Sport de inimioara

Eram atat de mic incat nici nu mai stiu cat de mic eram de fapt. Eram la bunica. Cea careia ii spuneam Mama Mare. Cotrobaiam printr-un dulap. Si am gasit o racheta de tenis extrem de veche. De-aia cum mai poate fi vazuta doar in imagini de arhiva inregistrate pe la 1940. Mostenire de la strabunicu’.

Cred ca a fost dragoste la prima vedere. Racheta era aproape cat mine, dar tin minte ca ma uitam la ea cu evlavie. Ii atingeam lemnul batran si crapat cu manuta, corzile plesnite si inodate. O respectam deja pentru ca ea era foarte batrana iar eu foarte tanar. Am mai bagat nasucul in dulap si am gasit si vreo doua mingi. Si am inceput sa lovesc, stangaci si neputnicios, cu racheta in ele.

Bunica m-a vazut. Si a zambit. Tenisul era bine pozitionat in aripa respectiva a familiei noastre. A zambit cand a vazut cum ma chinui cu racheta aia mare si grea, dar m-a poftit binisor afara, sub poarta. Aveau bunicii o casa uriasa, accesul se facea printr-o poarta mai uriasa, de lemn gros. Si mi-a zis bunica sa lovesc mingea cu racheta astfel incat mingea sa loveasca poarta si se se intoarca la mine. S-a postat in spatele meu sa ma urmareasca. Am luat racheta cu mana stanga, am ridica-o greu greu greu, si am lovit-o pe bunica-cu rama rachetei direct in frunte. Zdravan. Am vazut-o ca fuge repede in casa, va dati seama ce m-am speriat. S-a intors tinand un ciocan mare din fier, de batut snitelele, peste zona lovita. M-am speriat mai rau. In primul rand am crezut ca s-a suparat pe mine. In al doilea rand nu prea stiam de ce-si tine ciocanul ala pe ceea ce deja era un cucui.

Nu se suparase. Dimpotriva. A decis sa ma dea la ore de tenis de camp. Si asa l-am intalnit pe domnul profesor Barbu. Un domn batran, tare batran, abia se misca pe atunci. Pe atunci insemnand ca eu abia incepusem scoala, am inceput tenisul odata cu clasa 1. Cea mai mare problema a fost sa mi se gaseasca o racheta pe masura. Eram un copil foarte mic (de-aia nici acum nu-s foarte inalt). Si toate rachetele erau prea mari, prea grele. Pe atunci tenisul se juca-cu rachete de lemn, facute la Reghin. Si avea niste denumiri de planete: Neptun, Pluto, etc. Doar smecherii smecherilor din smecherenia aveau cate o racheta din aluminiu. Sau ceva asemanator.

Cu greu mi s-a procurat cea mai usoara racheta a acelor vremuri. Era albastra. Albastru deschis. Din lemn. Fireste. Si am inceput tenisul. Domnul Barbu i-a spus atunci bunicii ca sint talentat. Foarte talentat. Si eram si stangaci. Ceea ce era considerat pe atunci un atu in tenis. Deci mi se prevedea un viitor glorios in tenis de camp. Nu a fost sa fie. De ce? Tot pentru ca eram pirpiriu. Mi-era greu sa ridic racheta aia mare ca sa servesc. Si nu am reusit sa invat sa servesc bine. Am fost descurajat. Vroaim sa cresc. Si nu am mai vrut sa joc tenis. In ciuda sustinerii si insistentelor parintilor ori bunicii. M-am apucat de baschet. Stati linistiti, nu am crescut. De-aia m-am lasat si de baschet. Dar dupa vreo 5 ani. Si m-am apicat de GO. Glumesc. De remi.

Tenisul a ramas insa marea dragoste a vietii mele. Multi ani nu am mai jucat deloc. Venit la Bucuresti am reusit sa-mi cumpar o racheta. Nu foarte performanta, stateam cam rau cu banii. Dar era o racheta buna. Si am mai jucat de cateva ori tenis. Si mi-am redescoperit dragostea. Apoi viata mi-a ocupat din nou timpul, mi-a oferit alte provocari ori probleme, iar am uitat tenisul.

In urma cu vreo 2 luni am fost acasa. Si o prietena de familie m-a invitat la un tenis. Si iar mi-a batut inima tare tare, in ritm cu mingile care rapaiau pe zgura. Mai ales pentru ca doamna respectiva (ciao Flori) mi-a pus la dispozitie o suuuuuper racheta. Usoara. Si pentru o seara am fost fericit.

Azi. Ma anunta de la poarta (serviciului) ca am primit ceva. Cobor mirat si vad o punga de la Romtelecom. Si in punga o racheta. Wilson – Roger Federer, Volcanic Tehnology. Mi-a cazut mandibula pe barba. Si mi-a picat si fisa. Ana de la Romtelecom mi-a expediat zilele trecute un mail ca vrea sa-mi trimita ceva. I-am zis ca daca-i o chestie publicitara, se plateste. Mi-a spus insa ca-i doar o surpriza care nu presupune nimic din partea mea  Nicio obligatie (smaaaaaart). Si am zis ok.

Pai mai draga Ana, ati marcat un As. Stiu ca-i o actiune de PR , ca-i strategie de marketing pentru lansarea pachetului cu abonament la net si consola Wii de la Nintendo, nu ma prea intereseaza acum ce e (de-aia am pus 2 linkuri, tocmai pentru ca nu le-ati cerut) . E o actiune bine gandita, ati tras la intamplare dar ati expediat o minge la punctul sensibil. Poate celorlalti carora le-ati trimis rachete (presupun ca nu-s singurul) li se rupe. Pe mine m-ati bucurat insa. Si da, o sa merg din nou sa joc tenis. Altfel as ofensa racheta. Si pe Federer.

Care mai ai povesti cu sporturi ramase intr-un loc de cinste aflat in inimioara?

off: Sa nu uitati de rubrica Mesaje pentru Necunoscuti. Continua sa vina mesaje interesante