Puterea brendului.

Da, asa e. Cu cat inaintez in varsta cu atat imi place sa ma imbrac mai colorat. Inca o dovada ca mai devreme sau mai tarziu o sa dam toti – eu cu siguranta – in mintea copiilor. O prima consecinta directa e faptul ca-clasa servitoare ma trateaza tinereste si prieteneste. Cand spun clasa servitoare ma refer la vanzatori, chelneri, livratori de catering,etc. Sint luat automat la pertu, nu ma deranjeaza deloc, nu pana cand pertuul nu se transforma in nesimtire. Cununa mea de păr argintiu ce urla strident ca am ajuns cam la jumatatea vietii biologice (recte dau in 35 de ani), e umbrita de tricourile colorate, blugi, bascheti. Cu siguranta lucrurile nu ar sta asa daca mi-as purta fizicul prin oras invesmantat intr-un costum gri, scortos, asezonat cu o cravata si o servieta. Deh, pe la noi inca haina-l face pe om. Dar asa sint eu acum si ma simt bine, daca voi continua in ritmul asta in curand voi avea pampersi si babetica, voi schimba masina cu rotobilul ori cu o masinuta cu pedale. Doamne fereste…

In sustinerea acestei idei vine inca o experienta avuta cu un tigan florar. Am oprit sa iau un buchet de lalele, am ales lalelele, m-am adresat tiganului cu dumneavoastra, tiganul a dat porunca tigancii sa-mi faca buchetul. Interesant, tiganca statea adapostita intr-un taxi parcat langa ghereta. Geamul masinii fiind inchis, tiganca nu l-a auzit. Pana cand tiganul nu a urlat sonor, de l-a auzit toata soseaua Colentina: Iesi, fa, in pizda ma-tii, din masina si fa un buchet pentru baiatu’.

Baiatu’ eram io, dupa o zi de munca de 13 ore. Dar aveam tricou rosu. M-am inviorat, m-am simtit tanar, l-am intrebat ce varsta are, tiganu’ a ramas surprins, mi-a zis ca aproape 40. I-am zis sa fie sanatos si l-am informat ca sintem aproape de-un leat. Nu stiu daca in acel moment s-a simtit si el baiat. Cert e ca dupa ce a iesit din taxiu si din pizda ma-sii in care o bagase tiganu’, tiganca mi-a facut un buchet de lalele. Superb.

Oricat ar parea de ciudat, asta a fost doar introducerea scrierii de azi. Care vroia sa sublinieze faptul ca-mi plac hainele vesele, colorate. Ieri trec pe langa vitrina unui magazin, Lacoste, si vaz un tricou pe sufletul meu: zugravit in toate culorile pamantului, parca intrase intr-o masina de spalat la un loc cu un curcubeu. Desi de-o vreme nu ma prea mai intereseaza achizitionarea de haine – ca acum achizitionez hainute pentru nou nascuti si alte instrumente necesare paterinitatii – m-am dus repejor spre tricoul respectiv. Il admir io asa din uochi, tricou simplu dar colorat, ma gandesc sa-l iau, scormonesc dupa pret, gasesc eticheta si vaz: 560 ron.

Bong! 560 ron. Un tricou. Bong. Ma gandeam ca-i o greseala. Ma mai uit o data dupa alta eticheta. Nu era. Deci pretul era 560 ron. Ma uit sa vaz daca nu-mi da si un crocodil cu tot cu tricoul. Nu-mi dadeau si crocodil. Ar fi fost bine, ii dadeam lu’ crocodilu sa pape oameni nesimtiti. Apoi, firesc, gandurile au inceput sa-mi dea navala. Cu 560 ron iau patutz la copil. Ba pot sa iau chiar un copil cu totul, dintr-un satuc din Moldova. Gata nascut, crescut. Dar poate tricoul chiar a fost vopsit dintr-un curcubeu adevarat, si atunci pretul se justifica. Nu-i usor sa prinzi un curcubeu, sa-l bagi la vopsitorie cu tricoul, sa desprinzi asa frumos culorile de pe el si sa le imprimi pe panza. Ori poate nu-i panza. E panza de painajen, recoltata de fecioare desculte, in roua diminetii. Tesuta pe razboi facut din coaste de privighetoare. Spalat dupa tesere in lacrimi de turturica. Asa da, pretul e corect, 560 de ron e o bagatela.

Pe eticheta nu apareau insa toate aceste specificatii. Ci doar faptul ca era facut prin Pakistan. Ori Malayesia, uite c-am uitat. Si poate era facut de niste minori saraci, inghesuiti intr-o hala uriasa, platiti cu 20 de dolari pe luna, dupa 30 de zile muncite 13 ore pe zi. Dar, pe peptul tricoului trona micul crocodil verde, emblema brandului. Care facea toti banii. 560 ron.

Si ma gandeam ce-i si cu brandurile astea. Firma Lacoste are deja 77 de ani de traire. Micul crocodil verde a traversat razboaie, a stat pe pept de oameni celebri care au muncit ori au murit sub el. In 7 decenii a strans milioane de ore de munca, imaginatie, creativitate, sperante ori deziluzii, investitii, a dat papa la muncitori. Dupa atata amar de timp nu mai are nevoie de prea multe. Lacoste e Lacoste. Si tinereii nostri stiu ca e fancy si cul sa porti Lacoste. Preferabil cu gulerul ridicat neglijent. Acum reteta e simpla: se ia o bucata de panza vopsita in culorile curcubeului, un baiet sarac din India, se da o masina de cusut veche, un sfert de papiota de atza si o sigla mica, verde. Cu un crocodil. Tricoul se pune pe vapor, se debarca la Constanta. Se duce cu tirul in Bucuresti, se pune intr-un magazin parfumat si luminat. Se aplica eticheta cu 560 de ron. Felicitari domnului Rene Lacoste, care in 1933 s-a gandit sa puna pe haine crocodili cu gura cascata.

Ne dati ori nu ne dati?