Sa ne jucam
Prietena mea draga Toni, care-i o tipa geniala, mi-a compus o poezie. De fapt a adaptat o poezie. Ce va propun, pentru ca-i vineri. Sa ne jucam, ca am avut o saptamana grea si am numai probleme in cap. Io pun aici poezia lu’ Toni. Apoi primul care comenteaza, are o poezie de la mine pentru el. Apoi el – sau ea – cel care are poezia de la mine, e obigat sa compuna o poezie pentru cel de-al doilea comentator. Si tot asa.
Acum poezia de la Toni:
Sara pe deal
Buciumul suna normal.
Daca-i sufla tu, in el
Ar suna special.










Ia sa te vedem.
Ia sa te vad si io, Eule
Eu-le, inteleg ca mi-esti dator cu un vers?
No bine, atunci, Eu pentru Sburlea si Sburlea pentru mine!
Eu fug acasa sa scriu versuri pentru al 4 lea!
Eu inteleg ca Dono trebuie sa ii faca o poezie eului.. Sau nu?
Marius, Marius spune-mi drept
Cine te-a muscat de piept?
O fi, oare
Fata mica din parcare?
Iar colo, batranul Eu, cu-a lui haina rosie-n coate,
Intr-un calcul fara seaman ne arata ca se poate.
Si de mandru isi descheie fericit superba haina
Poa’ s-o faca si pe asta, chiar daca afara-i iarna.
Delicat asa cum este, dichisit si linistit
Eu comanda Universul din fotoliu, plictisit.
Vedea-v-as compunind ode pisicii cu blana pufoasa!
Da, acum Eu lui Sburlea. Sburlea i-a facut lui Marius.
Iar Marius tre sa-i faca Ikemauei
Si apoi ikemaua Miorlauei
Si Miorlau celui care-i va urma la comentariu.
Deci, eu cui i-o fac?
Celui care-i dupa tine. Nu eu. Umratorul Si Miorlau tie.
@miorlau de la ikemaua (asa a decis Dono!)
Foaie verde si-un cornet,
Tot romanul e poet
Dar miorlau a noastra, frate
Cand o mangai bland pe spate
Ne declama si rosteste
Versuri in coada de peste (n-am avut alta rima)
Toarce, miorlaie si canta
Si auzul ni-l incanta
Sinvlex, hai fa-mi-o mie
sunt trist si negru de manie/nu pot sa cred ca nimeni nu-mi raspunde/poate va las si plec;vad eu pe-unde/
al dracului sa fiu de va mai scriu vreo poezie/
Marius? Pot fi si versuri albe..:)
(Sinvlex, iti raspunsesem eu. Tu trebuia sa-i faci urmatorului comentator. Exceptandu-i pe cei care-si publica poeziile. )
acum, ca m-ati bagat in seamă/
mi-a mai trecut un pic; ba, chiar complet/
îi fac lu’ sburlea un pamflet/
pentr-un pahar cu vin si un castron cu zeamă/
De la mine pentru Sburleaaa.Fara numar, fara numar, fara numar:
A fost odata ca-n povesti
A fost ca niciodata
Din bloguri mari imparatesti
O minte luminata.
Sburlitul spune ca il cheama
Si este unic printre noi
Si mindru-n toate cele
Batrin , uituc si ramolit
Culege praf de stele.
Si mai mereu poarta la el
Un sort pentru bucate
Ne baga-n boala rind pe rind
De ce? Simplu : pentru ca poate.
Asa timid cum il stim toti
Nu ne-ar zice deloc si noua
Dar tinta lui pe acest pamint
Este doar una : 69.
Sinvlex iti multamesc frumos
Ca tare esti boier haios
Iar acuma, haide dara
Sa dam cep la o amfora
(proza: =))))))))))))))))))))) eu-le, m-ai ucis. maare poet, am zis-o mereu
)
Dono, multumesc.Ma inclin.
Sburleo :
Azi o facem?
Bun, hai ca ma bag! Pentru Erminusa sau pentru cine urmeaza dupa mine?!
Ada, Ermi primeste poezie de la sinvlex , si face una pentru tine. Tu faci pentru urmatorul comentator.
odă lui sburlea
***
curgă vinul din amforă/
hai, să bem, prieten drag şi să ne-mbătăăăm-maimuţe/
hai, că facem şi o horă !/
da’ nu ai cumva matale şi o amforă cu ţâţe?/
Creca nu a mai fost tinut randul, regulile sint facute ca sa fie incalcate. Face cine vrea pentru cine vrea.
ok. cine mai doreşte? ieftin, 3 la zece mii.
Care mananca de pranz ?
Aseara a fost cald si senin,
Toate stelele aveau pahare de vin
Si-i dadeau Adei sa guste putin
Pana cand a uitat ca trebuia sa vin
(si am prins-o in flagrant
)
Eu m-am executat. Ada presteaza poezie pentru Lidia
A(da) sau a nu da – aceasta-i întrebarea./
E criză, dar nu-mi pasă, sunt boem/
Şi-ţi dau în dar şi soarele şi marea/
Dacă tu, Ada, fată dragă, îmi scrii şi mie un poem…/
Pentru Lidia:
Lidia nu mai manca
Vrei sa te faci mare cumva?
Sburlea pe toti ne ispiteste
Tu rezista voiniceste!
Ermi, tie tre sa-ti fac?
Din viata’n moarte, numai de mi-ar trece
Dusa am fost pe un sarut firav,
Daruind, Ermi mi-a adus trezire,
Ramane la voia vitorului sa scrie in nisip firav.
Ada
marfa :d eu sunt mai invechita de fel …
Sinvlex, vezi ca ai gresit nitel andrisantul , bre. Tu trebuie sa faci poezie pentru Ermi.(Oricum nu-i bai si sunt sigur ca Ada nu se supara) .
Pentru Sinvilex:
Sinvilex e darnic azi
Face versuri pentru toti
Ce, dom’le, te crezi mai breaz?
Baga versuri de pliznoti!
(pentru lamuriri ce-s aia pliznoti, adreseaza-te lui Sburlea, iti va explica el, cu placere)
@Lidia
De cate ori te voi privi (la avatar)
De-atatea ori iti voi sopti:
Fierbe-ma, te voi lincui
Acu sa nu incepeti
In versuri sa vorbiti
Ca iar ma ia
De cap durerea
Gunoierii stau la sfat
Vreo 15 s-au adunat
Sunt o gasca de minune
Se distreaza, rad cu spume
Versuri fac si rime bune
Bai Eu-le… rules are made to be broken!!!
Sinvlex ce poet era
Pe Cosbuc il intrecea
Versurile-mi ingana
Si cu of el le zicea
Ada, normal.
Bine ikemaua!
Tine-o tot asa
Noi te vom aprecia
Si-alte versuri ti-om canta!
(da, Ada, dar:)
Ikemaua mult ofta
Marius o cam amana
Poezie nu-i facea
Ikemaua suferea
Ikemaua pentru tine in special
Azi is Marius cel mondial
Iar un viers ti-oi cam canta
Ca prea meriti dumneata
@Ada
te las şi nu-ţi mai scriu nimic/
vai, fată dragă, cât m-am înşelat…/
mă-ntorc la Ermi; şi-am săi spun spăşit:/
“de n-ai fi fost tu ieri, eu aş fi fost acuma… înecat!”
Ikemaua stai asa
Marius vine acuma
E pe drum, alearga acum
Crede-ma cand iti spun
Sinvlex, ti-ai amintit?
Acuma vii la mine spasit?
Da’cine zice ca te mai primesc?
De azi incolo doar o sa privesc
Ikemaua-si revenea
Pe data se-nsenina
Tuturor le multumea
Si pe Marius il uita
(pana cand el se-ntorcea !)
@ Sburlici
Nici Hyperion nu era mai uimit
Cand era privit de la fereastra,
Iubita lui il dorea ca iubit,
Dar el nu apartinea de a ei fereastra!
Aici a se subintelege diferenta dintre cei doi care ii faceau si mai tristi , dar si apropiati.
Am varsat si sucul in canapea!
iertare, Ermi, fragedă domniţă/
am fost un prost- ca şi ieri, m-a luat valul/
dar vad că Ada e de fiţă./
la noapte tot pe tine am să te fur; cu calul./
(pentru salvatori)
Sburlea, eu iti multumesc
Versuri faine eu gasesc
De la tine si rosesc
Erminusa, il astept
De pe drum cu dor in piept
De vreau sa fiu furata
Am sa te-anunt din timp
Acum sunt suparata
Nu pot ca sa te mint
Pt. Dono, ca nu stiu care urmeaza: Donule, Donutule,/ Ce mai scrii, dragutule?/ Ca de cand tu te-ai blogat,/ Multa lume-ai agitat./ Si de cand te-ai bloguit/ Multi gunoieri ai gasit… La anu’ si la multi ani!
Vine acuma, l-am sunat
La metrou s-a incurcat
Mi-a zis sa-ti zic asa:
“Ikemaua-i muza mea!”
Deci asa, sunt o fitoasa
M-am obsinuit!
Nu mai sunt ofticoasa,
Asterix m-a lecuit!
(mi-a facut o morala la o adunare de gunoieri… uof!)
Dragilor, va spun cinstit:
Ziua mi-ati inveselit
Cu rime si ganduri bune…
Cat mai multe sa se-adune!
Hal de muza, ca vazui
Inspiratie iaca nu-i
Marius sta si se gandeste
Nici o rima nu-mi gaseste !
Ada, tare mai era
Poezii in sir facea
Si pe Sinvlex intrecea
Nu-i ca Ada nimenea !
Oooo, Ermi, ce-am făcut? Sunt un tâmpit!/
Ori tu, ori Ada? Parcă-s rupt în două/
Vă fur pe ambele la noapte. Negreşit/
Să fim numai noi trei. C-ar fi prea mult 69!
Sinvlex deja te-ntinzi
Si cu mama, si cu fiica
Urechile ti le prinzi
Si-o sa-ti poarte lumea pica!
=)))))
@Lidia
Te rog, sucul nu-l varsa
E pacaat de canapea
Iar de mare nu-ti mai zic,
Mi-e asa, un dor, un pic. Tie nu?
cui ii dedic si io?
Si 69 se apropie
Sangerica a aparut
Sa dedice el a vrut
Noi zicem sa faca asa:
Poezie cui o vrea
erminusha poetea
lidia se 69-lea
poezia se facea
iar eu sunt al 68-lea…
69 as vrea sa prind
Dar mi-e ca ma cam intind
intreb: pe un’ se intra, unde’i usa?
uit’acolo magare, zise coana erminusa
jeap si 2 pe spinare
vroiai covrigi si adulatoare?
erminusha nu e bai
)
la 69 sangerica zice HI!
daca vrei sa te intinzi
pe sangerica sa-l prinzi
Nici 69 n-am prins
Nici Ermi de si-a dorit
Dragos ne-a soptit
Sburlea ne-a impins!
Domnu’ Dragos reveni
Le are cu versurili
Sangerica face concurenta
Ia sa vedeti acum cadenta!
Las-o, dragose, asa
Nu mai vreau acuma
Daca nu-i sa fie
Mai bine o poezie
Ptiu, la dracu’, mă ia Gaia!
N-am crezut în viaţa mea
C-aş putea să-ntorc tigaia
Şi cu mă-sa, şi cu ea.
Sinvlex nu te bucura
N-ai facut nimica.
Tu viaseaza-n continuare
Asa macar nu te mai doare
@lidia
)
crede-ma nu are rost
sa prinzi doar al 69-lea post
@ada
cadenta sau decadenta
pe 69 vad ca-i concurenta
@ermi
uite-o mare poezie:
69 nu fu sa fie
Eram datornic:
Ikemaua, Ikemaua
Face ochii cat sarmaua
Cand ii spun pe inteles
C-abia pot sa scriu un vers.
De ma crezi, de nu ma crezi
Hai langa mine si sezi,
Eu mai mult nu am putut
Caci poet nu m-am nascut.
Sinvlex, nu te pune cu scorpia
Ca ai incurcat-o!
Manuieste situatia
Alegat-o, a dezlegat-o
Victorioasa… tot ea!
@Ermi
Ai pozitia 69,
Ai exact ce ti-ai dorit.
Deci, va fur pe amandoua.
Multumesc, suuuunt fericit !
Cum-i viata de se rastoarna
)
Privirile ni se-ncrucisara
Sinvlex de Gaia a fost tradat
Ermi de Sangerica incercat/a(da’ nu rimeaza
jucarii, bomboane si multe bunatati
lapte cu cacao la Dragos in mustati,
Ermi cu poneiu’ sarind canapeaua
Lidia, nu prinse 69, acum rupe perdeaua
Mos Sburlea arunca sacu’ ca e doar de proba
Vecinii’s disperati: iar bate Ada la toba?
69 Erminusa Says:
September 4th, 2009 at 3:28 pm
69 as vrea sa prind
Dar mi-e ca ma cam intind
Bre voi sinteti nebuni?
Sau usor choreti, sa spun?
Ermi 69 a furat
Oare cine o fi legat?
sinvlex, in a ta poezie
r sau t ai vrut a scrie?
PS: nu va fie cu banat,
ca nu scriu cu pacat
c-asa-i de pacataos versul
de ne cam bufneste rasul
@ Dragos
Nu de un singur post ma caut
69 nu-i d-ajuns!
@Ada
Tare ca piatra, iute ca sageata
Sfaturile zboara in stanga si in dreapta
De la Ada noastra
ce de poeti indemanatici pe aci!
lidia , de te cauti mai bine
ai 69-le mereu cu tine
Dono tace,
Si ne-o coace,
Sta pe ganduri ca un vrace,
Si tot face si desface…
Si cum sta asa, pe-un gand
Si privindu-ne la rand,
Cum ne zbatem ca nebunii
Pe tabla de sah a lumii,
Zice Dono-n sinea lui:
“Îi facui. Iar îi facui…”
@Dragos
Pe bune ?
lidia de nu ma crezi,
da un telefon cuiva si-o sa vezi ;;)
un versulet, mai mult nu ma pricepui, e o vorba de-a Ardealului: “mai rarut ca-i mai dragut”.
Ora 4 va sosi
Marmotica va viersui
Are ce ne spune
Are doar vesti bune
Alti ursi ea a gasit
Si-acu ii pune la muncit.
@dragos
Prieten drag, nu mi-as permite
Sa fac sau chiar sa spun asa ceva
Eu vreau doar sa le fac un pic mai fericite
Cu versul meu, cu gura mea…
@Marius
Marius, eu te cred acum
Si-nteleg ca-i nu stiu cum
Sa scrii versuri, nu-i usor
Dar eram neimplinita
Toata lumea multumita
Numai eu versuri n-aveam
Oare atata meritam ?
Noroc cu lumea din jur
C-a sarit fara cusur
Sa imi faca versuri bune
Sa nu ma-ntristez pe lume
Dar si tie iti multumesc
Si nu te mai chinuiesc.
Datoria ti-ai platit
Poti sa fii chiar fericit!
@Dragos
Ador 69 in termeni nespecificati
De matematicieni neintelesi
Atat de perfect desteptati
Dar in focuri ma incurcasi.
sinvlex, exista o vorba
pune gura, fa forfota ..:))
Asta cu gura se interpreteaza
ca doar asa facem mereu
Dar nu ma intereseaza
Asta-i o minge la fileu
lidia, asculta la mine
da un telefon cuiva
si focul vine..
vei uita de algoritm
vei intra in prorpiul ritm
Da, da, interpretam
La asta ne pricepem
Ca-i de sex sau de mancare
Hlizeala-i la mare cautare!
ermi, tot se interpreteaza
de-asta se si versuiaza
vad ca-ti place tenisul,
la fileu gasesti reversul
Cine vrea mini-amandina ? Dar ecler cu ciocolata ?
ikemaua, nu mai bine
vrei niste savarine?
@ Lidia
Vad ca iti place numaru’ 69.
Deci, daca Ermi vrea si crede ca e cu folos
Eu am am sa vin la noapte, cand e luna noua
Sa iti explic ca e un numar norocos.
Ziua, pe lumina, Dono urca-n top
Noaptea e de vina, va spun io
Felicitari, Dono, esti al 4-lea…cine stie de cand ca eu abia acum mi-am bagat votuletele.
Dragos Dragos, dragul meu
Pe unde-mi umblasi teleleu?
Unde umbli sa-mi racesti?
Fetele sa-mbolnavesti?
Si apoi Lidiei ce ai a-i spune?
Nu-i zici ca esti poet pe bune?
Si ca din viers tu glasuiesti
Mai abitir ca cucu din Giulesti?
Nu, da’ zic si eu asa …
Sa mai rup discutia
Despre sex si cu 69
Sa nu fie monton
Sa vorbim si pe-un alt ton
De pofteste, il asteptat oricand,
Mai devreme drumul il luase,
Iara gandurile il apasau.
Stie ca este binevenit… esti cine cred eu oare?
Sinvlex poti sa faci ce vrei
Pe Lidia sa o iei
Sa o duci la o plimbare
Ca doar nu e fata mare
zarva multa, multi boieri la Dono’n batatura
tenis, sex si mancare…nici un strop de bautura?
hlizeli maxime de e soare sau de ploua
indiferent de pozitii, se ajunge tot in 69
Ce ziceam inainte?
Sex sau mancare
Ikemaua prajituri sa ne prezinte!
Dragos vine c-o provocare
Sinvlex e generos
Poveste cu finish frumos…
@ Erminusa
Pai nu stiu daca se interpreteaza,
Dar te deplang, e vai de tine,
Caci varsta mea inainteaza
Si-ti spun cinstit: doar gura e de mine…
106 ikemaua Says:
September 4th, 2009 at 4:00 pm
Nu, da’ zic si eu asa …
Sa mai rup discutia
Despre sex si cu 69
Sa nu fie monton
Sa vorbim si pe-un alt ton
Ikemaua, ai dreptate
Hai sa viersuim intinsi pe spate
Ikemaua, multumesc frumos
Si eu ii eram datoare lui Dono:
La Picior-de-munte
Pe Dealuri marunte
Prin plaiuri tacute
De vanturi batute
Urca si coboara
Si ZeList doboara
Trei gasti de flacai
De flacai tzigai
Cu harnici dulai
Si-un mindru cioban
Tinar hunedorean
Fecior de mocan
Dono nazdravan
@Sburlea:
O sa mor de ras
Poate-o dau in plans
Sinvlex m-a parasit
Fitzoasa m-a categorisit
Telefonul a sunat,
O prietena m-a chemat.
Am plecat in graba mare
V-am pupat pe avatare
Daca Sburlea e inainte, atunci fie pentru el poezia:
Sburlea batranelule
Lecitina ai luat?
Sau iar ai uitat?
Ca de sex tot se vorbeste
Tre fii ca la prins de peste
ada..nu provoc nimic
doar incerc sa va explic
sburlea are in cap cuci
sinvlex vrea sa….
ma opresc cu rima acum,
ca deja rad ca un nebun…:))
Marmotica draga mea,
Rima ta ma cam ingrijora
Ca la peste am tot fost
Mereu far de folos
Acu io ce sa-nteleg?
=))))))))))))))))))))))))))))))
Gata cu subiecte delicate
La tuborg Fest cine merge?
Gratuit ne lasa, bere la greu
Sburlici, lumea ta ar fi mai roz,
Cu niscaiva berica, nu doar pastile
Ca doar nu sunt toate bombon-roz?
@Ada
Acum ca am ramas numai în doi,
Caci mama ta s-a dat plecata,
Doar tie iti voi spune versuri noi, Doar tie prea frumoasa fermecata.
Draga sburlea, nu poti stii
Poate asa oi viersui …
Ca tu nu ma poti vedea
Daca este chiar asa ???
@Lidia:
La Chicane eu oi veni
Pana la sfarsit m-oi zbantui
Vrei sa ne adunam
Gasca mare sa formam?
Lidia, tu ma inviti?
Zi sincer ca-mi sar din dinti
Asa o iEMOtie ma lua
Ca incep a-mi cauta
Animala preferata mea
Numita generic si lama
Lida sa nu te joci
Cu o inima de boboci
Caci eu visez, traiesc si sper
Ca o sa te zaresc! Da-mi un reper…
(@ada uite:)
…Savarine-nsiropate
Torturi multe, decorate
Frisca multa – naturala
Amandina e mortala !
Ciocolata si alune
Mac, fistic, pateuri bune
Minitarte, multumesc
Nu vreau sa va chinuiesc
Lidia la tuborg hai
bere multa ce mai stai
a-nceput de putintel
sa ajungem si noi nitel
chiar daca inca-s la munca
eu ajunga prin chin si truda
@Sinvlex:
Sunt profund impresionata
Tu asa sa viersuiesti?!
Profiti ca mama-i plecata
Si vrei sa ma vrajesti?
Ikemaua m-ai surprins
STomacul mi s-a deschis
Tipa saracutu rau
Ca n-am mancat azi zau.
Pentru toti :
Acum serios vorbind, fiind gratis si pentru toti, facem o intalnire acolo ?
@Dragos, intrebare ti-am pus, tu disparusi
)
Sburlici, am dat-o in proza, nu glumesc cu nimic.
Sa te vrajesc cand tu esti deja fermecata?
Cum sa am eu, nemernicul, curajul
Sa fac asa ceva. O, draga fata,
Eu te-as putea vraji doar de-ti arat garajul…
@miorlau – anytime!:)
lidia, n-am disparut
stau ..citesc..si rad…
nu mai stiu ce-ai intreba
poti insa repeta?
sys, miorlau, sinteti divine!
C-ati compus azi pentru mine.
Restul sinteti…fascinanti,
isteti, (modesti) si bulversanti!
@Dono
“sys, miorlau, sinteti divine”
Da, da’ spune si de mine !
Dono revenise, din Tronul Sau
Lumea se-nclina, viata reincepe
Nu este nici o greseala, Blog Sau
Aduna purii Gunoieri la realitate.
@Dragos … “Esti cine cine cred eu oare ?.. “
@lidia
nush cine crezi ca sunt
sigur insa nu-s osama
oare ce-oi avea in gand
asta e beleaua..:D
Marmotico, nu imi spune
Eu visez doar lucruri bune !
La dieta sunt acu’
Si mananc multe legume
Si cand dulciuri vad, fac spume!
Dragos nu-i un Bin Laden
Insa el e un boem
Lidia face versuri bune
Merg aici chiar de minune
Dono vine si citeste
Pe toti ne divineste!
Subscriu la ce zise maiastrul,
Ia sa incerc ca sihastrul
Lidia tu esti divina!
Te-as privi in luna plina,
Ti-as canta la mandolina,
Bine-am zis: tu esti di vina
Nu fii speriat baiete, vei descoperi
De va fi de rau ce doresc,
Cand lumea va inceta sa mai cante.
Dar pana atunci, de bine doresc,
Asadar, vei descoperi daca esti cine cred ca esti.
De nu esti cine cred, fata-n fata, la Marea Adunarea a Gunoierilor,
Bucuroasa voi fi sa te intalnesc!
Marmotica, nu voi spune versuri de staniol
Nici de invocat ursul, nu voi face
Dar apreciez chemarea adresata lui Dono,
Versurile se nasc prin degetele tale.
Acum ce am mai facut, Sburlici ?
“Di vina”
sburlea mare poet
sta cu luna pe piept
si suspina-n mandolina
o sa vina, n-o sa vina?:))
Vă las cu bine, dragi mei.
M-asteaptă soacra-gară – m-a sunat chiar ea.
Sper sa nu afle ca m-am luat iar de femei,
Ca-mi scoatea ea gunoaiele din mintea mea !
Lidia nu te-ngrijora
E bine asa
Nu facusi nica nimicuta
Is io putin dus cu diblutza
=))))))))))))))))))))))))))))))
La un semn, deschis e netul si creind un mare blog,
Dono ne-aduna cu-ncetul aici,in al sau birlog.
Eu sunt Dono.Voi? -Doar oameni.
Nu vreti sa veniti aici? Am de toate:
Veselie , ginduri bune, boala dar si sanate.
Si se-aduna Gunoierii: unii mari, altii mai mici,
Raspinditi in lumea mare, de acolo sau de-aici.
Diferit e fiecare, fiecare vrea ceva.
Unul tace, altul ride, unul vrea, altul nu vrea.
Veseli sunt, nevoie mare si la ris nu-i nimenea
Sa-i intreaca pe acestia.Pe cuvint si zau asa.
Insa toti sunt de nadejde.Si pe ei te poti baza.
De-ai nevoie vreodata , ai pe cine conta.
Dono,noi iti multumim
Ca-n sufrageria ta, ne lasi sa ne intilnim.
In speranta ca poemu-mi nu v-a scos prea multi albi peri
Ma inclin si zic aceste:va salut dragi Gunoieri.
142 dragos Says:
September 4th, 2009 at 4:37 pm
sburlea mare poet
sta cu luna pe piept
si suspina-n mandolina
o sa vina, n-o sa vina?:))
Si cum statea
Si astepta
Nici pastilele nu-si lua
Si incepea iar a uita
Si uite asa el se gandea:
O veni sau n-o veni
Fata ceea de argint
Dar cum oare ii spunea?
Sa fie chiar ea, domnita Lidia?
Cea cu cheful si cu berea,
Sau cea cu sampania?
Sau o fi aceeasia? – asta e inventia poetului batran
Uff! ma speriasi Sburlici!
Nu cred diblutza sa fie di vina,
mai mult cred inimioara sa fi rebatut
un vechi ritm, intrat in uitare
dar de Gunoieri scos la iveala.
scuzati, am halit un “i” – dragii mei
lidia, pai zi odata,
cine crezi ca sunt
sa fie parafata
identitatea unui necunoscut…
@ Dragos
Suspinu-i dulce alinare, scumpici,
Curiozitatea omoara pisici,
Gandurile nu te-nseala,
Marea Intalnire ne asteapta!
@ Sburlici
Pe cine astepti inimioara oare?
Vechi poveti sa inveti, lumea sa dezgheti
Intalnirea te cheama, acolo, da, acolo apare
Lumea ni se va destainui si invatati!
pisicile de curiozitate mor
dar satisfacute in felul lor..
Deci acuma ii sint datoare Adei:
Frunza verde de cucuta
Ada-i fata foarte culta
Frunza verde de podbal
Nici la mall n-a fost macar
@ Eu
Sufletul ti-i inramat in cu vechea armura din lupta,
Scapa de ea, Gunoierulule!
Dono ne-a reanimat, puterea si echilibru ni l-a oferit,
Pe tava ne ofera , barlogul sau sa ne reamintim
Ce era de mult apus.
Dragoshe .. Am 13 pisici. Le stiu felul de satisfacere a curiozitatii … Dar au 7 vieti
fiecare…
E lung pamintul.Ba e lat.
Insa ca Dono de-nzestrat ,
Nici azi pe lume blogger nu-i.
Si-avea un blog el.Blogul lui.
Un blog intr-un zelist sa-l pui.
La admirat.
@lidia ..cumpara atunci un motan bine dotat
)
Miauuuuuuuuuuuuuuuuuuuu
Sburlea =))))))))))))))))
uite sburlea ce bine sta cu vocea….:))
@ Dragos… dar nu am doar domnite
Adica a venit doar o jumate: motanul. Acu trebe sa apara si binedotatul
Am auzit de la o cunostintza ca aveti nevoie de un motan bine dotat. Deci care vrea sa se convinga, est einvitat sa-mi examinexe labele ca tocmai m-am descaltat
Si totusi procentul ala 116% sta de prea mult timp. S-au inchis urnele?
Nu stiu bancuto, dar acu iti vad iar avatarul.
Va mancat pisica limba? Unde disparusi toti ?
:|:|:|
corectat 116 voturi nu procente
…au disparut pentru ca am aparut eu, de-aia ti-am spus vorba aia de la noi “mai rarut ca-i mai dragut”
Ok, hai ca am disparut si eu …………
Cred ca foamea … e di vina
Bancuta, am ceva a te ruga:
La vot nu te mai concentra.
De topuri m-am cam saturat,
Mai bine ne vedem de recitat.
Ok?
Intre doua runde de taiat zarzavat pt. ciorbe, o “oda” tot pt. Dono, ca ceilalti oricum is ocupati ei intre ei si nu stiu care e dupa mine sau inaintea mea; deci:” Foaie verde ca Banatu’(?)/Ai ajuns pe locu’ patru/Foaie verde de trifoi/ O sa fii pe locul doi/Foaie verde ca alunu’/ da’ noi vrem pe locul unu/Gunoieri, faceti o roata/ Si sa-l mai votam odata/ Pe al nostru Alexandru/ Ca-i pretios ca smaraldu’”….Gata, fug la cratita!
Nu pot sa nu remarc ce comunitate frumoasa si creativa s-a strins in gradina lui Dono.
Sa va tina Dumnezo naravu’ bun, vorba bunicii
Stie oare cineva
Ce e aia Ikema (ua)?
Poate stie muza mea
Poate stie Erminusha!
Eu va vad pe toti in verva
Dar voi stiti ca in “conserva”
E al nostru tare-n plisc
Este al nostru “*” (Asterix)
Asterix… unde e ?
Asterix iti va raspunde, in versuri de-l vei chema.
Dar grija mare la cuvinte, ca poate-apare Amia
Da’ mai frate,
Ati vazut?
Asterix a disparut!
Asterix e-n tot si-n toate
Cand nu-l vezi iti iese-n spate.
BALADA
(sunet de cimpoi pe fundal.
-Maestre, Do de sus)
Foaie verde de trifoi
De trifoi cu patru foi
Sus la munte in zavoi
Si avind parul vilvoi
Cine ,mari, imi statea,
Si of course, si cujeta?
Asterix barbat de soi
Si avind papucii noi.
Perisorul lui
Negrul corbului
Cu bandana lui
Galbisorul soarelui
Camasuta lui
Fala curcubeului
Papuceii lui
Mindria albastrului.
Si cum mari de statea
Si statea si cujeta
De-odata se destepta
Papucii ii incalta
In masina se urca
Motorul ca-mi ambala
Si rapid el conducea
Intr-un net-café intra
Si blogul il accesa
Si sper ca se-amuza.
Dara pe cind el statea
Si cu noi se amuza
O musca nenorocita,
Si proasta si nepoftita,
Pe el tot il necajea
Si intruna-l baziia.
Dar cind el se enerva
Si pe loc musca prindea
Si rastit ca ii spunea:
“Ma tot bizii la tot pasul
Du-te ma, minca-mi-ai nasu’!”
ZA END
Si gata?
Ati fost luati cu lopata?
Buna seara, buna seara,
Am venit cu Sanioara! (pentru cunoscatori)
Gunoieri, bre, dumneavoastra,
Hai, poftiti in casa noastra.
Reusii sa ne mutam,
Junioara s-o-mpacam,
Si pe toti va sarutam!
(hac)
Acu’ sa va vad, ca v-am dedicat-o tuturor
Buna seara inc-o data.
Toata lumea e plecata?
Dono m-a numit “divina”/ Si am mai facut o rima/ Numai ca, nu i-a placut/ Si mi-am pus ghiara in gat/ of-of, mai-mai…
Metal, ia de citeste aici
http://dono.ro/imi-moare-capsuna/
Marius Says:
September 4th, 2009 at 6:03 pm
Da’ mai frate,
Ati vazut?
Asterix a disparut!
Iete ca am aparut
Ca sa va foarte salut
Astazi voi v-ati intrecut
Multe rime am vazut
Buna seara, buna seara
Miorlau iti multumesc
Esti de o finete rara
Trebuie sa te cinstesc.
Cu conserva m-am plimbat
Prin oras am colindat
Fete multe am vazut
Nici una nu mi-a placut
Iar de dorul vostru, vai
M-am agatat intr-un scai
Am ajuns acasa
Obosit ca dupa coasa
Iar acum de foame-s rupt
Matele mi le ascult
Of, ce-ar merge-un gogosar
Si-un cirnat fript pe gratar
Cu o fasole batuta…
Si-am si-o bere nebauta.
Buna seara-n ceas de seara!
Ba chiar si in plina vara. Inca
Noi pe toti va salutam,
Iar acu noi cam plecam
Pasa-pasa spre casuta
Poate am noroc de… de… – nu de puta, nu limbuta, nu scoicuta, ci de doar o chifteluta
Week end placut!
(aici poetesul refuza sa se gandeasca la fo’ rima)
Drum bun, cale batuta
Puricii sa va saruta
Si cu drag ne-om revedea
Luni, din nou, la o cafea.
Adina, am citit si m-am minunat. Deci Dono e recidivist in ale viersuitului… Bun asa!
Cum adica te-ai minunat?
Ce parere ti-ai format?
Chiar asa, ia stai un pic
Unde erai cind noi ne-am capsunit?
Metal,
nu te minuna, treci si recita:D
urmeaza PS 1:D
v-ati distrat ca din nimic,
as fi vrut sa rad un pic
dar tarziu eu m-am trezit,
toata lumea a adormit
Buna seara, am venit
Dorul de voi m-a parlit
Vad ca-i liniste si pace
V-ati ascuns toti in gaoace?
Iete-le cum au sosit
Si domn doctor n-a venit
Cardinale, cardinale,
Mic la stat, dar la sfat mare,
Ce caţi ici?
Fugi la culcare!
domn doctor e plecat
fetele le-a controlat
Acum bea si el o bere
Doar asa, de placere
Nea Dorine, nea Dorine
Ce ai bre tocmai cu mine?
Si la somn tu ma trimiti
Mi-ai vazut ochii cirpiti?
Domn doctor bea o bere?
N-are bani in buzunere?
Fetele le-a controlat
Lui nimic nu i-a picat?
Bea o bere, doua, noua,
Pana rupe masa-n doua
Fetele au fost cuminti
S-au cautat doar la dinti
@marius
Mariuse, nu te-ntreba
Cum e cu ikemaua
E prea simplu, vei vedea
Din numele ei se forma
Mica fiind, ea si-l pocea
Si ikemaua-si spunea..
Dorul de voi m-a-ndemnat,
Spre al lui Dono barlog
Sa sosesc de-ndata,
Dar cum noaptea se propaga,
Un lin somn va doresc
Si vise cat mai linistite!
Noapte buna :*
buna seara natiune
la voi m-am intors pe bune
berea s-a termintat
si m-am pus pe editat
da mult ati mai crosetat
eu va salut din mers
ca-i bine in univers!
Nu la somn se-ndeamnă lumea,
Când e weekend-ul în toi,
(Lidioara, ia aminte!)
N-ai văzut că-Cardinalul
Îmi făcuse tărăboi?
Cică ce am eu cu el?
Când eu regula lui Dono
Am respectat-o frumuşel
Şi-am răspuns în poezele
Scribului de dinainte
Care s-a-ntâmplat să fie
Tocmai domnul Cardinel.
eu nu bine am venit
ca voi m-ati parasit
pot sa vorbesc intr-una
ca nu m-asculta niciuna
de va purtati asa
ma-nbrac in pijama
fara socializare
asta e treaba oare?
fetele m-au parasit
de scris m-am plictisit
Mai Horică, se cam vede
Că vorbeşti doar pentru fete.
Mai eram şi eu pe-aici,
Însă văd că n-am lipici.
Soro, frate si mai vere.
Lumea a plecat la bere
weekendul a inceput
Eu ma duc ca sa ma culc.
Rime, nu prea stiu a face,
.
Va urez un somn in pace
Si o noapte linistita
Cu dragostea cea dorita
somn usor va zic eu voua
am sa rup perina-n doua
ne-om vedea la dimineata
cu cafea si chef de viata
va salut simandicos
ca sa ma visati frumos!
Si acum tragem cortina
Peste seara asta cu rima
Si sa fiu la obiect:
Asteptam alt subiect!
Noapte buna, gunoieri, wherever you are!
nu mai trage-acum cortina
vezi unde-ai parcat masina
careva ti-a tras benzina
ca sa-ti creasca-adrenalina
toti vorbiti de-un ceas de somn
tot cascati si va vaitati
miine seara va “condamn”
ca la noua sa visati
doar friptane si cirnati
usturoi,piper si sare
si doar ape minerale
din instalatii sanitare sa umpleti zeci de pahare cu alune si migdale
noapte buna somn usor pt al tarii viitor
ca e viitor trecut, aveti grija la
f… umat; este noapte, e-ntuneric
Buna dimineataaaaaaaaaaaaa!
Ce frumoasa-i viataaaaaaa…
Si gata cu versurile, ca ne scrantim creierele.
Creierul nu il scrintim
Neuronul intarim
Noi la tine ne gindim
Daca spui ca si muncesti
Apai de-al nostru esti
Sa traiesti!
Muncesc, fratioare, muncesc… Muncesc de-atatea zile, de am uitat sa si traiesc.
Buna dimineata!
Dono, träieste-ti viata!
Cä doar stii prea bine.
Alta, numai vine.
Saaau… ?
Zi frumoasä, dragilor
Si scärbici usor !
Buna dimineata si we senin:)