Revolta Doamnei de Fier

Mi-era chiar dor de Doamna de Fier, nu ne-a mai vizitat cam de multicica vreme, am pus noi mana la facut ordine si curatenie dar nu ne apropiem nici pe departe de performantele ei. O iau frumusel de la metrou in asta dimineata, pe drumeagul spre casa dau in populara sosea Petricani. Unde nici Pulea Spataru nu te lasa sa iesi de ai ghinionul sa apari dinspre un drum fara prioritate. Nu m-am impacat inca-cu faptul ca, deh, asta-i soferul de Bucuresti, respect in trafic e o notiune la fel de cunoscuta si folosita cam pe cat de cunoscut si folosit e azi jobenul.

Si scap printre dinti, plin de furie: aici toti sa caca in capul tau daca esti om de treaba.

- Ohohooooo, si inca-cum!!!  – zice din spate Doamna de Fier.

- Pai ce s-a intamplat, Doamna? – intreb eu, simtind ca incepe povestirea de azi.

- Pai sa vedeti: merg eu la magazinasul de la colt, sa iau niste maruntisuri. Bag in cos o nimica toata, de nici 200 de mii de lei. In fata mea la coada, doua balabuste.

Cunosc destul de multe cuvinte, vreo 300, dar pe asta nu-l stiam.

- Ce-i aia “balabusta”?

- Tiganca. Aia-i. Erau doua tiganci mai mari ca mine, si eu sint mare (nota autorului – Doamna de Fier are peste 90 de kilograme, din care vreo 25 au sanii. Nu va ganditi la tampenii ca are peste 70 de ani). Bine imbracate balabustele, parfumate de-mi vajaia capul, cu doua cosuri pline cu toate delicatesurile pamantului. Ajung balabustele la casa, stau vreo 10 minute sa-si treaca toate produsele pe la casa de marcat, le zice ca au de plata 3 milioane jumate. Se scotocesc ele prin posete, scot un brat de bonuri de masa, aveau de 1 milion. Se mai scotocesc 5 minute si mai scot 500 de mii. Ele aveau 1,5 mil ca sa plateasca produse de 3,5 mil. Si incep scandalul cu casierita. Ca nu a marcat bine, ca vrea sa le fure, ca trebuie verificate produsele inca o data. Casierita le da bonul si le zice sa verifice. Balabustele iau din nou pachet cu pachet din plasa si citesc pe bon. Era bine.

Si incep sa renunte la produse. Dar nu asa, rapid, ci pe alese. Atunci nu am mai putut.

- Si ce ati facut?

- Pai mi-am permis sa le spun ca ar trebui sa fie mai atente pe viitor. Ca sub fiecare produs e afisat pretul la raft, si sa se gandeasca inainte sa bage in cos la cati bani au in portofel.

- Si?

- Si nu vreti sa stiti ce a urmat.

- Ba vreau. Ce?

- M-au bagat, m-au scos, m-au sucit, iar m-au bagat, mi-au zis de mamica, m-au scos iar, au sters pe jos cu mine. Si eu eram in camasa alba, calcata, apretata, aveam parul facut, eram parfumata. M-au fleoscait in ultimul hal. Si atatea cuvinte “suculente” nu am auzit in ultimii 10 ani. Am ramas stana de piatra, ma gandeam ca o sa ma si ia de cap si ma trantesc pe acolo.

- Vai, vai ,vai…   – dadeam io din cap, privindu-i in oglinda retrovizoare ochii ce aruncau flacari albastre.

- Si nimeni nu a zis nimic. Nimic. Si erau la coada barbati, zdrahoni mari, dar nimeni nici “pâs”. Se uitau in alte parti, se faceau ca au treaba. ca nu aud. Si balabustele ma bagau si ma scoteau in continuare. Asta-i Romania… Am ajuns acasa si i-am povestit sotului ce s-a intamplat. Si mi-a zis:”Mai femeie, in 50 de ani de casnicie nu ti-am dat nicio palma. Nu vreau sa te intorci acasa batuta de tigani. Nu tu trebuie sa educi lumea. Ci parintii, scoala, insitutiile care se ocupa cu educarea. Taci din gura, femeie!”

Si eu i-am zis:”Nu pot, mai omule. Nu pot! Daca toti oamenii cu bun simt ar misca macar un deget atunci cand altii nu au bun simt in fata lor, tot am face un pas in fata!”  Am dreptate?

Am oftat adanc, si i-am raspuns:

- Aveti dreptate, doamna, aveti dreptate…

Si din nou m-am bucurat ca destinele ni s-au unit.