Un calcul cutremurator.

Dupa ce inspirati adanc, emotionati de dramatismului titlului, va ofer niste informatii care nu-s nici pe departe atat de grave pe cat pot parea la prima vedere:

Devastatorul cutremur din Chile ar fi modificat iremediabil axa pamantului. Asta-i o prima veste, habar n-am daca-i buna ori rea. Efectul absolut direct e ca zilele vor fi mai scurte. NE vor fi mai scurte. Asta ar putea fi chiar o veste proasta. Dar nu e. Pentru ca daca zilele ne sint mai scurte nu inseamna ca traim mai putin. Viata noastra, care ramane la fel de lunga (ori scurta, depinde de mostenirea genetica, noroc + regim de viata), e formata din zile mai scurte, deci in aceeasi viata ne incap mai multe zile. Ieee.

Cutremurele care din fericire, pentru noi, au loc la mii si mii de kilometri departare nu ne fura din viata. Timpul nostru, al romanilor, e rapit, batjocorit, violat si tavalit prin pesmet de factori minori, insignifianti. Dar care, vorba aia, sint multi si prosti. Si ne-am obisnuit sa ne fie furate clipele. Nici nu ne mai pasa, nici nu mai realizam. Va dau un exemplu concret.  Din viata mea. Se ia o bucata de sosea, dreapta, lunga de numai vreo 2 kilometri. In mod normal aceasta portiune ar trebui sa fie parcursa in 2 minute, la o viteza medie de 60 de kilometri pe ora. Eu o parcurg de doua ori pe zi, aproape in fiecare zi. Sa va spun cat timp “mor” in masina in fiecare zi. Timp pe care l-as putea trai cu adevarat altundeva. NU in masina.

Incepe bucata respectiva de drum. Groapa in asfalt. Franez, incetinesc, intru in groapa, ies, acelerez, plec. Cateva secunde pierdute. Opa, alta groapa, mai mare! Franez, incetinesc, ocolesc – pe asta am putut sa o ocolesc – plec mai departe. Alte secunde pierdute. 8 caini traverseaza soseaua in urma unei catele. E nunta, sa cante muzica! Franez – ca sa n-o ucid pe tanara mireasa si sa-i las pe pretendenti ne…casatoriti, plec mai departe dorindu-le casa de piatra (de fapt a urmat o strasnica orgie doggy style, sa nu ne ascundem dupa cuvinte) Se lasa bariera. Stau. 10-15 minute. Se ridica bariera. Plec. Incet, ca-i coloana. Opa, se mai lasa o data si eu nu am apucat sa traversez calea ferata. Opresc. Mai stau 10-15 minute in care ascult tacerea ori glasul rotilor de tren. Se ridica bariera, plec, tot incet ca-i coloana. (ca un facut, de vreo 2 saptamani prind tot cate doua trenuri. Creca se face economie de apasare pe butonul RIDICA/COBOARA  bariera, s-o fi dat afara de la CFR neste ridicatori/coboratori de bariera, asa ca se “leaga” tot cate doua trenuri)

Reusesc sa prind un pic de viteza. Un pieton imi sare in fata. Franez. Dorindu-i sa-l “iubeasca” si pe el aia 8 caini mici si nesatui. Plec, scrasnesc din dinti, dau muzica mai tare, inca un blocaj pentru ca doi neni si-au parcat masinile aiurea. Franez, incetinesc, trec printre masinile lor utilitare lasate cu avariile pornite in strada. Ajung la un semafor. Opresc. Stau. Verde. Plec. Alt semafor. Daca erau corelate, treceam. Nu sint, asa ca opresc. Stau. Nu stiu cat, un minut poate. Plec. Si s-au terminat cei doi kilometri de sosea dati drept exemplu.

Uite asa mi-am omorat eu timpul in masina. Si nu din cauza unui cutremur de 8,8 grade. Nu. Ci pentru ca asfaltul are gropi din cauza unor boi, pentru ca pe cele mai circulate strazi taiate de cai ferate nu exista pasaje dar exista incredibil de multi caini, pentru ca unii pietoni nu trec pe trecerile de pietoni (poate pentru ca nu prea sint treceri), pentru ca unii soferi parcheaza aiurea (poate pentru ca nu prea sint parcari) pentru ca semafoarele nu sint corelate pentru ca… nu stiu de ce.

Nu, dragii mei, nu-i nevoie de masive miscari tectonice date de Doamne-Doamne ca sa ni se duca timpul mai ceva ca nisipul intr-o clepsidra cu gatlejul larg cat o gura de bute. E suficienta nemiscarea unor omuleti. 

Calculeaza si tu, prietene, azi la primul drum pe care-l faci, cat timp pierzi. Gandeste-te din cauza cui si transmite-i niste impulsuri violete atat de intense incat sa-si scape cafeaua clocotita pe craci. Si zambeste, se poate si MULT mai rau. In fond e doar un calcul iar viata e frumoasa.

Eu va pup pe basca, imi iau zborul spre niste destinatii externe, sper sa apuc sa va scriu povesti de acolo. Si sper sa nu prind gropi prin nori.

PS: Acest articol a fost preluat de www.gandul.info

PS2: Nu uitati de concursul Alonia, 8 premii in valoare de peste 100 euro.