. Si povestea se incheie spunand ca, daca avem un minut de liniste in viata, stim ce e fericirea….
Liniste…. o visez doar ! Adorm cu o carte pe piept insa cu ochii spre televizor! Asa ma mint ca a mai trecut o seara in care am mai castigat cateva file, in loc sa ma uit la TV… Ma trezesc! Nu stiu de ce! Aud zgomotele strazii, ma uit la ceas: nu e liniste la ora 4!!! Adorm, ma trezesc! O alarma urla sub fereastra si deja e ziua…. Sunt luni intregi de cand orasul nu mi-a mai dat voie sa aud un ciripit de pasare….
Incep sa alerg… spre baie, spre sifonier, spre masina, spre oras, spre birou, spre laptop… Mi-am amintit: in timp ce ma imbracam, am observat acvariul din sufragerie…E al nostru, oare ? Cand l-am luat? Gata, nu mai am timp de asa ceva, imi suna telefonul…Virez brusc la stanga… Alerg iar: sedinta a fost devansata, nu mai am timp sa ajung acum la birou. Sunt agitat, cele 2 ore pentru meetingul de forecast au trecut, participantii se umanizeaza, discutia e despre ce au facut in week end…. Nu, nu am timp! Trebuie sa ajung urgent la birou, azi e deadline-ul pentru prezentarea pentru Rusia…
Ma suna iar cineva, cine o fi? Raspund fara sa ma uit pe display si aud o voce familiara… Ciudat ! S-o fi intamplat ceva? De ce ma suna cinva atat de devreme? Ma uit la ceas, e ora 23…… Ai vazut cat de frumos ninge?
Ridic ochii din ecranul monitorului… Vad lumina alba a neoanelor, la 15 metri de birou zaresc ferestrele etajului insa transperantele sunt lasate. Arunc o intrebare catre cei 5 colegi care lucreaza de zor: ati vazut ca ninge? Imi arunca vreo doua vorbe printre dinti si se intorc la prezentari…. Ma ridic si ma indrept spre balcon….. Sunt cu telefonul la ureche dar vocea calda a disparut de ceva vreme…. Vad ca totul e alb, simt frigul rece al iernii, mangaierea copacilor, miros zapada… E liniste!!!!!
Dar (eu) cine sunt?
Dupa care mi-am dat demisia…
Si acum?
Dono nu ai prieteni putini, chiar si pe blogul asta, daca scrii ca ai nevoie de ceva, cred ca ai fi surprins cati ti-ar sari intr-ajutor. Asta numai pentru ca ne aduci un zambet dimineata la cafea. In ceea ce priveste munca…am 23 de ani, muncesc de la 18, am pornit de jos, am ajuns sus, am cazut si am luato deja de la capat, sunt obosita si te invidiez ca la de la 18 la 23 de ani ai avut parte de perioada nebuna a studentiei. Te salut si o zi frumoasa iti urez, tie si tuturor celar din comunitatea dono.ro
Mica mea afacere
Partea absolut neasteptata a fost legata de sumedenia mesajelor de raspuns pe care le-am primit dar si a numarului oamenilor care, dupa scurta vreme, mi s-au alaturat in ce incepusem. Fosti colegi
sburlea si la mine cam tot asa mi-e ziua, cum povestesti tu mai sus, numai ca eu, din cand in cand, mai vad soarele si uneori, noaptea ies sa ma plimb prin oras, sa vad ce mai e in jur..
Si asta pentru ca – la fiecare curs la care aveam placere si onoarea sa stau la ‘catedra’ sau celor pe care ii aveam alaturi zi de zi – le spuneam celor din fata mea EXACT ce ai scris si tu: daca nu-ti faci munca din pasiune, iti furi caciula!
Asa ca MAXIM RESPECT pentru modul in care vezi lupta cu timpul! Din inima!
Stiu, pufy, multumesc, timpul petrecut pe blog nu-l consider pierdut si da, consider ca am castigat cativa prieteni, fie ei si virtuali.
Si, sburlea, culmea dar blogul asta pe care-l il scriu cu placere se poate transforma in mica mea afacere. Ce poate fii mai frumos decat sa faci fix ce-ti place si sa castigi si niste bani?! De-aia ma incrunt un pic de fiecare data cand ma ia cate unul la rost ca am mai pus un banner. Mda, cu posturile publicitare e alta poveste, dar voi scrie pe viitor mare “PUBLICITATE” si cine vrea le citeste, cine nu, nu! Si pentru voi, cititorii, promit ca in zilele in care am post publicitar (daca o mai fi cazul) scriu si postul nostr zilnic.
@ pufy ->
:mrgreen:
Am inceput sa fac bisnita cu blugi si adidasi la 14 ani. Am luat primul salariu la 18 ani. La 21 de ani m-am insurat. La 22 aveam primul copil. La 23 de ani prima afacere. Nu vreau sa iau vreodata pensie pentru ca vreau sa lucrez pana la varsta de 150 de ani cand voi deceda subit !
Sa nu te mai aud ca ai obosit !
Muncesc de la 19 ani, am 28 acum, nu pot spune ca ma simt realizata, dar muncesc si sper in fiecare zi ca o sa vina ziua in care o sa fiu multumita de ce am realizat. Am invatat ca e bine sa traiesti in prezent si sa lasi trecutul sa fie trecut. Incerc sa profit de fiecare minut liber, de fiecare clipa sa fac ceea ce imi place si sa ma bucur de putinele persoane importante de langa mine. Ca sa reusim, cred ca singurul drum e ala din fata noastra, nu cel din spate.
Va doresc o zi plina de soare!
alina, acum ca ai zis vad ca iese soarele. Ce chestie…
Dono, tu ai copii?
CO2, inca nu am avut timp
In curand insa, sper 
Soarele iese in fiecare zi Dono! Important e sa-l vedem noi toti! Si azi imi doresc ca toata lumea de aici sa-l vada. eu am bateria incarcata de la munte..asa ca sunt optimista, chiar daca am treaba de nu pot respira.
Multumesc, nu am obosit fizic, sunt apta de mult mai mult, nici psihic, nu stiu exact daca imi place ce fac, nu o fac cu pasiune, asta e sigur, dar imi ies bani foarte frumosi si momentan ma multumesc cu asta. Cand spun ca am obosit, ma refer la rautatea din jurul meu si la lipsa de timp pentru prieteni sau pentru mine. Eu sper sa mor subit la 65 de ani, nici prea ridata, nici prea bolnava. Cat sa ma planga toata lumea si sa nu zica nimeni “era batrana”
Citez: “Mda, cu posturile publicitare e alta poveste, dar voi scrie pe viitor mare “PUBLICITATE” si cine vrea le citeste, cine nu, nu! Si pentru voi, cititorii, promit ca in zilele in care am post publicitar (daca o mai fi cazul) scriu si postul nostru zilnic”
Mare lucru ai spus, zau! Care te diferentiaza net de ceilalti… Si care iti arata CALITATEA
Jos palaria!
ai ma ca nu are multa publicitate, sunt cateva casute, pana in 10, ce asta e publicitate??
In scurta vreme implinesc 33 de ani. Ma apuca, deci, intrebarile alea existentiale, cu ce-am realizat in anul ce-a trecut. Si mai vii si tu, cu postul tau, ca sa-mi accentuezi starea.
De fapt, n-am de ce sa ma plang. Pentru ca AM TRAIT. Asa cum imi place, asa cum ma pricep mai bine. Pentru ca m-am concentrat pe clipele frumoase, nu pe obiectele frumoase pe care le-as putea obtine. In plus? Finuta mea Bianca, Dono… In minus? O prietena, bunicul…
Timpul e doar o chestiune de perceptie. NOI trebuie sa scoatem clipa din anonimat, s-o izolam din alergarea orelor, minutelor, zilelor. Intr-o clipa te poti indragosti, intr-o clipa poti avea o idee geniala, intr-o clipa iti apare o oportunitate care iti schimba viata. Intr-o clipa poti sa nu mai fii. TRAITI-VA clipele!
pufi, daca ar fi 10 nu as numi-o “mica” mea afacere
dono, daca traficul continua tot asa, inca 2 luni si prevad 20-25 :->
ce-i cu nebuneala asta pe aici? si eu muncesc de la 16 ani, si am muncit si la taraba, in frig, vindeam carti..nu mi-e rusine cu asta si nu mi-a fost rusine niciodata cu munca pe care am facut-o.
acum lucrez la birou, la caldurica, foaaarte aproape de casa…dar tot nu sunt multumita pe deplin de ceea ce fac…
si am observat si eu cum trece timpul pe langa mine de la o vreme..de cand nu mai am timp nici macar pentru mine, nu mai zic de prieteni&Co…
io traiesc cu ideea ca va rasari soarele si pe strada mea
ee, joburile de vara nu se pun, din perioada liceului, asa si eu am inchiriat sezlonguri pe plaja de la rex, in fiecare vara, din clasa a noua pana intr-a douasprezecea
pufy, io nu ziceam de job-urile de vara
eu vorbesc de o munca continua de la varsta aia..din pacate..si parca atunci,cu toate ca aveam liceul,munca si casa, tot reuseam sa-mi fac timp si pentru prieteni
@pufy – Pe mine, singura ce ma determina sa deschid singur usa coliviei de aur si sa intru, era pasiunea. Alt motiv nu am putut gasi vreodata… Dar te admir pentru faptul ca exista in tine un resort ce te face sa mergi macar cu placere la job.
erai mai tanara si simteai nevoia de companie mai mult, acum ai casuta ta, ai iubitul tau, nu-ti mai vine sa iesi sau sa iti vina musafiri
sburlea sunt o fire optimista si daca am o zi foarte proasta, o fac mai buna cu o melodie vesela si un karaoke strasnic la volanul pufi-mobilului, banii sunt insa mijlocul de transport cel mai eficient catre siguranta zilei de maine, asa ca ii fac..
Hehehe… Asa ziceam si eu acum 9 ani, cand aveam varsta ta… Si munceam de la 15
In timp, e posibil ca unele lucruri sa se mai schimbe… Sau sa devina mai importante decat altele
Exista o reteta de a trai 110 ani,omul a fost creeat de dumnezeu pentru o viata de aprox 240 ani insa noi ne facem rau si barbatii traiesc cel mult 1/3 din viata programata de divinitate.Trebuie sa gandim pozitiv sa fim mai buni,mai sinceri,mai putin ahtiati de bani,bani,bani.
este ora 12… afara a iesit soarele… sunt la birou de la ora 9:30… ce-am facut eu in timpul asta, de cand m-am trezit si pana acum…? tigara, baie, dush, imbracat (prost, ca de obicei), coborat in fatza blocului, intalnit cu una prietena care ma duce si pe mine cu mashina in drum spre serviciul ei, mi-a dat o carte cu umprumut, i-am dat ce i-am adus de la Londra (ceai evident intr-o cutie chicioasa cu nush ce monument din londra pe ea si trei carticele despre injuraturile din limba engleza f dragutze), i-am pov cate putin despre calatorie, am coborat la Piata Chibrit, am platit rata la banca si am ajuns cu jumate de ora intarziere la birou, cafea, tigara, mail-uri, telefoane, taiat carti de vizita cu ghilotina, impodobit birou pt craciun… 90% din timpul asta mi se pare pierdut… m-as sinucide dar spun unii ca viata-i frumoasa (glumesc)
bani bani bani? hmm, revizia – bani, cauciucuri – bani, brad de craciun – bani, excursie de revelion – bani, draga marius, daca nu ii ai, cu ce traiesti :-/ , nu traim pentru ei, dar recunoaste ca fara ei…
Buna ziua Dono, eu incerc sa profit din plin de ……. butoiul cu vin castigat ieri la concursul de la europafm, dupa aia sigur o sa vad viata in roz !!! si mai bombaneam ca am venit la munca ieri, acasa sigur nu ascultam radio, deci tot raul spre bine. ( am gresit ca am scris numele radioului?! )
jessica..prietenu` la nevoie se cunoaste..da si la altii:D
@cipoc, am castigat si un steag , ti-l ofer cu placere !
Chiar am auzit un castigator vorbind. Dar ori un erai tu ori ai o voce extrem de barbateasca
@pufy…imi vine si sa ies si sa primesc preteni in vizita…dar nu gasesc timp
poate daca s=ar face ziua macar de 30 de ore..
uite vezi, dezavantajul de a trai in bucuresti, cat faci in trafic pana la un bar sau pana la niste prieteni, ai avea timp si de-un remi, avantaj provincie…
Apropos de bannere, albinuta n-a rezistat schimbarii la fatza? Caci dupa citit postare am tendinta s-o click-uiesc.
Buna Dono ! Sunt bucuroasa ca am gasit un loc unde sa ma dstind, citind intamplarile din viata ta, mai mult sau mai putin fericite. Se spune ca timpul are valore fiindca ne raman akmintirile… unele sunt dulci, altele sunt amare si te sfarsesc, te coplesesc …. Trecem repede prin viata si nu apucam sa ne bucuram pe deplin de ceea ce este in jurul nostru, alergam prea iute si suntem prea ocupati sa ne bucuram de verdele ierbii, de albastrul cerului… Toate acestea raman niste umbre in urma noastre, lucru pe care il dobandim cand ajungem la o anumita varsta… deja am inceput sa aberez… te pup, dono
honey, iti recomand gadgeturile cu usb, sunt super, cred ca o sa comand cateva pentru craciun
albinuta a fost un contract fix, pe durata fixa. Ii multumesc, a fost prima, mi-e dor de ea
pufy, da’ cine ti-a zis tie ca stau in bucuresti?
pt moment provincie scrie pe mine 
da da…gadgeturile usb le recomand si eu..eu mi-am comandat deja..si-mi plac muuult
aa, excuse moi erminusha, c’est ma faute, sper ca am scris bine
dono, au fost 3 castigatori, ,m-au sunat sa-mi spuna ca intru in direct pe la 17,30, iar cand a fost sa fie ora, au zis ca suna ocupat , dar eu eram cu telefonul in mana asteptand sa sune , reteaua proasta la mine, ca ei sunau de pe fix !
muncesc si eu de la 16 ani, cand imbinam liceul pedagogic cu promotiile
liceul pedagogic tinea 5 ani
sa spun ca am pierdut 1 an? nu!
ba chiar, mai mult, cand am inceput liceul, fratele meu avea 2 ani – as putea sa spun si ca l-am folosit pe post de cobai cand imi repetam lectiile pe care urma sa le predau, dar si ca liceul m-a ajutat sa-l inteleg mult mai bine si sa-l ajut
cand am terminat liceul, el intra in clasa intai
pentru mine urma facultatea
am ales Agronomia pentru ca dupa o vara plina de promotii mi-am amintit ca trebuia sa mai fac ceva si numai acolo mai aveam timp sa aplic
nu mi-a placut..nu m-am mai dus!
am mai pierdut 1 an?
nu cred!
daca nu ma opream la timp, puteam sa pierd 4
asa ca m-am reorientat
mereu am stiut ca vreau sa predau, dar banii pe care i-as fi castigat nu-mi permiteau nici sa-mi platesc darile, nici s-o ajut pe mama sa-l creasca pe fratele meu
as ca, am lucrat vreo 2 ani la dept. financiar, inca vreo 2 la contabilitate, acum in turism
si dupa cum m-am mai laudat de atatea ori…aici mi-am gasit locul
culmea e ca am mers la pedagogic desi mama (edicatoare fiind ma indrepta spre un liceu economic) apoi am lucrat cu cifre
am lasat managementul turismului din agronomie, pentru comunicare si relatii publice si acum … traiasca Aqvila Club
si sunt mandra de faptul ca nu am pierdut nicio clipa la birou doar pentru ca impresiona sefii cu faptul ca stau peste program
si-s recunoscatoare pentru sefii mei de la care am invatat atatea si pentru faptul ca nu pun botu’ la lingai si apreciaza munca si rezultatele in primul rand.
pufy, am studiat gadgeturile de cum au aparut, pai se poate
Din pacate deocamdata nu am salariu pentru ca ma aflu oarecum intr-o perioada de tranzitie, din februarie mi-am propus sa ma mut in Bucuresti, abia atunci va trebui sa caut job si cred ca placerea sau pasiunea va trece pe locul doi si pe primul loc va fi achitarea viitoarei chirii.
@pisica – Esti norocoasa. Si ai stiut ce vrei. Parerea mea
Bun venit Mihaela, ne bucuram ca ni te alaturi!
Pisicule, bravo! Pentru:
“nu mi-a placut..nu m-am mai dus!
am mai pierdut 1 an?
nu cred!
daca nu ma opream la timp, puteam sa pierd 4
asa ca m-am reorientat”
ai toata stima mea! Putini sunt aceia care realizeaza ca au luat-o intr-o directie gresita. Si mai putini sunt aceia care, realizand asta, se opresc si se intorc.
As dori sa vin si eu cu o completare. Atat de cinici am ajuns incat sa calculam timpul nostru numai in cat de multi BANI facem, si am uitat de orice altceva care conteaza. de timpul petrecut cu prietenii, cu oamenii pe care ii iubim, acel timp pe care la varsta de 7- de ani o sa ni-l amintim si nu o sa il regretam. cat o sa mai tinem minte din 17-18 ore de munca. mai nimic.
Am de facut niste situati si nici n-am observat cum trece timpul!
Si totusi timpul costa bani.
Ne dam seama ca exista timp numai atunci cand spunem ca nu avem timp. Oricum, suntem sclavii muncii intr-o tara de care timpul a uitat.
pe masura ce ma maturizez, apropiindu-ma de imbatranire
, simt tot mai acut nevoia de a fi stapana pe timpul meu, asa cum scria si dono.
muncesc de 8 ani. primii 7 am masurat timpul in bani, voiam si aia si aia si aia… acum, de un an, de cand m-am mutat la 350 km de casa, am ajuns sa ma schimb cu totul si sa masor timpul doar ca unitate de masura intre doua drumuri acasa… timpul petrecut acasa, cu ai mei, cu familia si prietenii, un weekend pe luna, face mai mult decat tot restul timpului irosit acasa, la job si intre ele…
@Liviu – Eu unul ma crizez destul de rau cand aud asta cu nu am avut/nu am timp. Pentru ca eu nu o cred! Nu am avut timp sa sun sa-ti spun ca am ajuns cu bine… Nu am avut timp sa mananc… Nu am avut timp sa ajung la mama… Nu am avut timp sa vorbesc cu sor’mea…. Nu am timp in week-end??????????????
Ce??? Ce-i aia NU AM TIMP? Poate o fi mai corect sa spunem: nu vreau sa am timp…
Salut Nicolescu, bun venit!
eu imi fac timp mereu si sa dau un telefon si sa-mi vizitez rudele si prietenii si sa beau un salitos cu Motanu
daca mai e timp si de altceva, foarte bine
iar timpul meu e pretios tocmai din acest motiv, pentru ca in momentele in care fac altceva, pierd timp dedicat persoanelor dragi mie
nu irosesc nicio secunda
dar trebuie 
)
…eh…poate cand dorm
nici cand dormi pisico, pentru ca dormi langa motan
Eu am muncit de la 12 ani.In clasa a XII a faceam targurile.Dimineata la 3:30 trezirea ma duceam la piata, la 13 veneam acasa, la 14 ma duceam la scoala ajungeam acasa la ora 20, incarcam marfa pentru a doua zi reveneam acasa 23, dormeam.Vroiam sa fac niste banuti pt cei de-acasa.Am luat bacul cu 9.35.Am intrat la facultate la fara frecventa.Nu imi ajungeau banii asa ca am hotarat sa plec din tara in vacanta sa imi pot plati facultatea.Am lucrat intr-un restaurant 15 ore pe zi de luni pana duminica pe un salariu de mizerie…pentru romania era bun.Am hotarat sa inghet anul.Am avut doua job-uri(18 ore pe zi).Faceam bani frumosi si imi doream o masina.Mi-am cumparat-o…ce bucuroasa si mandra de mine eram.Bineinteles, orice minune dureaza trei zile, asa ca am busit masina.Am reusit sa o scot total lost.Am fost amnezica vreo 3 zile, ambele picioare rupte, si altele.Am trecut prin multe si sunt bucurasa ca traiesc.Daca as putea sa intorc timpul inapoi nu as schimba nimic.
De ce sunteti nerecunoscatori??Am vazut moartea cu ochii si vreau sa va spun ca orice clipa din viata este atat de pretioasa.De ce socotiti trecerea timpului ca pierderea timpului???Sunt atatea suflete pe lume care o duc mult mai greu ca mine, ca voi.Traiti orice secunda..cine stie ce se va intampla peste un minut…o ora…maine?
Ups m-a cam luat valul sper ca nu am suparat pe nimeni
@Gabriella – Iarta-ma daca gresesc dar mie nu mi s-a parut cum ca ar fi vreun gunoier p’aci prin curtea lui Dono, care sa socoteasca pierdere, trecerea timpului… Cred ca problema se pune usor diferit: reuseste timpul asta sau lipsa lui (chipurile) sa ne dez-umanizeze?
N-as crede…
Gabriella, exact asta zicem si noi..ca trebuie sa pretuim orice clipa din viata..nu suntem nerecunoascatori..poate ca unii din noi sunt putin tristi pentru ca nu profita la maxim de viata
Pana acum o luna nu aveam destul timp pentru multitudinea de “chestii” pe care le aveam de facut sau doream sa le fac… munca, prieteni,familie (parinti)
Acum am prea mult timp si nu-i gasesc rostul… au mai ramas: munca si familia
Munca mi se pare fada, familia e departe… si weekend-urile interminabil de lungi.
Si uite asa am ajuns pe blog
Caut idei… motivatii… sau un picior in fund sa-mi dea avant sa merg mai departe
@sburlea, cred ca banii reusesc sa ne dezumanizeze
am multe cunostinte care s-au transformat din cauza banilor (prezenta, nu lipsa lor)
ah, dono…ca mi-am amintit de postul cu si despre apa
oare PRO TV-ul si-a ales culorile dupa castile alea de baie?
@pisica – De acord 1.000%. Cand am spus timp, aveam in minte ce scrisese maestrul: “Te-ai intrebat vreodata cat costa timpul?”
Aaaaa Si apropos de oameni “usor” schimbati de prezenta banilor…
Aveam o echipa de fo’ 15 oameni. Eu eram ‘al mai mic decat ei asa ca se cam uitau chioras la mine… Si intr-o zi au inceput: da noua nu ne plac noile masini… da gecile astea de piele pe care le-am primit puteau fi cu nasturi, nu cu fermoar… da cadourile de Craciun puteau fi… Era sa-mi crape capul de nervi. Castigau de departe cel mai bine de pe piata.
Le-am dat intalnire in parcarea din fata Operei. Cand au venit, mi-am scos sapca, le-am intins-o si i-am rugat sa puna acolo cheile masinilor. I-am luat de manuta si i-am bagat la metrou… Sa va spun ca nu mai mersesera de 10 ani cu trenul galben? Ca nu stiau cum dreaq sa faca sa treaca de barele alea? Sau ca au tacut timp de 2 ore? Heheheeeee Viata e greu
@sburlea – raspunsul meu ar fi: mult mai mult decat ar putea cineva sa ma plateasca
totusi am facut un compromis si le-am acordat cateva ore de munca pe zi contra unei sume
spre bucuria mea, imi place ceea ce fac
inca invat multe lucruri interesante…asa ca nu e pierduta nicio secunda
@pisica – Respect! Pentru ca inveti
Si oricine iti calca pragul vede asta
SMUCKY, pai esti invitat sa pierzi timpul pe aici
dono aici nu pierdem timpul, facem brainstorming pe tema zilnica
adica in creierul meu e o furtuna acum?
O precizare… invitatA
Multam… oricum imi bagam nasul de ceva vreme, dar n-am binevoit sa comentez. Acu as vorbi si cu aragazu’ dar degeaba e destept si incorporat ca nu stie sa se exprime..
erminusho, nu o mai lua si tu mot-a-mot :p
pai nici tu nu ma mai lua in serios intotdeauna
ca uneori ma glumesc 
offf
ma scuzi, zi lunga, sefa stresata, clienti grei de cap, da greeeeeeeiiiiiiii
Timp=bani? Nu cred… Timpul nu poate fi cumparat… O clipa trecuta nu o poti aduce inapoi cu nici o suma, dar totusi ramane in suflet… Cat despre bani? Banii indeparteaza oamenii, ii inraiesc, lipsa lor e cea care ne apropie…
Am repetat un an de liceu, din cauza unei maladii tampite, mi-am petrecut majoratul in spital, in asteptarea unei operatii dificile… Timp pierdut? Nu! Ceea ce nu te omoara te face mai puternic, timpul trece, dar experientele raman…
Anul asta mi-am dat seama ca facultatea pe care o frecventam nu era pt mine, si am schimbat… Sunt iar in anul I… Timp pierdut? Inca o data Nu! Pentru ca totusi ceea ce am invatat ramane…
Ii dau dreptate Gabrielei cand spune ca atunci cand esti la un pas de moarte te gandesti la ce ai facut si ce nu ai facut in viata, si daca nu ti se pare de ajuns, incerci sa gasesti forta sa treci peste greu, si sa te bucuri de fiecare clipa…
Banii nu pot cumpara nici timpul, nici sanatatea, si orice moment aduce cu el noi experiente… Asta e valoarea adevarata a timpului, valoare definita doar prin satisfactia (sau sentimentul) pe care ti-o ofera.
Sau cum zice englezu:za taim is moni!
Buna tuturor…muncesc de la 19 ani..imi place ce fac..ador meseria mea, de 2 ani casa mea este valiza care trece dintr-un filtru in altul al unui aeroport, al unei vami…timpul se scurge si il simt..timp de familie nu am, de prieteni, de iubit…cateodata stau si ma gandesc, imbatranesc pe zi ce trece iar casa mea ramane valiza care tot circula prin lume, din oras in oras…mi-ar placea si mie sa stau mai mult acasa, sa ies mai mult cu prietenii la o cafea, la cinematograf, la o plimbare sub clar de luna cu iubitul:)…sa ma bucur de familia mea.
…
Dar oricum e timpul… il pretuiesc cu fiecare minut, cu fiecare secunda…ca doar asa pot merge mai departe spre viitoarea destinatie…cu zambetul pe buze
Va salut pe toti!!
am citit de curand “Puterea prezentului” de Eckhart Toile, o carte care incearca sa te ancoreze cat mai profund in realitate. Mi-am dat seama ca ce sustine autorul e adevarat, traim prea mult in trecut, printre amintiri si in viitor printre planuri si vise de indeplinit si uitam de prezentul nostru, mi-a placut
@ sburlea Nu vreau sa te supar.Vreau doar sa te intreb ce simti cand spui ca tre sa pretuim orice clipa?Nu stiu cum sa ma exprim sa nu ma intelegi gresit Do you really,really feal it?Cand vorbesti cu un prieten depresionat si ii spui ca tre sa fie fericit ca traieste simti ca te trec fiorii??
in ce domeniu muncesti?
jik, stiri.
@gabriella –
Nu ma supar lesne! Citatul cu pretuirea fiecarei clipe ma tem ca nu-mi apartine, insa cred ca am invatat un lucru si anume sa ma bucur de ORICE.
Fara cuvinte … desi ai folosit atatea !
oare intrebarea mea de zi cu zi si-a gasit raspunsul?
am ajuns sa muncesc pentru bani?doar pentru a avea bani?
OARE?
viata este o pierdere de timp.
e al naibii de bine sa stii sa traiesti, sa nu irosesti nici o clipa din viata asta care se poate sfarsi in orice secunda, dar e atat de greu sa treci peste momentele grele care apar si sa continui cu zambetul pe buze ca si cum totul ar fi ok…eu m-am gandit la un magazin pt timp: http://multzam.wordpress.com/2008/09/11/vindem-timp/#comments
hai ca mi-am adus aminte cum se numea o carticica : Momo, scrisa de Michael Ende
am citit-o cand eram eu mica mica (de vreo 14 ori)
erau acolo niste nenea imbracati in gri( si ei erau gri la randul lor), care isi ofereau serviciile omenilor care doreau sa econimiseasca timp, timpul ‘pierdut’ cu alte activitati precum distractia si chiar dormitul.
Iar oamenii cu cat enonomiseau mai mult, cu atat aveau mai putin.
In mare, cam asta era ideea. Daca as reciti-o acum, cu siguranta m-ar pune si mai mult pe ganduri decat m-a pus pe la 10-11 ani cand am citit-o prima data.
Banii, casa (a bancii sau nu), masina ( a bancii sau nu) pot fi o valoare adaugata timpului, dar ar fi pacat sa fie scopul unic consumarii lui. Daca iti place modul in care iti petreci timpul, chiar si muncind atunci sunt cu atat mai binevenite ca bonus. Trebuie insa sa te gandesti cat de dependent esti de lucrurile astea si daca ai fi in stare sa renunti vreodata la ele ca pret pentru timpul petrecut asa cum doresti, nu pierdut.
Inteleg foarte bine ce zici: http://www.len.ro/2008/02/a-matter-of-time/ de ceva timp ma tot gandesc la timp si cum sa fac sa profit de el.
De la Murphy citire : ” nu lua asa in serios viata, pana la urma oricum nu scapi viu din ea “