Suflet de schior – poveste cu final surpriza

Am suflet de schior. Indubitabil. Toata viata mi-am dorit sa schiez. Mi-ar placea sa zbor pe zapada cu pletele in vant, obrajii rosii de la aerul curat si rece ce-i biciuie cu voiosie, cu mucii inghetati pe mustata. Dar nu a fost sa fie. N-a avut cine sa ma puna pe schiuri, sa-mi aseze cu grija doua bete-n manute si sa-mi dea un sut spre partie. De-aia promit sa am grija ca viitorul meu ficior (tot sper ca va fi baiat) sa fie un bun schior. Iar eu, taticu’, sa-l supraveghez cu un vin fiert, dres cu scortisoara, sub mustata incaruntita.

Dorinta mea de a schia m-a impins si la actiuni…inconstiente le-as numi acum. Eram tanar, adica mai tanar, si am vrut sa invat sa schiez. Daca v-am mai povestit patania, nu-i bai. V-o mai zic o data ca-i foarte tare.

Eram cu un grup de prieteni. Unii schiori, unii doar plini de dorinta. Ca si mine. Si noi, cei cu dorinta, am decis ca e momentul sa facem pasul cel mare. Sa schiem. Am adunat de-un echipament provizoriu – ce presupunea clapari mult mai mari, schiuri epava (de vechi ce erau, rupte si zgariate), dar si niste ochelari de-aia speciali. Desi nu schiasem in viata mea, presupuneam ca voi prinde viteza. Vaaaai mie…

Taras grapis, am ajuns eu cumva intr-un varf de partie. Cu o inclinatie destul de serioasa. O calea lunga si alba mi se asternea la picioare. Sufletu-mi si trupu-mi vroiau sa zboare pe omatul neted si luminos. Mi-am tras caciula bine, mi-am pus ochelari si mi-am dat drumul. Am mers in jos ca sageata. Drept inainte, n-aveam eu habar sa fac slalomuri si alte perversiuni de schiori experimentati. Tot inainte, cum invatasem la pionieri. Si am avut noroc. Partia era goala, panta s-a facut tot mai lina si mai lina, pana m-am oprit. Fara sa cad. Victorie toala!!! Am schiat!!! Sint schior!!! Sint chiar talentat!!! Pot mai mult!!!

La faza cu Pot mai mult!!! – am gresit. Amarnic. M-am urcat extrem de increzator in fortele mele in varful celei mai cumplite partii. Si mi-am dat drumul.

La inceput a fost ok. Mergeam inainte. Prindeam insa viteza tot mai mare. Si mai mare. Si mai mare. M-am gandit sa cad intentionat. Pana nu prind viteza si mai mare. Dar m-am gandit ca poate-mi rup gatul tot neintentionat. Mai bine imi continui drumu, parerea mea… Si l-am continuat, sperand ca panta se va domoli. Din nou. Dar nu s-a domolit. Viteza mai mare, mai mare, mai mare. Picioarele imi tremurau, vibrau, abia tineam schiurile in paralel. Mi-era tot mai clar ca vijelioasa coborare nu mai are nicio sansa sa se termine cu hepi end.

La o usoara denivelare a partiei, calea mi s-a schimbat. Si m-am pomenti ca ies de pe traseul batatorit de schiori. Inima mi s-a facat cat un purice. Mergeam spre padure. La fel de hotarat, la fel de vijelios, la fe de rapid. Eram un fel de Alberto Bomba cu inevitabila explozie devastatoare. Prin ochelarii ce se deformasera de la viteza fantastica (la o asemenea povestire prin bine exagerarile) vad ca inainte de padure e un gard. De sarma ghimpata. Am pus-o, mor ca un evadat, prins in tzepi. Dar observ si ca in gard e o spartura. Cam de un metru. Nu mai mult. Era salvarea. Daca intram pe acolo, urma o mica panta in sus pana la brazii incarcati de zapada. Trebuie sa ajung acolo, la spartura.

Asa ca am incercat sa cotesc usor din craci. Putin, putin, sa nu cad si sa ma fac praf. Nu stiu daca am facut eu ceva bine ori m-a ajutat din nou relieful. Cert e ca ma indreptam fix spre spartura din gardul de sarma ghimpata. Si atunci l-am vazut. Un brad falnic, mare, puternic, singurul ce statea intre gard si panta salvatoare. Panta dupa care urma padurea cu restul brazilor. Doar acel brad, unic, incapatanat, iesise mai inspre gard.

Am trecut ca o racheta prin spartura respectiva, reusind sa nu iau cu mine doi colaci de sarma ghimpata, dar….

Ei bine, aici urmeaza supriza! Finalul fulminant-culminant si neasteptat il gasiti pe acest site.Dupa ce deschideti siteul aveti rabdare cateva secunde. Va aparea un banner mare, cu mesaje de Craciun de la cititori. Printre mesaje sper ca veti recunoaste si finalul povestii mele. E imposibil sa nu-l recunoasteti.

Apoi intoarceti-va aici si povestiti si voi incidente de sezon. Preferabil cu sfarsit fericit.

Daca aveti aventuri din timpuri de iarna, sinteti invitatii mei sa le depanati aici.